Dragă mămică isterică

Stăteam azi la coadă în urma ta, într-un Mega Image. Ţi-ai plătit cumpărăturile, ţi le puneai în plase, când copilaşul tău a început să tropăie în spaţiul strâmt din faţa caselor, blocându-mi trecerea. Eu, pasămite, îmi luasem doar o îngheţată şi o sticlă de apă, am terminat repede.

Eu am mângâiat finuţ copilaşul pe cap şi l-am rugat: Te dai puţin la o parte? Până să reacţioneze el, tu l-ai smucit cu mojicie. Era fetiţă. Şi ai început să urli ca apucată de streche: Proasta dracu’, mereu stai în drumul oamenilor. Dă-te la o parte!

Ţi-am zis pe un ton calm, deşi mi-am reprimat cu greu impulsul de a te da cu capul de marginea metalizată a casei de marcat: “Stimată doamnă, nu era nevoie!” Ai dat din umeri şi ai mai smucit copilul o dată.

În primul rând, dragă mămică isterică, procedând astfel, i-ai dat copilului tău informaţia că, în ochii tăi, el valorează mai puţin decât un străin la nimereală de la casa de marcat. L-ai umilit verbal în faţa unui întreg magazin şi a unei persoane străine cărora voi nu-i datoraţi nimic şi, care, evident, nu e nici o secundă recunoscătoare că ai ales s-o ajuţi aşa.

Eu nu ţi-s nimeni şi nici n-am reţinut nimic din fizionomia sau personalitatea ta, am reţinut doar brutalitatea faţă de făptura aia mică şi fragilă. Făptura aia mică şi fragilă, însă, e urmaşul tău de drept, viitorul om mare care te va privi într-o zi în ochi şi-ţi va spune cu seninătate: “Mi-a fost ruşine toată viaţa să fiu copilul unui jeg uman cum eşti tu!”

Şi, poate, te va brutaliza verbal aşa cum ai brutalizat-o tu. Asta e chiar indicat, pentru că ţi-o meriţi. Dar poate ţi-a moştenit prostia şi-şi va brutaliza copiii aşa cum a învăţat de la tine, iar asta mi s-ar părea impardonabil.

Aşadar, dragă mămică isterică, tocmai ai călcat în picioare fiinţa pe care trebuia s-o protejezi, în favoarea unui străin oarecare.

Apoi: eu rugasem frumos copilaşul să se dea la o parte şi, mai mult ca sigur, s-ar fi dat. Era doar cu privirea pironită la mine. Întâi am crezut că e din cauza frumuseţii mele răpitoare. 😀 După ce ai deschis tu clonţul, m-am prins că era altceva. Copilul ăla auzea pentru prima oară în viaţa lui nişte cuvinte rostite pe un ton uman.

Te mai miri că sunt atâţia proşti pe Internet care intră mereu în discuţii pe un ton de parcă te-ar fi scos din cur? Probabil că sunt copiii unor astfel de mame.

Dar ce e mai trist, dragă mămică isterică, e că-i vei transmite ăluia mic preconcepţia instinctuală că toţi oamenii sunt proşti şi răi ca tine. Şi asta e cel mai grav. Nu pentru că va tinde în mod natural spre singurătate, pentru că l-ai obişnuit de mic cu faptul că interacţiunea umană e un chin de nedescris, care trebuie scurtat pe cât posibil. Ci pentru că, urmărindu-te cât eşti de grotescă şi hidoasă în prostia şi răutatea ta, va dezvolta un ochi special pentru prostia şi răutatea altora.

Dragă mămică isterică,

probabil că tocmai ţi-ai condamnat copilul la comedie.

Update: Nu fi al nu ştiu câtelea care mă întreabă de ce comentez dacă n-am copii. Uite răspunsul aici.