Cum gestionezi o despărțire

În mod normal, acest articol ar trebui să nu existe. Pentru că suntem oameni în toată firea și ar trebui să înțelegem rațional lucruri. Dar cum ieri am scris despre cazul lui Mădălin care, în urma unei despărțiri, s-a suit în mașină și, conform propriilor lui prieteni, a început să îl urmărească și să îl sâcâie pe actualul iubit al fetei – și o grămadă de persoane adulte mi-au comentat o grămadă de bălării, mi se dovedește că acest articol trebuie scris.

Voi exclude cazul în care tu ești cel care vrea despărțirea, pentru că acolo trebuie să-ți bați capul să nu-l rănești prea tare pe cel cu care nu mai vrei să împarți salteaua și pernele, iar asta e altă discuție.

Discutăm de cazul în care ai avut o mare iubire, în care ai investit timp, suflet și resurse, și de la un punct încolo, iubi ți-a zis: Păpușă mică și adorabilă, te iubesc, dar nu pe tine. De la o vreme, pari mai frumy de la distanță. Hai să ne vedem fiecare de a mamasitei din dotare.

Și da, rog și bărbații să citească acest text. Că ei fac cele mai retardate tâmpenii după ce sunt părăsiți, pentru că toată viața au auzit doar că sunt miezul din dodoașcă, și NIMENI NU-L PĂRĂSEȘTE PE MIEZUL DIN DODOAȘCĂ, SAU FAC MOARTE DE OM.

A) Dragoste cu sila nu se poate.

Poate n-ai citit-o clar, sau n-ai înțeles-o din prima, permite-mi să mă repet. DRAGOSTE CU SILA NU SE POATE: Dacă o persoană decide că nu te mai vrea, respectă chestia asta.

O spun și disperaților / disperatelor care m-au terorizat cu mesaje private până când am dat stop mesaje private pentru toată lumea. O spun și celor care trag disperat de relații care nu merg, cu parteneri care nu mai manifestă nici o urmă de interes. Dragoste. Cu Sila. Nu. Se Poate.

Poți cumpăra timpul cuiva. O oră. Două. Patruzeci pe săptămână, cu contract de muncă. Până la șaizeci, cu ore suplimentare plătite, dacă nu ești patron român hrăpăreț. Dar dragoste. Cu sila. NU. Se poate.

E vorba să te respecți în primul rând pe tine.

Da, m-ai citit corect, când respecți decizia de despărțire, TE RESPECȚI ÎN PRIMUL RÂND PE TINE.

Ăla sau aia te crede așa de rebut, încât preferă să se dea în bărci cu altcineva? Ce crezi că demonstrezi dacă insiști și atârni mai departe? Faptul că ai respectul de sine al unei hârtii igienice bune de șters la c*r. Folosesc imaginea asta dură ca să înțelegi că, dacă cineva te disprețuiește suficient să te părăsească, te va disprețui și mai mult dacă te milogești ca o formă de viață lamentabilă care își cere scuze că există.

Respectă-te suficient ÎN PRIMUL RÂND PE TINE să zici: Pierderea ta, gicule / maricico. Multă sănătate și intensă virtute.

Greu e când stai împreună și trebuie să găsești soluții să te muți. Dar mută-te repede. Cu cât mai repede, cu atât îți dai o șansă să vindeci această rană. Cu cât o lălăi și te uiți milog la cineva care tocmai ți-a spus că nu mai are chef să te f, cu atât ești mai jalnic.

Dacă aveți casă / proprietăți comune / copii, nu le lași la voia întâmplării. Preferabil te înțelegi amiabil, dar ferm, și negociezi un aranjament care să-ți convină și ție. Dacă sunt și copii la mijloc, pensia alimentară e nonnegociabilă. Prin tribunal, dacă nu merge altfel. Doar pentru că se desparte de tine, nu se desparte și de obligațiile lui financiare. Când unul dintre părinți preia tot efortul și celălalt devine liber ca pasărea cerului, măcar să contribuie cu bani. Nu să reapară la 20 și ceva de ani, când deja ești pe picioarele tale, după ce te-ai chinuit îngrozitor toată copilăria din diverse lipsuri și să se dea părintele rătăcitor.

OK, bun. Deci, primul pas e să nu fii milog și jalnic, și să nu atârni ca o povară dizgrațioasă de gâtul cuiva care nu te (mai vrea). Cu cât ești mai moluscă fleșcăită, cu atât impui mai puțin respect. În plus, oamenii cu un dram de inteligență meditează îndelung înainte de despărțire, dacă sunt siguri că e ok să te piardă. Iar proștii care se despart impulsiv și apoi la două zile după, se milogesc ei de tine să vii înapoi sunt instabili psihic și nu ai de ce să-ți pierzi timpul cu ei. Ai zis că vrei să te desparți? Ai primit despărțirea, exact cum ai cerut-o. Jet în morții tăi.

B) Nu stai să întrebi de ce și să ceri justificări

Judecând după mersul certurilor dintr-o relație, știi deja de ce. Dacă ți-a reproșat de 50 de ori că nu cumperi și tu o pâine, e pentru că ești un zgârcit. Dacă ți-a reproșat de o sută de ori că nu asculți niciodată ce spune, e pentru că nu se poate comunica deloc cu tine. Dacă refuzi orice încercare de a merge în dormitor, e din lipsă de s***.

Iar dacă pretinzi cu cea mai mare inocență mimată că nu înțelegi de ce, înseamnă că te minți și pe tine și nu ești suficient de matur pentru acest articol.

Mie de obicei îmi reproșează oamenii că nu le ofer suficient timp – ceea ce e corect. Și că întotdeauna, proiectele și cariera mea au prioritate. Din nou, corect. Și că nu le fac un sandviș când vor ei – ceea ce, din nou, e corect. De aceea am și ales singurătatea asumată, pentru că m-am cam săturat să le tot aud pe astea și nici prin minte nu-mi trece să le schimb.

Maică-mea pretinde și acum că a fost profund și iremediabil șocată când i-a spus taică-miu că divorțează. Deși până și eu, de când am dezvoltat niște neuroni funcționali, vedeam ce relație urâtă au și știam instinctiv că se vor despărți. Sigur unul o să plece, că nu merge așa, îmi spuneam de la trei-patru ani. Când taică-miu m-a anunțat la șase că ne părăsește, în mintea mea a fost: Ce bine.

Nu, nu ești profund și iremediabil șocat, când ești atent la vibe-ul celuilalt. Dar dacă ești prea pătruns de propria importanță să fii atent la vibe-ul celuilalt, nu e de mirare că ești părăsit. Și maică-mea, și gigeii ăștia care se dau de garduri când îi lasă câte cineva se cred cadoul lui Dumnezeu pentru omenire. De aceea fac așa urât. Pentru că cineva i-a contrazis în acea credință.

How about: acceptă că poate nu ești răspunsul la nevoile altuia și pleacă demn și cu fruntea sus?

C) Nu accepți situationship rezidual

Apoi, mai sunt cutrele care se despart, dar încearcă să lase o portiță deschisă pe la tine, să te f**ă periodic. Și mulți fraieri acceptă asta în ideea că „Așa vede ce fată bună / băiat bun sunt și poate se răzgândește.”

Mnu. Ceea ce încearcă e să primească beneficiile fără să investească eforturile, and this is a strong NO,

Ai zis tu că vrei să te desparți? Haipa. Instalează-ți Tinder, sigur găsești ceva de f**t acolo, sau dacă nu, vezi publi24, secțiunea escorte.

Din secunda în care gigel / maricica ți-a dat cu praf de mers, mergi. Mergi cu tărie. Un șut în îndărât e un pas înainte, dar numai dacă-l încasezi exact cum ți-a fost dat.

D) E ok să plângi acasă.

Sunt cele cinci etape ale pierderii: negarea, furia, negocierea, durerea și acceptarea.

Uite cum le arzi: nu nega. Da, ok, ne despărțim. Asumă-ți furia și descarcă-ți-o la sală, sau cu o formă de sport. Nu negocia. E pierderea celuilalt. Nu stai tu să negociezi pierderile altuia, pentru că grija ta ești tu. Și asumă-ți suferința. E ok să plângi acasă, să te tăvălești pe jos și să muști din marginea căzii. Dar fă-o acasă, în siguranță, nu pe șosele, unde nu mori doar tu ca prostul, ci cu puțin ghinion mai faci și victime care nu încearcă decât să ajungă acasă după o zi de muncă.

Cu cât îți asumi, îți trăiești și îți exprimi furia și durerea, cu atât îți trec mai repede. Deschide cu acceptarea și vei termina mai repede cu acest ciclu.

Și important: nu lua decizii pripite.

E vorba aia. Drumul spre iad e pavat de bune intenții. Aș completa: Drumul spre iad reloaded e pavat cu decizii pripite.

„Cum, c**a aia nenorocită s-a folosit de mine și acum pleacă?”

Tu unde erai când se folosea de tine?

„Cum, nemernicul ăla mi-a distrus viața și acum pleacă?”

Tu unde erai când îți distrugea viața?

E o altă vorbă din bătrâni care spune așa: Domnia și prostia se plătesc. Fă pace cu propria prostie și vei comite mai puține prostii în viitor.

E) Și nu uita să trăiești

Tendința, când suntem părăsiți, e să băgăm capul în fund și să nu ne mai intereseze decât abisul nedreptății pe care tocmai am pățit-o. Și da, la punctul 4 am zis s-o asumi. Dar controlat. Îți dai, să zicem, o oră de plâns pe zi. Când simți că te apucă jalea extracuriculară, îți impui: Nu! Asta va avea loc de la opt seara. Până atunci, am de mers la cafea cu Ștefania, de exersat instrumentul ăsta muzical pe care vreau să-l stăpânesc, de citit lorenalupu.com, de văzut filmul ăsta nou de care vorbește toată lumea și sketchurile SNL cu Ryan Gosling. Și finala sezonului al 17-lea al RuPaul’s Drag Race. Și o programare la epilat. Mamă, câtă treabă frumoasă am. Dar la opt o să plâng, promit.”

Și așa uiți să mai plângi, după un timp. Pur și simplu, te iei cu altele.

F) Fii mai precaut(ă) pe viitor

Cum ajungi în relații greșite? Sau ai un defect pe care refuzi să-l corectezi, și care continuă să dizolve conexiunea cu alții. Sau ai o mare naivitate și pici în capcanele tuturor șmecherilor. Sau atârni de oameni care nu te vor și accepți o dinamică extrem de toxică și de abuzivă, din frică de singurătate sau pentru că nu suporți ideea că ăla / aia te respinge pe tine, miezul din dodoașcă.

Pe viitor, citește mai atent vibe-ul general al interacțiunii și ce face potențialul / potențiala, dincolo de vorbe, și vei lua mult mai puține țepe și dezamăgiri.

***

Dacă apreciezi acest articol, poți susține la rândul tău site-ul în singurul mod care contează. Aici. Pentru donații de 50 de euro sau mai mult, îmi poți propune tu un subiect. Pentru donații de 25 de euro sau mai mult, poți propune o poezie pentru cele 365 de zile de poezie.

***

***

Vrei să mă urmăreşti în social media? Îmi poţi da like pe Facebook, follow pe Twitter şi Instagram, subscribe pe YouTube şi pe TikTok.