Da, o femeie poate invita în oraş pe cine vrea ea

Ieri, Liviu Mihaiu avea o nedumerire:

Legat de atitudinea lui faţă de femei şi drepturile lor, Liviu Mihaiu are în general intenţii bune. Dar face parte dintr-o generaţie mai veche, care era educată că bullyingul şi agresiunea sunt de fapt forme de flirt, că a fi bărbat include componenta de toxicitate şi că femeia ar trebui să răspundă cu un zâmbet gherţoielilor şi să se bucure că beneficiază de atenţie, în loc să-l bage pe agarici în morţii lui până la maimuţa originară.

Şi se mai întâmplă să lanseze verdicte pe temă fără să se asigure că are date complete. Ca de exemplu, cazul angajaţilor unei pizzerii bune şi brave, care ţipau diverse obscenităţi după femei, le umileau pe cele nu foarte tinere, nu foarte slim, nu foarte bine dispuse şi nu foarte disponibile la cat calling, şi le mai dădeau şi note. “A, nu, e doar flirt!” Mai bine ascultă-le pe cele care au trecut prin asta şi care preferau s-o ia pe străduţe să ocolească zona, cam cum ieşeam eu pe scara din spate a blocului, pe când eram copil, să evit banca de babe clevetitoare şi răutăcioase.

Da, bullyingul trecătorilor liniştiţi e ceva practicat de ambele sexe, dom’ Liviu, aşa cum babele nu vor să flirteze, nici târleţii nu vor să flirteze. Flirtul presupune ca ambele părţi implicate să se distreze împreună. Când unii râd răutăcios şi alţii fierb de draci, nu e flirt, e hărţuire şi NU e un lucru normal pe stradă.

OK, dar să lăsăm această lungă paranteză nepusă şi să revenim la întrebarea: în ce situaţii o femeie poate invita un bărbat – uite, dovada mentalităţii arhaice, “gender ok”. Toate genderele sunt ok, domnu’ Mihaiu. Probabil că vă referiţi prin “ok” la cis heterosexual. Ei, bine, cunosc destui cis heterosexuali care nu-s ok. Şi destui gay şi nonbinary care-s perfect ok. Ca oameni. Preferinţele şi identităţile îi privesc direct pe fiecare parte. Cât timp văd coloană vertebrală, bun simţ, respect faţă de alţii, fapte care coincid cu vorbele, asta înseamnă “ok”. Restul e cancan.

Mbun.

Părerea mea pe temă e că poţi invita un bărbat sau o femeie, sau orice alt gender, sau orice altă orientare, în oraş, fie că e interes profesional, fie că e interes personal. Eşti un om liber care-şi exercită opţiunile.

Aşa cum tu poţi invita, ăla, aia sau them poate refuza, pentru că şi el / ea / them e un om liber care-şi exercită opţiunile. Iar tu o să respecţi refuzul.

Evident că ea sau them nu vor judeca o invitaţie în oraş de la o femeie, pentru că nu sunt idioţi şi bătuţi în cap. Dar unii gigei sunt idioţi şi bătuţi în cap, şi aceşti gigei vor interpreta invitaţia drept o dovadă că eşti c**ă.

OK, bine că s-au demascat din timp ca idioţi şi bătuţi în cap, să nu te ţină în suspans, să ştii să le ştergi numerele de telefon din agendă, să-i blochezi pe telefon şi să-ţi bagi adânc p în mama lor care i-a educat atât de prost.

Am şi replică finală: Oi fi io c***ă, dar tu în mod cert n-ai buget să-ţi permiţi serviciile mele, so, te-a iertat Dumnezeu”.

Deci, o femeie în control invită pe cine vrea unde vrea şi lasă imbecilii să se filtreze singuri prin reacţii idioate.

Acum, în ce situaţie NU merită să inviţi în oraş. Şi nu pentru că te-ar crede ăla c***, ci pentru că devine neinteresant. Cel puţin pentru mine. Invit restul cititoarelor – şi cititorilor, normal – să expună şi ei un punct de vedere pentru că, până în clipa în care devii mârlan cu mine, acest blog e democratic. (De cum dai cep la bădărănii, mă metamorfozez instant în Kim Jong-un.)

***

Dacă ai ajuns cu lectura până în acest punct, probabil că ai un interes pentru acest content. Poate ai mai citit multe alte articole. Pentru ca eu să pot investi timp în aceste articole şi să nu prioritizez alte proiecte, şi pentru ca tu să primeşti cu regularitate content interesant, susţine blogul cu o donaţie.  Aici.

***
De asemenea, te invit să faci parte din comunitatea mea online. Like Facebook, follow pe Twitter şi Instagram, subscribe pe YouTube.

***

Inviţi o dată. Inviţi a doua oară. Inviţi a treia oară. Şi te trezeşti cu un leneş pe cap, unul care te lasă pe tine event plannerul relaţiei, în timp ce el nu vine niciodată cu nici o iniţiativă şi dacă tu nu îl scoţi cu forcepsul, nu vă vedeţi.

Ei, stimaţi concetăţeni, pe ăsta de la un punct încolo ajungi să-l urăşti pentru că, în plm, dacă vrei event planner full time, ce-ar fi, gigele, să îmi şi dai salariul unuia.

De fapt, e categoria aia de bărbaţi care nu mişcă nimic acasă, care nu participă cu nimic la gospodărie, care cred că simpla lui existenţă e un premiu pentru femeie şi că tot ce are el de făcut pentru relaţie e să existe. Categoria “dacă ai prins trenul, nu mai fugi după el”. Ăştia sunt în elementul lor când nimeresc pe una care preia şi ultima lui funcţie de mascul: cea cu iniţiativa distracţiei. “Wooow. Pot fi şi mai low input decât până acum, cât de tare”.

Poţi, dar nu cu mine. Că nu s-a întâlnit hoţul cu prostul.