Clubul de Filme Vechi: John Wick

Bine aţi venit la Clubul de Filme Vechi. O rubrică în care revedem un film care ne-a plăcut odată, să descoperim împreună dacă ne farmecă în aceeaşi măsură, dacă descoperim ceva nou sau dacă, dimpotrivă, constatăm că nu ne mai place.

Săptămâna asta, aţi avut de ales între odisei ale răzbunării: John Wick (primul film), Gangs of New York, V for Vendetta şi Commando. Şi cineva a dat share postării pe un grup Keanu Reeves. Evident, John Wick a câştigat fluierând. Şi nu pot spune că-mi pare rău, pentru că un film despre un băiat căruia nişte idioţi îi omoară câinele, din prostie şi aroganţă, iar băiatul nostru le tufe ălora toţi cristoşii, va fi întotdeauna pe inima mea.

Un film ca John Wick are nevoie de un actor precum Keanu Reeves: care să îmbine inocenţa unui iubitor de animale autentic cu setea de sânge a unui criminal cu foc în privire. Poate că de asta ar fi avut nevoie şi The Crow (2024), să nu fie un rateu din faşă: de Keanu Reeves în rolul principal.

Prezenta recenzie se va referi la primul film al francizei, John Wick (2014). Dacă doriţi să le revedem şi pe următoarele, puteţi susţine asta pe Paypal, aici. Şi menţionaţi în notiţă că donaţia e pentru continuarea francizei John Wick, pentru că, altfel, nu am de unde să ghicesc gânduri.

Valabil şi pentru acele alte filme pe care le tot propuneţi când vă dau să votaţi filmul vechi al săptămânii. Ţii neapărat să văd un alt film. Nu cere aşa, pur şi simplu, donează. Susţine munca pe care vrei să o vezi. Nimic nu mă strepezeşte şi mă scârbeşte mai tare decât un individ care îmi cere să scriu cutare, apoi, când deschid discuţia despre recompensă, brusc o dă cotită. Deci, gratis e bună munca mea, dar s-o susţii, pauză, right, mazărfacăr? OK, se pare că am intrat în spiritul John Wick.

Ador cum începe filmul. Exact ca în The Usual Suspects, avem beznă, sânge şi sentimentul că s-au întâmplat orori. Nu vine nimeni să ne explice că stai să vezi, la început a fost cuvântul, ci vedem un băiat grav rănit, târându+se pe jos, şi trebuie să avem răbdare, să reconstituim povestea. IUBESC absenţa unei expoziţii plictisitoare şi previzibile. Băiatul vizionează un clip pe telefon. un clip al unei iubiri care nu mai e.

Apoi, John (Keanu) se trezeşte la el în pat, curat şi apretat, şi ai sentimentul că a visat. Se întinde să atingă un corp care nu e acolo. Cafeaua e gata, dar cana de lângă a lui, decorată cu o margaretă, rămâne neatinsă. Descoperim că soţia lui a murit, şi detaliul margaretelor e peste tot: la patul ei, pe brăţara care simbolizează faptul că ea trăieşte în continuare în inima lui John şi în numele căţelului pe care ea i-l trimite lui John ca un cadou după moarte, pentru a prelungi iubirea în viaţa lui: Daisy.

Şi evident că scenele cu Keanu şi Daisy sunt inocente şi adorabile pentru că e un trope al tuturor filmelor horror: cu cât începi mai dulce, cu atât nebunia care va urma va fi mai sinistră.

Pur şi simplu, iubesc aceste filme scrise inteligent, cu dialog bun şi cu atenţie la detalii şi simboluri. Le-aş devora zi de zi, ca pe bomboane.

La mormântul soţiei: Keanu e vizitat de un vechi prieten, Marcus. După reacţia ezitantă a lui John, te prinzi că ceva e în neregulă, şi că fuge de un trecut umbros, dar IUBESC faptul că nici această scenă nu e expozitivă („expozitivă” înseamnă „mură-n gură”, gigele), ci potențează și mai mult misterul pe care Keanu știe să-l joace cu atâta măiestrie, mai ales când scenariul îl ajută.

Apoi, la o benzinărie îi iese în cale Iosef (Alfie Allen), care, exact ca în Game of Thrones, joacă imbecilul arogant și cu chef de harță la perfecție. Iosef e fiul șefului mafiei rusești din New York; un sulete obraznic, înfumurat și convins că universul îi datorează chestii pentru că e fiul lui taică-su. Lui Iosef i se pune pata pe mașina vintage a lui John. John, evident, refuză să i-o dea. Și atunci, boul face ce fac boii în general: japcă. Se duce peste John noaptea, îl atacă pe neanunțate, îi omoară cățelușul și îi fură mașina.

O idee foarte proastă, care se lasă cu consecințe.

Din reacția mecanicului auto (John Leguizamo), care refuză să-l servească pe Iosef cu mașina furată, și până la acel „Oh!” extrem de grăitor al lui Viggo Tarasov (tatăl lui Iosef), înțelegem că treaba e groasă și stufoasă.

Deși Keanu a primit atâtea aprecieri pentru rolul lui John Wick, simt nevoia să punctez cât de bun și de complex e Michael Nyqvist în rolul lui Viggo. Nici o respirație fără o multitudine de nuanțe, de la furie la empatie și de la înțelepciune la sadism. Michael Nyqvist e infinit de uman, de credibil, de autentic și de profund, și transformă un rol care ar putea fi o caricatură de personaj într-o lecție deschisă de actorie.

Abia atunci aflăm, odată cu boul de Iosef, că John Wick e un asasin retras, poreclit de mafia rusească Baba Yaga, pentru măiestria lui de a face măcel și setea de răzbunare.

Și iată genul de scenă care incapsulează perfect arta thrillerului: Viggo îl sună pe Wick „să ne înțelegem ca oamenii”. Wick îl ascultă tăcând: o tăcere care devine din ce în ce mai amenințătoare și mai neagră cu cât Viggo se zbate după cuvinte. Și la final, Wick închide telefonul, cu un gest care arată ca o sentință la moarte.

Alt personaj: Ce a spus?

Viggo: Destul.”

AȘA SCRII THRILLER. Un univers de implicații și de semnificații din puține cuvinte, nu blablablablabla mult, prost și pe lângă, care diluează inutil acțiunea. Mulțumesc, Derek Kolstad, să-ți dea Dumnezeu inspirație și chef de scris.

Scenele de acțiune din John Wick sunt legendare. Eleganța și precizia mișcărilor lui Reeves, grația cu care face cascadorii dificile să pară joacă de copii, estetica măcelului grațios, care pare dans contemporan, te ung pe suflet. Evident, sunt contrapunctate cu ridicolul lui Iosef, care e prins bând și petrecând într-o baie publică cu niște dudui, și, ca un viteaz veritabil, fuge în chiloți, ca într-o secvență din Dumb and Dumber.

Pentru a putea face treabă fără vizite nedorite la domiciliu, Wick se cazează în Continental, un hotel al lumii interlope, considerat ca teren neutru, unde nu se întâmplă „afaceri”. Mi se pare un detaliu elocvent că pe recepționer îl cheamă Charon, ca pe luntrașul spre lumea de apoi din mitologia greacă antică, și că Wick plătește cu monezi de aur. Kolstad a creat o lume atât de atrăgătoare și de interesantă cu acest hotel, încât The Continental a devenit propriul lui serial.

Avem și o scenă surpriză: cea în care Viggo îl contactează pe Marcus, vechiul prieten al lui Wick), cerându-i să-l omoare pentru o recompensă de 2 milioane de dolari și, spre șocul nostru, Marcus acceptă. Exact când îți spui că nu mai există loialitate și omenie pe lume, descoperi că de fapt, Marcus îl ține astfel pe John sub observație și îl alertează cu un foc atunci când o asasină plătită, Perkins, îi intră în cameră, încălcând regulile Continentalului.

