I'm too old for this

Sunt prea bătrână pentru a face faţă morţii. (Mă refer la moartea unei persoane iubite.)

Când eram copil, şi murea câte cineva în jurul meu, era de neimaginat că nu-i voi mai vedea chipul, că nu-i voi mai auzi glumele, că nu. Una din cele mai traumatizante morţi timpurii a fost moartea unui prieten minunat de familie, care mi-a sesizat pofta de polemică – vie în mine de când eram mic copil, şi care mă provoca mereu cu afirmaţii gen: “Nu-i aşa că dacii erau mai dezvoltaţi decât romanii?” Prilej pentru fanul Imperiului Roman – eu! – de a mă lansa într-o aversă de argumente, care mai de care mai bine fundamentate – care îl distrau peste măsură.

Aceea a fost prima moarte pe care am înfruntat-o – la început cu neîncredere. Mă ataşasem de respectivul prieten de familie ca de un tată. Mă surprindeam gândind: “Trebuie să îi spun etc. etc.” Apoi îmi reveneam: “Nu mai am cui să-i spun etc. etc.”

Şi nu îmi venea, precum spuneam, să cred. Nu avea cum să dispară din viaţa mea – unul din primii oameni care m-a înţeles, m-a luat aşa cum sunt, nu aşa cum ar trebui să fiu – o să reapară sigur, de undeva de după colţ.

N-a reapărut.

—-

A doua moarte care m-a devastat a fost aceea a bunicului meu după mamă – un secui tipic, total lipsit de diplomaţie şi Scorpion pe deasupra – dar care m-a iubit mult, mult. Deşi mentalitatea generaţiei lor era adânc împânzită de rolul femeii în societate, ca veşnic body-guard al cratiţei – într-un fel înduioşător, a simţit că eu nu voi fi niciodată “o femeie normală” – şi nu sunt! – şi a încercat, întotdeauna, să mă menajeze şmechereşte de treburile gospodăriei. Mă ducea peste tot la cumpărături – se bucura de notele mele bune mai mult decât mă bucuram eu, trufaşa, care vedeam în ele o chestie banală şi de la sine înţeleasă – şi se lăuda: “Fata asta o să ajungă într-o bună zi cineva important. Că i-a dat Dumnezeu cap!”

Şi se lăuda că ştie să ghicească în cafea. Eu mă prezentam mereu cu zaţul la ghicit – speram să îmi spună că mă voi îndrăgosti – asta îmi doream cel mai tare în copilărie, să mă îndrăgostesc şi să mă mărit. Săptămâna viitoare, dacă se poate. Dar el îmi prezicea alte, şi alte note mari. Ceea ce mă lăsa cu o frustrare îmbufnată: De ce nu ghiceşte ce e în mintea mea?

Azi dimineaţa, a sunat telefonul. Şi am aflat o nouă veste, despre care acum nu am puterea să scriu. Am doar sentimentul de “I’m too old for this”. Într-un cuvânt: cu cât suntem mai bătrâni, cu atât suntem mai puţin pregătiţi de moarte.

Iar Pulică-motanul mi-a simţit starea, a venit, şi mi-a pus o lăbuţă pe mână. O lăbuţă pufoasă, neagră.

Ce le-a fătat mintea

You may also like...

No Responses

  1. Anthea says:

    Suferim pierderi atunci cand ne atasam mai tare, cand avem senzatia ca ceva ne apartine si ca e vesnic. Si corpul fizic nu prea are de ales, trebuie sa treaca printr-un ciclu.
    Desi nu intotdeauna ceea ce pierdem sunt persoane…uneori sunt lucruri, alteori idei, alteori obiceiuri, stiluri de viata, apartenenta de un anumit grup…si dupa toate plangem (poate fiecare dupa altceva) si trebuie sa ne adaptam. Pentru ca invatam ideea de posesie.
    Si suntem atat de absorbiti de ideea de pierdere incat uitam de ciclicitate…totul revine, in alta forma poate, pentru o continuare… mai devreme sau mai tarziu, cum ai spus si tu, sigur reapare de dupa colt.
    Cand ai puterea sa ii revezi/simti, ai sa ai si capacitatea de a-i vedea/simti in noua forma si poate iti va fi mai usor.

    Imi dau seama ca poate ce spun eu aici nu-ti suna decat a gol si ca e greu sa te concentrezi pe tema asta. Sper totusi ca pe undeva cuvintele astea vor rezona si te vor ajuta intr-un fel sau altul. Cuvintele sunt tot ce iti pot oferi insa. Poate daca as fi acolo ti-as da si o imbratisare si o mangaiere…poate poate ceva ajuta… (hug)(pet)

  2. Beatrix says:

    damn it…sorry…ce ma mira e ca e un weekend cel putin straniu, si eu am pierdut pe cineva, dar nu sunt chiar atat de afectata. insa da, te inteleg cum e si totusi, orice ar fi si orice s-ar mai intampla, nu mai spune “I’m too old for this”! please, you’re a blooming flower!
    iti transmit virtual imbratisarile mele. nu esti singura!!

  3. Lorena Lupu says:

    Eu vorbeam de un sentiment, nu de o vârstă biologică.

  4. nepotu says:

    ai fost (prea)sincera cand ai scris articolul asta ;tot ce gandim ,facem la un moment dat e rezultanta altor mii de fire (a se citi “alegeri ” pe care le-am facut pana atunci ) care se impletesc intr-un singur punct;bunicul tau avea dreptate :ti-a dat Dumnezeu cap!dar daca El ti-a dat ceva (mai bine zis totul) oare ar trebui sa-i dai si tu Lui ceva ? iar faptul ca nu esti “o femeie normala” te face ,oare,mai buna decat una normala ,ca mai fericita am vazut ca nu te face.Pace!

  5. Lorena Lupu says:

    Îmi arăţi şi mie pasajul unde m-am dat eu mai bună decât o femeie normală?

  6. starlete says:

    La cat de frumoasa sunteti in fotografie, credem ca sunteti potrivita chiar si pentru Body Paint .
    Credem ca sunteti deasupra mediei, asa ca sunteti deasupra femeii normale, cum ar zice antevorbitorul meu “mai buna decat o femeie normala”.

  7. Lorena Lupu says:

    asta e o ironie?

  8. Ce zic eu says:

    hmm, eu de trei ani nu îmi pot reveni de la moartea tatălui meu, deşi nu nimeni nu ştie de asta. Trăiesc cu zâmbetul pe buze. Ce poate fi mai amăgitor?

  9. Isa says:

    Singurul comment normal este al lui Beatrix. Si subscriu.
    P.S am zis normal pt ca asta e normal sa spui unei persoane care a suferit o pierdere, azi dimineata sau nu.

  10. o smochina says:

    E “normal” sa porti o discutie despre “normal” cand cineva spune ca a pierdut pe cineva drag? Incep sa am senzatia ca nu ma prind. Imi cade un fir de par. El se va atinge de ceva cu siguranta(sigur sigur!) intr-un singur punct si numai si numai odata.

    Ultima data cand eu am pierdut pe cineva drag a fost demult, in copilarie. Eram prea mica sa inteleg mare lucru si dupa ce m-am impacat cu gandul ca bunicul nu mai e si ca toata lumea e trista am incercat sa ii scot din starea aia cu invitatii la joaca. In cazul mamei mele am si reusit… dupa un an. Avand in vedere ca eram foarte mica am doar cateva amintiri si nu simt revolta probabil pentru ca atunci cand a murit bunicul nu stiam sa ma revolt. Acele putine, clare si fericite amintiri ma binedispun. Pana la urma, tot ce era mai frumos din bunicul a ramas bine pazit in mine si trezeste pace. Il port cu grija.
    Intr-un fel, vorbesc in necunostinta de cauza si imi e imposibil sa imi imaginez moartea cuiva drag. Banuiesc doar ca, la o scara mult mai mare, e asemanator cu moartea unei iubiri.
    Imi pare rau pentru pierderea suferita.

  11. Lorena Lupu says:

    de menţionat că isa nu apucase să vadă commentul lui “ce zic eu”, atunci când a comentat – le-am aprobat deodată. Na, ce să zic, nu suntem veşnici. Ar trebui să ne iubim şi să avem mai multă grijă unii de alţii. nu de alta, dar poate o să ne pară rău mai curând decât ne-am aştepta.
    Iar penibiliciunea aia cu “mai fericită nu te face”, în momentul unui doliu recent… ce putem spune? Îţi urez multă fericire, comentatorule.

    P.S. Ce ştii tu despre cât dau eu înapoi din ceea ce primesc? Nimic. Şi atunci de ce aberezi aiurea despre ceea ce nu cunoşti? Că aşa-s io, dăjtept.

  12. Isa says:

    Scuze, Lorena
    Pt o smochina: daca te refereai la mine, care purta o discutie depre “normal”, nu era o discutie purtata. Era un comment cu referire la faptul ca oamenii tot se dau mari cu diverse afirmatii si comentarii destepte, care in loc sa vada esenta acestui post, s-o simta mai exact, vad cat de buna sau nebuna se vede Lorena in comparatie cu femeia “normala”. Adica sar tot la atac, subtil sau ironic. Daca nu te refereai la mine, atunci ignora aceasta precizare a mea, cu tot cu scuzele mele.

  13. nepotu says:

    draga Lorena,nu te ambala asa ,toti avem slabiciuni si ironia ironiilor e ca altii le vad mai bine decat noi ,la un moment dat ;prin raspunsul tau ai fost emotionala si nu rationala ,eu(cu siguranta) nu sunt mai destept decat tine,dar dupa cum spunea un mare duhovnic toate calitatile noastre daca nu sunt in slujba celor mai inalte idealuri ,e ca si cum nu le avem;si dupa cum spunea un mare detectiv “tot ce spui poate fi folosit la proces impotriva ta”(si pe blogul tau sunt materiale care pot fi folosite impotriva ta 🙂 )
    PS:esti tu fata desteapta dar nici eu nu sunt atat de fraier sa nu vad interpretarea ta e tendentioasa ori n-ai citit cu atentie postul meu ;iarta-ma daca te-am suparat cu ceva !

  14. Lorena Lupu says:

    isa: precum vezi, individul strikes again. aceeaşi impertinenţă, aceleaşi figuri penibile.

    1. “nu te ambala”. traducere: ştiu că sunt enervant, asta şi vreau. Răspunsul meu: chiar nu m-am ambalat. de mult am acceptat mitocănia ca un fapt de necombătut şi nu mă mai consum pentru atâta lucru.

    2. “ai fost emoţională şi nu raţională.” tu îi explici frumos că bate câmpii, el înţelege din asta că ai fost emoţională. ce să mai spui?

    3. “toate calităţile noastre dacă nu sunt în slujba unor idealuri înseamnă că nu le avem.” şi calităţile tale în slujba căror idealuri sunt?

    4. deocamdată nu mă consider la nici un proces. Şi faptul că un individ nu are altă ocupaţie decât să mă sâcâie cu impertinenţe în cea mai nepotrivită zi pentru lucrul ăsta nu vorbeşte împotriva mea, ci împotriva ta.

    P.S. Interpretarea mea nu poate fi decât aşa cum e mesajul. Şi nu am de ce să te iert, câtă vreme se pare că insolenţa e singura ta monedă de schimb. Sau, cel puţin, singura latură a ta pe care mi-ai arătat-o în comentarii.

    Şi nu în ultimul rând, lucrul pe care l-am spus mai sus – şi dacă continui pisălogeala în aceeaşi cheie obraznică, ignorând argumentele, sau trecându-le în categoria “emoţionale”:

    -ai aberat cum că m-aş fi dat mai bună decât o femeie de studii medii. Răspunsul meu deloc emoţional: nicăieri nu am susţinut asta.
    -ai aberat cum că nu aş avea idealuri. Răspunsul meu deloc emoţional: baţi câmpii.
    -ai aberat cum că nu aş da înapoi ceea ce primesc – poate într-o formă superioară. Răspuns la fel de calm şi rece: De ce vorbeşti despre ceea ce nu ştii? Doar aşa, ca să te afli în treabă.

    Concluzie rece şi deloc emoţională: nu duc lipsă de mitocani, nici de mitocănie. genul ăsta de atac penibil mă plictiseşte. Te las să alegi raţional:
    a) dispari
    b) schimbi stilul
    c) mă pisălogeşti în continuare = te banez.

    La alegere.

  15. Danuta says:

    In momentele astea vorbele nu ajuta prea mult dar iti distrag atentia de la durerea pe care o simti.In ultimii 4 ani si eu am pierdut una dupa alta prea multe persoane dragi.Pot sa-ti spun ca durerea va ramane pentru totdeauna doar timpul o va mai atenua pe masura ce noi amintiri vor ocupa locul ramas gol prin pierderea lor.Din cand in cand va mai iesi la suprafata si atunci te vei linisti doar vorbind despre asta.Ce am invatat eu si tot spun la cei apropiati desi suna tot timpul ca un cliseu, spune-ti celor dragi ca ii iubiti sau ce credeti despre ei ,atat cat ii aveti aproape fara sa va fie teama de ridicol.Pierderea celor dragi te determina uneori sa-ti revizuiesti criteriile si valorile dupa care iti traiesti viata.Daca te pot ajuta cu ceva….sunt alaturi de tine.

  16. Isa says:

    Da, vad =)) la asta ma refeream cand am zis ca beatrix a fost normala in comment. Poate nu normal era cuvantul potrivit. Am vrut sa zic ca…nnaahhhh, ca mai conteaza ce-am vrut… interpretarile gresite tot nu s-ar sfarsi.

  17. Lorena Lupu says:

    fetelor, mulţumesc de gândurile bune. ştiam că voi primi dragoste din partea voastră – de aceea îmi permit luxul de a fi atât de sinceră.

  18. Cri says:

    Lorena:imi pare rau pentru tine,”de poti,lasa vantul s’adie usor printre gandurile tale,freamatul lui printre cugetarile tale,lacrimile da’le ploii,iar peste mormantul celui ce nu mai este langa tine,pune o floare”.

  19. o smochina says:

    Scuze si eu.
    Isa, ma refeream la commentul nr. 4(nepotu). Cand eu am postat ultimul comment pe care il vedeam era cel cu nr. 7. Observatia in privinta “discutiei” e binevenita oricum. Am gresit eu. Nu era vorba de o discutie nici in cazul lui.

  20. nepotu says:

    _____________________________________________________________________________

  21. Lorena Lupu says:

    cri: frumos citat. 🙂

    o smochină: partea nasoală cu moderarea e că se adună 80 de comments în memorie care, la aprobare, pică total aiurea. Dar, câtă vreme blogosfera românească e populată de ceea ce ştim cu toţii, nu prea am de ales. Mai ales individul ăsta – a mai comentat şi altădată – e stupefiant. Când nu are răspuns, fie sare la obrăznicii, fie bagă placa cu “asta e o reacţie emoţională”.

    nepotu: dacă această linie lungă sugerează nemărginirea liniştii cu care ne vei blagoslovi, nu putem decât să ne bucurăm nespus. Şi bucuria, da, este o reacţie emoţională. Prima pe care ai izbutit să o stârneşti.

  22. Isa says:

    Smochina, esti super cool! ma temeam ca esti ca altii care trec pe-aici si sar repede. Ma bucur sa vad ca m-am temut degeaba.
    Si abia acum vad ce am scris mai sus “ignora aceasta precizare a mea, cu tot cu scuze?” ????? adica =)) =)) sa-mi ignore scuzele??? nnuuuuu..scuzele erau acolo pt a fi luate-n seama.
    Ce bine si cozy e la tine pe blog, Lorena.

  23. Lorena Lupu says:

    veeeezi, ţi-am zis să nu te temi de smochină, că e super faină. am avut sau nu dreptate?

  24. Isa says:

    Ai avut. Ma duc la baie relaxata. Noapte buna! Aaa..! cum merge cu Pamuk? de fapt, prea te vad Bonaparte =)) sa le faci pe toate deodata. Glumesc, nu te presez, stiu ca imediat ce conturezi idei imi vei spune.

  25. forevergreen says:

    Lorena, conform principiului devenit normalitate in virtual: unde dai si unde crapa.
    Tu ai framantarile tale pe care le inteleg si le respect. Mie mi-au murit intai bunicii, niste unchi, eram copil si nu m-a afectat prea tare. Pe masura ce am inaintat in varsta am constientizat mai mult, iar moartea unui nepot si a parintilor m-a devastat. Acum i-am plans pe Pitis, pe Sabin Balasa…pe Pruteanu.
    Cat despre cei care te judeca si te ataca fara nici un drept, sa te mai lase in pace. Tu, una zici, iar ei inteleg ce vor. Eu m-am saturat de indivizii astia care se baga-n seama fara rost. Toti vin si-si dau cu parerea fara pic de jena. Toti sunt experti.
    Iti doresc o saptamana linistita.

