"De ce dai tu sfaturi despre copii?"

Dacă tot mi-am descoperit pe ultima sută de metri vocaţia de autor pe parenting, hai să recidivăm.

Una dintre cele mai frecvente întrebări de la articolul cu copilaşul umilit în supermarket a fost: Tu n-ai copii, ca ce chestie ne înveţi pe noi cum să ni-i creştem pe ai noştri?

Dragi prieteni,

Eu n-am copii, dar cresc copiii altora de pe la 14 ani.

Vedeţi voi,
eu eram copil eminent, într-o familie de o sărăcie lucie. Şi, destul de repede, m-am prins că meditaţiile sunt o sursă destul de bună şi stabilă de bani. Excelam în două domenii: limba engleză şi matematica. Am început cu câţiva copii corigenţi, nu cu mult mai mici decât mine, dar consideraţi de toată lumea, inclusiv părinţii lor idioţi pe care i-aş bate şi acum cu mătura peste dinţi, cazuri pierdute pentru umanitate.

Buuun. Am luat un astfel de copil, l-am meditat o vară întreagă. Nu ştia nici măcar tabla înmulţirii, deşi era în a şasea. S-a dus, a dat corigenţa. A luat opt.

Care era de fapt principala problemă a copilului?

Răspuns: o încredere în forţele proprii făcută franjuri de nişte bovine cu zero aptitudini părinteşti, care din prost, tâmpit şi idiot nu-l scoseseră. “De nimic nu eşti bun!” Vă sună familiar? Şi mie. Ce vor părinţii să spună cu asta? “Pune mâna la treabă!” Ce înţelegi tu, copil? Că de nimic nu eşti bun.

După ce am obţinut optul de la corigenţă, toată lumea a căzut în cur de mirare şi minunare, şi m-a întrebat: ce dumnezeu ai făcut cu idiotul sinistru care blabla?

Nimic special. I-am spus că nu e idiot sinistru. I-am spus că voi sunteţi idioţi siniştri pentru că-l trataţi cum îl trataţi. Şi că e în puterea lui să înţeleagă materia aceea. Am luat-o frumos, lecţie cu lecţie, i-am explicat fiecare teoremă în parte până a înţeles-o, am făcut exerciţii până m-am convins că a înţeles teorema cu pricina, l-am copleşit cu teme, şi-l sunam seara să-l verific dacă şi-a făcut temele. Pe scurt, l-am muncit pe copilul ăla ca pe hoţii de cai, dar l-am şi lăudat vârtos pentru fiecare rezultat. I-am insuflat credinţă în faptul că taskurile care se cereau pentru corigenţă sunt realizabile. şi au fost.

După ce “team Lorena” a luat opt la corigenţă, subit, mi-au fost livrate alte cazuri disperate similare. Şi, asemănător, am reuşit să iau notă de trecere cu toţi. Bine, nu toţi au fost de opt – care e o notă imensă la un examen de corigenţă, unde toţi profesorii pleacă din start cu preconcepţia că eşti cretin. Unii erau mai recalcitranţi, unii mai delăsători cu temele, unii mai neatenţi la explicaţii şi a trebuit să muncesc triplu pe câte un şase. Dar rezultate au fost la toţi.

Deţineam vreo metodă secretă? Nu. Pur şi simplu nu făceam decât să le spun lucruri pe care tânjisem eu însămi să le aud de la adulţii din jurul meu, dar adulţii din jurul meu fuseseră prea zgârciţi emoţional să mi le ofere.

O tanti pe care o chem eu să-mi facă curat m-a întrebat o dată, cu jumătate de gură, dacă mă supăr dacă vine cu nepoţica de patru ani, care i-a aterizat în primire. N-avea cu cine s-o lase. Şi e extrem de energică şi pusă pe şotii. Desigur, nu m-am supărat.
Şi au venit. Primul lucru pe care l-a făcut copilul a fost să alerge după Pulică, motanul meu, şi să-l tragă de coadă. Dacă eram o gâscă proastă, începeam să zbier. Am procedat altfel. Am luat-o în braţe, am mângâiat-o pe căpşor şi i-am povestit cum l-am salvat pe Pulică, pe când era un pisoi mic-mic-mic, de pe un tomberon, unde se căţărase cu chiu cu vai, şi-l lătrau nişte câini mari şi fioroşi. Am mai şi înflorit povestea, e adevărat. M-a ascultat copilul ăla cu o cuminţenie de înger şi, la final, a luat pisoiul în braţe – “cu delicateţe, mămică, că e sensibil, ca şi tine!” – cu delicateţe, să-l mângâie pentru că a fost agresat de câini. Apoi am învăţat să desenăm pisici şi, până a terminat tanti de făcut curat, am fost de o cuminţenie şi o drăgălăşenie de nu i-a venit bunică-sii să creadă.

Am nimerit şi copii mai distanţi, care nu erau pe giugiuleală. Cu ăia poţi excela în discuţii. Le pui întrebări şi descoperi câte o minţişoară impresionant de activă şi de vie, care înregistrează totul, ca un radar. Dacă ei se transformă în nişte mici mizantropi, greşeala e tot a părintelui bou-de-România, care insistă să-l trateze ca pe un copil: “Taci din gură, că nu ştii nimic!”

La începutul filmărilor la spotul ăsta, aveam patru copii şi un bebe intimidaţi şi tăcuţi ca mormântul. Erau pe un imens platou de filmare, înconjuraţi de o echipă de străini. Ca să ajungă la nivelul ăsta de relaxare, ne-am jucat de-a prinselea o oră. Şi a trebuit să le explic că “ne jucăm de-a mama isterică şi copiii răi”, ca să nu se inhibe când am început eu să urlu.

N-am copii nu pentru că nu ştiu cum să mă port cu ei, ci pentru că nu s-a ivit oportunitatea. Dar când o să-i am, garantez că o să ne distrăm minunat împreună. Asta nu ştiţi voi să faceţi. Să vă bucuraţi cu adevărat de tinereţea, prospeţimea şi pofta de joacă a ălora mici. Ar trebui să vă slujească de energizant, dacă le-aţi lua ca atare şi nu aţi fi setaţi pe un perpetuu “Stai locului!” şi “Taci din gură!”

Ce le-a fătat mintea

You may also like...

86 Responses

  1. Dumnezeu sa te binecuvanteze in tot ceea ce faci ! Ma bucur de ziua cand te-am gasit si voi continua sa citesc tot ceea ce scrii.
    Semnat “un copil de 40 de ani cu increderea in sine facuta franjuri de un betiv si o nevrotica”

      • rollo says:

        Lorena, ar fi interesant daca ne-ai spune ce decizii ai lua cu copilul tau in ceea ce priveste educatia formala: l-ai lasa pe sistem clasic (cunosti cum afecteaza creativitatea, etc.), l-ai trimite la Waldorf ori Montesori (ai pana la liceu Waldorf in Bucuresti; in tara mai e asa doar la Iasi parca); ai incerca homeschooling (nu e interzis in Romania, dar nici nu e incurajat).

        Iti urez sa gasesti persoana alaturi de care sa ai familia dorita. Mi-am amintit de traditia ursitului “the one” ((daca crezi in asa ceva)…
        http://dzro.wordpress.com/2014/08/08/ghicitul-ursitului-si-visul-lucid/

        • cred că aş merge pe sistem clasic. mie nu mi-a afectat creativitatea cu nimic. dacă iei materia învăţată la şcoală strict ca pe un exerciţiu de exersare a aptitudinii de a reţine şi reda idei principale, nu ca pe o literă de lege, învăţământul clasic e chiar ok. exerciţii de stimulare a creativităţii se pot face şi în afara şcolii.

        • baciu150 says:

          În ce priveşte învăţământul contează enorm profesorul, nu sistemul, avut la clasă. Sistemul e pentru cei de pe la ministere un fel de apendice inghinal oarecum util pe care-l joacă cu degetul unsuros sau chiar ni-l mai bagă pe gât din când în când, noi fiind obligaţi să mulţumim frumos. Omul sfinţeşte locul. E drept totuşi că şi sistemul are un cuvânt greu de spus dar nu doar cel de învăţământ ci întregul asta fiind altă discuţie. Clasic e bun.

  2. Ioana says:

    Imi place de tine. Imi place ce scrii.

  3. Last says:

    Excelent. Si de-ar fi sa fie doar pagina asta pe blog si tot ar fi (blogul) de nota 10.

  4. nicu says:

    fara suparare dar daca nu ai avut copii sunt multe lucruri care iti scapa. ai sa intelegi dupa ce o sa-i ai.

    • dar te rog, luminează-mă.

    • ca să cad și eu din pom: nu cred că totul ține de „dacă nu ai avut copii” și blah. dacă nu ai avut copii, nu știi că fac pișu și caca și că te bâzâie la cap până îți ies ochii? nu știi că-s curioși, enervanți uneori, de te scot din sărite, ce-i drept și nu știi că cer de mâncare?
      ba știi asta. ești conștient. dar asta nu înseamnă că atunci când vei avea copii, o să ieși în public cu boracul, iar când face un lucru, tu trebuie să zbieri la el, ca o vacă isterică, să se uite tot orașul la tine; nu trebuie să-l pocnești, ca să-i arăți tu că ai autoritate, că dacă e pe așa, atunci să nu te aștepți la vreo brumă de respect din partea mea sau a altora sau chiar din partea lui, dacă vei continua să-l tratezi așa și mai târziu.
      faptul că nu ai copii nu înseamnă că nu știi cum să te porți și ce comportament să adopți față de ei. dacă nu ai copii și le spui altora că-s niște părinți de cacao din cauza a cum se comportă, nu înseamnă că ești pe lângă subiect, ci că vezi o realitate, ești conștient de un fapt. înseamnă că oamenii ăia chiar sunt nașpa și că e vizibilă treaba asta de la o poștă.
      iar dacă ai copii, nu înseamnă că ești mai cu moț decât ăla care nu are. că de multe ori, părinții nu au habar să-și crească copiii. părinții își distrug copiii tocmai prin „nu ești bun de nimic, altceva nu știi să faci”. unii părinți sunt atât de frustrați încât n-au pe cine să-și verse nervii, decât pe plozii pe care i-au făcut, fie că au vrut sau nu, de voie sau de nevoie.
      dacă ai copii nu înseamnă că le știi pe toate sau că ai idee cum să-i educi. de multe ori, mă uit la persoanele cu copii și mă minunez. nu știu cum să se comporte. atâta timp cât ești analfabet din toate punctele de vedere, tu, ca părinte, nu poți pretinde că știi să educi un copil, că n-ai cum.
      dar asta era așa, ca o paranteză.
      și da, am doar 19 ani, n-am copii, nici n-o să am prea curând. dar asta nu înseamnă că atunci când o să am îmi voi schimba într-un fel părerile pe care le am acum. totul ține de cine ești ca persoană, de cunoștințele și principiile pe care le ai. dacă ești un om cu standarde jenante, atunci și felul în care-i tratezi pe ceilalți va fi pe măsură.

      apropo, fain articol. :p

    • DOINITA says:

      DIN PACATE NU DEVENIM PARINTI NUMAI PRIN NASTEREA COPILULUI. ACESTE APTITUDINI, IDEI DESPRE EDUCATIE SI METODE SE FORMEAZA DE-A LUNGUL VIETII IN PROPRIA FAMILIE. FOARTE MULTI LE PERPETUEAZA FARA SA SE INTREBE DACA SUNT BUNE SAU NU, FARA SA MAI INVETE SI ALTCEVA. PENTRU FOARTE MULTI OAMENI METODELE FOLOSITE DE PARINTII LOR SUNT LITERA DE LEGE IN EDUCAREA COPIILOR..SUNT ATIT DE INDOCTRINATI INCIT ATUNCI CIND AU PROBLEME CU COPIII
      PARERILE SPECIALISTILOR NU AU VALOARE. VORBESC DIN EXPERIENTA NU DIN CARTI!

      • Oana says:

        Draga Doinita, comentariul tau mi se pare pertinent si imi place, doar ca a trebuit sa ma chinui un pic sa il citesc, deoarece e greu sa urmaresti un text scris doar cu litere mari.

        Oana

  5. Imi place mult cum ai scris. Ai dreptate, am luat si eu parte la scene de isterie ale unor parinti…si ulterior am vazut cum se comporta copiii in lipsa lor, aproape identic..cum sa ii ceri sa fie normal cand e invatat sa fie doar asa?! cand este bagat in seama doar cand face prostii si atunci se tipa la el si este injurat ca la usa cortului? Cum sa pretinzi dragoste si respect de la un copil fara sa ii oferi mai intai tu ce are nevoie? Eu ma joc cu baiatul meu, ma pun la mintea lui si incerc pe cat pot sa il fac sa se increada in mine….nu vreau sa ii fac rau, vreau sa ii conturez aripile, nu sa i le retez la fiecare pas…

    • Un copil ignorat by default cu atat mai mult o sa faca tampenii. Pentru ca atunci cand se urla la el e singurul moment in care i se da un pic de atentie; de care simte atat de mare nevoie incat nu il mai intereseaza ce fel de atentie.
      Pe urma copilul cand ajunge la o varsta mai marisoara o sa ajunga exact genul ala de om care injura, se mitocaneste si se poarta urat cu ceilalti numai ca sa i se spuna din cand in cand “muie”. Pentru ca undeva in subconstient i s-a inradacinat ideea ca asta e singura atentie la care poate spera.

  6. Lenuta says:

    Lorena, mi-ar fi placu sa fii mama mea 🙂
    RESPECT!
    Din pacate viata e nedreapta si oamenii care nu merita copii ii au, pe cand cei care ar fi parinti excelenti se chinuie fara rezultat cu tratamente de fertilizare.
    In copilarie am fost tratata cu: “nu esti buna de nimic”, “ma faci de rusine”, “cu cine oi semana asa de proasta/putoare/nesimtita/obraznica etc, cu noi sigur nu”, “nu o sa reusesti nimic in viata, o sa ramai la coada vacii” “sa te fereasca sfantu’ sa nu iei 10 la teza ca te calc in picioare, nesimtito”. Plus bataie pentru orice cacatis, inclusiv pentru note de 9.
    In fiecare an cu ocazia Sf. Stefan eram mereu invitati la finii parintilor mei. Oamenii aceia erau foarte frumosi la suflet, veseli, blanzi, se puneau la mintea mea si a lui frate-miu. Nu aveau copii din pacate. Mi-as fi dorit sa ne adopte pe noi doi. Imi amintesc ca odata ne servisera niste aperitive si pe platou erau si masline. Mi-au placut mereu maslinele. Aveam vreo 7-8 ani. Am incercat sa infing furculita intr-una din maslinele care mi se tot rostogoleau in farfuria mea si am reusit sa o proiectez pe masa provocand o mica pata neagra pe fata de masa alba. Maica-mea mi-a soptit printre dinti: “o sa vezi tu ce patesti acasa”. Fina a zambit si mi-a zis “nu-i nicio problema, se spala f usor”. Insa mie, cu gandul la scandalul de acasa imi pierise buna dispozitie. Anticiparea bataii era mai rea decat bataia propriu zisa. M-am dus la maica-mea si i-am soptit la ureche “auzi, nu vrei mai bine sa ma bati acum pe loc ca sa-mi iau de grija?” Bineinteles ca nu a facut-o, in ochii strainilor trebuia sa para mama model iar noi copiii model. De fapt eram doar niste animalute dresate pe langa casa omului. Vaca da lapte, porcul da carne, eu dadeam note (neaparat de 10).
    Lorena, iti urez sa ai atati copii cati iti doresti tu.

  7. Jonel says:

    Am reusit sa citesc 2 articole si cateva comentarii. Ideea este, ca v-ati gasit, toti de acelasi aluat. Si ma bucur pentru voi.
    Nu pot fii de acord cu oamenii care spun ca stiu sa creasca copii, doar teoretic(sa il faci sa ia 8 la corigenta nu inseamna sa-l cresti), si din experiente cu copiii altora. Asta inseamna mai permite limba ta ca tu dormi linistita noaptea cu pulica langa tine si te trezesti a doua zi dupa cafea sa spui povesti despre motani si catei, fara sa te fi trezit de vreo 4 ori noaptea, fara sa fi facut praf bucataria, fara sa fi pus haine la spalat, de calculator nici nu se mai pune problema. Si tot trebuie sa mentii calmul. Exact asa cum ai procedat tu, sa spui povestea etc.. Solutia ta e foarte buna, cea corecta… Dar nu pornesti din aceeasi linie cu parintii.. Iti faci tu socoteala. Si ca sa te citez ‘nu te mai citesc’, pt ca pur si simplu nu esti interesanta…

    • şi tu ai impresia că pe pulică nu-l găsesc talentele de cinci ori pe noapte, şi vrea ba mâncare, ba litieră curăţată, ba pur şi simplu trânteşte chestii în joacă?

      diferenţa e că eu ţin cont că e o pisică şi nu urlu la el. pur şi simplu am descoperit că o sesiune lungă şi epuizantă de joacă înainte de culcare îl face să doarmă noaptea.

      încearcă să aplici ce sugerez eu cu asta. dacă te prinzi, desigur, ce sugerez. că nu prea pari genul care se prinde de chestii.

      • Si Sheilutza mea (acum ramasa in tara cu parintii) e la fel, Vorba maica-mii catre mine si taica-miu, cand eram in tara, seara pe la 7:
        “Bai, mai frecati si voi pisica!”

    • DOINITA says:

      RUTINA SI PROBLEMELE COTIDIENE NE COPLESESC ADESEORI DAR TREBUIE SA LUPTAM CU NOI INSINE ZI DE ZI SI SA NU NE AFECTEZE RELATIA CU COPIII! CEI CARE NU TIN CONT SFIRSESC MAI TIRZIU PRIN A SE PLINGE DE COPIII LOR. DACA VREM SA FIM PARINTI BUNI TREBUIE SA LUPTAM MAI INTII CU NEPUTINTELE NOASTRE IAR CIND SIMTIM CA AM AJUNS LA LIMITA SA CEREM AJUTOR , SA NE RIDICAM SI SA O LUAM DE LA CAPAT. MESERIA DE PARINTE E CEA MAI GREA, CERE EFORT SUSTINUT SI SE INVATA!

  8. Mugur says:

    Buna ziua!
    Adevarat; multi, prea multi parinti isi trateaza copii nu ca pe egalii lor ci ca pe niste fiinte retarde sau poate si mai rau ca pe niste lucruri – un’ te pun acol’ sa stai. Nu am sa vorbesc nici despre faptul ca parintii pun accent pe ce NU realizeaza copii, pe lucrurile negative inloc sa se bucure de realizarile acestora, sa traiasca impreuna in lumea lor, sa se minuneze de pasii pe care-i fac, sa dea incredere si sa aprecieze continu, sa nu dea sfaturi ci sa-si spuna doar parerea etc… samd.
    Nu sunt mama, sunt tata… singurul lucru pe care nu l-am facut dupa nastere, a fost… alaptatul. In rest am participat in mod absolut egal la cresterea copilului. Asta numai sa fim intelesi ca, poate, stiu despre ce vorbesc.
    Articolul dumneavoastra este intr-adevar scris frumos si poate ca ar putea “lumina” pe multi dintre semenii nostri. Aici voiam sa ajung, la comentariul de mai sus: ” dar te rog, lumineaza-ma”.
    Nu sunt psiholog si nici cu scrisul nu stau bine (sunt inginer … din pacate), si nici avocatul nimanui nu sunt. Dar chiar credeti ca ar putea cineva sa va “lumineze” in privinta cresterii unui copil? Poate cineva sa descrie in cateva randuri 18 ani (cel putin) plus lunile de sarcina si travaliul in cateva cuvinte? In cateva randuri… carti…volume? Poate cineva sa descrie fiecare secunda traita langa copil? Fiecare bucurie sau tristete din ochii lui? Se poate scrie o carte numai cu o zi din viata unui copil…
    Adevarat mai este si faptul ca foarte multi parinti, sub stressul de zi cu zi (nu intru in amanunte) resping orice observatie (parere) despre cresterea copiilor mai ales de la persoanele ce nu au copii. Deaceea, standard, oamenii vor spune scurt: las ca o sa ai si tu s’ai sa vezi. Nu-i judecati si nu le-o luati in nume de rau… nu au cum si ce sa va spuna…
    Va doresc o zi buna si, bineinteles, daca doriti si se iveste ocazia, sa aveti copii sanatosi.
    Mugur

    • foarte tare.

      când îi ceream comentatorului să mă lumineze, nu ceream să-mi povestească întregul mister al condiţiei de părinte. îi ceream să-mi spună ce anume (din ce nu înţeleg eu) justifică o atitudine nimicitoare, umilitoare, agresivă faţă de copii. că asta sugera băiatul. nu pot înţelege de ce unii-şi agresează copiii, pentru că n-am fost în pantofii lor.

      • Mugur says:

        Niciodata, nimic si NIMENI nu poate justifica atitudinea agresiva sau/si umilirea copiilor. Ca majoritaea parintilor o fac… asa este. Cred ca am gasit si raspunsul:
        ca sa fii frizer iti trebuie diploma, ca sa fii profesor iti trebuie diploma, ca sa fii electrician… samd. Pentru un singur lucru (probabl cel mai imortant de pe Terra) nu-ti trebuie nici o diploma: sa fii parinte. Si de aici, si rezultatele.
        Ca sa ai copii trebuie sa fi OM – si pana acolo-i drumul lung!

  9. Mugur says:

    …copiii nu copii… si asta ar fi prima gresala… sigur mai sunt, dar repet – sunt inginer 🙂

  10. Za Mazar says:

    Am citit foarte atent textul si raspunsurile la comentarii si nu inteleg o chestie: Loredana, de ce dai tu sfaturi despre copii?

      • Za Mazar says:

        ai pus botul, lorena. as fi pariat ca o iei de buna, fiindca esti mult prea incrancenata pe toate alea, pe hateri, pe hartuitori, pe aia care-ti dau sfaturi, pe aia care asa si pe dincolo. nu esti in stare sa tratezi si internetul ca pe un copil. nu vezi naturaletea dintr-un mos libidinos, sinceritatea unei mame isterice, imitatiile reusite de care e in stare un rahat ca mircea badea. esti pusa pe urit, pe ripostat si pe incrancenat. si vai! ce hazliu ca ti-ai botezat motanul pulica! ar trebui sa iti amintesti mai des ca “life’s an orange”

        • hai să facem aşa: când o să mă intereseze părerea ta despre cum ar trebui să fiu eu, te consult. până atunci învaţă regula “5000 de euro” – accept pisălogeală şi instrucţiuni doar de la oameni care-mi dau salarii de la 5000 de euro în sus.

          până atunci, nici eu, nici blogul meu nu-ţi datorăm nimic şi te invităm să-ţi bagi observaţiile adânc în cur.

          • ca să nu menţionez că următorul comentariu care va fi off-topic şi pisălogeală la autor se duce direct în ban şi block. dacă vreau soacră, mă mărit. nu-mi trebuie hămăitori de internet să mă sece cu imbecilităţi.

    • ratzone says:

      nu intelegi ca se poate si altfel decat ‘de bataie”?!

  11. Pishky says:

    Mult prea bine scris articolul ăsta!

  12. Mugur says:

    si ca sa spun altfel: pe curand!
    scrieti! o faceti bine (dupa parerea-mi). sper ca blog-ul sa-l citeasca si cei ce au nevoie. 🙂

  13. Vera says:

    I love you.

  14. Stevie von derr says:

    Eu am un prieten care, din punctul de vedere al unui om plin de sechele, mi-a placut enorm modul prin care le-a insuflat educatia copiilor sai.

    La un moment dat fata lui facuse nu stiu ce boacana si cea mai mare pedeapsa pe care o concepea copila era ca taica’su nu-i mai vorbeste. Nu armata, batai, cacaturi. Pedeapsa era ca nu stai sa o giugulesti si bla bla. Nici nu isi lua scatoalce, dar nici nu-i sufla in cur, sa ajunga printesa.

    Ma rog, nu stiu cum suna, dar…a fost o impacare ce a durat 2 minute.

    La fel, cand era copilul mic si urla de-ti zbarlea parul pe cap, el statea si se uita. Nu tipa, nu nimic. Statea si radea.
    – Asa-s copii, plang. O sa zbiare cateva minute, o sa oboseasca si apoi iar face ture prin casa.

    Fucking natural.

  15. Roxanne D says:

    Bună Lorena, voiam să îți zic că azi mi-am amintit fix de articolul tău când eram în Kaufland, de Sfânta Maria – mare balamuc, evident – și eram la raionul de vopsele de păr când vine o fetiță care ținea o cutie de vopsea și i-o arată mamei, doar atât, i-o arată, nu se smiorcăie că vrea să o cumpere… iar ea i-a smuls-o din mână și a zbierat: ”Alexandra, mai lasă-mă-n pace cu vopselurile tale” și blablabla – ceva neinteligibil. Am văzut N cazuri de copii cuminți cu părinți colerici și mă oftică teribil faptul că nu am nici o putere asupra situației.

  16. misu says:

    Mi se pare corecta afirmatia ca nu poti stii totul despre copii si cresterea lor decat daca ai trecut prin asta si esti la curent cu toate aspectele, inclusiv cele mai putin placute.
    Daca nu-i ai, nu le cunosti, poti doar pe unele sa la anticipezi dar cu siguranta altele iti vor scapa.
    E ca si cum iti place Grecia doar ca esti turist si te duci anual in concediu. Sa traiesti acolo e cu totul altceva, s-ar putea sa nu-ti mai placa.
    Pe de alta parte nu mi se pare corecta afirmatia ca nu poti da sfaturi decat daca ai copii. Se poate da sfaturi, pareri despre orice, e o lume libera. Poate e un sfat bun tocmai pt ca vine din partea unuia care nu are copii si vede lucrurile dintr-o alta perspectiva.

  17. molly says:

    parintii au multe de invatat de la tine, mai ales cum sa-si iubeasca si sa-si protejeze copiii; iar tu, Lorena sa faci copii, ai sa fii o mamica extraordinara

  18. Multa dreptate ai Lorena si ma bucur ca esti OM si iti place sa socializezi cu copiii. De la ei ai multe de invatat, la fel cum si ei invata de la fiecare dintre noi.

  19. Alexandra says:

    tare fain articolul.

  20. Ingrid says:

    Mi-ar fi plăcut să te cunosc la 10-11 ani. Poate n-aş fi fost atât de mutilată emoţional de “nu eşti în stare, X cum poate şi tu nu, n-ai nimic bun în tine” şamd şamd şamd.
    Când va fi să fie, copilul tău va fi norocos să te aibă ca mamă 🙂

  21. wilhemina4rock says:

    Eu zic sa faci copii!
    Trebuie sa ajutam la repopularea omenirii cu oameni decenti, constienti si corecti. Altfel, se alege praful de toti printre toti cretinii si copiii lor pe care nu stiu sa ii educe.
    Daca alta motivatie n-ai avut pana acum, maybe you should start considering this now 🙂

    • nu e vorba de motivaţie. oricum, motivaţia nimănui nu constă în considerente socio-politice. 🙂

      • wilhemina4rock says:

        Poate n-oi fi nici eu normala la cap, dar impreuna cu o gasca de prieteni, chiar ne-am gandit serios la asta. Ne e un pic teama de copii, dar cand ne uitam in jur la toti imbecilii care procreeaza, prindem din ce in ce mai mult curaj!

        Totusi, ai dreptate. Nu ca “motivatia nimanui cu consta in considerente socio-politice”, cat mai degraba ca motivatia de a avea un copil “nu ar trebui” sa conste in asta.

        Cheers!

  22. Andreea says:

    Parenting? Nu ne mai vin la gura cuvintele si expresiile romanesti?

  23. Daniela Mirela says:

    Buna seara, totul bine spus in articolul tau- cel dintai. Explicatia-articolul prezent l-am perceput cam ‘inpins’, cu iz eu nu sunt parinte dar stiu… Intre a spune si a face este un ocean, o spun din experienta. Educator, prieten, persoana educata nu sinonim parinte. Parinte numai cand esti investit in rol de propria odrasla, ca sa vezi ce onoare! Eu cred ca nu exista copii rai ci parinti rai, ca fiecare parinte face posibilul pentru a reusi in acest rol si foarte putini parinti fac imposibilul…… O seara buna, Daniela Mirela

    • “Eu cred ca nu exista copii rai ci parinti rai, ca fiecare parinte face posibilul pentru a reusi in acest rol si foarte putini parinti fac imposibilul.”

      Mi-a plăcut cum mi-ai spus în prima parte a comentariului cum habar n-am şi nu mă pricep, dar în a doua, ai ajuns exact la concluzia mea. 😛

  24. Acum 20 de minute m-am trezit, copilul meu doarme inca si nu am puterea sa tac cuminte…
    Cei dintre care au comentat cu sau fara copii, indiferent de opinie – pozitiva sau negativa – refuza constient sa recunoasca si sa se recunoasca… Adevarul e ca pina la o anumita virsta suntem suma calitatilor si defectelor parintilor nostri. Copilul nostru devine suma calitatilor si defectelor noastre. Continuind idea, foarte tirziu, uni nici macar in stadiul de bunici nu reusesc sa vada ca de fapt acel copil pe care incearca sa il educe, abuzeze, laude sau pedepseasca, este de fapt …el insusi.
    Nu exista in nimeni capacitatea de a judeca o fapta sau o actiune care se produce in jurul nostru, fara ca acea stare sa nu o fi trait-o el insusi la un moment dat. Mama care tipa la un copil se vede pe sine savirsind aceasi greseala acum matura sau demult cind era un copil, se cearta pe sine se pedepseste singura sau se abuzeaza si se matrateaza singura…
    Dar totusi nu asi judeca pe nimeni prea aspru… de fapt este o continua adaptare la conditiile impuse de societatea in care traim. Nici o regula incalcata nu este creata de noi, de fapt este o regula care in jumatate de cazuri este acceptata iar in cealalta… impusa.
    Oameni luati separat si individual nu sunt absolut deloc “rai”, doar atunci cind dau voie unei reguli sociale sa se amestece in viata lor devin “demoni”.
    Acum… nu am scris toate astea pentru ca voiam sa fiu ascultat sau citit, am scris-o ca pe o critica. O critica generala a celor superficiali si lenesi care prefera sa judece efectul fara a cauta cauza. O critica la adresa celor care se autoinculpa si isi repeta ca nu sunt suficient de buni, de puternici, de corecti, sau cinstiti, si toate astea doar pentru ca asa e …bine. Un bine care nu este al lor un bine de imprumut sau un bine impus… Iar toate aceste… prosti sociale le revarsa asupra unui burete uman… copilul… care absoarbe absolut totul ca pe un cvasiadevar si nu ii sunt suficienti urmatori cincizeci de ani sa discearna intre bine si rau.
    Scuzati greselile de ortografie, dar astept sa mi se trezeasca copilul, odata cu el se va trezi si copilul din mine… Sper sa ii pot multumi pentru a doua copilarie pe care mi-o daruieste… In rest, nu astept nimic de la nimeni.

    Toate bune.

  25. Sam says:

    Nah…. Sa comentez si eu. 😉
    M-ai facut sa imi aduc aminte (mai povestesc cateodata cu baietii mei), de faza cand “m-a scos din sarite” in modul distractiv cel mare. Avea 2 anisori si ceva, si aproape recunostea orice model de masina. (eram in spital dupa o adeverinta si ii spune surorii mele “uite un logan”. Vazuse doar farl din spate dreapta). Eram cu el la plimbarea obisnuita de zi cu zi, si ma tot intreba “aia cei? aia cei?” iar cand ne intorceam spre casa era dublura intrebarilor la care eu asteptam sa le recunoasca pe toate. La momentul “critic” fac GAFA MONUMENTALA si ii raspund distrat “AUDI GHINI”. Replica? Mda. De a doua zi timp de 6-7 luni, pana a inceput sa inteleaga “gluma nesarata” a mea toate masinile cu “cerculete” erau AUDI GHINI.
    P.S. Acum radem pe seama acestei intamplari. Dar eu am invatat de atunci ca “un copil cand e interesat de ceva, trebuie sa afle ADEVARUL”
    PUNCT.

  26. Cris says:

    Nu m-am putut abtine sa nu comentez. Draga mea, habar nu ai ce inseamna copiii pana nu ii ai. Si esti total pe langa subiect, crede-ma. Habar nu ai ce inseamna sa nu dormi o noapte, sa trebuiasca sa tii o casa, sa speli, sa gatesti, sa-i speli, sa-i hranesti, sa-i plimbi, sa faci cumparaturile cu ei, si eventual sa mai mergi si la lucru. Nici eu nu am avut habar pana nu i-am avut pe ai mei. Sa vezi cum ti se duce din entuziasm si din rabdare. Plus ca si cei mai buni psihologi si pedagogi au probleme in a-si educa proprii copii. Bineinteles ca nu sunt de acord cu bataia, jigniri si alte cele, dar si mai tare ma enerveaza cele ca tine care habar nu au ce inseamna sa fii mama, dar isi dau cu parerea, si o fac intr-un mod critic si agresiv.

