De câteva zile mă uit siderată cum diverși păreriști au de dat cu meliţa vehement și teribil de încrâncenat despre apariția lui Mihail Șora într-o reclamă la Emag. Cele mai tembele speculații posibile, de la motivațiile financiare, până la convingerile comuniste din 1944 (!) ale bătrânului filosof.
Eu am memoria relativ fresh. Încă îmi amintesc cum, după ce Academia Cațavencu s-a spart în trei, fracțiunea Cațavencii s-a văzut silită să pupe discret popou pesedist și să arunce cu lături în dușmani sub noul patronat, iar asta nu s-a întâmplat în 1944, ci acum câțiva ani. Și nici măcar nu judec. Cine plătește salariile decide direcția publicației, iar dacă nu împărtășești aceste convingeri, ești liber să circuli. Era absolut adorabil cum, pe atunci, principalul detractor al lui Șora căuta să facă echilibristică grațioasă pe sârma deontologiei, că, na, parcă nu-ți venea să-l pupi pe Ponta pe obrăjori (ACEI obrăjori), dar și banii erau buni, mai ales în aceste timpuri negre.
De fapt, mie mi se pare că principalul motiv pentru care “bula” i-a sărit de gât domnului Şora, pe care mai ieri îl adora pentru că, în pofida vârstei înaintate, semna condica la proteste seară de seară este chiar faptul că a câştigat bani din acel spot. De ce nişte oameni care n-au nici o treabă nici cu Emag, nici cu domnul Şora consideră că e obligatoriu să vitupereze pe subiect? Ăhhhm, pentru că bani. Cât timp ieşea la proteste, faptul că a fost comunist în tinereţe era atââât de irelevant pentru toată lumea. E DE-AL NOSTRUUUU. E INTELECTUALUL CU REPUTAŢIE ŞI PRESTIGIU, CARE LEGITIMEAZĂ PRIN PREZENŢĂ FAPTUL CĂ NU SUNTEM O ADUNĂTURĂ DE BAGABONŢI, CUM ÎNCERCAU SĂ NE PREZINTE TELEVIZIUNILE ADVERSARULUI.
Adaugă elementul “bani” şi brusc toată lumea se umple de păreri ca preşcolarii de păduchi într-o grădiniţă de periferie.
Că în 1944, când toată planeta căuta colectiv să se elibereze de nazism și milioane de oameni își pierduseră membri de familie, prieteni, vecini în lagăre și pe fronturi, comunismul părea ideologia opusă, eliberatoare, chiar dacă pactul de non-agresiune sovieto-german ridicase niște sprâncene. N-avea cum să știe nimeni că frumoasa teorie a egalității între oameni va fi cancerul social care va măcina timp de 25 de ani tot centrul și estul Europei.
Ați citit fraza de mai sus, copii? Centrul și estul Europei. Că sper că ne e clar tuturor, comunismul francez și cel de factură bolșevică, cu pumnul în gură, nu sunt unul și același lucru. Într-un capitalism bine dezvoltat, comunismul e o pârghie politică pozitivă, care negociază reforme sociale și drepturi pentru popor. Într-o țară cu rol de furnizor de materie primă, cum era România, comunismul a devenit un instrument de oprimare și demolare socială.
Că Șora a încetat colaborarea în 1969? Devreme, tavariși. Ceaușescu încă nu vizitase China și Coreea de Nord, iar în țară încă nu începuse persecuția hardcore a oricărei idei de sine stătătoare. Dacă exista deja abuz, se întâmpla încă într-un mod discret, și viața omului simplu era decentă.
A încetat colaborarea exact în anii în care s-a întețit spălarea creierelor. Exact în anii când un singur gest de nesupunere putea avea consecințe incalificabile. Exact în anii când făceai închisoare pentru o glumă cu Ceaușescu. Mie mi se pare un gest de mai mare curaj să întorci spatele comunismului în 1969 decât să îți faci valiza și să pleci în străinătate în 1945, și să eviți pur și simplu orice contact cu bolșevismul și capacitatea lui de a pulveriza demnitatea umană.
În plus, hai să spun eu o chestie pe care n-o spune nimeni. Dacă în România anilor 70 și 80 au existat spectacole revoluționare de teatru și rock de protest, acestea au fost și meritul celor care le-au inițiat, dar și meritul secretarilor de partid care au ales să mimeze că nu văd și au închis ochii. Un mod de a-ți ajuta colegii intelectuali în expresia lor creatoare era să intri în regim și să ajuți la nivelul de bază, cel al contactului cu cenzura.
E atât de ușor să aberăm cât de viteji suntem noi când singura formă de cenzură pe care o trăim e că ne dă Facebook ban dacă zicem pula.
Una peste alta, oamenii evoluează în credințele și opiniile lor, pe măsură ce se confruntă cu realitatea de pe teren. Și dacă Șora e “de-al nostru” când pune un status simpatic pe Facebook sau susţine public un protest, ar fi drăguţ să fie “de-al nostru” şi când câştigă un ban.
Şi viceversa: dacă atunci când câştigă un ban e “comunistul ăla bătrân”, nu mai fraterniza cu el când iese să lupte pentru cauza ta.
*
Îţi plac textele Trollywood? Poţi susţine şi tu proiectul.
***
Vrei să mă urmăreşti în social media? Îmi poţi da like pe Facebook, follow pe Twitter şi Instagram.
“Încă îmi amintesc cum, după ce Academia Cațavencu s-a spart în trei, fracțiunea Cațavencii s-a văzut SILITĂ să pupe discret popou pesedist”.
Aceste cuvinte ne doare. IT Morar a fost silit si el sa mearga consul la Marsilia. Si cat de siliti au fost, s-a vazut in stenogramele Buscu-Vantu si altii. Iar Dorulet este silit de peste un deceniu, pe la diversi stapani, saracul de el.
Academia s-a “spart” de fapt doar in doua. Dizidentii, care nu au dorit sa bușculeze PSD-ist (NESILIT, vezi stenogramele) prin batista, s-au retras la kamikaze. Academia a dat apoi faliment dupa un an si gasca ramasa nu a dorit sa presteze sub Adamescu (care a ramas cu numele si firma, a adus echipa noua), asa ca s-au regrupat sub numele de Catavencii, aliniati la alta batista, aia a lui Patriciu. Si au continuat linia editoriala de dinainte.
Despre Sora, fostul sef de cabinet al d-nei Pauker, numai de bine. Pagina de wiki.ro e plina de “inexactitati”. Nu si-a dat demisia din guvernul Roman, si-a dus mandatul pina la capat iar dupa alegeri nu a mai participat pentru ca a fost preferat Gheorghe M. Stefan in locul lui.
In 1948, membru al partidului comunist din Franta, revine in tara la rugamintea unor UTC-isti si ramine in cabinetul lui Pauker, apoi este “marginalizat” pe la diverse edituri, vezi si cazul celuilalt dizident celebru, Iliescu. Etc. Poate nu a fost comunist de frunte, dar de aici si pina la dizident e cale lunga.
În 1969 nu începuse încă persecuția hardcore? Ba se încheiase cam de 10 ani. Obsedantul deceniu îți spune ceva? Perioada aia cruntă când au fost distruse elita şi clasa de mijloc a țării. Când au intrat în puşcărie, au fost torturați şi omorâți oameni nevinovați. A se citi cartea Micaelei Ghițescu, arestată în lotul francez pentru vina de a fi fost elevă a liceului francez, de a vorbi limba franceză şi a întreține corespondență cu profesori francezi. Toate elevele şi profesoarele acestui liceu au intrat în puşcăriile comuniste din acest motiv. Unele nu au mai ieşit. Lena Constante a făcut puşcărie în lotul Pătrăşcanu pentru că lucra la teatru împreună cu soția lui Pătrăşcanu. Făcea decorurile pentru un teatru de păpuşi. Toate aceste lucruri absurde se întâmplau când Domnul Şora era la adăpost de acest iad dezlănțuit al absurdului şi al arbitrariului criminal. Ba mai mult, era parte a sistemului care pornise maşinăria infernală a represiunii barbare. Nu, viața nu era decentă pentru omul de rând, iar abuzurile nu erau nici rare, nici discrete. Viața a fost confortabilă, nu decentă, pentru cei 4 milioane de beneficiari ai sistemului, printre care s-a numărat şi domnul Şora. Spun confortabilă, pentru că nimic nu a fost decent în acele vremuri, ci ruşinos de indecedent şi de nedemn. Şi nu, abuzurile nu erau nici rare, nici discrete, erau regula şi făcute la vedere. Ai auzit de “fenomenul Piteşti”? Pe vremea când acest experiment abonimabil se întâmpla, domnul Şora ducea o viață “decentă” în ograda Anei Pauker, agent KGB, mâna dreaptă a lui Stalin, parte a grupului responsabil cu “deromânizarea”. Nu, nu are legătură cu banii pe care-i câştigă de pe urma spotului, ci cu faptul că nu este în măsură să se prezinte drept victimă a regimului comunist, în condițiile în care a fost un beneficiar. Şi nu e drept față de miile, zecile de mii, sutele de mii, nu ştie nimeni câți au fost de fapt, victime nevinovate.
În mod surprinzător ești autentică. Șira spinării pururi dreaptă, Lorena! Nimic să nu-ți abată dreapta judecată.
Va recomand cartile lui Cornel-Dan Niculae.
Si Doctrina socului a lui Naomi Klein.