Plâng la cinema

Mai ales la filmul de azi al lui Judit Elek, Reîntoarcerea / Retrace, am plâns ca un copil retardat. Pentru că personajul principal se întoarce exact în Secuime, de unde, acum mulţi ani, am plecat eu definitiv, din cauză de probleme ireconciliabile cu familia mea pe atunci grav dezechilibrată.

Şi am plâns ca vaca sinistră pentru că recunoşteam zona filmărilor aproape cadru cu cadru. Stilul clădirilor. Felul de a fi şi de a vorbi al oamenilor. Formele copacilor. Uşile, ferestrele. Până şi praful drumului. Filmul ăsta a fost pentru mine ca Valea Plângerii.

Şi am plâns ca idioata scăpată în cap la naştere pentru că, între timp, deşi familia s-a reechilibrat de una singură; nici spaţiul geografic Harghita – Covasna nu mai e aşa. S-a molipsit de gherţoială, de shaormăreală, gipane şi merţane, de defrişări cretine, de parcelări aberante, de tot ce e hidos şi oribil în România de azi. Nemaivorbind că mulţi dintre oamenii de vârsta mea sunt fie mutaţi în alte oraşe, fie aplatizaţi de căsătorii greşite şi alte opţiuni stupide, şi foarte puţini şi-au păstrat viu spiritul.

Una peste alta, uneori nu mai ai la ce să te întorci. Şi abia chestia asta e cu adevărat demnă de plâns cu spume.

Ce le-a fătat mintea

You may also like...

12 Responses

  1. dadatroll says:

    Ca nai la ce sa te intorci nici nui asa de trist. Trist e ca nai nici la ce sa te duci altunde va.

  2. Controler says:

    Plansul asta cred ca e un dor de casa.Cocoanele si cazematele ne apara de dusmani imaginari sau reali,dar nu ne dau un camin si o radacina.O traiesc din nou peste 20 de ani – 100 de kilometri mai la vest de unde zici tu,in podisul Tarnavelor – acolo unde ma ducea bunica vara la seceris si iarna la colindat si-mi zicea ca “aicia-i la noi”.

    • Lorena Lupu says:

      Casa mea de acasă n-a fost niciodată “un cămin”, iar rădăcina e într-un spaţiu care nu mai există decât în amintiri.

      Pf, nu mai bine înţelegeai tu postarea exact cum am scris-o şi nu mă puneai să explic patetisme evidente?

      • Controler says:

        Cand sari peste gropita penibil de mica a resentimentelor fata de “caminul” ratat al copilariei (pe care ti-l impartasesc) ,ajungi in poienita mea,mai vesela,a ideii semanatoriste ca “radacinile” alea care ar trebui sa se prinda iar sunt acolo la pamant.Sau nu.In fine,eu urasc orasele si cred ca tot ce e rau in lume vine din ideea de oras.E un fix al meu,nu ma baga in seama.

      • neax says:

        Din felul cum vorbeşti de părinţi şi de acasă reiese că nu a fost tocmai căminul ideal, cu cereale la micul dejun, 5 porţii de fructe şi legume pe zi, lecţii particolere de germană/pian şi tabără de schi.
        Pe de altă parte, cunosc oameni care tocmai de cămin model au avut parte în copilărie, ca acum să fie nişte şomeri morocănoşi, trăind din pensia mamei.

        Cred că e momentul unei schimbări de paradigmă, ce ziceţi, mamelor din lumea-ntreagă?

      • Mda.. cunoaştem.
        Ieri am revăzut Umbrele strămoşilor uitaţi (тени забытых предков).. şi am cam trăit aceleaşi sentimente

  3. Cand moare un om, se aduna rubedeniile si il plang.Cand moare o natiune (secuii in caul tau – si al meu sunt nascut in Harghita – Plaiesii de Jos) cine plange ? Noi cei ramasi, si imprastiati in cele zari ale lumii… Felicitari pentru post !

  4. pederanger says:

    Te poti intoarce in minte la orice loc sau moment. Amintirile alea conteaza, pentru ca sunt ale tale si nu ti le poate lua nimeni in afara unei lobotomii au alzheimer.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: