De ce merită Iliescu funeralii şi onoruri?

Erau anii 90. Comunismul căzuse, dar controlul de facto fusese preluat de FSN, care ţinea aceeaşi cizmă de fier pe capul poporului, mai puţin foamea cruntă din anii 80, pentru că înţeleseseră din lecţia sacrificării lui Ceauşescu că vrei români cuminţi sau vrei români flămânzi, nu merg ambele concomitent. Aveai portocale turceşti la butic, dar lumea vorbea în continuare în şoaptă. Bâtele de miner şi vărsarea cruntă de sânge de la mineriadă, coordonate de mortul nostru celebrat cu doliu naţional, Ion Iliescu, le făcuse foarte clară ideea că pleacă ai noştri, vin ai noştri, dar prostul de rând şi-o ia pe coajă dacă nu stă cuminte în banca lui.

Ce era mai îngrozitor? Se vota tot cu opresorul, la alegeri harta era toată roşie, exceptând câteva judeţe din Ardeal care voiau civilizaţie, şi, deşi se vorbea de democraţie, omul simplu continua să pupe mâna securistului local, doar că nu-i mai zicea tovarăşu’, ci domnu’.

Ce a făcut Ion Iliescu? A prelungit până în anii 2000 moştenirea terorii comuniste şi a fricii de pereţii care aveau urechi. Nu te mai duceau la Canal dacă te trezeai comentând aiurea. Doar se asigurau că eşti evitat de lumea bună şi că nici dracu’ nu te angajează.

De aceea mi se pare atât de ridicol că azi îi organizăm funeralii pompoase de stat şi doliu naţional acestui om, care l-a ţinut pe Ceauşescu în geam zece ani după căderea lui.

Un clişeu pe care sugeraniştii lui Simion şi ai lui Călin adoră să-l repete e că „occidentul ne-a luat avutul”. Occidentul nu a luat nimic din ce nu i-a vândut un român hoț, care a acceptat o mită copioasă să vândă un bun național la un preț mult mai mic decât valoarea reală.

Și toată această privatizare cu plicul a început în timpul lui Ion Iliescu, în ale cărui guverne a fost și guru Călin, pe care nu-l deranja cu nimic hoția când era la butoane s-o practice. A început să-l deranjeze abia după ce a fost plasat pe banca de rezerve și a pierdut accesul la cașcaval.

Sigur, o parte din întreprinderi erau mai depășite tehnologic decât locomotiva cu aburi și funcționau pentru că partidul comunist obliga alte întreprinderi să le cumpere produsele. De cum s-a liberalizat piața, acestea au început să înregistreze pierderi și datorii, și privatizarea lor era singura soluție rațională.

Dar erau și companii care mergeau strună. Cazul cel mai cunoscut: fabrica de țigări din Sfântu Gheorghe, care producea vestitele Snagov și Carpați. Țigări ieftine și tari care se găseau în toate magazinele din țară și se cumpărau cu baxurile, pentru că fumătorii perioadei nu se jucau; sub două pachete pe zi nici nu erai considerat adult. Fabrica de țigări a fost falimentată prin tertipuri și manevre, și vândută pe trei lei pentru că așa mergea furăciunea pe vremea lui Ion Iliescu.

Simplul fapt că în anul 2000, poporul avea de ales între Iliescu și Vadim ne spune cât de mult ne-a înapoiat acest tovarăș de tristă amintire.

În încheiere, îi voi recunoaște și partea bună. După ce a îmbătrânit, a devenit un susținător al politicii proeuropene. Nu a încercat, ca colegul său de generație Călin, să fure înapoi de la occidentali activele furate tot de ei de la popor și vândute pe trei lei, ca după aceea să le vândă din nou clanurilor de interlopi și mafioți ruși care îl țin pe guru Dilimache în brațe.

Dar înțelepciunea asta târzie nu răscumpără 12 ani de comunism adițional. Și nici grozăviile de la Mineriadă.

***

Izbeşte autorul cu o cafea.

***

Vrei să mă urmăreşti în social media? Îmi poţi da follow pe Facebook şi Instagram, subscribe pe YouTube şi pe TikTok.