Nu am scris nimic zilele astea, pentru că mi-a mers prost-prost-prost. Atît de prost încît am ajuns în ipostaza paranoicului care vede jucătorii de rugby făcînd grămadă şi zice: bă, ăştia sigur zic de mine! 👿
mă presează nişte termene, iar eu nu mai suport să mă preseze termene, m-am săturat să muncesc cu cronometrul atîrnînd ca sabia lui Damocles deasupra capului, vreau libertate. Vreau să stau o zi în papuci de casă, cu motanul Pulică cel uneori Mişu în braţe, să ronţăim ananas cu caşcaval şi cu fistic (da, e o combinaţie mişto, chiar dacă mişul nu agreează fisticul) şi să ne uităm la desene animate. poate la filme Disney, poate la hentai. 🙂
Că tot vorbim de hentai, eu mă declar fană absolută a genului. E singura formă de pornografie care îmi stîrneşte fiori. Oameni fără rînjete tîmpe sau false, fără dirty language nesincer, iar modul în care construiesc hentaiştii povestea e chiar excitant. Uneori, hentai are infuzii de magie. Uneori, partenerului de sex îi cresc aripi. Uneori se transformă într-un monstru cu şapte. Vouă nu v-ar plăcea să vi se întîmple una ca asta? Să vă pomeniţi că partenerii(ele) de sex se transformă în timp ce?
Mîine e ziua patronului meu spiritual, Sf. Gheorghe. E şi ziua mea onomastică – de vreme ce devin din ce în ce mai Gică Contra – cînd mi se spune să stau, plec; cînd mi se spune să plec, stau; cînd mi se spune să plec capul, îl ridic, iar cînd mi se spune să îl ridic, îl plec.
Şi acum îmi imaginez hentai-ul perfect. Sfîntu Gheorghe şi Balaurul – varianta porno. 😆
Ah, şi să nu uit: eu vă povesteam de site-ul www.engrish.com , unde englezi şi americani rîd de diverşi necunoscători care insistă să scrie în engleză fără să ştie limba. Uite una antologică:

Pasămite, fabricanţii cărticelei nu ştiau că “pooh” în limbaj informal nu înseamnă nici mai mult nici mai puţin decît excremente 😉 Uite şi comentariile cititorilor care se “pooh” pe ei de rîs: aici.


la multi ani!
si “la vremuri mai bune!”
deşi nu cred că sfîntul protector al cuiva ar vrea o formă de adoraţie care să constea în: “oh, sfinte atotputernice, ce te-aş face hentai.”
🙂
Aleluia, cineva ma intelege in privinta hentaiurilor…Nu-i asa ca sunt mult mai bine realizate decat “originalul” in materie? Uneori ma intreb cum de le iese atat de bine si regizorilor si scenaristilor de filme porno atat de prost…
pentru că omul se simte mai confortabil să deseneze decît să se împerecheze în public? zic şi eu.
De ce nu? Ii creste popularitatea. There is no such thing as bad publicity… except if it’s really bad. :p Nu cred ca un hentai i-ar afecta imaginea foarte mult, ba chiar ar fi cel mai cunoscut din “breasla” lui. Ia exemplul Sfantului Valentin. 🙂
O da, era sa uit: La Multi Ani!
mulţumesc. gică contra din mine e în extaz să primească atîtea urări de bine.
şi există hentai cu sf. v.? unde-unde-unde?
Rofl!!!
Mai… acuma fiecare isi intipareste ranjetul naiv pe unde poate…daca mai ranjeste si dupa aia…atunci se cheama fetis :))
Unele hentaiuri sunt misto…personal nu ma atrag astea cu metamorfoze, dar na, fiecare cu ce-i place 🙂 Am vazut acum cativa ani Milk Junkies in varianta necenzurata, si de atunci n-am mai gasit decat cenzurat.. oh well…
La multi ani de Sf Gheorghe 🙂 Si de Earth Day 🙂 Happy every day 🙂
Hentai-ul rullz, indeed. 😆 Nu, pe bune zic. La multi ani, bai, Gica!
anthea: în sfîrşit, percutează cineva şi la engrishu ăsta demenţial, de care eu am rîs o jumătate de noapte. 😛
cleomf: sărut mînuşiţele, domniţă.
