Iată o opinie nepopulară: mie îmi place canicula verii. Îmi place să simt focul în oase, poate pentru că provin din județul Covasna, care e printre cele mai friguroase județe din țară, și am rămas cu un frig interior din copilărie, pe care numai o vară incandescentă îl poate anihila. De aceea, toamna îmi inspiră mereu anxietate, chit că, în București, iarna propriu-zisă durează o săptămână în ianuarie, dintre care două zile în care se pune puțină zăpadă, sunt surprinse autoritățile, erupe pe ici pe colo canalizarea, se ia curentul și se închid școlile, după care, restul de cinci, umbli în cizme de cauciuc pentru că noroiul e până la glezne.
După care, e un pic friguț alte două săptămâni, și revenim la programul obișnuit de etern aprilie. Până în mai, când revenim la programul de etern iulie.
Și totuși, ziua de 1 septembrie îmi dă un fior de frig, chit că, repet: în București nu e cazul.
Dar știi că a venit toamna, când
A) Se face întuneric de la 8 seara.
Și aprinzi toate becurile din casă, să faci baie de lumină, și tot nu se compară cu lumina naturală.
B) Când te trezești tânjind după o cafea fierbinte, și nu la iced frappé-ul pe care l-ai lins toată vara pe terase.
Încă e cald, dar nu mai e atât de cald, și anticiparea frigului iernii cere o băutură fierbinte, pe post de pansament pentru inimă.
C) Când nu mai arunci toate hainele de pe tine, înainte să sari în pat.
Nu știu cum dormiți voi vara, dar eu dorm ca Marilyn Monroe: doar două picături de Chanel no. 5. Și încă două de Autan, pentru că, hei, ăsta e București, paradisul țânțarilor. Iubesc să dorm 100% dezbrăcată, acoperită doar cu un cearșaf, pentru că îmi place să-mi las pielea să respire și să se simtă liberă când se regenerează.
Dar când frigul din suflet îți amintește că vine toamna, îți regăsești magic pijamaua. Orice, numai să nu dârdâi.
D) Ploaia nu mai e o mângâiere, ci un bici.
Un lucru pe care nu l-am înțeles niciodată în București sunt oamenii adunați ciorchine la gura de metrou, când plouă. Ploaia e apă, iar mie îmi place apa. Mai ales vara, când vremea te topește, plimbarea până acasă în ploicica aia caldă și dulce te împrospătează și îți ia oboseala ca pe o coajă.
Dar prima ploaie de toamnă izbește altfel. E rece, distantă și dușmănoasă. Parcă vrea să-ți arate că s-a terminat prietenia și de azi, schimbăm foaia. Fă bine și ia-ți o umbrelă pe care să n-o uiți pe unde se nimerește, că altfel te bag în pat cu 39 de grade temperatură și-ți arăt cine e șefa.
E) Simți nevoia să te îmbraci.
Ținutele de vară nu sunt haine. Ținutele de vară sunt pretexte să nu umbli gol pe stradă, că e rușine să-ți arăți trecătorilor organele genitale.
Hainele încep cu prima zi de toamnă. Când începe să-ți pese cum se asortează pantalonii cu cămașa, cu ce porți pe exterior, cu o eventuală eșarfă sau șal, cu pantofii și cu poșeta. Și de fapt, toate astea au rolul, cam cum zicea Nichita Stănescu, să-ți acopere inima cu ceva.
F) Ai brusc companie.
Pisica ta a dormit toată vara pe faianța rece din baie. Dar în dimineața zilei de 1 septembrie, simți o greutate pe piept. Nu, nu e un infarct miocardic. E o greutate blănoasă, care toarce. Da, subit faianța rece e prea rece și avem din nou nevoie de om, pe post de calorifer biologic.
Pentru că și pisica ta a rămas cu un frig interior din copilărie. Pe când era un pui abandonat și mieuna în gol după căldura unei mămici.
Așa, dragii mei, știm că a venit toamna.
***
Vrei să mă urmăreşti în social media? Îmi poţi da like pe Facebook, follow pe Twitter şi Instagram, subscribe pe YouTube şi pe TikTok.
***
Îți place contentul pe care îl primești zilnic pe acest site? Susține-mă să îl pot crea în continuare.
Sh*t They Say