Feminitatea nu e o datorie

Azi mai povestim despre un clișeu care mă scoate din sărite. Momentul în care vine un Gicu de pe net să-ți reproșeze că “nu ai feminitate”, că “nu ai nimic feminin”, că “unde ţi-e feminitatea”.

Da, poţi constata că nu sunt feminină, aşa cum poţi constata că am ochi căprui-închis sau părul negru. Deşi nici acest gen de observaţie nu-şi prea are locul în afara unei relaţii intime de oarecare natură. Pentru că dacă o peraoană e la 300, sau 500 de km de tine, sau ok, chiar dacă ai fotografiat-o în metrou săptămâna trecută, are zero interes să-ţi placă sau să se adecveze nevoilor tale, feminitatea ei sau absenţa acesteia cumva nu te privesc.

În schimb, nu îmi poţi spune pe un ton de reproş că nu sunt feminină. Sau să îmi arunci hate că nu sunt feminină. Chiar nu e o obligaţie a mea faţă de tine, nu avem un contract care să stipuleze că eu trebuie să fiu feminină, şi nu ai de ce să ai această aşteptare faţă de mine.

Nu am promis nicăieri că o să fiu feminină, nu m-am promovat ca feminină, nu m-am înscris la concursul de feminitate, nu mă interesează că mă marketez ca feminină şi cred sincer că fiecare om are dreptul să fie el însuşi.

Dacă eu aş încerca să mimez o feminitate pe care nu o am şi nu o simt, să îmi miorţăi vocea sau să mimez o supuşenie care nu îmi vin sub nici o formă, m-aş plictisi foarte repede de prestaţie şi de oamenii faţă de care e nevoie să fac asta.

Taman de aceea, merg pe un look şi pe un stil unisex. Cumva simt că asta mă defineşte cel mai bine. Punctul neutru, unde nu eşti nici bărbat, nici femeie, ci un om pur şi simplu, care nu vrea să se conformeze normelor de feminitate ale altora.

Şi nu înţeleg de ce mamele îşi pisălogesc fiicele să fie “feminine”. Unele sunt nişte mici zâne de la sine. Altele se caţără în copaci, sparg nuci cu plua şi joacă fotbal cu băieţii în faţa blocului. O cunoştinţă are o fetiţă din această ultimă categorie şi mi se plânge că nu ştie ce să-i facă s-o feminizeze.
-Băi, dar de ce nu puteţi, pur şi simplu, să vă iubiţi copiii aşa cum sunt ei?
-Dar eu o fac pentru binele ei…
-Nu. O faci pentru confortul tău mintal, să te poţi lăuda la cunoscuţi că ai fetiţă cuminte. Dar tu nu ai fetiţă cuminte, ai fetiţă plină de energie şi voinţă. La pariu că o să facă mai multe în viaţă decât una care doarme pe ea?
Şi sincer, mă uit la copilul ăla sănătos şi plin de viaţă care marchează goluri cu dexteritatea unui fotbalist brazilian. De ce nu pot nişte părinţi să se bucure de copiii lor exact cum îi au şi exact cu lucrurile la care sunt ei buni? De ce să compensezi prin copii nişte frustrări personale? Dacă ai vise de prinţesă, fii prinţesă tu. Şi lasă-ţi copiii să fie ei înşişi.

Nu mai agasaţi persoane pe care nu le cunoaşteţi pe net cu idealurile voastre despre feminitate. Cumva, nu e treaba noastră să te satisfacem. Sau dacă vrei un ideal de feminitate, caută-ţi direct o pagină a cuiva care e deja feminin. Şi bucură-te.

Femeile sunt diferite, așa cum și bărbații sunt diferiți. Ce plictisitor ar fi să fim produse în serie, care să semene unele cu altele.

Dar proștii nu se pot abține să nu te frece la icre cu modul în care ești diferit și să te agaseze că ar trebui să te aliniezi la viziunea lor. Exact cum femeile proaste caută mereu cel mai mare curvar să încerce să-l domesticească şi să-l facă soţ model, și își măsoară în asta talentele de seducătoare, şi bărbaţii proști caută doar tomboys cu clitorisul mai mare decât plua lor, să încerce le îmblânzească. E una dintre reţetele nefericirii sigure. Pentru că nici fustangiul nu are chef să se lege de gard pentru o singură *izdă, şi nici femeia care desface singură borcane nu are chef să facă pe neajutorata pentru unii cărora nu le datorează nimic,

Așadar, ce am învățat astăzi, dragi copii? Astăzi am învățat să luăm oamenii așa cum sunt. Sau dacă nu putem, îi lăsăm pur și simplu în pace și ne căutăm anturajul care corespunde deja viselor noastre.

***

Îţi plac textele Trollywood? Poţi susţine şi tu proiectul.

***
Vrei să mă urmăreşti în social media? Îmi poţi da like pe Facebook, follow pe Twitter şi Instagram.

Ce le-a fătat mintea

You may also like...

8 Responses

  1. Vlad says:

    Nu esti feminina, esti urata, virginule, labagiule, somerule — sunt insulte; singurul lucru care se poate invata din reactia la o insulta e daca functioneaza — daca-l afecteaza pe oponent, inseamna ca functioneaza.
    Ce sens are sa-i zici unuia care te insulta cu “Mata-i curva!” ca mama ta nu e curva si chiar daca ar fi, ar fi problema ei si nu a lui?

    Si tomboy e la fel de stereotip limitativ ca baiat sau fata.
    E ok sa sa te imbraci ca un barbat dar e si mai bine pentru tine sa stii ce te face atractiva pentru cei de care esti atrasa si sa nu fii limitata pentru niste motive de la varsta de 5 ani sau niste motive emotarde de la 15 ani.
    Mama respectiva chiar ii vrea binele si asta ti-o poate confirma orice parinte sanatos, ca nu are tactul necesar, e altceva; mama respectiva stie foarte bine cum e societatea si ca 90% dintre barbati sunt atrasi de femei feminine si ca ea are o datorie fata de fiica ei si nu fata de vreo ideologie.
    Scuze, dar daca un copil ajunge la concluzia ca el vrea sa se calugareasca si nu vrea sa mai mearga la scoala ca oricum n-o sa-l ajute in cariera monahala, tu ca parinte stii mai bine si-l trimiti la scoala.
    Sau ca vrea sa faca un copil la 16 ani cu golanul cel mai cool din scoala.
    Daca la 18 ani tot asta vrea, go for it, eu ca si parinte ti-am pus la dispozitie toate uneltele si abilitatile, experientele sa ai o viata “tipica” sau “atipica”, dar sa o faci in cunostinta de cauza si sa fie o alegere dintr-o preferinta reala, nu dintr-o neputinta.
    La fel si cu a STI sa fii feminina: hai ca nu-ti strica cu nimic sa STII sa fii feminina, daca dupa ce te-ai copt la cap alegi sa nu respecti niste norme tipice pentru sexul tau si esti fericita cu decizia asta, perfect.

    Inainte sa “incalci” niste norme si reguli oricat de stupide vreau sa ma asigur ca nu o fac din nestiinta si imaturitate, traume samd.

    • Lorena Lupu says:

      Da, că principalul rost al vieții unei femei e să fie bărbații atrași.
      Sincer, e mai bine când nu sunt bărbații atrași și nu caută să te frece la icre; ai parte de mai puțină intruziune nesolicitată și lucrezi mai eficient la ale tale.

  2. Ratacind pe net says:

    Cate abuzuri s-au facut si se fac in numele acestui ‘fii feminina’!!
    Mai distractiv e cand vine un gigel si scrie o polologhie despre feminitate, si da si statistici, ca doar lucreaza la INS
    Ce nu inteleg gigeii este ca, cu cat incerci sa impui un stereotip pentru ca iti gadila tie diverse zone, cu atat persoana respectiva va exploda intr-un fel sau altul, mai devreme sau mai tarziu. Si nici cu bagari de strambe nu tine, oricat le-ar place sa creada.

  3. Andrei says:

    Cam așa se plâng și o parte din femei că bărbații nu sunt bărbații ăia visați/citiți în romanele de dragoste/văzuți în filmele de la hollywood, nu știu schimba instalația electrică, nu fac muncă de instalator, psihiatru sau de bodyguard când situația o cere. Cei mai mulți oameni au doar puține chestii mișto incluse la pachet ( sau chiar una singură) așa că de cele mai multe ori va trebui să alegi ce preferi mai mult și ce nu preferi.

  4. Vlad says:

    @Andrei

    Sa fim seriosi, nu sunt multe femei care se asteapta sa schimbi instalatia electrica, cel mult vor sa repari o priza, sa schimbi un bec, sa desfunzi o chiuveta, sa o asculti si s-o incurajezi cand a avut o zi proasta, sa schimbi o roata de rezerva, sa n-o iei la fuga ci s-o protejezi cum poti cand e nevoie, lucruri pe care da, de cele mai multe ori le poate face si e bine sa stie sa le faca si o femeie.

    Nici barbatii nu cred ca vor de la femei sa fie Afrodita iesind din spumele marii, sa-i astepte-n desuuri cu 3 feluri de mancare dupa ce tocmai au lasat de la san al 3-lea copil.

    Cu toate astea si barbatii si femeile, in general, sunt atrasi la sexul opus de trasaturile alea tipice sexului, ca de aia suntem o specie cu dimorfism sexual, de la care fiecare e liber sa se abata dupa cum simte cu consecintele de rigoare.

    • Lorena Lupu says:

      Cum spuneam: dacă sunt atrași doar cu prețul renunțării la cine ești tu de fapt, mai bine stau neatrași.

  5. Elena says:

    Spune-i asta Danei Budeanu, care consideră că toate femeile trebuie să fie feminine, ca ce-i cu prostia asta cu egalitatea în vestimentație…Dacă o persoană publică spune asta intr-o emisiune de la Protv îți dai seama câte vor căsca gura si îi vor dreptate. Încă o chestie: cineva spunea că dacă noi femeile ne-am haladit si am început să batem cu pumnul în masă cum sa le mai ardă bărbaților să fie domni?:) Ideea e ca bărbații dacă e să fie domni cu adevărat, sunt gentlemani si cu tanti Aglaia din piața, dacă în schimb sunt ipocriți vor fi domni doar cu pipitele tute de la care vor să obțină păsărică. Concluzia: un bărbat cu caracter o să fie cu bun simt cu oricine indiferent de sex, condiție socială, etc… atâta timp cât privește același tip de respect, restul sunt doar ipocriți!

    • Lorena Lupu says:

      Dacă nu exista prostia cu egalitatea, ea nu avea acum o companie de prestigiu, ci era doar obiectul unei tranzacţii între taică-su şi ţăranul care o cumpăra de la el să aibă slugă în casă şi pizdă la discreţie.

Leave a Reply to Lorena LupuCancel reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Discover more from Trollywood

Subscribe now to keep reading and get access to the full archive.

Continue reading