Heee heeee… am si eu o colega pasionata, la filo 🙂 A fost si o faza simpatica- ea ne mai povesteste de ce hentaliuri a mai vazut, de scenarii- si ne hlizim impreuna, ca intre fete. La un moment dat, alta tipa din gasca se apuca sa ne povesteasca ce visase ea intr-o noapte: se facea ca proful nostru de propedeutica filosofica se cuplase cu una dintre colegele noastre. Reactie: “Baaaii… tu povestesti hentaiuri si te mai miri ca are fata vise erotice!” 😀 😀
Mai, de la tine aflu multe, vezi ce bine e pe net…stiu ca e o lipsa grava sa nu stii ce e hentaiul, iar eu nu am stiut pana acum. Nu stiu daca mi-ar placea ca iubi meu sa se transforme in timp ce…las’sa ramana asa, ca-i sta bine. Cum nu m-am odihnit decat putin de sarbatorile astea, si io as vrea numai o zi sa stau cum zici tu, in capot, cu Cora langa mine si sa lenevin in mod placut…vine si ziua aia in week end.
multi multi ani de ce vrei tu 🙂
Sa se transforme in timp ce? Nuuu, daca-i trece prin cap sa devina vaduva neagra? :)))
He,he! ‘ntai :)))
La multi ani, Gherghino! 🙂
A, La multi ani!
raluca: banal vis erotic. dacă ar fi visat că profu’ s-a combinat cu cactusul din balcon, care de fapt era un extraterestru venit să exploreze pămîntul şi care nu ştie ce e ăla sex oral etc. etc., ar fi avut un vis demn de un hentai. 😀
cutza:odihnă bună.
george: la mulţi ani şi ţie.
xxl: ntzzzz, nu gherghina, por favor. a fi gică contra e o chestie de atitudine, nu de nume.
Eu in fiecare zi la 6 seara imi incep ceea ce eu numesc “viata normala”: stau in capot, mananc fistic, fumez, fac poze, ascult nine inch nails (mai nou) sau alte darkoshaguri si scriu poezii and shit si moderez comentarii pe blog. i am in my cocoon and i’m happy.
I love hentai. Imi plac alea cu violuri, cu fete-shcolaritze, orice. Am vazut recent unul cu ceva tipa care si-o tragea cu fii-su adolescent. Mi-a placut foarte tare. Din cate stiu, sunt normala…oedip, electra, ceva?
da, eu ma gandeam atunci cand mi se face sex oral sa se transforme in ciocanitoare
La multi ani!
Ce,tu Creatrix, aia-i hentaiul??????? Mai bine lipsa!!
Si cu hentai si fara hentai, partenerii de sex se transforma, ce-i drept, nu in timpul…, dar in timp.Aveti alta parere?
Fistic, da, e ceva oriental,magic si bun.
Ananas,sigur, in special la sexul slab, face bine si combate osteoporoza.
Cascavalul: mai bun, doar pentru cunoscatori ( ca de exemplu, eu vulpea).
Dar asta e o orgie alimentara !
Nea’ gigi ia de bea si tu o “ceva” ca deadline ne-deadline n-a muri nime’ o ora. Sa-ti fie casa, casa, masa, masa si patu’ pat fara sa sari peste niciuna dintre ele pana la adanci batraneti:)!
Hi, hi, hi, inseamna ca a dat rezultate incercarea mea. Cum era sa aflu altfel? 🙂 Atunci, Gica sa fie, sau din Contra 🙂
Eu vreu sa incerc sa pap fistic cu ananas
La mulţi ani!
so… asta-i denumirea variantei porno a desenelor sailor moon.
am mai învăţat ceva 🙂
Sa traiesti, sa infloresti si la hentai sa privesti, dar…tot mai buna este varianta “alba ca zapada…”, sau “scufita rosie”.Cit priveste ananasul cu fistic l-ai putea savura, daca ai da o fuga pina in oraselul cu acelas nume(pe care il cunosti ca-n palma),Sf.Ghe,unde s-a pus de sarbatoare si unde …stii prea bine se maninca o inghetata de- ti lingi…(scuze) degetele.
