Cum a fost recent ziua lui Ceauşescu, am scris un text în care am descris răul incalificabil pe care l-a făcut poporului român. Şi nu mă refer doar la lipsurile materiale îngrozitoare, la penuria de alimente din magazine, la toate casele, pământurile şi companiile naţionalizate, aka ciordite fără ruşine şi cu recompensă modică, pentru oameni care au muncit o viaţă să le aibă, la legarea iobagului de glie prin interdicţia părăsirii ţării şi la restul abuzurilor de formă.
Cel mai grav abuz pe care l-a comis Ceauşescu faţă de poporul român e că i-a exterminat intelectualii şi i-a insuflat mentalitatea de sclav.
Cum se manifestă mentalitatea de sclav? Pe de o parte, cineva trebuie să „ne dea”. Să „ne dea” casă, să „ne dea” locuri de muncă. Culmea, siteurile de joburi gem de locuri de muncă, dar acelea nu sunt garantate. Te supui unui proces de recrutare, dacă ești bun, îll obții, dacă nu, se duce la altcineva. Ei, pe vremea lui Ceaușescu nu exista proces de recrutare, trebuia doar să exiști și gata, aveai job. Sigur, dacă nu aveai pile, era un job de rahat, prost plătit, se ștergeau maistrul și secretarul de partid al întreprinderii la c*r cu tine, nu te puteai plânge de nimic că după aia, vedeai tu pe dracu, dar era un job garantat.
Ceaușescu a redus individul la statut de unealtă generică. A pedepsit necruțător orice glumă, orice ironie, orice inițiativă personală, orice nevoie diferită, orice nemulțumire. Erai nimeni, trebuia să faci temenele dacă găseai o sticlă de lapte după patru ore de coadă și să zici merci că ai două ore de program tv în care, oricum, nu se înălțau decât osanale iubitului conducător.
Astfel, a privat individul de orice conștiință a valorii personale și l-a convins că e un nimic, că nu poate face nici o diferență în propria viață și tot ce poate spera e o mângâiere pe cap de la stăpân dacă îl dă în gât pe vecinul care o duce mai bine.
Și după ce am descris toate astea, au tăbărât pe capul meu câțiva securiști bătrâni. Să țipe că totul e fals, că pe vremea lui Ceaușescu toată lumea a dus-o bine și că toți au avut de toate.
Și asta mi se pare chestia cea mai strigătoare la cer.
Da, nici acum nu o duce toată lumea bine, dar acum poți face schimbarea în orice secundă din viața ta. Poți învăța o meserie nouă și căutată, poți găsi relativ ușor un loc de muncă, în țară sau în străinătate, poți începe ceva nou chiar și acum. ATUNCI NU EXISTAU OPORTUNITĂȚILE. Azi, o duci rău doar dacă ALEGI s-o duci rău. Dacă, în loc să întrebi în jur ce se caută, staționezi pe loc ca găina proaspăt eliberată din cușcă, incapabilă să înțeleagă că gratiile nu mai sunt acolo.
Ceaușescu ne-a transformat într-un popor de găini proaspăt eliberate din cușcă, stând năucite pe loc.
Amuzant cum unii au plecat peste hotare, câștigă sume la care nu ar fi visat în comunism, dar mintal sunt tot găini proaspăt eliberate din cușcă, stând năucite pe loc.
Și exact această traumă este exploatată de Călin Georgescu, care a detectat aceste găini proaspăt eliberate din cușcă, stând năucite pe loc, și le promite să le dea cușca înapoi, cu tot cu tainul de furaj, iar la schimb, să le ia toate ouăle și să le sacrifice când crede de cuviință.
Trist și dureros e faptul că ține.
Dar după cum punctam, eu nu mă supăr pe găinile năucite. Că aia e, atât se poate.
Furia mea e pe securiștii îmbătrâniți în abuzuri, care mint cu nerușinare că totul a mers foarte bine și că a curs cu abundență.
DA, ȚIE ȚI-A MERS FOARTE BINE ȘI ȚIE ȚI-A CURS CU ABUNDENȚĂ.
Cam câtă lipsă de empatie să ai, să extinzi modul în care ai trăit tu asupra tuturor și să nu vezi că alții trăiau în foame, întuneric și frică? Și câtă nerușinare flagrantă, să-i minți în față că traumele lor nu au existat?
Ai dus-o bine când bunică-mea nu știa ce să inventeze să le pună copiilor o farfurie în față? BRAVO ȚIE. Bucură-te că ai fost privilegiat și nu rata o fenomenală ocazie de a tăcea. Ai scăpat cu bine fără să plătești pentru abuzul comis în comunism. Cât de tare e chestia asta? Dacă nu stai pe c** tău, poate își amintește vreun plăieș ce i-ai făcut pe atunci, și poate îți cere socoteală acum. Să te văd pe unde scoți cămașa.
***
Cafeaua de la tine mă ține în alertă. 😀
***
Vrei să mă urmăreşti în social media? Îmi poţi da follow pe Facebook şi Instagram, subscribe pe YouTube şi pe TikTok.
***
Sh*t They Say