Wick îi cruță viața lui Perkins, care, când se vede sub amenințarea morții, nu are nici o problemă să-și trădeze angajatorul. Ea îi spune lui Wick că toți banii și toate materialele compromițătoare cu care Mafia șantajează persoane influente din societate sunt într-o biserică rusească. Și momentul acesta ne unge pe suflet pe noi, ereticii, așa cum răzbunarea lui Wick pentru moartea cățelului ne-a uns pe suflet ceva mai devreme.

Evident că altarul bisericii ortodoxe ascunde banii și materialele de șantaj ale mafiei și evident că popa e membru de frunte în mafie. Cum altfel? Dar, dacă te uiți atent, chiar cu măcelul din biserică, Wick cruță o băbuță cu batic care se ruga și ea liniștită și nu făcea parte din acest univers corupt și violent.

Iar când asasinii lui Viggo reușesc să-l prindă pe Wick și îi trag o punguță de Lidl în cap să-l sufoce, descoperi de fapt de ce Marcus acceptase misiunea. Sub pretextul asasinatului, scopul lui fusese acela de a-l proteja pe Wick la nevoie. În loc să-l împuște pe el, Marcus îi împușcă pe ucigași, iar Wick e liber. Liber să ajungă în cele din urmă la Iosef, care se ascundea vitejește la o adresă ascunsă, păzit de greii mafiei rusești.

Desigur că e partea cea mai ușoară a misiunii lui Wick, care îl strivește ca pe un gândac de bucătărie, taman când Iosef dă să protesteze: „Era doar un afurisit de câi…”. Da, bitch, pentru animalul nostru de companie, îți luăm gâții, și ne și facem o labă în timp ce mori. (Nu, Keanu nu-și face o labă în timp ce Iosef moare, deși, admit, aș plăti bilet separat pentru filmul ăla.)

Aici, filmul ar fi putut să se termine, dar Viggo are o intensă mâncărime în zona dorsală și, deși știe ce-l așteaptă, ține neapărat să-l tortureze pe Marcus pentru că nu l-a omorât pe Wick, după cum stabiliseră. Țap ispășitor, cum ar veni. Foarte proastă idee, pentru că Wick are un revenge boner inepuizabil, și face harcea-parcea ce a mai rămas din mafia lui Viggo, în cea mai epică scenă de acțiune, care are de una singură meritul de a fi revigorat genul filmului de acțiune în anii 2010.

Și așa ajungem în prezent. Când John e rănit și demolat, dar supraviețuitor, în beznă și noroi. Căutând un loc să se doftoricească, nimerește taman un adăpost de animale. Întâi se oblojește, apoi, dragi copii și măi, gigele, urmează FINALUL GENIAL. Finalul care mi-a rupt fâșul. Finalul care m-a făcut să iubesc franciza John Wick. Ochii lui John cad pe un pit bull, și vedem în treacăt tăblița care anunță programarea la eutanasiere. Ei bine, omul nostru a găsit pe cineva de iubit din nou. Deschide cușca, îl adoptă fără contract pe pit bull, și pleacă împreună. Și trec exact pe podul pe care îl vedem la începutul filmului, sărutându-și soția.

AȘA SE SCRIE UN FINAL EXCEPȚIONAL. Oh, yes. Oooooh, yeeeees. Și e o amintire pentru noi toți că există întotdeauna pentru noi iubire necondiționată, la primul adăpost de animale de după colț, un mesaj minunat pe care îl îmbrățișez din toată inima.

Într-o perioadă caracterizată prin bombardament de remake și moartea în chinuri a originalității, John Wick e eroul de care avem nevoie. The prince that was promised, să fac încă o referință la Game of Thrones. Vă mulțumesc fanilor Keanu Reeves că ați votat și mi-ați oferit opțiunea să-l revăd.

***

Vrei să mă urmăreşti în social media? Îmi poţi da like pe Facebook, follow pe Twitter şi Instagram, subscribe pe YouTube şi pe TikTok.

***

Îți place contentul pe care îl primești zilnic pe acest site? Susține-mă să îl pot crea în continuare.