  26. Lorena Lupu says:

    Isa: aşa voi face.

    forevergreen: înţeleg că şi blogul tău are colecţia proprie de urangutani. 🙁

  27. dadatroll says:

    @ Lorena, de la numaru 7: nu e ironie, e sarcasm. De proasta calitate.

    Astai fain la bloguri: scri ceva de calitate si apoi vin o gramada de neghiobi sati spuna ca esti un idiot, ca te dai mare, ca nu sti sa scri, ca pe cine intereseaza aberatile tale, ca sa te duci la doctor ca esti nebun, ca sa moara mai nu stiu cine din familia ta, si apoi merg sa asculte manele. Multumesc lui Al Gore care a inventat internetul si a facut posibila aceasta interactiune umana de nepretuit.

  28. Lorena Lupu says:

    da, dadatroll, dar nu vin numai o grămadă de idioţi, vii şi tu. gândeşte-te că dacă nu ar fi fost netul, noi doi nu ne-am fi cunoscut. şi asta nu e nici ironie, nici sarcasm, ci realitate: eu ţin la tine şi mă bucur ori de câte ori comentezi. ce zici de asta? Şi ca să-ţi dovedesc că mi-eşti drag pe bune, uite, te-am băgat şi la blogroll. 😆

  29. dadatroll says:

    Deci noi tot nu ne cunoastem. E posibil sa treci pe langa mine pe strada si sa nici nuti dai seama cine sunt si nu mai sa te gandesti: ce seamana tipu asta cu Brad Pitt cand era mai tanar.

    Scuze ca tiam sters comentariu de la blogu meu cu cacacacacacofonii, da mia luat trei zile casa ma gandesc la poanta aia si nu vreau casa se prinda lumea din prima.

  30. Lorena Lupu says:

    Deci eu mă aşteptam să ai orgasm multiplu cu năbădăi plurispastice că te-am băgat în blogroll, şi tu nimic? Hmmm mmmmm mmmmm…

    Şi apropo-ul ăsta că nu ne cunoaştem vrea să fie o invitaţie la cafea? 😀

  31. dreamingjewel says:

    Nu suntem niciodată pregătiţi să pierdem pe cineva. Întotdeauna rămân nişte nişte proiecte pe care le-am amânat prea mult, o conversaţie întreruptă, o aşteptare care nu se va mai încheia, o serie de mici şi mari bucurii şi complicităţi pierdute pentru totdeauna. Sau, mai rău, rămân nişte gesturi pe care nu le-am făcut deşi ar fi trebuit, nişte cuvinte pe care nu le-am spus sau, dimpotrivă, nişte cuvinte pe care le-am spus şi a căror amintire ne arde. Tot ce putem face este să fim mai prezenţi, mai atenţi, mai tandri cu cei care ne-au rămasă încă alături.
    E teribil când ni se întâmplă asta. Mă tot gândesc ce aş putea să îţi spun drept mângâiere dar mi se pare ca în faţa morţii toate cuvintele îşi pierd puterea. I’m too old for this too…

  32. Lorena Lupu says:

    mulţumesc pentru buna intenţie.

  33. didi says:

    E un cantec al formatiei Holograf care imi place mult si se intituleaza “Vine o zi”.
    Da, vine o zi pentru toti, dar niciodata nu suntem pregatiti pentru ea. Azi oricum eram intr-o dispozitie din care nici biata Cora nu ma poate scoate.

  34. samsung SOUL says:

    nici acum nu ma pot obisnuio cu gandul ca o persoana foarte draga din viata mea s-a stins acum 2 ani peste noapte…fara nici un cuvant, fara motiv pentru mine. Eu am fost prima care a aflt vestea mortii lui, si tot mie mi-a revenit ”misiunea” de a raspandi vestea….mi-a fost greu…am slabit 10kg intr-o saptamana numai pe fond nervos. In ultimul timp, am reusit sa ma impac cu gandul…iar de cand l-am visat la cateva nopti de la Inviere, stiu ca il voi revedea intr-un viitor mai mult sau mai putin indepartat

  35. o smochina says:

    :”>

  36. dadatroll says:

    Deci mey, mai banat?

  37. dadatroll says:

    Ca nu pot sa las comentari nicaieri la tine la blog.

  38. 🙁
    o imbratisare de urs. si-un umar, daca ai nevoie, oricind.

  39. Lorena Lupu says:

    Vă sărut pe toţi.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: