După cum știți, eu nu sunt adepta cimiliturii „despre morți numai de bine”. Dacă omul a fost un nemernic, nu am o problemă să scriu că e un nemernic, chiar dacă asta îmi atrage un vifor de insulte de la ilustrul jurnalist Liviu Mihaiu.
Cotabiță, însă, a fost un om bun. Nu am auzit de femei hărțuite sau maltratate, de colaboratori neplătiți sau de persoane lezate de faptele lui; iar Bucureștiul e o lume mică, tot ce faci se știe și se discută. Ba uneori se și născocește în plus. Dar Cotabiță a fost un om politicos, liniștit și decent. Acesta e adevărul, pe acesta îl povestesc.
Și totuși, după ce mi-am exprimat regretul legat de moartea lui, se oploșește în secțiunea mea de comentarii o tanti și începe să peroreze:
Delirul continua tot așa preț de încă trei ecrane de telefon, dar am zis că vă ajunge atât, că nu v-ați luat Fortifikat Pachet Avantajos ca mine. Restul vi-l puteți imagina.
Iată, oameni buni, de ce am eu atâta alergie cu bube la religie.
Religia îl/o suie pe imbecil(ă) pe piedestalul ăsta al superiorității morale, de unde începe să debiteze platitudini cu grație despre cum Dumnezeu nu bate cu parul și nu te duce la loc cu verdeață dacă nu ai acumulat numărul corespunzător de puncte de virtute.
Desigur, atitudinea e mereu de „eu dețin toate bilele de la setul de puncte de virtute”, pentru că în propriii ochi, fanaticul religios e întotdeauna etalonul de perfecțiune. El e cel ce dă verdicte. El e calea, adevărul și viața.
Bazat pe ce? Bazat pe o formă extrem de perversă de narcisism mascat în smerenie.
Altfel se impunea întrebarea: Dar cine pwla noastră ești tu să ne spui ce să simțim când un om bun și un artist ireproșabil pleacă dintre noi?
Și aia, în mintea ei: Cum cine sunt? Reprezentanta lui Dumnezeu pe pământ. Purtătoarea lui de cuvânt. Asta îmi dă și dreptul de a bate câmpii cu un tupeu fenomenal.
Insist: Nu am o problemă să te piși pe memoria cuiva și pe regretul nostru când omul era o javră. Chit că eu nici atunci nu m-aș duce pe paginile prietenilor să le povestesc cum mi se rupe mie de suferința lor, pentru că asta mi s-ar părea o cruzime inutilă și o încălcare a limitelor personale.
Dar când omul a fost ok, ce ai să-i reproșezi concret, să se justifice atâta diaree verbală?
Noi, agnosticii, ne-am simți teribil de prost să facem atâta paradă de idei puține și fixe.
Dar religia dă prostului proptele să-și desfășoare fără ezitări prostia. Da, e o inepție fără margini, dar e în numele lui Dumnezeu, deci e ok.
Probabil că de aici vine vorba aia cu „Fericiți cei săraci cu duhul, că a lor e împărăția cerurilor.”
Dar cum aici e deocamdată Pământul, am șters inepția și am blocat enoriașa. Să mă adauge și pe mine pe lista celor care nu vor zburda pe pajiști verzi. Că dacă pajiștile alea verzi sunt pline de asemenea specimene și trebuie să le suporți întru eternitate, prefer cazanul cu smoală.
***
Vrei să mă urmăreşti în social media? Îmi poţi da follow pe Facebook şi Instagram, subscribe pe YouTube şi pe TikTok.
***
Dacă îți plac aceste articole, poți alege să-mi oferi susținerea de care am nevoie.
☕🍁
Mulțumesc.
Nu stiu daca doamna in cauza va vedea vreodata ce voi scrie eu mai jos dar, din perspectiva oricareia din cele 3 religii monoteiste ale lumii (iudaism, crestinism,islam) – desi aici Crestinismul este cel mai drastic in promovarea iubirii si dragostei – sper sa vada, insa, cumva, spun asta din perspectiva unui Crestin Ortodox inrait:
Draga doamna,
1) Crestinismul arata foarte clar, atat incepand cu Insusi Mantuitorul nostru, Domnul Iisus Hristos ca mantuirea tine in primul rand de FAPTE, ulterior de VORBE si abia pe locul 3 de rugaciune. Dupa cum arata Sf Apostol Pavel, “rugaciunea fara faptele de milostenie e moarta”. Prin urmare, indiferent CAT a fost Cotabita de credincios sau nu ca om (a propos, asta DOAR el si Bunul Dumnezeu o stiu), la ce OM bun a fost, as spune, fie-mi scuzata “impertinenta”, ca are sansa ca Sf Petru sa-i deschida LARG usa 🙂
2) Virtutea tine de FAPTE (de regula de milostenie, dar nu numai), de vorbe (“te iubesc”, “mi-e / mi-a fost dor de tine” – sunt mini-rugaciuni in sine, daca sunt spuse din suflet si fac bine omului caruia ii sunt destinate). Virtutea e in fapte si, daca sunt sincere, se regaseste SI in vorbe.
3) Calea, adevarul si viata = Iisus Insusi. Omul…ia notite si asculta, nu-si aroga drepturi inexistente si mai ales “cunoasteri” apriorice. Nu cred ca Gabriel l-a (re)negat pe Dumnezeu in vreun fel. Dupa viata lui, nu s-ar zice. Relatii de lunga durata, casatorie, copii, bun parinte. FAPTE. Si, a propos, ca sa ajungi Sus nu trebuie (neaparat) sa cunosti, ci sa FACI. Lui Dumnezeu nu-i pasa nici 1% de creierul / mintea / capul / cunoasterea omului, ci de SUFLETUL lui si de bunatate, ca astea raman si astea sunt “cantarite”. Ce invatam, ce cunoastem si toate cele acumulate aici sunt zero barat ca valoare dincolo. Dar ce am facut bine, asta da.
4) Smerenie – virtute majora. Smerenie – NU iti arogi cunostinte divine pe care nu le ai (nimeni nu stie daca Dumnezeu, dupa Dreapta Judecata iarta pacatele omului si il lasa in Rai – asta aflam dupa ce ne-am desprins de inchisoarea trupeasca).
5) Dumnezeu are reprezentanti pe pamant: preotii si calugarii (preoti sau nu). Si o parte substantiala din cler, dar NU toti si categoric multi necunoscuti publicului larg. Preoti crestini-ortodocsi (rareori, mai gasim si catolici), care nu dau verdict si nu judeca. Nu condamna. Nu osandesc. Nu acuza. Nu trimit in iad. Ci ajuta. Binecuvanteaza. Mangaie sufletul. Mangaie inima. Usureaza sau iau durerea.
@ Lorena – “fericiti cei saracia cu duhul, ca a lor este imparatia cerurilor” = saraci cu duhul, in sens crestin (sigur orthodox) = smeriti, blanzi, modesti, cum s-ar spune, in banca lor.
Gabriele, drum lin printre ingeri. Te-am vazut acum 2 ani, la o terasa de la Hotelul Amfiteatru, din Olimp. Si mi-am amintit si de 1986, cand aveam doar 10 ani si te-am vazut la Teatrul de vara din Neptun, cu parintii mei. Teatru de vara care acum nu mai exista, este o ruina pe care cresc buruieni.
Sper ca daca Dumnezeu ma va ierta si voi ajunge si eu acolo Sus unde esti tu acum, cel mai probabil, sa mai aud “Noapte albastra”. Ma rog, acolo e doar o zi eterna, dar albastrul exista.
ok.
DA, corect, religia face din enoriași fix ce face internetul cu așa zișii “creatori de conținut”. Dacă la începutul internetului prin anii 90, găseai bloguri și siteuri originale și oameni cu păreri nereciclate, din păcate azi nu mai poți spune lucrul acesta. Totul s-a transformat într-o vânătoare pt reclame, din care rezultă un conținut clonat la nesfârșit și fără substanță, o mămăligă de idei despre nimic și despre orice. Google, youtube și Facebook s-au trezit în ultimul timp și încep să facă curățenie, să nu mai răsplătească prin algoritmi astfel de conținut.
Marş, mă. Aveai acolo box de donaţii, dar n-ai donat în viaţa ta. Da, în morţii tăi de idiot, punem reckame pe blog pentru că voi, care bântuiţi pe aici de când îmi dădeam eu majoratul, nu donaţi nimic şi undeva trebuie să existe o răsplată.
Btw: cam cât de căcat cu ochi să fii să citești un blog nici tu nu știi de când, să intri cu regularitate să freci autorul la icre, să nu donezi niciodată nimic, dar să ai tot tu complaints?
Nu te ține nimeni aici. Și dacă următorul comentariu nu e: „dragă Lorena, curul meu mocangiu își cere profunde scuze că e prost și misecuvenist”, curul tău mocangiu, prost și misecuvenist își ia ban, să sugă pula acolo unde remunerează eforturile autorului.