Să comparăm francizele RuPaul’s Drag Race

Cine citește mai de multicel site-ul ăsta știe că eu am o pasiune pentru drag, aka arta travestiului, care datează încă de dinainte ca RuPaul’s Drag Race să devină fenomenul de amploare care este azi. Dar de-abia RuPaul’s Drag Race mi-a dat curajul să ies pe stradă şi să urc pe scenă cu o identitate masculină, iar ăsta e pentru mine un motiv de recunoştinţă personală.

De asemenea. Să luăm un moment să medităm cât curaj au avut “reginele” şi “regii” de altădată, cei care nu aveau un model mainstream, să performeze în costume şi să înfrunte prostia agresivă a vulgului.

În ultimii ani, compania World of Wonder, mămica lui RuPaul’s Drag Race, a început să vândă franciza în alte ţări. Pe de o parte, pentru că bani bani bani, pe de alta, pentru că toate ţările au artiştii lor incredibili de travesti, şi talentul acestora, combinat cu umorul situaţional care nu are cum să nu apară când te cerţi pe peruci şi pene cu altă pupăză isterică, rezultă într-un produs cultural absolut savuros.

Şi pentru că suntem drag aficionados, a sosit momentul să comparăm francizele. Merită să le vezi şi pe restul?

Ru Paul’s Drag Race Original

Seria mamă se filmează în California, în (apropiere de?) Los Angeles şi urmează să debuteze al 14-lea sezon. Şi mărturisesc sincer, nu mă excită atât de mult ca în zilele năbădăioase de altădată.

Sezoanele 1 – 8 au fost aur curat. Există un umor LGBT care e absolut demenţial, derivat din persiflarea oprobriului social şi a clişeelor masculine. Şi există poveşti de viaţă absolut cutremurătoare. Mixul e irezistibil. Adaugă costume superbe, glitter şi glam şi ai tot ce îţi poţi dori de la un televizor.

Numai că, începând cu sezonul 9, seria a fost preluată de VH1, şi de acolo a început ceea ce o să numim tăvălugul corectitudinii politice. Când fiecare glumiţă a început să fie disecată de toţi frustraţii corecţi politic, şi aceştia au stors, cu văicăreli insipide, orice urmă de haz. Sezoanele 12 şi 13 şi-au mai revenit, pentru că pandemia a pus oamenii în situaţii complicate, iar aceştia s-au văzut siliţi să improvizeze. Dar overall, aş zice că seria mamă e într-un moment dificil, în care are de lucrat pentru a-şi regăsi individualitatea.

Drag Race Thailanda

Prima franciză internaţională, dpdv cronologic. 2 sezoane.

Nu m-am uitat. Am nevoie de un element de umor pentru a mă îndrăgosti de un serial, şi nu l-am găsit. Sau nu e genul meu de umor, ceea ce e perfect ok. Toţi avem limite.

RuPaul’s Drag Race UK

A încheiat recent sezonul al III-lea.

E varianta care aminteşte cel mai mult de sezoanele originale. Nu ai cum să te uiţi la un episod din Drag Race UK fără să râzi cu muci şi bale. Asta pentru că drag-ul britanic merge extrem de mult pe linia de comedie – iar umorul britanic e o instituţie în sine. “Reginele” britanice se aruncă cu poftă în mini challenge-uri şi nu ezită să se dea în stambă până la delir, iar echipa de scenarişti britanici furnizată de BBC pune altfel în valoare challenge-urile de actorie şi comedie.

Sezonul al 3-lea a fost un pic grăbit, fie din cauza bugetului afectat de pandemie, fie din cauza timpului mai scurt de filmare – de fapt, una derivă din cealaltă, dar overall, Drag Race UK e, în acest moment, preferatul meu absolut.

Drag Race Canada

Momentan la sezonul al II-lea.

Producătorul canadian are un buget mai mic, şi nu a avut bani să-l aducă pe RuPaul, de aceea, panelul de juraţi e un minus. Un minus grav. Fără un prezentator carismatic, care să aducă povestea laolaltă, treaba e tristă şi prezintă asperităţi.

Daaar Drag Race Canada merită văzut pentru talentul excepţional al “reginelor” participante. E inventiv – pe alocuri mai inventiv decât surata americană – creativ, are extrem de mult talent muzical şi actoricesc, pentru că multe personalităţi teatrale şi media explorează travesti-ul ca artă alternativă şi e evident mai elitist şi mai pe sofisticare urbană decât ţările în care arta travestiului a apărut în cluburi jegoase de ghetou.

RuPaul’s Drag Race Down Under

Adică, Australia şi Noua Zeelandă. Un singur sezon.

Pe hârtie, părea o promisiune. În fond, urma să fie prezentat de RuPaul însuşi, multe dintre reginele incluse în distribuţie erau deja celebre… Ce putea să meargă rău?

Ăăă, tot.

Pe de o parte, bariera culturală vizibilă. Doar pentru că două naţiuni sunt vorbitoare de aceeaşi limbă, nu înseamnă că au aceleaşi glume şi referinţe. (Lucru pe care îl observi, de exemplu, şi la români şi basarabeni.) Ru era paralel cu orice glumă australiană, era complet pe lângă spiritul local, şi din diverse motive, neclare privitorului, nici distribuţia, nici challenge-urile nu au fost remarcabile. Ca să nu vorbim de eliminări complet lipsite de logică, de decizii de o nedreptate flagrantă şi de wtf-ul constant.

E clar că un sezon 2 nu va exista. Sau dacă va exista, are nevoie de reforme la fel de mari ca sistemul medical românesc.

Drag Race Olanda

În buza sezonului al doilea. Fără PuPaul, dar cu un prezentator decent: Fred van Leer, care a fost şi gazda lui Next Top Model Olanda. Nu chiar RuPaul, dar the next best thing local.

Plăcerea mea extrem de vinovată în ceea ce priveşte Drag Race Olanda e limba. Urcă pe scenă creaturile alea supranatural de frumoase şi încep să vorbească într-o limbă care sună ca şi cum ai fi perpetuu pe cale să dai o flegmă. Nici nu e nevoie de mai mult, mulţumesc.

În Olanda, travesti-ul e o artă de lux. Opulenţă maximă, creativitate fără bariere, element vizual copleşitor. Ai putea muta seria olandeză pe Arte fără să pară ceva nelalocul lui. Dacă în Canada, travestiul e refugiul actorilor, se pare că în Olanda e al designerilor de costume.

Drag Race Spania

În buza sezonului al doilea.

Poate franciza cu cea mai intensă, colorată şi latină personalitate.

OH, MAMĂ, cât de mult mi-a plăcut sezonul I din Drag Race Spania.

Începând cu prezentatorul, Supremme de Luxe, personajul drag al cântăreţului Daniel Blesa. Blesa e un artist autentic, personalitatea lui vie şi captivantă străluceşte în fiecare cadru, şi te face să înţelegi de ce e nevoie de o gazdă – figură maternă bine definită pentru ca seria să stea în picioare, indiferent cât de talentaţi ar fi concurenţii.

Apoi, intră în scenă temperamentul latin care pe tine, privitor român, te face să te simţi ca la tine-n curte. Lacrimi, îmbrăţişări, dramă, şi mai multă dramă, telenovelă, umor isteric, ieşiri furtunoase din scenă, reproşuri pasionale şi totul cu intensitatea specifică şi convingerea absolută pe care numai un popor latin o poate livra.

Am adorat Drag Race Spania, fiecare minuţel, şi abia aştept sezonul al II-lea.

Drag Race Italia

Momentan la sezonul I, episodul al III-lea.

E prea devreme pentru o opinie, dar am remarcat două aspecte pozitive. Pe de o parte, italienii sunt frumoşi de leşini. Şi în ţinutele lor civile, şi în cele de travesti. Poate cea mai frumoasă fizic distribuţie din toate.

Pe de alta, ce le ies de minune sunt momentele de certuri. (Aşa numitul “untucked”). Se ceartă ai mei ca la piaţă la Obor, cu gura cât şura şi zero filtre. Zero fs given about camerele de televiziune orientate asupra lor.

Şi un minus: regina mamă, Priscilla (echivalentul lui RuPaul) e superbă, dar are personalitatea unui cartof fiert fără sare. Taman de aceea, vorbesc mai mult co-hoştii, Tommaso Zorzi şi Chiara Francini, iar asta disipează din firul narativ.

Nu mă dă pe spate. Până acum.

Dacă ar găsi şi în prestaţiile artistice motivaţie pentru intensitatea din certuri, ar fi wow. Dar mai e mult până departe.

Înţeleg că e în pregătire şi un Drag Race Franţa, iar pe acela îl aştept ca şi când.

***

***

Dacă ţi-a plăcut acest articol, susţine site-ul cu o donaţie.

***
Vrei să mă urmăreşti în social media? Îmi poţi da like pe Facebook, follow pe Twitter şi Instagram, subscribe pe YouTube.

Ce le-a fătat mintea

You may also like...

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: