Feri-v-ar Dumnezeu şi toţi sfinţii să i se pună cuiva pata pe voi. (adică, să i se pună, nu zic nu, dar să nu uite de faptul că oameni sunteţi şi voi, şi că aveţi nevoie de spaţiu intim.)
—
eu sunt un om prietenos şi amabil. nu mă zborşesc la nimeni pe nemeritate. nu îmi place să ridic vocea, certurile de orice tip îmi repugnă. ador armonia. îmi place să discut, îmi place să cunosc oameni, îmi place să le descopăr personalitatea, originalitatea, gândurile, sentimentele. Umorul. Îmi place să râd cu ei, să plâng cu ei, să mănânc cu ei, să beau, să chefuiesc, să povestesc. Să plecăm la munte şi la mare. Să vânăm vise. Să hăituim idealuri.
Daaaaar… când, de câte ori te trezeşti şi, cu ochii încă lipiţi de somn, sorbindu-ţi cafeaua, deschizi mess-ul şi dai de o mie de mesaje şi offline-uri… când îţi deschizi mailul şi te trezeşti cu căsuţa plină… zi de zi… când ajunge să îţi fie teamă să intri online… când eşti offline, dar ştie că eşti acolo, probabil pentru că are Buddy Spy… începe să te doară stomacul. Toată povestea devine un stress teribil.
Frate, e ok să comunicăm, dar nu mă intoxica. Nu mă sufoca. Nu mă sătura până peste gât de tine. Lasă-mi loc să respir. Caută-mă, nu zic nu, dar mai lasă-mă să te caut şi eu. Nu mă trata de parcă am fi făcut armata împreună – nu, nu zic să ne formalizăm, ca bunicile noastre care beau cafele de 30 de ani şi tot “doamna Păsărescu – doamna Cuculescu” îşi ziceau – dar nici nu ne-am câştigat la belciuge. Puţin respect n-a omorât pe nimeni. E dreptul meu de om să am “Busy” la status – asta înseamnă că lucrez, mă concentrez şi pisălogeala mă deranjează. Poate ai şi tu treburi, nu?
—–
Acum, de exemplu, mă doare capul. Poate am hărţuit şi eu pe câte unii-unele, din prea multă dragoste. Dar… nu aşa. Nu m-am băgat pe gâtul lor ca albastrul de metil. Am ştiut să-i las să li se facă dor de mine. Şi li s-a făcut. Dar dacă îi cicăleam regulat şi metodic, sigur nu li se făcea.
—-
Şi după ce îmi faci creierii omletă, mai ai şi tupeul să mă acuzi că sunt nesuferită? Dar pe tine nu te vezi?
eu am renuntat la messenger. il deschid doar din cind in cind, sa verific daca a aparut un offline (si atunci pe “invisible”). in rest, email si telefon. daca e ceva cu adevarat important pot fi gasit. daca nu, poate sa astepte.
oricum, tinind cont ca sunt pe alt fus orar, pina ma trezesc eu majoritatea lucrurilor importante s-au intimplat deja. asa ca la prima cafea verific emailul, offline-urile si blogul tau (nu neaparat in ordinea asta), dupa-amiaza mai dau o verificare (cind in RO lumea pleaca la culcare) iar seara (cind RO se trezeste) arunc un ochi pe ziare/bloguri sau mai scriu o timpenie pe blogul unui prieten care mi-a dat acces.
cam asta-i tot. si e liniste! :))
corect. aş renunţa şi eu, dar câteodată am discuţii de purtat. 🙂
Pai e simplu : block the person. Desi cred ca poate gasi si alte cai pentru a continua sa streseze.
Pulica Intîiul : interesant cum femininul determina partea tipic masculina si cum limba se joaca cu genurile cum vrea ea. Asa ca întreb si eu ca un arici carici (doar de dragul rimei 🙂 De ce nu Pulica Intîia 🙂
Partea frumoasă e că the person şi-a dat seama că a greşit şi mi-a trimis un mail, să îşi ceară scuze. Sunt atât de rari oamenii care îşi recunosc greşelile, încât trebuie să îmi scot pălăria şi să zic: “bravo, tată. câte unii aveţi şi coloană vertebrală. spre deosebire de câte alţii”. 🙂
Nu, nu – Pulică Întâiul chiar există – şi e un motan adorabil.
Emoticonul cu ochii cît cepele. Aplauze pentru oamenii de acest gen. In rest, frumos nume, presupun ca e negru, bagacios si mai tot timpul lenes.
Doua pisici : http://www.maliki.com/strips/strip24h.jpg pe care le-as fi numit Pizdut si Pulifrici 🙂 daca nu ar purta deja nume (FËANOR si FLEYA)
e negru, ciorditor, pufos, uneori tandru, alteori răutăcios şi nesuferit. şi frumooooos.
Sinceră să fiu, deja m-am plictisit să fiu de fiecare dată de acord cu tine, dar n-am ce face, momentan cel puţin! 😀 Atât de mult zahăr în jurul nostru, bleah.
da, mai trec si altii prin de-astea. asta e pretul pe care trebuie sa-l platim tehnologiei…in momente din astea ma gandesc la anii din urma cand nu aveam telefon si nici mess. si hartuiam fetele doar fluierand prin fata blocului, asta cand nu mai aveam curaj sa sun pe fix sa vorbesc si cu vreuna din mame…
juss mag: tu eşti fată? până acum am crezut că eşti băiat. scuzeee *roşi ea.
papitza: da, acum îmi dau seama că partea cu fixul şi cu mama care răspundea la telefon avea şi partea ei bună. (dacă mama respectivă nu era vreo îndoctrinată în ale moralei sau o mutter courage. 🙂 )
Până acum am vrut să fie situaţia mai ambiguă, pentru că mă gândeam că dacă voi spune că sunt fată… şi mai scriu şi câte un articol despre maşini, voi fi luată peste picior! 😀 Însă m-am gândit să îmi asum, cât de cât pentru început, identitatea. Eşti prima care a aflat!
Da, e aiurea. Când eşti fată, eşti mai uşor de atacat. Există o şansă mai mare să intre n ipochimeni, să citească superficial postarea şi să scrie m jigniri pe un ton care se vrea atoateştiutor. Uite-cine-s-eu.
Cel mai uşor şi într-un mod total iraţional şi stupid poţi fi atacată atunci când îndrăzneşti să scrii despre lucruri “masculine”. Puţini au înţeles că, hello, trăim în secolul 21, când femeile sunt demuuuult egale cu bărbaţii. Şi chiar superioare! 😀 Dar, de asemenea, eşti luată peste picior şi daca scrii prea “feminin” – a se citi uşor melodramatic, ton ce uneori, haide să fim sinceri, este inevitabil!
te contrazic. cel mai iraţional scenariu de atac e următorul: gigel (băiat bengos) intră pe blog la zambilica, citeşte o postare, nu înţelege despre ce e vorba, dar îşi marchează trecerea emiţând o inepţie bădărănească.
zambilica îi zice: aloooooo, cetăţeanu’! ia verifică-ţi lungu’ nasului, că nu eşti la matale în parcare.
pasul următor: gigel va scrie o mie de postări defăimătoare despre zambilica, o va comenta de naşpa pe unde o să poată şi îi va face zile fripte pe peste tot unde o prinde comentând – doar aşa, să plătească poliţa. poliţă pe care ar trebui să şi-o plătească singur, cărându-şi pumni în propria meclă. că doar el a fost cel care a declanşat chestia.
Sincer, scenariul tău ascunde în spatele lui experienţe cu oameni NAŞPA. Altfel nu le pot spune! Dar sunt chiar curioasă dacă aceşti indivizi pot fi şi de sex feminin; până acum am auzit numai de bărbaţi care se plictisesc într-o asemenea măsură… Bine, acum poate nu e vorba numai de plictiseală, ci şi de răutate înnăscută.
E bine ca ai blog ca sa ne spui chesti pe care daca nu ai avea blog leai spune in fata la oglinda in timp ce te speli pe dinti. Ce face tehnologia asta! Cat progres!
juss: măi, răutatea feminină e mai subtilă, mai duplicitară. implică cicăleală, critici aparent “binevoitoare”, dar menite a-ţi mina respectul de sine şi aprobarea de zor a gigeilor sus-menţionaţi. otrăvuri cu doză letală infimă. 🙂
sau altă variantă: se găseşte câte o otreapă de-asta, pe care ai ajutat-o o grămadă, să te răsplătească scriind public măgării despre tine, şi justificându-se că “prietenia mă obligă la critică constructivă”. Prietenia – când există – obligă la un singur lucru: spălatul vaselor în bucătărie, nu la Statuie la Universitate. Dar… fiecare îşi ia singur deciziile, nu?
dadatroll: şi e bine că se găsesc oameni mişto ca tine care să citească, nu? (degeaba te-ai ofticat, remarca de mai sus nu era despre tine şi gramoşi, ci despre cei câţiva mâncători de rahat care împodobesc blogosfera cu răutăţi despre mine. Câţi vei găsi – poţi să îi cauţi şi la mine, printre comments, cu câte un rahat în gură.)
Daca-mi permiti Lorena
pt Mag: femeile e si ele oameni, mai gresesc.Si cand doresc egalitate isi asuma si prostia, rautatea si plictiseala barbatilor.Dar sa nu generalizam.Gradina nu e perfecta fara frunzele galbene.(stie Mag la ce ma refer).
Lorena, acum dacă tot am început, o să merg până la capăt şi o să recunosc că, în cazul acesta, prefer răutatea clară şi vădită a bărbaţilor decât pe cea insinuantă şi ascunsă a femeilor! Iar chestia legată de “critica constructivă” ca un apanaj al rufelor spălate în public şi a frustrărilor personale defulate în văzul tuturor mi se pare cea mai josnică invenţie a… femeilor sau bărbaţilor? Oricum, chiar nu mai contează sexul acum, tot josnicie se numeşte. Ţi-am mai spus cred, şi mie îmi place dadatroll. Nu înţeleg cum şi-ar fi putut imagina că e vorba de el, mai ales că ştie cu siguranţă că noi îl iubim aşa cum e. 😀
doremi, hai să fim serioşi, femeile nu sunt maeştri zen ca să aibă răbdare să înfrumuseţeze o grădină altfel urâtă. De acord, toată lumea mai greşeşte, dar asta nu înseamnă neapărat că toată lumea are dreptul la o a doua şansă. (Lorena, presupun că doremi se referea la o povestioară zen legată de o grădină mult-prea-îngrijită.)
de asta nu te caut eu si astept “neprevazutele” intalniri de pe ici pe colo…
doremi: presupun că prin “îşi asumă” voiai să spui “au şi ele dreptul să fie”. teoretic, ai dreptul să fii cum vrei, aşa e. cu consecinţele aferente.
juss mag: de acord cu tine. măi, e plicticos să fim de acord aşa… n-ar trebui să găsim un contrapunct, ceva, să mai condimentăm discuţia?
andreea: nu e vorba de “căutare”. îmi place să fiu căutată. dar cred că toţi avem un spaţiu intim, pe care îl protejăm. de exemplu, frecvenţa ta pe pagina mea e perfectă. presupun că şi frecvenţa ta în viaţa mea ar fi la fel.
Ziceai ca-ti place sa plangi cu ei? Pai uite, azi am pierdut un examen. Cred ca n-am invatat sau sunt indragostit si mi-a fost capul in alta parte sau cine stie ce motiv. Si acum in ochii mei frumosi, calzi si inocenti s-au format lacrimi care se incapataneaza sa cada… 🙁 Plangi cu mine?
😀 Nu pot să spun tot de acord sau ok, aşa că mă revolt: nu, n-ar trebui să găsim niciun contrapunct sau ceva de gen, adică nu sunt deloc de acord. Doar de dragul de a condimenta discuţia, fără nimic real în următoarea afirmaţie: mie îmi place andreea molocea.
cinevorbeşte: îmi pare rău pentru tine. 🙁
juss mag: andreea molocea e super! truly!
Aşa mai merge. 😆
pfiu, deja ma simt mai bine. noroc ca exista necunoscuti care te incurajeaza ca daca stai dupa prieteni…
in alta ordine de idei, am vrut sa te intreb intr-o zi si am uitat: blogul tau tine loc si de chat? 😉
urat mod de a trai, e simplu sa i zici sa te lase n pace, o va face. bun sfat, mai ales ca postul era scris inainte sa postez eu.
Sunt unii carora le spui in fel si chip sa te lase in pace sau macar sa te lase sa respiri… si nu inteleg neam… Saracii, ii compatimesc rau si fuuuuuug de ei k de nu stiu ce!
Unul care mi-ar placea mie nu m-ar suna sa ma streseze si sa ma caute!!! Argh!!!
si eu care chiar doream sa va fac o repriza psycho pe mess…:(
juss mag: 🙂
cinevorbeşte: dacă oamenii se simt bine, de ce nu?
cheguevargas: loooool! crezi că unii stalkeri sunt atât de uşor de convins să te lase în pace?
ada: dacă ar începe să te streseze, nici ăia nu ţi-ar mai plăcea. 🙂
flavius: şi pioasa camelia ce zice? 🙂
nu ma citesti. daca ma citeai stiai ce e cu ea 🙁
si parerile mele sunt mereu ok da?
Flaviuse, păi dacă mă nominalizaşi la RoBlogFest (hai, recunoaşte că tu ai fost, leprişoară mică 🙂 ) – automat mă trimiseşi la chiolhan ieri, iar azi am avut farurile de bătaie lungă aburite şi nici măcar certificatul de posesiune al blogului nu l-am putut ceti. 😀
Mă bucur că nu te-am adăugat în listă – m-ar fi luat sughiţul de cîte ori ţi-aş fi trimis vreun mesaj de control. Mai bine aşa, la distanţă… că mai zicea cineva “dragoste cu sila nu se face”.
Week-end plăcut!