După cum știți, eu nu sunt adepta cimiliturii „despre morți numai de bine”. Dacă omul a fost un nemernic, nu am o problemă să scriu că e un nemernic, chiar dacă asta îmi atrage un vifor de insulte de la ilustrul jurnalist Liviu Mihaiu.
Cotabiță, însă, a fost un om bun. Nu am auzit de femei hărțuite sau maltratate, de colaboratori neplătiți sau de persoane lezate de faptele lui; iar Bucureștiul e o lume mică, tot ce faci se știe și se discută. Ba uneori se și născocește în plus. Dar Cotabiță a fost un om politicos, liniștit și decent. Acesta e adevărul, pe acesta îl povestesc.
Și totuși, după ce mi-am exprimat regretul legat de moartea lui, se oploșește în secțiunea mea de comentarii o tanti și începe să peroreze:
Delirul continua tot așa preț de încă trei ecrane de telefon, dar am zis că vă ajunge atât, că nu v-ați luat Fortifikat Pachet Avantajos ca mine. Restul vi-l puteți imagina.
Iată, oameni buni, de ce am eu atâta alergie cu bube la religie.
Religia îl/o suie pe imbecil(ă) pe piedestalul ăsta al superiorității morale, de unde începe să debiteze platitudini cu grație despre cum Dumnezeu nu bate cu parul și nu te duce la loc cu verdeață dacă nu ai acumulat numărul corespunzător de puncte de virtute.
Desigur, atitudinea e mereu de „eu dețin toate bilele de la setul de puncte de virtute”, pentru că în propriii ochi, fanaticul religios e întotdeauna etalonul de perfecțiune. El e cel ce dă verdicte. El e calea, adevărul și viața.
Bazat pe ce? Bazat pe o formă extrem de perversă de narcisism mascat în smerenie.
Altfel se impunea întrebarea: Dar cine pwla noastră ești tu să ne spui ce să simțim când un om bun și un artist ireproșabil pleacă dintre noi?
Și aia, în mintea ei: Cum cine sunt? Reprezentanta lui Dumnezeu pe pământ. Purtătoarea lui de cuvânt. Asta îmi dă și dreptul de a bate câmpii cu un tupeu fenomenal.
Insist: Nu am o problemă să te piși pe memoria cuiva și pe regretul nostru când omul era o javră. Chit că eu nici atunci nu m-aș duce pe paginile prietenilor să le povestesc cum mi se rupe mie de suferința lor, pentru că asta mi s-ar părea o cruzime inutilă și o încălcare a limitelor personale.
Dar când omul a fost ok, ce ai să-i reproșezi concret, să se justifice atâta diaree verbală?
Noi, agnosticii, ne-am simți teribil de prost să facem atâta paradă de idei puține și fixe.
Dar religia dă prostului proptele să-și desfășoare fără ezitări prostia. Da, e o inepție fără margini, dar e în numele lui Dumnezeu, deci e ok.
Probabil că de aici vine vorba aia cu „Fericiți cei săraci cu duhul, că a lor e împărăția cerurilor.”
Dar cum aici e deocamdată Pământul, am șters inepția și am blocat enoriașa. Să mă adauge și pe mine pe lista celor care nu vor zburda pe pajiști verzi. Că dacă pajiștile alea verzi sunt pline de asemenea specimene și trebuie să le suporți întru eternitate, prefer cazanul cu smoală.
***
Vrei să mă urmăreşti în social media? Îmi poţi da follow pe Facebook şi Instagram, subscribe pe YouTube şi pe TikTok.
***
Dacă îți plac aceste articole, poți alege să-mi oferi susținerea de care am nevoie.
☕🍁