Fata de pe şantier

Neaţa!
Scuze de deranj, voiam să îţi împărtăşesc ceva: ai postat acum vreo două săptămâni ceva cu lucrul pe şantier şi mi-am zis “chiar şi-aşa, Bobiţă!”, am avut şi eu 142 de joburi diferite care mi-au adus satisfacţii nenumărate şi experienţe inedite! Ia să văd cum e pe şantier! E călduţ acum, soare, merită încercat. Şi am purces la învăţare întru obţinerea cardului care îmi dă dreptul de a intra pe un şantier în UK. Am investit o sumă cu care mă puteam face praf într-o sâmbătă la club şi mi-am luat atestatul. Apoi, într-o săptămână m-am angajat, să văd cum este. Acum, vreau, nu vreau, o lună minimum sunt pe şantier!
Ce-am vrut să zic: când ai nebuni în listă, postează responsabil, unii o s-o ia de bună!

Mesajul ăsta şugubăţ l-am primit acum câteva zile de la o amică de Facebook şi cititoare de cursă lungă pe care o cheamă Luisa Vlăsceanu şi care s-a mutat de câţiva ani, cu căţel şi purcel, în Anglia. Unde, ca orice om cu şcoală, a început cu eternele opt ore la corporaţie.

Când o întreb dacă e de acord să povestim pe blog experienţa, îmi spune: “N-am nici o problemă! Nu mi-e ruşine de alegerile mele, pe banii mei mă plimb si cu dricul!”

Fata e genul rebel, şturlubatic, deschis tuturor provocărilor, astfel că am hotărât s-o întreb mai multe detalii despre jobul ei nou, despre care spune că e categoric pe “lista cu lucruri de povestit nepoţilor la bătrâneţe”.

Primul avantaj al muncii “fără gândire şi fără stres” e că îţi vezi de pătrăţica ta, nu te implici, nu lucrezi peste program decât dacă vrei bani în plus, la 4 pleci şi în restul zilei poţi să te gândeşti liniştit la orice altceva, “trăieşti o sută de ani fără să albeşti”.

Bine, pentru că Luisa e adorabilă şi simpatică  foc, n-a fost repartizată chiar la schelă, ci are sarcina de a prezenta clienţilor casele nou construite, frumoase şi curate, ceea ce înseamnă că merge în mai multe locuri, unde e cazul. Şi a văzut o tonă de construcţii.

Care-s diferenţele unui astfel de job faţă de România?

În primul rând, respectul faţă de reguli.

“Nu intri fără echipament de protecţie complet, semnezi la intrare şi la iesire, nu circulă nimeni decât pe aleea marcată corespunzător, nu fumezi decât în locul special amenajat, nu se bea şi nu se ia pauză sprijinit în lopată decât la orele fixate pentru ceai şi prânz.”

Iar ceea ce îi place mult este că 200 de oameni lucrează ca o echipă, că “nimeni nu trece pe lângă tine fără să te salute”, că nimeni nu face nimic de capul lui fără acordul şefului de şantier (site manager),  că “dacă se constată cea mai mică neregulă, se opreşte orice lucru pentru că “health and safety” e pe primul loc ca importanţă.” Tot pentru health and safety, nu intră şi nu iese nimeni fără să i se fi făcut minimum o şedinţă de induction.

Şi nu se ţipă pe schele. “Dacă necesiţi comunicare, ţi se dă staţie”.

Legat de umorul britanic de şantier, el arată aşa:

Şi realmente, zice Luisa, nu găseşti o pensulă aruncată aiurea, toată lumea îşi strânge sculele, macaraua, picamerul, etc. la sfârşitul  zilei. Curăţenie care se extinde şi în toalete: “eu lucrez în fiecare zi în alt şantier deci am văzut o grămadă deja, dar nu am văzut în nici un club în care am fost aşa curăţenie la WC!!! În afară de noroi pe jos, ceea ce e normal, WC-urile arată exemplar şi au mereu hârtie, apă caldă şi săpun.”
Apoi, ca orice fată traumatizată de angajatori români, insistă: “nu faci nimic în plus decât ceea ce eşti plătit să faci. Dacă se arde un bec, vine electricianul şi îl schimbă, timp în care tu stai cuminte şi aştepţi intervenţia specialistului.”

O întreb cum sunt tratate femeile pe un şantier britanic. “Nici nu te ajută cu ce ai de făcut ( gen să îţi care ceva mai greu) dar nici nu te iau peste picior”, povesteşte Luisa. E testul ultim de egalitate de şanse.

Şi totuşi, Luisa nu se vede pe termen lung pe şantier. Pe de o parte, necalificată fiind, e plătită cu salariul minim pe economie. Pe de alta, în Anglia plouă cam des şi atunci, munca în aer liber nu mai e atât de simpatică. “Mi-e frig!!!”

 

 ***

Îţi plac textele Trollywood? Poţi susţine şi tu proiectul.

 

Ce le-a fătat mintea

You may also like...

2 Responses

  1. Ana. says:

    Eu lucrez in Romania într-un șantier. Pentru o femeie este super aiurea. Respectul lipsește cu desăvârșire. Efectiv s-a șters cu mine pe jos și când am spus ceva, mi s-a dat replica că ei sunt cu experiență și în vârstă iar eu ca proaspăt absolventa de facultate trebuie să tac din gura și să accept.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: