Zilele astea e un circ interminabil online, de data asta cu un actor clujean și cu o femeie care s-a dus la teatru și, după ce s-a stins lumina de sală, a început să înfulece cu poftă o shaorma. Spre ghinionul ei, unul dintre interpreți – actorul menționat – avea intrarea din public, a văzut-o pe doamna ruptă de foame, a apostrofat-o agresiv, a scos-o din sală, a scris o postare indignată despre asta, l-a preluat jumătate din presa națională, și consensul printre comentatori, artiști și oameni simpli deopotrivă, a fost că suntem un popor de ratați, că nu mai există decență în zilele noastre și că educația, încotro.
De dragul argumentației, propun să privim incidentul într-o lumină nouă și vă invit la civilizație în timpul acestui exercițiu mintal. Dacă vei simți nevoia să devii agresiv și să mă jignești pentru un simplu exercițiu mintal, oricum nu te califici să ții predici despre educație nimănui.
Bun. Problema mea cu acest incident e următoarea: femeia respectivă, cu shaorma ei cu tot, era totuși o plătitoare de bilet care alesese să sacrifice trei beri de după shaorma pentru a urmări un spectacol. Pe când mulți comentatori care o spurcau pe Facebook nu au cumpărat un bilet de teatru în viața lor, nu intenționează să cumpere unul, iar dacă mă văd eu cu ei pe stradă și le dau 50 de lei să aleagă între un bilet de teatru și cele trei beri menționate mai la deal, nu garantez că nu vor alege în unanimitate cele trei beri.
Conduita spectatorului de teatru a evoluat mult de-a lungul istoriei. În teatrul elisabetan, spectatorul mânca, bea și urla în timp ce se urmărea piesa. E posibil ca toate rolurile vremii să fi fost jucate de bărbați pentru că publicul era necruțător și risca să arunce cu mizerii în tine dacă nu te plăcea. În Commedia dell’ Arte, spectacolul se desfășura în piață, în zi de sărbătoare, iar gură-cască haleau ce nimereau de cumpărat, cam ca la concertele Holograf de la Zilele Dorohoiului de azi. Dar Dan Bittman nu se va năpusti EVER la vreun spectator să țipe la el că mănâncă shaorma. Pentru că el nu ia leafa garantată de stat, ci onorariile când e chemat colo și colo, iar dacă te dai satrap cu publicul, o să zică lumea: Pe ăsta nu-l chemăm, că face știri negative.
Trupele de teatru de la curțile regilor erau obișnuite să trăiască iubiri intense și să moară în duel, în timp ce regele îndesa fazanul în gură, și nu prea aveai ce să-i spui, că era regele și dacă ziceai ceva, te făceai vinovat de lezmaiestate și mureai de tuberculoză în temnița castelului.
Apoi, odată cu trecerea feudalismului și industrializarea orașelor, au apărut treptat instituțiile culturale finanțate de primării și de patroni generoși, pentru că orașul avea nevoie de propriile distracții. Și cum burghezia suferea foarte tare de absența sângelui aristocratic, au înlocuit asta cu niște norme de conduită de o strictețe și o fandoseală exagerate.
Așa s-a ajuns că la teatru, operă și balet, te duceai mereu în costumul cel bun, de duminică și de înmormântare, iar doamnele, în rochii lungi de gală, cu perlele bunicii la gât.
Dacă, pe vremea bunicii, te duceai în blugi și tricou cu Metallica la teatru – da, Metallica exista și atunci 😀 – portarul foarte elegant te trimitea acasă, pentru că nu ai ținuta corespunzătoare pentru un loc de cultură.
Dar și aici, treaba s-a relaxat, pentru că au apărut „grădinile de vară”, unde artiștii jucau comedii ușurele, cântau și dansau, în timp ce publicul lua cina. Așa cum era, de exemplu, celebrul „Iunion”, menționat în „O noapte furtunoasă”.
Deci, atitudinea actorului față de cârnatul publicului a fost mereu flexibilă de-a lungul istoriei. Mai permisivă când supraviețuirea lui depindea direct de bunăvoința și banii omului cu cârnatul și mai „isuse, ce educație”, când salariul lui era plătit de stat, de un mecena generos sau de primăria locală.
Azi, când artele clasice sunt în război direct pe atenția publicului cu serviciile de streaming (film și muzică) și cu jocurile video, eu zic că vrei să ții de spectatorul care, după o zi de muncă, cu shaorma în brațe, vine totuși să te vadă pe tine, în loc să se relaxeze la un Netflix, unde prețul unui bilet de teatru îi oferă entertainment pentru toată luna. În loc să-l scoți în șuturi și să te asiguri că ăla nu va mai intra ever într-o sală de spectacol, ce ai zice să improvizezi cu acest accident extrem de fertil pe care ți l-a pus viața în cale?
La o ediție a festivalului de teatru de la Sibiu, am văzut două ipostaze în care a sunat telefonul unui spectator în sală. Una era o trupă de români, foarte bine cotați în țară, cu niște orgolii cât Everestul. Și artistul principal și-a întrerupt rolul să țipe la nefericit să-și închidă mobilul.
În cealaltă ipostază, mobilul a început să sune în timpul spectacolului unei trupe independente de africani. Ăia au început să se distreze. Și cu maximă voioșie și deschidere, au creat o improvizație de vreo zece minute cu telefonul omului. Și i l-au dat înapoi la final.
Accidente se întâmplă mereu pentru că suntem oameni, ne e foame, ne e sete, ne vine ciclul, ne apucă flatulențele și uneori uităm să închidem telefonul. Poți alege să fii a biatch în privința asta, sau poți alege calea mereu pozitivă a relaxării și a umorului.
Poți pierde un spectator sau îl poți câștiga pentru totdeauna.
Și închei cu atât: dacă primul comediant de bâlci, de pe butoi, ar fi țipat la țăranul din iarmaroc să nu mai mănânce în timpul performanței sale, probabil că ar fi încasat o lopată în cap și teatrul ca artă ar fi dispărut înainte să apară.
***
Dacă apreciezi acest articol, poți susține la rândul tău site-ul în singurul mod care contează. Aici.
***
***
Vrei să mă urmăreşti în social media? Îmi poţi da like pe Facebook, follow pe Twitter şi Instagram, subscribe pe YouTube şi pe TikTok.
nu văd legătura comparației din trecut. De ce mai avem atâtea legi și reguli? în trecut pălmuiai femeia în privat și rezolvai disputa, sau te duelai cu un nene, sau amândouă dacă nenea era frate-so/soțu-so. “poți pierde un spectator, sau îl poți câștiga pentru totdeauna” – tocmai, că nu e vorba de un singur spectator, el nu deranjează doar artiștii. Problema oamenilor din zilele noastre e că vor să ia mereu totul de-a gata, fără să depună efort, fără să respecte regulile făcute pentru bunul mers al societății, regulile de bun simț. Nu putea să mănânce 5 minute șaorma aia înainte sau după spectacol? Normal că putea, dar a ales să fie nesimțită.
cât self-righteousness.
Așa de violenți să fie țăranii încât să îți dea cu lopata în cap pentru atâta lucru? Nu știu, nu am trăit la țară.
dacă-i provoci.
Poate ca cel mai deranjant este faptul ca femeia nu a respectat o regula moderna, si anume ca la teatru nu se mananca, pt ca e lipsa de respect fata de ceilalti. A doua chestiune e ca shaorma aia miroase.
Dpdv comercial, sa zicem ca o lasa pe doamna cu shaorma in sala, probabil ca vreo 10-20 de alti oameni ar fi evitat sa mai mearga la teatru dupa faza asta. Pentru 1, pierzi alte 20 de persoane. Si chiar le pierzi, deoarece multi se duc la teatru nu numai pentru spectacol, ci si pentru mediul mai altfel decat ce vezi peste tot. La fel, o sa pierzi spectatori si daca primesti copii urlatori la spectacole. Aia nu mai calca pe-acolo pt ca vin la teatru sa se relaxeze, nu sa le urle puradei in cap. Nu e numai despre spectacolul in sine ci si despre … relaxare, eleganteala, maniere… ok, unele pot fi outdated. Merg la teatru, imi place, dar stiu vreo 10 persoane care, dupa cateva faze din astea, ar renunta sa mai vina. Pe de alta parte, nu vad nimic rau sa schimbe dinamica teatrului, ca sa atraga mai multi tineri si copii, ca astia nu concep sa mearga la film fara sa manance, bea si sa rada deci na, trebuie sa se adapteze, dar sa pastreze si teatrul clasic, cu reguli de conduita, pentru ceilalti.
my 2cents
ok.
Am o nelamurire: doamna respectiva a cumparat shaorma respectiva de la bufetul teatrului? Nu prea imi vine sa cred totusi… Pentru ca cealalta varianta posibila e sa fi venit de afara cu shaorma tocmai ca sa o manance IN TIMPUL reprezentatiei, ceea ce mie una mi se pare total badaranesc.
In ceea ce priveste reactia actorului, putea desigur sa fie mai ironic-subtil-finut . Dar poate ca a avut si el o zi nefericita, poate ca a mai avut episoade de genul pe care s-a straduit sa le ignore, iar acum a rabufnit.
Nu știu ce să răspund, sincer.
Nu e un accident ca madam manca șaorma la teatru. E nesimțire, bravada, orice, dar nu accident. Nu e ca și cum s-ar fi scăpat pe ea sau ar fi deranjat cu ieșitul din sala spre toaletă, nu e ca și cum ar fi vomitat sau ar fi avut o criza epileptică. Nici măcar nu e ca și cum si-ar fi uitat sa își închidă telefonul. În afara de asta, șaorma pute. Într-o sala în care nu ești singurul plătitor și nici singurul prezent (ca deh, mai sunt și actori pe acolo) nu ai absolut nici un motiv și nici un drept să împuți sala. Sa audă cei de lângă tine cum molfăi, cum fosneste ambalajul, etc. Nu e neapărat problema ca era o piesa de teatru, se poate întâmpla și în alte locuri, cum ar fi în mijloacele de transport, la film, în sala de curs, etc. Am pățit-o și eu, ca simplu călător spre Corfu, cu autocarul. Deși erau lipite peste tot afișe cu va rog, nu consumați mâncare în interior, o sa facem pauze, la 2 rânduri de mine era o familie (fără copii) care manca încontinuu tot felul: sendvisuri cu salam, cu parizer, pui, pufuleți… Ce dracu sa le faci? Actorul a putut sa ii dea afara din sala, șoferul meu, nu. Pe mine m-ar fi bucurat asta, dacă as fi fost în sală, m-aș fi simțiți respectata ca spectator si plătitor de bilet. Sa se ducă sa își mai ia X șaorme pe viitor în timpul reprezentațiilor teatrale, nu cred ca o sa ii ducă nimeni lipsa. Bugetul rămâne intact, ba chiar cred ca poate lua mai multe șaorme în locul prețului biletului. Ceilalți spectatori, cu siguranță nu vor înceta sa vina la teatru ca nu mai vine doamna cu duhoarea.
Dar ce ți-a făcut șaorma aia că să spui că pute? E mâncare nu e hoit :)).
Pute, adică miroase a condimente mirositoare și ceapa. Ceapa nu e hoit, dar totuși pute. Asta e.
Există și versiuni fără ceapă.
Corect! Și versiuni cu usturoi! Oricum, și fără ceapa și fără usturoi, tot pute (mai acceptabil, dar aiurea într-un spațiu închis, fără destinație de haleala). Miroase carnea gătită cu condimentele specifice.
Și halitoarele de șaorma (ca erau doua) puteau fi ne-plătitoare de bilet.
Fiind extrem de prost, n-am remarcat că articolul e pe un ton 100% civilizat, și un îndemn la a judeca o situație din mai multe perspective, prin urmare, fac ce mi se recomandă în text să nu fac și anume: mă apuc să latru și să împroșc căcat ca o jigodie infectă.
De parcă n-aș ști că asta se termină cu o muie cu crengi distinsei mele mame curve proaste și un block la adresa curului meu, de vreme ce nu sunt donator, nu îmi datorezi nimic și nu ai de ce să-mi tolerezi iluziile de grandomanie.
Block, în morții tăi de mocangiu cu bășini și sxpume pe tine.
Teatrul ramane o institutie semi-“elitista”, daca il raportam la majoritatea oamenilor care aleg o modalitate de “entertainment” sau alta. Daca la cinema poti sa-ti cumperi floricele cu Pepsi (alegeti orice alt suc) sau nachos cu branza / salsa, sa se auda cand rumegi cu pofta si, eventual ragai sau ragi in gura mare “pup-o / arde-o / fute-o, bah!” ( = ghertoiul de cinema), la teatru e cu totul altceva, vorbim de o alta “liga”, un alt gen de public. Sigur, faptul ca esti platitor de bilet iti confera anumite drepturi, dar, din pacate, nu-ti poate nimeni garanta ca participantii din sala vor avea toti un minim de bun-simt, decenta si respect.
Pentru un spectacol live, actorii muncesc pe branci fiind remunerati extrem de prost, nici macar la limita subzistentei. Cand mergi la ATF iti asumi riscul ca esti un potential viitor muritor de foame sau, cel putin, om foarte sarac. In teatru (ca, de altfel, in orice gen de spectacol live) nu ai cum sa reiei o scena, spre deosebire de film unde poti sa tragi un cadru de zeci de ori (in functie de cat permite bugetul filmului). Teatrul e teatru, e deasupra filmului din multe p.d.v. Sigur, poate nu e vazut ca o institutie de cultura la fel de “elitista” ca opera ( catgoric, aici nu ma refer la operele din Romania) sau ca un concert de muzica clasica, dar din orice unghi am privi, publicul de teatru e superior, ca maniere, bun-simt, respect, civilizatie, celui care frecventeaza cinema-urile (majoritatea sunt ok si acolo, dar nu sunt de acelasi nivel intelectual, sa-i zicem). Teatrul presupune anumite trairi, un anumit interes mai “avansat” fata de vizionarea unui film care, mai devreme sau mai tarziu, va fi disponibil inclusiv pe Netflix.
Nu cred ca la marile teatre din vest (Londra, NY, Paris, oriunde) se gasesc oameni care sa infulece de zor in timpul spectacolului – spun asta pentru ca, oricat ar fi de toleranti (aberant de toleranti!), ar fi vesticii, publicul s-ar “lua” de ei inainte sa ia actorii masuri. Nu mai vorbim de marile sali de opera / concert ale vestului (si opera, in realitate, e la fel de intelectuala ca teatrul, cu nimic mai presus) – Metropolitan, Opera Garnier, Scalla din Milano, Musikverein din Viena, Royalkoncertgebouw din Amsterdam unde, nu doar ca oamenii vin imbracati ultra-elegant si ingrijit dar absolut nimeni nu si-ar permite nici cel mai mic gest care sa denote lipsa de respect fata de artisti (indiferent ca sunt actori, muzicieni, etc). Publicul intelectual ar interveni cel mai probabil in primul rand (Scalla din Milano are un public vestit pt cat poate fi de “vocal” – atat fata de artisti / muzicieni, orchestranti cat si fata de orice “intrus” in propriul public).
A manca shaorma (a manca orice!) in timpul unui spectacol de teatru, indiferent de cat e de reusit sau de prost mi se pare o lipsa acuta de respect nu doar fata de artisti (si aici nu ma refer doar la actori, cat si la scenografi, regizori, etc., toti care au contribuit la spectacolul in sine), dar si fata de restul publicului. Da, e drept ca pe vremea lui Shakespeare se intamplau toate acelea. Dar, pana la urma, si regina de atunci (Elizabetha I) avea obiceiul de a scuipa, la propriu, pe jos inclusiv in adunarile cu alesii sai cei mai apropiati. Capul incoronat al celui mai mare imperiu colonial din lume in apropierea careia nu puteai sa stai din cauza mirosului insuportabil emanat de cavitatea bucala (desi frunze de menta existau si pe atunci, ca Listerine inca nu se inventase:)) Sigur ca marlaniile care se petreceau la un spectacol de teatru pe vremea lui Shakespeare nu i-au umbrit cu nimic valoarea dar, macar din perspectiva asta, am putea spune ca lumea a evoluat.
Una este filmul / cinema-ul, alta e teatrul / opera / concertul de muzica clasica. Nu spun ca cinema-ul inseamna vulg, asa cum nu spun ca toti care se duc la teatru sunt neaparat oameni de buna conditie interioara. Insa exista ierarhii si trepte.
Personal, nu-mi pun problema ca se plateste 150 RON pt o piesa de teatru (e nimic, financiar vorbind, fata de cat muncesc bietii actori) sau min 1000 EUR pt a sta (in picioare) la Concertul de Anul Nou de la Wiener Musikverein. Cultura si arta merita respect absolut, la fel ca si reprezentantii lor. Vina, in cazul de fata, e ca i s-a permis accesul in sala. Niciun spectator nu e obligat (inclusiv ca platitor de bilet – desi problema banilor e aici una falsa – teatrul este o institutie cvasi-gratuita, daca ne raportam la volumul de munca din spatele unui spectacol) sa suporte proasta-crestere, badaraniile, mitocaniile si taranismele vreunui om – si spun asta din perspectiva unui fan “Dristor kebap”. Ador ceapa si mai ales usturoiul, dar la mine acasa si clar nu inainte sa ies undeva in public. Sigur ca nu orice teatru e TNB, Nottara, Bulandra sau Odeon. Dar respectul trebuie sa ramana. Pentru mine, nu importa atat cat platesc eu, ci cat ai muncit tu.