Dacă ne gândim la Arnold Schwarzenegger, ne gândim la filme de acțiune, la expozeu de musculatură feroce și, mai recent, la tiradele împotriva lui Donald Trump.
O latură care nu e evidentă din prima, când vezi ditamai omul cu un corp modelat la perfecție și cu trăsături care emană acea masculinitate cool după care plâng potăi pârlite ca Andrew Tate, e comedia. Te aștepți ca un prototip de erou occidental cum e Arnold să se ia mereu în serios. Iar când descoperi cât spirit ludic se ascunde după seriozitatea impenetrabilă, ți se topește inima.
Aș susține că, strict actoricește vorbind, cele mai bune performanțe ale lui Arnold au fost în comedii fără multe scene de cafteală, comedii cu miză intimă, emoțională, care îi cer mai puțină coregrafie a pumnilor și picioarelor și mai multă expresivitate umană.
Un duet de comedie la care nu te aștepți, dar care îți stârnește un hohot de râs de cum apare pe ecran e format din Schwarzenegger și Danny DeVito. Ritmul de vorbire lent și sacadat al austriacului e contrapunctat perfect de logoreea italianului, rigiditatea germanică contrastează perfect cu șmecheria înnăscută latină, mușchii gigantului cu slăninuțele piticului, iar faptul că DeVito e exact jumătate din Schwarzenegger e cireașa de pe tort.
Arnold și Danny au făcut împreună două filme: Twins (1988) și Junior (1994). Și, din câte spun știrile, lucrează la un an treilea. Între timp, au avut o puzderie de apariții publice, momente comice și reclame împreună, iar duetul lor nu devine niciodată plictisitor.
În acest duet, Arnold e de obicei naivul, sufletul frumos și sensibil care descoperă lumea, iar DeVito e ”corupătorul”, cel cu idei multe și crețe, care îi creează încurcături naivului și îi dă lumea peste cap. Această dinamică e ajutată de o sensibilitate aparte pe care Arnold o are și pe care apucă să o exploreze artistic extrem de rar. Pentru că puțină lume vede pe Mr. Universe și își spune: ”OK, sigur ar fi perfect pentru a juca primul bărbat gravid din istorie.”
Și ce te frapează, atât în Twins, cât și în Junior, e profunzimea emoțională cu care Arnold îmbrățișează aceste premise absurde. Fie că e fratele perfect creat în laborator, aterizat într-o lume a golanilor și pungașilor să își descopere geamănul uns cu toate alifiile, fie că e savantul care acceptă să testeze un medicament miraculos pe propriul corp și să devină gravid, Arnold găsește o infinitate de nuanțe emoționale autentice, râde, plânge, se întristează sau se bucură din toate fibrele sufletului, și, cumva, asta dă și mai mult impact comediilor.
Și e câte o scenă din asta care te face să plângi cu spume:
Un film ca Junior lansează teme neașteptat de moderne pentru 1994, cum ar fi rolurile se*uale, identitatea și fluiditatea de gen, dismorfia și feminizarea, iar autenticitatea emoțională a lui Arnold dă răspunsuri care încă sunt valide.
Și, desigur, poți conta pe Arnold pentru un one liner feroce. Toată lumea citează ”I” be back”, dar dacă adaugi premisa comică, eu o să aleg întotdeauna ”My Body, My Choice”.
***
Dacă îți place ceea ce citești, inspiră-mă cu o cafea.
***
Vrei să mă urmăreşti în social media? Îmi poţi da follow pe Facebook şi Instagram, subscribe pe YouTube şi pe TikTok.
Sh*t They Say