In timp ce ce?
@ciri – s-ar putea ca Lorena sa stie aceste lucruri
Imi adu aminte ca la inceputul relatiei cu madra-mea, vroiam sa stiu cam care e “limita permisivitatii” din punct de vedere al imaginilor deocheate. Asa ca am inceput, “intamplator” cu cateva PPS-uri cu costume de baie si poze “nevinovate”. Si la un moment dat am descoperit cateva filmulete hentai. Ei bine chiar ai dreptate… au ceva in ele (nu neaparat excitant) care te leaga de televizor. Te transformi in copilul mic si curios care vroia sa vada “CE E AIA”, desi tu demult stii cam tot ce se poate despre subiect.
Acum am revenit la Tom si Jerry. Sigur, cred ca de vina e si bebe care e pe drum.
P.S. Aaa, sa nu uit. Mi-ar place sa aud un raspuns frumos argumentat (cum numa’ tu stii sa faci), la o intrebare care ma chinui pe mine zilele astea: CUM AR FI DACA DIMINETA TE-AI TREZI CU SEXUL SCHIMBAT!
HA HA! Sau in hentai femela se transforma in shemale! sau scoate flacari pe gura!
Cutzo, macar te-ai uitat vreodata la vreun hentai, de la cap la coada? Stii ce faine sunt?
@thecreatrix – recunosc, nu. Daca e ceva porno, atunci sigur nu. Asa-s eu, dar nu condamn pe cine se uita.
Gata, m-am prins care e faza. Ma, va respect, dar eu nu joc in filmul asta. O zi buna
Hai ma Cuţa, fii şi tu mai deschisă, ce mama ei de treabă! Poate inveţi ceva! Ce crezi, că de ce există filmele cu bulină roşie şi hentaiurile?
Şi cu asta, am incheiat subectul că se supărară Loren pe insistenţele mele întru păcat.
Doamne, aţi observat ce scump e fisticul? o punga mica 3,5 lei. E de aur?!
Auuu, engrish of the day a fost criminală! Am râs de mi s-a stins măgarul de tot. Colegul de birou m-a găsit înlăcrimată şi prăbuşită pe tastatură dar, ca un tip prudent ce este, s-a ferit să mă întrebe despre ce era vorba. (Săracul, ştie el de ce se păzeşte: om serios şi persoană decentă, după cinci luni de stat cu mine în birou a ajuns să zică şi el “pula”, deci e clar că am o influenţă corupătoare. Sau, zic eu, modernizatoare).
Cât despre transformările taman în timpul partidei se sex, ideea mi se pare de un mişto fabulos.
Ok…fisticul e scump, corect, eu acum “consum” un ceai
Nu stiu,zau, cit de misto ar fi sa te trezesti cu nu stiu ce namila in pat, dar mi-aduc aminte de un film cu Nastassia Kikski, cind barbatul pe care-l iubea, in timpul actului sexual se transforma in lup si-ai devora partenera.E… cum ar fi? Misto fabulos!!!!!!!!!!!!!
@ciri
Dar de ce ar trebui neapărat să se transforme în ceva nasol? Poate s-ar tansforma în ceva frumos şi poate şi tu te-ai transforma în ceva interesant. Poate v-aţi transforma amândoi în ceva ce nu există. Mişto, fabulos! De ce nu?
a propos…io la ora asta ma relaxez si mananc ciocolata, cu Cora alaturi.Eu as vrea sa ne transformam, eu si iubi meu, in doua portocale
Hentai-ul nu e pt oameni normali. Recunosc, si eu ma uit la ele. De fapt, ma uitam. Totusi am incercat sa gandesc ca pedofilia, violurile si crimele desi sunt foarte excitante in anime-uri, nu sunt bune chiar daca sunt desenate.