Am asistat la niște discuții absolut abominabile. Și mă întreb, sincer și din toată inima, dacă au fost niște discuții pe care a trebuit să le îndure Ecaterina Teodoroiu însăși, când a ales o carieră militară.
Mă, mămică, mai pune o rochiță pe tine, că arăți ca un hăndrălău. Cine te ia pe tine, dacă arăți ca și cum ai avea %$^# mai mare decât a lor? Măi, mămică, mai stai și la cratiță, că uite ce zic vecinele. Măi, mămică, dacă te duci în armată, o să zică lumea că ești transgenderiță de-aia. Măi, mămică, mai zâmbește și tu, că pari prea fioroasă cu pușcociul ăla și sperii pețitorii, și rămâi fată bătrână, doamne ferește, și te râde satul, în timp ce face aluzii nesărate la pisicile tale.
Multe, multe comentarii în acest registru, sub știrile care anunțau bancnota de 20 de lei, cu imaginea Ecaterinei Teodoroiu. Diferența e că nu suntem în 1884, și nici în 1917, anul când a murit COMANDÂND UN PLUTON DE INFANTERIE (da, bitch, în anul 1917, când încă femeia era considerată incapabilă de multe, o femeie a ajuns la comanda unui pluton de infanterie, în exact această țară, iar asta îți spune cât e puternică și competentă era numita femeie. Un bărbat cu aceleași calități și fără bagajul cârcotelilor misogine și păreri idioate cum că locul lui e la cratiță ar fi ajuns cel puțin general.)
Dar revenim. Nu suntem în 1884, nu suntem nici în 1917, ci în 2021, anul în care se presupune că am înțeles că femeile sunt oameni liberi să facă ce alegeri personale vrea mușchiul lor, și dacă nu vor să fie feminine la modul tradițional, e decizia lor, și nu ai nici un drept de cârcoteală pe subiect, în special dacă ești un băgător în seamă oarecare, CARE HABAR NU AI CARE SUNT AMBIȚIILE ȘI ASPIRAȚIILE EI PERSONALE.
Dar, deși suntem în 2021, influența aurifer – dacopată face să vină puhoi de oligofreni bătubili în cap cu un bocanc de munte cu ținte, și să înceapă:
Vai, dar asta nu e feminină. Vai, dar asta arată mai bărbat decât mine. Vai, dar asta e așa și pe dincolo. Vai, dar cine era dispus să o tufă pe asta?
V-o zic, în calitatea mea de femeie profund nefeminină, că sunt destui. Și chiar unii la care nu te-ai aștepta. Nu de parcă numărul de cetățeni dispuși să te tufă are vreo legătură cu valoarea ta umană sau cu ceea ce faci și cât de bine faci ceea ce faci, dar strict pentru a lichida nonproblema asta.
Cu cât te interesează mai puțin dacă vrea lumea să te tufă, cu atât crește misterios numărul doritorilor. Da, e un paradox, dar probabil are de a face cu spiritul gigelian de a se pune contră by default tuturor viselor femeilor. Vine una feminină, toată numai țâțe, gingășie și miau-miau.
-Oh, vreau un iubit, să-l pup tandru pe căpșor și să-i fac ciorbă în fiecare zi.
Gigel: Ce naivă ești, iubirea e un simplu contract, făt frumos nu există și oricum o să mori singură.
Vine una miserupistă până-n măduva oaselor, concentrată strict pe ambiții personale.
Gigel: ȘTIU că vrei un iubit.
Tu: Chiar nu, și chiar am vibrator acasă, iar restul chestiilor pe care le face un bărbat pe la casa omului știu să le fac și eu.
Gigel: Ba AR TREBUI să vrei un iubit, și o să-ți mai dau 77654478 de comentarii idioate, până te conving că ar trebui.
Tu: Mă convingi cel mult să te bag în morțișorii mă-tii.
Gigel: Tssss. Numai feminismul e de vină.
*
Dar să revenim la Ecaterina Teodoroiu și puhoiul de comentarii idioate legate de feminitatea ei.
Ce a definit-o pe Ecaterina Teodoroiu, motivul pentru care a rămas în istorie și a ajuns pe bancnotă nu e nici abilitatea de a face sarmale, nici disponibilitatea de a zâmbi frumos, nici dorința de a găsi un soț și a face o casă de plozi, adică imbecilitățile pe care le acuză turma aurifer – dacopată. Ci faptul că a fost un soldat excepțional, care a slujit țara în luptă, în primul război mondial,, un soldat curajos care a evadat după ce a fost luat prizonier, un soldat decorat de casa regală și avansat la gradul de sublocotenent ÎN URMA MERITELOR PERSONALE, și nu pentru că ar fi făcut școala de ofițeri pe pile și șpagă.
A murit la 24 de ani, în fruntea plutonului său (era genul de sublocotenent care lupta cot la cot cu oamenii lui), în bătălia de la Mărășești. Bătălia care a apărat Moldova (singurul teritoriu românesc liber de invazia germană în acel moment, când și casa regală era refugiată la Iași.)
Asta ca să ne fie clar contextul.
Acum, să judeci un erou național după detaliul anatomic irelevant dintre picioare, născător de standarde retardate și inepte care încep toate cu substantivul generic “femeile” e doar dovada nivelului de retard profund spre care duce manipularea aurifer – dacopată.
Cum putem lupta pentru drepturile femeilor?
În primul rând, nimicind verbal instant orice mugetare de tipul “femeile ar trebui să”, respectiv “tu, ca femeie, ar trebui să…”
Nu, tuzgura mă-tii, eu în primul rând ca om ar trebui să fiu liber să îmi fac propriile alegeri, iar dacă sunt alegeri proaste, hei, măcar am trăit cum am vrut. Spre deosebire de vecinele mele babe care au fost nevestele unuia, menajerele gratis, au renunţat la vise şi ambiţii să fie ăla sculă-n basculă la casa lor, nu ele, au îndurat bătaie şi neglijenţă, şi acum tot singure sunt, că ăla a murit de ceva boală datorată excesului alimentar, fumatului sau băuturii.
Ele cu alegerile lor bune au avut o viaţă mult mai dureroasă şi mai tristă decât am avut eu cu alegerile mele 100% nefeminine, şi nu, inepţiile pe care le debitezi tu nu influenţează asta cu nimic.
Altfel, decizia de a o pune pe bancnotă pe Ecaterina Teodoroiu, o femeie care s-a impus strict prin calităţi definite tradiţional ca masculine, mi se pare ABSOLUT GENIALĂ. Şi probabil că ăia care au luat decizia nici n-au gândit-o până la capăt, dar e o sfidare a tuturor stereotipurilor cu care ne-au presat părinţi, educatori (unii), cunoştinţe şi şefi din ziua în care ne-am născut.
Sigur, azi nu aş permite numănui să-mi spună să fiu feminină. Dacă e în viaţa privată, şi nu înţelege de vorbă bună că NU, contactul se întrerupe tăios şi definitiv. Iar dacă e în viaţa profesională, garantez un proces pentru discriminare de gen oricui încearcă. Şi nu doar că garantez un proces pentru discriminare de gen, dar promit să îi şi fac maximă publicitate, să setez un precedent.
Femeile trebuie să FACĂ CE VOR, în limita în care nu încalcă legile şi libertatea personală a altora.
Atât.
***
Dacă ţi-a plăcut acest articol, susţine site-ul cu o donaţie.
***
Vrei să mă urmăreşti în social media? Îmi poţi da like pe Facebook, follow pe Twitter şi Instagram, subscribe pe YouTube.
Sa speram ca bancnota asta va ramane in circulatie si nu va fi facuta inutila in 3-4 ani de inflatia pe care simt ca o pregateste guvernul proaspat “uns”.
Love you 💞💞💞
Cum facem cu toxicitatea pe care o primim și de la femei? În anul 2021 sunt femei care afirmă că dacă acorzi atenție mai multă aspectului exterior și ți se fac avansuri de nesimțiți și libidinoși, o meriți. Că dacă faci sport ca să-ți modelezi corpul, ești o curvă narcisistă care vrea atenția bărbaților. Am auzit cu urechile mele femei și bărbați spunând despre femeile din armată că de fapt sunt acolo ca să ofere confort sexual soldaților. Cum gestionăm valurile de toxicitate, misoginism internalizat, agresivitate și prostie?
În continuare acceptăm donații pentru a dezvolta subiectele dorite de cititori.
Înțeleg. Deocamdată sunt studentă full-time și nu-mi permit.
Nu prea ține exemplul. Ecaterina Teodoroiu nu avea cum să îndure astfel de discuții. Din 3 motive: în primul rând, nu arăta ca un hăndrălău, era mică și delicată. În al doilea rând, nu mai avea cratiță la care să stea și nici casă în care să stea la cratiță – casa ei era în teritoriul sub ocupație, începând cu noiembrie 1916. Și, în al treilea rând, era de meserie învățătoare, iar în lumea satului semi-analfabet, “domnișoara învățătoare” era o figură de autoritate de neatins. E destul să acorzi un pic de atenție felului în care vorbeau țăranii de “domnișoarele învățătoare”, nu numai în 1916, chiar și 2 generații mai târziu, până prin anii 1950, 1960.
Domnişoara învăţătoare a ajuns de la o vârstă încolo. Până atunci, a fost fiica lui şi lui, iar în această calitate, pariez că a auzit de toate.
Rog hăndrălăii ca tine să nu mai comenteze sub nume de femei. Dacă nu cunoaşteţi rahaturile prin care trece o femeie acasă, nu vă califică nimic să vă înscrieţi la cuvânt.