  27. Buna Lorena

    Mie una imi place cum gandesti…eu da am copii doua fetite de 8 si 9 ani (asa in paranteza iti spun ca sunt nascute in acelasi an 🙂 ianuarie si decembrie :),,,),nu mi-a fost greu cu ele cat au fost mici in schimb acum ca sunt mai marisoare,se cam cearta intre ele foarte des si nu-mi place nu stiu cum sa le dezobisnuiesc…poate ma ajuti tu cu un sfat 😀
    Si mai am o problema fetita cea mare nu-i place de nici o culoare sa citeasca,isi face temele doar ca trebe facute si ne facem temele foarte incet nu suntem atente etc etc….ce as putea face???
    Multumesc anticipat
    PS:Ma bucur ca sunt oameni ca tine cu gandirea aceasta :*

  28. stolnicu daniela says:

    Sunt de acord si nu sunt de acord…… Am crescut copii altora (grija), unde era un copil eram si eu, iubesc la nebunie copiii. Am un baietel dupa 7 ani de lupta cu infertilitatea, sarcini pierdute, si multa durere. Dar cand ai un copil 24 din 24 cateodata teoria o lasi deoparte, si niciodata nu poti compara un animal cu un copil, never. Copilul pe langa ca se trezeste noaptea, iti faci griji pentru el, te chinui sa il adormi in brate o ora (din motive de sanatate). Dimineata se trezeste la 6, ii dai sa manance 30 de minute cu rabdare, mai si stranuta cu gura plina direct pe tine , mai da cu bolul pe jos (e nevoie de o secunda de neatentie). In fine, nu are rost sa povestesc cate si mai cate….. am incercat sa descriu o situatie dintr-o mie. Iti mai pierzi rabdarea, nu sunt de acord cu bataia sau agresiunea verbala dar cateodata te mai scapi. NU sunt pro bataie dar o palmuta data la timp poate salva viata. Cateodata si strig dar tot pentru binele lui…. nu poti educa un copil doar cu dulcegari si povesti, poate copilul perfect, dar nimeni nu e perfect. Trebuie sa existe recompensa si pedeapsa, eu ii spun “Bravo”, “mami e mandra de tine” dar ii spun si cand e lenes sau neascultator.
    Copilul umbla la priza (intre 1 an si 2), ii spui ca nu e voie, iar se duce acolo…. situatia se repeta de mai multe ori (acuma exista sigurante dar mai demult nu existau), ce faci? 1. Ii repet pana va intelege. 2. Fac ceva care sa ii fie teama 3. Il lovesc peste mana ca semn ca e ceva rau si chiar nu e voie

    Metoda 1 cea mai indicata, dar pana va intelege se pot intampla tragedii pentru ca nici un super parinte nu e cu ochii pe copil tot timpul , e imposibil

    Metoda 2 ar insemna sa il electrocutezi usor sau su stiu alta metoda prin care sa ii arati ce se poate intampla, ceea ce ar fi o nebunie, nu

    Metoda 3 o palma sau mai multe peste manuta, nu exagerat de tare, doar sa stie ca e ceva rau….. repet nu as fi instare sa imi bat copilul, dar o palma peste pampers sau mana cand ii este pusa viata in pericol trebuie, poate gresesc si sunt un om rau, dar mai bine plange un minut decat sa ramana nenorocit sau mai rau.

    Din pacate viata nu e alba sau neagra, si un copil face crize din diferite motive si trebuie sa il scoti din acea stare…. e foarte greu si de multe ori obositor, probabil ca gresim de multe ori, noi parinti. Eu personal am avut o copilarie frumoasa, nu am luat bataie, poate o palma peste mana, o rusinare, un tras de ureche, de coada ….. poate nu aveau dreptate intotdeauna, si totusi sunt un om normal care isi iubeste si respecta parinti, si isi aminteste de iubirea si tandretea din acele episoade.

    As putea da atatea exemple si de comentat dar chiar nu stiu daca nu mi-am pierdut timpul aiurea scriind aici.

    • Atâta timp cât ţi-ai expus punctul de vedere pe un ton normal şi neutru, fără să acuzi omul care a scris textul de toate tâmpeniile ridicole, eşti binevenită.

  29. tibi says:

    Nevasta-mea e educatoare. Cu copiii de la munca are toata rabdarea din lume. Cu ai nostri se enerveaza repede si incepe sa tipe. Cred ca e un fel de familiaritate.

  30. pederanger says:

    Am putine, foarte putine dubii ca ai fi un bun tutore, dar mama, te rog sa ma scuzi… Pana nu te dilati si pocnesti ca un pop-corn, sa nu ma suni. Oricum daca n-ai un mascul alaturea fa rost de minim doua matusi. Sa fie bine, sa nu fie rau.

  31. Yyyiulia says:

    Te iubesc, Lorena.
    Nu pot fi de acord nicicum cu mamicile stresate si isterizate. Eu sunt FERICITA mamica a doua fetite : una de sase ani si una de trei luni. Cea mica plange, e normal. Cand am decis sa o avem eram pregatiti pentru doi ani de nopti nedormite. Va intreb doar cate nopti nedormite ati avut in patru ani de facultate? Si la final ati dobandit un petic de carton. As sta nedormita toata viata pentru copiii mei.
    Va plangeti de muntele de sarcini pe care le aveti de realizat. Iubitele mele, orice copil are DOI parinti. Daca taticul nu se implica este tot vina voastra. Puteti face munca in ture langa un bebelus isteric. Puteti gati/spala/calca/deretica pe rand. Si daca sotul te mai si ia in brate in semn apreciativ oboseala dispare, cea mai frumoasa oboseala din lume din toate timpurile. Si daca nu o face, intreba-ti-va de ce ati decis sa va traiti viata langa un astfel de om. Intreba-ti-va ce sprijin ati avea din partea lui daca peste noapte v-ati trezi imobilizata la pat (slava cerului nu e cazul sau). Daca nu il vedeti pe masculul partener in stare sa va spele si sa va hraneasca in cazul in care v-ati pierde autonomia, schimbati masculul.
    In Romania parentingul a fost abordat in cel mai medieval mod. Femeia creste copii. Avem multi prieteni care si-au adus parintii de la tara sa ii ajute. Si astfel tanara mamica se trezeste cu trei factori de stres: un bebe plangacios, o soacra atotstiutoare (practici din perioada jurasica) si un sot teribil de enervant in demersul sau zilnic de consumator de presa post- job. Implicati-va sotii in rutina zilnica si veti vedea ca le va face chiar o reala placere. Nu fiti egoiste. Luati-i dupa voi din sala de nasteri pana la discutiile despre sex purtate cu cei mici. Daca nu se pricep sa scimbe un pampers din prima ( fiica-mea cea mare arata ca o mumie infasurata de tati in toate pledurile – sa nu ii fie rece) invatati impreuna. Taticii carora le este refuzata implicarea in cresterea bebelusilor vor deveni tiranii furnizori de reguli rigide ai unor adolescenti.
    Atunci cand in familie se impart indatoririle se impart si beneficiile. Daca ambii parinti stiu drumul catre parc atunci ambii parinti vor sti si drumul catre o cafea/bere cu prietenii. Asa combateti frustrarile de mame arestate la domiciliu.
    Cat despre PALMUTA data cu scop educativ, imaginati-va ce ar fi daca la jobul vostru seful de departament ar imparti palmute la sedintele de bilant. Cred ca nu v-ar prinde bine o scatoalca. Si atunci de ce i-ar prinde bine una copilului vostru? Credeti ca daca este mic este mai putin OM? Si voi sunteti mici pentru altii. Cum ar fi sa aveti propria familie (sot/sotie +copii) si sa va luati o mama de bataie de la parintii vostri cand loviti masina? Ce ati invata din asta? Va spun eu. Ati intelege ca cei din jurul vostru sunt RAI si ca e NORMAL sa ii chinuiti pe cei mici, fie ei copii sau animalute.
    Reflect!

