Haideți să vorbim despre furtul de content

Anul 2018 se apropie de sfârșit. Teoretic, lumea a devenit mai informată, mai educată, mai civilizată. Există legi care protejează drepturile de autor. Dacă le încalci, ești răspunzător în fața legii.

În realitate, mulți românași încă funcționează pe mecanismul: Îmi place și e pă net? Copy, paste și o postez eu.

Când le atragi atenția că și-au însușit content, mulți îți râd în nas și-ți răspund: Oricum nu contează autorul.

Zi să mori tu. E mișto chestia aia, dar nu contează cine a fost omul care a adus-o pe lume. Dacă nu exista acel om, nu exista acel produs.

Da, e un produs. E un produs al muncii, al talentului, al imaginației, al resurselor cuiva.

Să înhați chestia aia și s-o prezinți drept a ta e ca și cum tu ai avea un supermarket, eu aș intra pe ușă, aș lua un coș, aș aduna de prin magazinul tău tot ce consider că-mi trebuie, apoi aș pleca pur și simplu, fără să plătesc. Oricum nu contează cine le vinde, nu?

Ba contează. Un text sau un concept scris cu talent poate vinde un produs sau un serviciu. Gluma excepțională creată de autorul acela a cărui identitate o ignori o poate convinge pe tipa la care tot insiști că nu ești un ratat chiar atât de antihaz cum credea ea inițial și poate chiar meriți o șansă.

O am în listă pe Mihaela Baran, care postează zilnic niște texte scurte foarte amuzante despre viața de cuplu în România. Texte în care tot gigelul și toată geta se regăsește extrem de ușor, pentru că e vorba, mai mult sau mai puțin, de exact relația din care au ieșit ei acum, sau cea în care se află.

Mi-a obosit mâna certând, dând unfrienduri și blockuri nesimțiților care consideră că e firesc să-i ardă un copy și un paste, și să defileze cu glumele ei ca și cum ar fi ale lor.

Corina Băcanu a pornit o serie de satiră socială pe Instagram, sharuibilă pe Facebook, în care folosește un anumit filtru, ușor recognoscibil, care-i turtește fața hazliu, și publică zilnic câte un rant ironic pe un subiect la ordinea zilei.

Momențelele acestea au farmecul lor aparte.

Instant, s-au găsit alți gigei să fure formatul, și să-l reproducă cu EXACT același filtru.

Corina:

Ciorditorii ei care-și spun Baricada TV:

Amuzant e că, trași la răspundere de numărul mare de fani ai Corinei, Baricada TV au sărit cu riposta că de fapt ea ar fi furat de la ei, că ei ar mai fi făcut, gen, clipuri în acest format, și nu li s-a părut cine știe ce lucru că au fost preluați. Caz clasic de hoț care strigă “hoțul” ceva mai tare, să acopere vocea creatorului original.

Dacă nu știți pe cine să credeți, vă învață prietena voastră Lorena un truc. De obicei, creatorul original e cel cu adevărat indignat că i se fură munca. Lui i-a venit ideea, el a muncit s-o perfecționeze și s-o popularizeze. Și e efort. Orice creație originală e un efort.
Când auziți vrăjeala: “ok, și de la mine s-a furat, dar nu mi-a păsat”, stați de vorbă cu impostorul. Numai un om care n-a creat niciodată nimic din propria lui minte și din propria lui inteligență o să spună că așa, s-a luat și de la mine, dar nu e mare lucru.

Creatorul pe bune e acela care reacționează exact cum ar reacționa patronul supermarketului din exemplul dat de mine mai sus. Când e cu adevărat marfa ta, și te-a costat muncă și resurse, nu-ți convine să ți-o ia gigeii pur și simplu.
Detașarea, “ce mare lucru că am luat, boss, ești nebun cu capul”, e vrăjeala specifică de hoți. Ei nu au investit nimic, lor li se fâlfâie.

Și uneori, este vorba de ceva atât de simplu, ca o idee. Alex Tocilescu avea o serie irezistibilă de poze și dialoguri cu pisica Ursula. Next thing you know, peretele meu era plin de gigei care-și fotografiau mâțele din dotare și imitau cu nesimțire dialogurile lui Tocilescu. Mi-era mie rușine de rușinea lor. Lor nu li se părea că fac nimic incorect.

Am zburat din listă zeci de persoane care mi-au furat statusuri, dar șocul meu a fost când una, care se dădea mare manageriță și corporatristă de București, mi-a luat pur și simplu, cu copy și paste, un întreg articol de pe blog, și l-a publicat la ea pe perete.

Că nu înțelege badea Ion noțiunea de proprietate intelectuală, hai, treacă meargă. Badea Ion abia știe tabla înmulțirii cu 9. Dar să nu înțeleagă ditamai fomeia sus-pusă, cu studii, ideea că nu e ok să furi content, ba chiar să mă ia la mișto, era de neconceput.

“Dar ce, dragă, am zis doar că face trafic mai bun pe peretele meu, decât pe blogul tău.”

Să mori tu! În chinuri de nedescris, și cu sânge colcăindu-ți pe gură. De hoață ordinară, nesimțită și tupeistă. Vrei să-ți produc content, că nu ești în stare să legi singură niște idei? Plătește-mă, în morții mă-tii de japiță infectă, așa cum ai plăti la supermarketul ăluia. Contentul nu crește în copaci și presupune muncă, inspirație, idei. Să faci tu trafic pe peretele tău pe contentul pe care îl creez eu special să fac trafic pe siteul meu? Fă cancer de col uterin și mori în spasme, jigodie. Pariez că pe fițele de corporatristă pe care ai tupeul să le numești muncă știi să-ți pretinzi o remunerație justă, plimba-ți-ar Dragnea dantura aia brun-carpatină în zone predispuse la infecții.

Și m-au luat și idioții băloși și respiraci pe gură de pe peretele cucoanei: “Dar cine ești tu, dragă, că n-am auzit de tine până acum.”
Autorul acestui text la care faceți toți laba și dați ochii peste cap de ce minunat e. În morții voștri de gunoaie umane josnice.

Ceea ce voi luați de-a gata, că tot e acolo, în uriașa voastră impotență intelectuală și analfabetism funcțional, e rodul muncii altuia.

Și dacă nu-ți convine să creditezi autorul, screme-te să expectorezi idei proprii. Să vezi după aia ce spumele dracului te apucă atunci când vine alt idiot și le însușește, că oricum autorul nu contează.

Dar cea mai bună replică pe temă a avut-o Emanuel Ciocu. Alt fost copywriter cu un following mare pe Facebook datorat umorului incisiv și fără menajamente.

Zice Ciocu: “Iar mi-a atras cineva atenția că mi-a copiat nu știu cine un status. Repet, mă doare la bascheți. Doar că să te expui pe Facebook cu ideile altora e ca și când te-ai lăuda cu fericirea nevestei pe care o tufe amantul. Vecinii știu adevărul.”

Și chiar dacă nu-l știu, pentru că ăla pe care-l furi are following mai mic decât al tău, în sinea ta știi că ai tufut cu instrument de împrumut. Și că nu poți, la un date cu gagica pe care ai agățat-o cu glumele lui Ciocu, să spui: “Stai așa, lumina mea, să dau un scroll pe Facebook, că am rămas fără replici.”

***

Îţi plac textele Trollywood? Poţi susţine şi tu proiectul.

***
Vrei să mă urmăreşti în social media? Îmi poţi da like pe Facebook, follow pe Twitter şi Instagram.