Clubul de Filme Vechi: The Dark Knight (2008)

Bine aţi venit la clubul de filme vechi. Aici revizităm filme clasice, care ne-au marcat copilăria şi adolescenţa, şi le apreciem prin prisma omului matur (lol) care suntem astăzi.

Disclaimer: Când fac recenzii de filme noi, am grijă să nu dau spoilere. Dar când filmul are tzșpe de ani vechime, şi găseşti un rezumat al scenariului pe Wikipedia, chiar nu am această preocupare. Care vii în secţiunea de comentarii să ţipi „spoiler”, recomand să vizitezi întâi Paypalul, să izbești acolo cu o donație care să merite deranjul, și apoi îmi povestești la ce film vrei recenzie fără spoiler. Când văd și bani, nu doar pretenții, devin irezistibil de cooperantă. Mulțumesc anticipat.

Astăzi, vom vorbi despre un film considerat de mulţi cel mai bun film inspirat de benzile desenate cu Batman din toate timpurile: The Dark Knight.

***

***

The Dark Knight este al doilea film din trilogia Batman, în viziunea lui Christopher Nolan. E unul dintre cele mai estetic realizate filme de acţiune din toate timpurile, chit că gigeii care s-au dus pe vremea aceea să molfăie popcorn şi să viseze cum sunt ei răi şi duri ca vitejii de pe ecrani n-aveau cu ce să aprecieze frumuseţea vizuală a filmului. Şi e o meditaţie complexă şi extrem de nuanţată pe tema binelui şi a răului.

Acum, că am revăzut filmul, mi se pare că adevăratul erou, cel căruia i se întâmplă de fapt povestea, cel care suferă adevărata transformare, este Harvey Dent (Aaron Eckhart). Nici Bruce Wayne, nici The Joker nu se schimbă cu nimic de-a lungul poveştii: ei doar fac ceea ce şi-au asumat că trebuie să facă. Bruce e captivul dublului său rol de milionar ziua şi erou al luptei împotriva Mafiei noaptea, iar Joker are o singură misiune: haosul. Dar omul care începe ca un cavaler alb în armură strălucitoare şi declarând cu emfază că o are mai mare şi mai groasă decât toţi ticăloşii la un loc, şi care pierde tot până în punctul în care devine suma cruzimii şi a nenorocirilor îndurate, e Harvey Dent.

Poate că e o metaforă acolo: „cavalerul întunecat”, adică Bruce / Batman are un contrapunct alb și glorios, cu cărțile mereu pe față: Harvey.

Numai că, dacă joci cu cărțile mereu pe față, te expui tuturor mârșăviilor celor pe care încerci să-i scoți din joc. Harvey și-a afișat public tot ce îl recomanda – prin urmare, a pierdut tot ce afișa, pentru că, spre ghinionul general, nici binele nu poate fi făcut cu pieptul dezgolit, atâta timp cât răul nu are onoare și nu respectă reguli.

Până într-un anumit punct, Bruce (Christian Bale) însuși vede în Harvey o alternativă mai bună a lui. O alternativă care nu cară după sine sechele, traume și ură. Modul în care Harvey e fațeta luminoasă a lui Brruce e subliniat de Nolan prin multiple paralele: Dent completează frazele despre o lume lipsită de crimă ale lui Bruce; Dent e logodit cu iubita lui Bruce, Rachel; iar când nebunia Jokerului riscă să creeze o revoluție a urii în întregul oraș, Dent se pretinde a fi Batman.

Și maniera de joc a celor doi actori e în contrapunct: Bruce e aparent frivol, evaziv și eluziv, Dent e hotărât, neintimidat de amenințări și mereu sigur pe sine. Un stâlp al societății.

După ce ne livrează această platformă a luminii și a umbrei, frații Nolan o dinamitează prin intermediul celui mai glorios antagonist al deceniului: Joker, în interpretarea legendară a lui Heath Ledger.

Poate că bietul Jared Leto nu și-ar fi luat atâtea găleți de mooie pentru versiunea lui de Joker dacă nu ar fi urmat după o performanță actoricească atât de monumentală și de spectaculoasă ca aceea a lui Ledger. E adevărat, Ledger e sprijinit de un scenariu impresionant, care îi conturează un traseu mereu imprevizibil și mereu fascinant, de replici care au sclipirea necesară pentru a deveni meme virale și de tot talentul regizoral al lui Nolan în cea mai înfloritoare perioadă a sa.

Jokerul lui Nolan și al lui Ledger are o componentă satanică. Și nu în sensul ridicol, ignorant și penibil de „sataniiiism” pe care îl țipă retardații netului când pui o poză cu machiaj gotic. Ci satanică în sensul pur al cuvântului: de exploatare voluptuoasă a slăbiciunilor fiecărui oponent în parte pentru a declanșa vicii și culmi ale răului pe care acesta nu știa că le are. Cam în modul în care ticălosul creat de Kevin Spacey în Se7en își desăvârșea capodopera malefică lovind fiecare oponent în parte EXACT unde îl durea.

Joker are jocul în sânge și știe să anticipeze pașii adversarilor săi. Nu poate fi manipulat pentru că nu ține la nimic: arde cu nonșalanță un munte de bani ca să tortureze un aliat terorist de care nu mai avea nevoie; împușcă oameni în stânga și în dreapta de parcă ar fi popice și singurul său gest altruist e să împiedice un avocat trădător să îl expună public pe Bruce / Batman, pentru că îi place prea mult jocul de-a șoarecele și pisica.

Vocea, mimica și gesturile lui Ledger sunt bântuitoare. Omul și-a meritat Oscarul cu vârf și îndesat, și dacă nu ar fi părăsit această lume la scurt timp după, probabil că azi ar fi fost unul dintre cei mai mari actori ai tuturor timpurilor, în nenumărate roluri de maturitate.

Evident că Joker izbutește să declanșeze răul în Harvey Dent și un merit al lui Nolan, ca scenarist și ca regizor, este că înțelegi și empatizezi. Primele crime ale lui Dent îți aduc satisfacție. Căcații ăia merită să moară. Apoi, îți dai seama că și tu, spectatorul, întocmai ca Dent, ai fost corupt de nihilismul și anarhia seducătoare a Jokerului.

Dacă Jokerul are o componentă satanică, Batman e investit pe final cu un rol mesianic: de a lua asupră-și păcatele omenirii. El cere să-i fie trecute pe caiet crimele lui Dent pe numele lui, pentru ca orașul să rămână cu un erou nepătat, demn de adulație și model de virtute neștirbită, și dispare în fugă. Pentru ca binele să învingă, opera răului trebuie ștearsă integral, cu toate efectele ei, iar adevărul e tot un fel de „alternative facts”. Pe românește, o minciună.

Captivant, misterios și ambiguu moral, ca însăși viața, filmul lui Nolan este și rămâne o capodoperă. Ca să nu mai întrebe toți incapabilii de un search pe Google: „dar unde găsim filmul, Lorena?” (întrebarea asta mă scoate din minți, btw!): îl găsiți pe Netflix.

***

Vrei să mă urmăreşti în social media? Îmi poţi da follow pe Facebook şi Instagram, subscribe pe YouTube şi pe TikTok.

***

Dacă îți plac aceste articole, poți alege să-mi oferi susținerea de care am nevoie.