  32. Flori says:

    Sincer,am gasit blogul tau din intamplare,nici numai stiu cum,cred ca pe fb , dar imi place atat de mult cum scri, m-ai impresionat foarte mult cu acel copil din supermarket, eu sunt studenta la pedagogie,cred ca asta ma si facut sa iti citesc postarea. Iar la final vreau sa iti marturisesc ca aveam pielea de gaina pe mine si cu un sentiment de neputinta si revolta teribila, Vroiam doar sa iti spun ca te felicit pentru tot ce faci, si bravo tie pentru ceea ce esti !

  33. Eu am o obiectie bazata istoric- cultural-lingvistic asupra expresiei “parintele bou-de-Romania”, deoarece mai corect ar fi, dupa parerea mea, “parintele bou-de-Romania-si-de-alte-state-destul-de-puternic-influentate-cultural-chiar-si-fara-vreo-intentie-obligatoriu-rea-de-mentalitatea-si-perspectiva-numita-printre-altele-desi-nu-neaparat-corect-la-nivel-absolut-victoriana”.

  34. Dana says:

    🙂 Stiu ca nu l-ai scris pentru mine, dar iti multumesc pentru articol. Sunt lucruri simple, evidente, pe care cred ca le stim toti, dar uneori le uitam si e bine sa ni le reaminteasca cineva.
    …Ce mi-as dori eu sa stiu eu cum sa aplic partea cu
    ” Să vă bucuraţi cu adevărat de tinereţea, prospeţimea şi pofta de joacă a ălora mici. Ar trebui să vă slujească de energizant, dacă le-aţi lua ca atare şi nu aţi fi setaţi pe un perpetuu “Stai locului!” şi “Taci din gură!” ”
    Scenariu: vin obosita de la lucru si tot ce imi doresc e liniste. Iar baietelul meu (4 ani) are chef de joaca, de alergat, de strigat, 🙂 de trait intens. Uneori(de multe ori) ii spun “iubire, sunt obosita, te rog nu mai tipa, ca-mi zbarnaie capu’ “….Iar el incearca sa vorbeasca mai incet si sa nu mai strige. Si in marea majoritate a cazurilor ma simt vinovata si ma gandesc ca de fapt eu am o problema si trebuie sa o rezolv. Dar cum? Cum sa transform oboseala in energie?…:) Da, stiu! Depinde de mine si solutii miraculoase nu exista. Dar totusi… 🙂 de unde sa incep?!?

    Multumesc,
    Dana

    • 🙂 ştiu cum e cu vinovăţia. important e că o simţi.

      • Dana says:

        🙂 mda, numai ca asta nu ajuta. “Haios” e ca inainte(cu multi ani inainte) imi placeau copiii, aveam rabdare cu ei si se tineau de mine ca scaiul… Iar acum, cand il am pe al meu, lucrurile s-au schimbat radical….Ma intreb adesea care e diferenta si de ce nu pot sa redevin cea dinainte. Parca am uitat sa rad si sa ma joc. Am devenit mai “responsabila”. Mai serioasa. Mai… “constipata” 🙂

  35. Alex Parvan says:

    Nu am fost niciodata deacord cu blog-urile, sau cu scrisul comentariilor, dar ma voi abate umpic de la principiile mele pentru ca a venit momentul sa vad si un blog bun. Nu stiu exact cum am ajuns aici si probabil ca nici nu o sa mai intru vreodata. In orice caz, felicitari.

  36. Monica says:

    Nu cred ca e nevoie sa ai copii pentru a realiza ca oamenii despre care vorbesti procedeaza gresit. Daca cineva zice ca nu e bine sa furi, va veni altcineva care-i va raspunde:ar trebui sa furi ca sa-ti dai cu parerea? Trebuie sa ai un minim common sense. Sa stii diferenta dintre bine si rau. In fond copiii sunt tot oameni. Daca te porti urat cu ei inseamna ca la fel te porti si cu restul persoanelor din jurul tau (sot/sotie, mama/tata, colegi de birou…) Pe acesti oameni Ii vedem peste tot si ne dezgusta, dar nu luam atitudine, pentru ca ” nu e treaba noastra”, ne zicem noi ca sa ne linistim constiinta; ba chiar le gasim si scuze. E adevarat, probabil si parintii lor i-au crescut intr-un mediu toxic cu tipete si imbranceli (ca sa fiu finuta). Totusi, noi ca oameni suntem datori cu evolutia personala pe parcusul acestei unice si ireversibile vieti.

  37. Dojo says:

    Deci nu stii de parinteala pana nu schimbi scutece si nu dormi noaptea. Mare branza. Nu dormi noptile si cand esti pustan si o tii in petreceri, apoi te duci la examene. Nu dormi noaptea, daca ai un job ce presupune asta, nu dormi noaptea daca te simti rau. Da, cand ai bebe e posibil sa-ti aranjeze somnul. A mea m-a trezit de 2-3 ori pe noapte. Si? M-am ocupat de ea, apoi am adormit.

    Menajul se poate face si cu copil sau pui pe careva. Sotu? Soacra? O menajera? Daca nu, da-le dracu’ de mopuri, pot astepta, ca nu esti la castel sa iti vina nus’ ce ambasada. Nu a murit nimeni daca e patul nefacut sau ai uitat sa aspiri azi.

    Faptul ca schimbi scutece nu te face parinte. Faptul ca ai rabdare cu bucatica aia de parinte, ca nu te victimizezi, ca prioritatea ta este BINELE copilului, asta te face parinte.

    Sunt acus’ 7 luni de cand am ‘dreptul’ (dupa opinia unora) sa comentez despre cresterea copiilor. NU fac nimic toata ziua decat ma ocup de copil. Ii este foame? Este curata? Vrea sa se joace? Asta in conditiile in care si lucrez de acasa (web design), deci trebuie sa si castig un leu, ca facturile nu le plateste al de sus. Ta-su ajuta si el, asa ca mai prind cate o secunda de munca, mai lucrez seara, dupa ce doarme.

    Nu m-am plans niciodata ca nu mai am timp pentru mine, ca mananc pe fuga etc. Ma bucur sa o vad sanatoasa, este foarte activa dar si rade non-stop. Este ingrijita asa cum trebuie, ‘jucata’ si foarte fericita. Ma irita uneori, ca doar este o personalitate distincta decat a mea, dar o iubesc si pornesc de la ideea ca are dreptul si ea la sentimente si ca treaba mea este sa inteleg si sa accept. Imi fac programul dupa programul ei, am mereu ca prioritate binele ei.

    Am fost la enspe ture de cumparaturi impreuna, am venit recent din concediu la mare. Imi sta cuminte in marsupiu, cand plecam undeva, am fost cu ea la restaurant (a stat cuminte in carucior si s-a jucat), am facut 15 ore pe masina dus, 15 ore intors – a stat in scaun, a ras, s-a jucat etc. Este foarte calma si echilibrata si probabil modul in care ne raportam la ea si la nevoile ei ar fi explicatia. Am bagat-o si in mare, de se mirau aia pe plaja cat de relaxata si de vesela era.

    Dar nu i-am stricat programul de somn/mancare, m-am ‘sacrificat’ si am luat mancare in camera, cand stiam ca ar stresa-o iesirea la un restaurant (sau nu era ora pentru asa ceva), am avut grija mereu sa fie bine hranita, sa nu ii fie sete, prea cald, sa nu o streseze nimeni, sa se simta bine etc.

    Nu trebuie sa faci copii, sa devii parinte instant, trebuie sa ai un pic de empatie si de bun simt. Apoi sa te gandesti ca sufletul ala este BUCATA DIN TINE, ca nu stie/poate nimic si ca tu il modelezi. Daca si in cazul asta, ca parinte, inca te porti nasol cu copilul, atunci nus’ ce sa mai zic 😉

  38. Andrei says:

    Cred ca motorasul miraculos in toata povestea asta il reprezinta modul in care adultii se descurca – pe la noi ingrozitor de prost – cu episoadele de tantrum specifice copiilor. E vorba de acele crize in care copilul devine complet irational, exprimandu-si furia prin strigate si tipete. Spun ‘irational’ pentru ca fix asta se intampla: in aceste episoade emotiile blocheaza ratiunea. Parintii incearca sa-i ‘explice’ copilului cat mai logic posibil, insa rezultatul e de multe ori fix pe dos, ba chiar se agraveaza pe masura ce explicatiile devin mai numeroase (Vreau jucariaaa…aaa…aaa!!! Nu se poate, mai ai una pe care ai aruncat-o dupa cinci minute, si in plus e si foarte scumpa. Dar o vreaaa-aaa-aaa-aaauuu!!!). In primul rand ar trebui inteles ca tantrumul e manfestare fireasca. La fel cum pisica isi ascute ghearele pe covor si copilul are nevoie sa-si exerseze emotiile pentru a invata sa le stapaneasca. E un lucru natural si nu e un semn de proasta crestere sau un lucru de care parintele ar trebui sa-i fie rusine (eu nu te-am crescut asa!). Aici parintii se impart in doua categorii: primii vor sari sa incheie criza de tantrum oferindu-i copilului ceea ce isi doreste. Rezultatul e copilul rasfatat, cel care stie ca poate capata orice oricand, la orice ora din zi si din noaptea. Cea de a doua categorie va opri tantrumul in mod dur. Reactia nu e una izvorata din violenta ci mai degraba din frica, e mai mult o reactie viscerala. Acesti parinti nu inteleg ca ceea ce se petrece e perfect normal si nu reprezinta o vina a lor (eu l-am crescut cu iubire si el imi raspunde cu furie), ci e un mod de exprimare. Noi urlam mental, strangem din dinti sau ne varsam oful pe un adult care stie sa incaseze (nu stiu ce m-a apucat, iarta-ma, sunt stresat/stresata in ultimul timp). Copilul nu are inca aceste mecanisme formate. Parintii care inabusa crizele de trantum vor avea copii timizi, retractili. Acestia ii vor cataloga mai tarziu drept ‘rai’ cand in realitate au fost doar speriati si depasiti de situatie. Cea mai buna metoda de a trata aceste crize este de a nu intra in panica si de a lasa episodul sa se stinga de la sine intr-un mediu controlat (sa fim totusi atenti la ce face copilul). Nu stiu daca exista sfaturi clare in afara de a constientiza ca aceste lucruri se intampla si ca sunt firesti. Nu aceste crize sunt problema ci raspunsul pe care il dam, ba chiar structura noastra mentala. Cand pisica isi ascute ghearele pe covor conteaza si cat de rezistent e covorul. Daca nu e se poate rupe. De aici si situatiile din magazine, in care mamele nevrotice (nevroza = burn out, solicitare psihica excesiva) se comporta reprobabil cu copii docili. Cand ai copii esti angajat suta la suta, nu poti sa schimbi canalul ca la televizor. Trebuie sa te inarmezi cu mult calm si sa constientizezi ca vor exista si coborasuri anvoioase. Punem la socoteala si jobul, stresul, relatia cu partenerul etc. Repet: nu sunt metode sau daca sunt atunci vorbim mai mult de jaloane decat de retete atotputernice, insa calmul nu trebuie sa lipseasca (si nici sa nu se transforme in insesibilitate totala). Daca totusi consideri ca nu poti face fata atunci e mai bine sa devii matusa/unchi decat mama/tata.

  39. andreeeaadam says:

    Mi.a placut foarte mult articolul asta.De multe ori sunt aratata cu degetul pentru ca deocamdata nu am pufosi mici si totusi imi permit sa zic ca orice copil nu trebuie crescut cu palme ca sa stie de frica.

    P.s. vad reclama asta zilnic la tv in Franta si sunt tare mandra de tine.

  40. Buna Lorena !
    Fac parte din categoria parintilor care , da, mai si gresesc uneori. Desi ma straduiesc , incerc, imi doresc enorm de mult sa fiu o mama perfecta, o mama model, uneori cred ca o mai dau in bara. Nu cred ca are rost sa-mi caut scuze, sa incerc sa ma motivez in vreun fel, dar chiar exista o mica-mare diferenta intre cum ne imaginam sa fii parinte si realitatea de a fi parinte. Imi amintesc perfect ca mi-am promis in copilarie ca eu niciodata nu am sa-mi lovesc copilul, si nu l-am invinetit niciodata, si nici peste cap (cum primeam eu) nu l-am lovit, dar la fundulet i-am mai dat, si uneori mai si ridic tonul (dupa ce ii spun de 100 de ori frumos), pentru ca uneori pur si simplu nu mai stiu cum sa fac sa ma asculte, sa ma bage in seama. Ma gandesc foarte mult la ce urmari au toate acestea pe viitor , cand va fi mare, si ma tem sa nu o ia pe cai gresite daca voi fi prea permisiva si prea blanda, dar nici nu vreau sa fiu urata de copilul meu pentru felul in care m-am purtat cu el. De aceea cred ca (nu stiu, poate gresesc) totul este permis cu masura . Atunci cand copilul este cuminte, este bun sau are diferite rezultate bune , trebuie recompensat cu laude , cu incurajari, cu vorbe dulci si calde , si bineinteles cu mii de pupici si imbratisari; dar si cand greseste , face prostii si char persista in acestea desi i s-au facut nenumarate observatii nu este sfarsitul lumii daca primeste doua la fund si ridica mama tonul la el. Uneori aplicam doar pedepsele , de genul diferitelor interdictii, dar alteori nu sunt suficiente. Gresesc oare ???

  1. August 15, 2014

    […] ← Previous Next → […]

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this:
Advertisment ad adsense adlogger