Încă o vedetă a epocii MTV e în detenţie

Foto: Shamsuddin Muhammad / Fort Hood, TX, USA

A fost odată ca niciodată o perioadă când MTV difuza muzică, aşa cum îi şi sugerează numele. Video după video. Întreruptă periodic de topuri muzicale, emisiuni dedicate unui anumit gen muzical sau concerte unplugged. Asta înainte ca breasla muzicală să facă acea revoluţie a copyrightului, care să presupună plată pe fiecare difuzare şi să rezulte în nişte facturi pe care nu le acoperea nici Mafalda. În concluzie, MTV a renunţat să difuzeze muzică şi a trecut pe reality TV, pentru că reality se baza pe setea de atenţie a oamenilor simpli din popor, care se dau în stambă şi se bucură s-o facă, nu vor miliarde de dolari.

Pe de o parte, muzicienii aveau dreptate: televiziunea sugea atenţie şi popularitate din muzica lor. Dar pe de alta, faptul că milioane de oameni din toată lumea se uitau cu ardoare la MTV şi te ascultau de trei-patru ori pe zi, în heavy rotation, îţi oferea o expunere la care vedetele de azi nici nu pot să viseze. Eu nu aş putea cita cinci hituri ale lui Taylor Swift – dar adulţii vremii ştiau toate clipurile lui Britney Spears pentru că, hei, se difuzau pe MTV.

Prin expunerea MTV, a devenit vedetă şi P. Diddy, sau Sean Combs, cum se numeşte el în acte.

Îmi amintesc cum, după moartea lui Notorious BIG, Sean Combs a muls momentul cu o piesă difuzată nonstop de MTV ca un necrolog cântat, pentru că toată lumea regreta asasinatul marelui rapper şi toţi aveau sentimentul că, dacă dau piesa iar şi iar, îl aduc înapoi sau ceva. Reascultată prin ceea ce ştim acum, piesa a fost doar o manifestare a oportunismului. Eveniment: unul dintre cei mai populari rapperi ai zilei a fost ucis. Se ia coloana sonoră a unui evergreen de excepţie, Every Breath You Take de Police, se invită la colaborare văduva marelui rapper, Faith Evans, și după aceea, tot ce ai de făcut e să deschizi larg portofelul și să admiri peisajul banilor curgând.

Eram puștoaică, dar țin minte că m-a șocat atunci cum, la gala de premii care a urmat, Diddy a venit singur să-și ridice statuetele, fără Faith Evans, deși vocea ei făcea piesa interesantă pentru mine, nu rapul lui generic și lipsit de orice individualitate.

Fie se certaseră, fie marele narcisist dorea momentul de glorie doar pentru el.

După aceea, câțiva ani, MTV ne-a tot poluat cu clipuri foarte scumpe ca producție, dar irelevante ca interpretare, ale lui P. Diddy, până când omul s-a prins că e un one hit wonder și s-a dat jos de pe piedestal.

Anii trecuți, o altă vedetă a erei de aur MTV, R. Kelly, s-a dovedit a fi un agresor s*xual. În 2023, fosta lui asociată, Cassie Ventura, l-a dat în judecată pe Combs pentru hărțuire s*xuală. Și ca să nu sară gigeii cu „mincinoasă materialistă”, Cassie avea probe video, înregistrări de pe camerele video de supraveghere. După Cassie, s-a spart conducta cu femei care au depus plângeri împotriva lui Combs pentru că, se pare, omului îi plăcea să ia cu japca ceea ce nu i se oferea pe tavă.

Acum, recent, în septembrie 2024, investigația s-a complicat, pentru că starul nostru nu era doar consumator de păsărică luată cu forța, ci și distribuitor. În acest moment, Sean Combs e în detenție, investigat pentru trafic de persoane.

E adevărat că muzicienii de azi nu vor avea niciodată sumele astronomice și popularitatea de zei pogorâți pe pământ a vedetelor din era de aur a MTV. Dar poate că ăsta e un lucru bun. Unii, când dau de bani și faimă, încep să se creadă deasupra altora, deasupra binelui și răului, și încep să-și folosească semenii ca pe simple unelte pentru beneficiu personal.

***

Dacă îți place acest articol, susţine-mă pe Paypal, să te amuz și mâine.

Ce le-a fătat mintea

You may also like...

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Discover more from Trollywood

Subscribe now to keep reading and get access to the full archive.

Continue reading