Ultimii pepeni ai anului

Articol de afiliat

Vara e pe ultima sută de metri, și oltenii veniți cu mașina prin piețe te îmbie cu ultimii pepeni ai anului. Deja lasă mult mai ușor la preț dacă te târguiești, se vede în privirea lor dorul de casă.

Ai toate motivele să-i ușurezi de ultimele stocuri ale mărfii, pentru că pepenele e un aliment minunat. Un desert  delicios cu numai 30 de calorii pe suta de grame, pepenele e cel mai bun prieten al tău dacă vrei să mai scapi de câteva kilograme în plus, dar te chinuie așa-numitele “sugar cravings” – momente în care pofta de dulce te face să te urci pe pereţi ca Dracula şi să sugi sângele gândacilor de bucătărie, ca fanul nebun al lui Dracula, pe care am uitat cum îl cheamă şi pe care îl interpreta Tom Waits în film.

Pepenele nici nu necesită munca pe care o presupune un desert elaborat, iar acesta e un plus în agenda noastră. Cumperi – răceşti – feliezi – mănânci. Poţi să-l tai cubuleţe şi să-l mănânci elegant, ca doamnele, sau poţi să iei ditamai felia şi să muşti din ea ca-n copilărie, să te umpli de suc roşu pe toată faţa şi pe tot tricoul. E şi asta plăcerea nevinovată a multora dintre noi.

Dar nu e cazul să vorbim numai de gust şi de aromă, când scriem despre importanţa feliei zilnice de pepene în meniul nostru de vară. Acest frate mai mare şi mai rotofei al castravetelui are multe și importante beneficii pentru sănătate.

Primul, pe care îl știa și bunică-ta în copilărie, deși bunică-ta n-a studiat nutriție în viața ei, e efectul diuretic. “E bun, că-ți spală rinichii”, în cuvintele bunică-tii. La faza asta, eu îmi imaginam mereu un pepenaș de desen animat cu pantaloni dungați, în mână cu un furtun pornit, clătindu-ți rinichii cu asiduitate.

Sigur, realitatea e mai puțin bombastică, dar totuși remarcabilă: toate legumele din familia cucurbitaceelor sunt peste 90% apă, și implicit pepenele. Cu conținutul său de 92% apă, e un mod eficient de a reduce chinul celor doi litri, ba chiar trei, de apă pe zi pe care trebuie să-i bei în aceste ultime zile de caniculă. Nu știu alții cum sunt, dar eu m-am săturat de leorpăit apă ca de mere pădurețe, nu mi-e niciodată sete și mă irită s-o fac. Pe când o salată de castraveți cu mărar și un strop de ulei de măsline sau o felie apetisantă de pepene e cu totul altă discuție.

Conținutul uriaș de apă e cel care “spală rinichii”, pentru că, evident, cu cât înghiți mai multă apă, cu atât elimini mai multă apă. Și odată cu această circulație mai accentuată a apei în organism, stimulezi și eliminarea diverselor toxine.

Al doilea: culoarea roșie naturală a pepenilor se datorează carotenoizilor din compoziție, și, în primul rând unui antioxidant care se găsește și în tomate sau strugurii roșii: licopenul.

Licopenul are beneficii importante pentru sănătatea ta: acțiunea lui antioxidativă ajută la prevenția sau încetinirea creșterii tumorilor maligne, scade nivelul colesterolului “rău” (subiect pe care ți-l explică mai pe larg medicul de familie), e un adjuvant în bolile de inimă, contribuie la protecția creierului în fața uzurii pe care o aduce utilizarea excesivă a diverselor forme de tehnologie.

Ce înseamnă asta? Să renunți la orice medicamente, dacă ai vreo boală de genul, și să bagi câte un pepene pe zi, cum ar recomanda Olivia Știr cea care, spre deosebire de mine, are glas melodios?

Mnu. Formularea este: “contribuie la” și “ajută la”. Adică, un tratament medical adecvat are succes mult mai rapid dacă organismul e susţinut, în lupta cu bolile, de o dietă corectă.

Tot licopenul contribuie la prevenirea degradării oculare cauzate de vârstă şi numărul mare de ecrane din vieţile noastre. De ce am pus-o în paragraf separat? Pentru că, în cazul pepenilor, licopenul cu acţionează singur, ci în conjuncţie cu vitamina A, alt nutrient important pe care îl găseşti aici, şi altă vitamină foarte, foarte importantă pentru sănătatea ochilor. Împreună, licopenul şi vitamina A ajută la menţinerea limpezimii corneei (stratul exterior al ochiului), la prevenţia cataractelor şi la menţinerea nivelului de rodopsină, o proteină care te ajută să vezi în condiţii de lumină slabă. De obicei, când vederea scade datorită degenerării aduse de vârstă sau abuz de computer – smartphone – plasme, primul lucru de care se plânge omul e că nu mai vede foarte bine de cum lumina scade în intensitate.

Să trecem la ceva mai vesel.

Pepenele are un conţinut ridicat de vitamina A şi vitamina C.

Unde mai găsim această combinaţie?

În aproape toate cremele pentru corp şi ten din categoria anti-aging şi antirid.

Pe lângă faptul că ambele au beneficii majore pentru sănătatea generală, aceste două vitamine sunt şi un sprijin pentru menţinerea frumuseţii şi prospeţimii pielii. Vitamina C contribuie la producţia de colagen, “proteina tinereţii”, pe care organismul tău o produce ceva mai greu şi mai lent după ce treci de 30 de ani. Şi vitamina A este unul dintre puţinele ingrediente care, în diverse forme, duc la regenerarea şi repararea celulelor pielii.

De aceea, poţi tăia două fâşiuţe subţire de pepene şi să le aplici pe faţă direct, preferabil seara, să nu apară pete datorate interacţiunii carotenoizilor cu razele soarelui. Vei obţine o hidratare naturală, fără parabeni şi alţi conservanţi.

“OK”, o să zică Gigel, “pe mine partea asta nu mă interesează”.

Uite ceva care o să-l intereseze şi pe Gigel. Pepenele are un conţinut semnificativ de magneziu şi potasiu, şi e o sursă naturală de L-citrulină, un aminoacid care ajută la vindecarea musculaturii după exerciţii, reducerea febrei musculare, creşterea rezistenţei şi o performanţă atletică mai bună în general.

Şi, desigur, pepenele e o excelentă gustare între mese, dacă ţi-e poftă de ceva bun, dar cauţi să te menţii la o greutate sănătoasă.

Şi iată de ce.

Conţinutul ridicat de fibre, prezent în legume şi fructe, în combinaţie cu volumul ridicat de apă, îţi vor crea senzaţia de saţietate pe o perioadă mai lungă de timp, pe mult mai puţine calorii decât, să zicem, un covrig sau o pungă de chips.

Concluzie: pepenele are câte un beneficiu pentru fiecare dintre noi, indiferent de sex, vârstă sau priorităţi. Încă îl mai găseşti la discreţie, prin pieţe sau magazine, şi contribui şi la bunăstarea micului producător român.

Poftă bună.

*

Foto: pixabay.com.

*

Pentru un mod de viaţă sănătos şi o alimentaţie echilibrată, care să te ajute să ajungi la corpul dorit, vizitează Noom.

Noom – Drumul către un “tu” mai suplu începe aici. Intră cu încredere.

Ce le-a fătat mintea

You may also like...

1 Response

  1. Flatfy says:

    Pepenii vor putea fi gasiti si iarna:)) nu din Romania, ce-i corect

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this:
Advertisment ad adsense adlogger