Lămâiţă

Merg eu la treburile mele, când deodată, de sub o maşină, remarc un bot portocaliu de pisoi. Mic, doar de câteva luni, făcut vizibil în recolta toamnă – iarnă. Are ochi inocenţi, verzi, cu tentă albăstruie, şi mă priveşte întrebător, de parcă ar medita dacă-s demnă de abordat sau nu. Apoi, scoate şi o lăbuţă şi face subţirel: “Miau!”
-Hai, Lămâiţă, vino încoace!
Din spate, o pensionară în trening, mică-mică, dar energică. Incredibil de energică. Îmi face vârsta de râs.
-Lămâiţăăă, îl ademeneşte. Hai la mama.
Pisoiul iese, se apropie sfios de noi, mişcând suav din mustăţi. Nu e foarte sigur că vrea să ne cunoaştem.
-Lămâiţă e orfan, doamnă. I-au omorât-o golanii pe mă-sa şi a rămas aşa, marcat. Nu prea vine la om. Vine când îi dai să mănânce. M-a lăsat să pun mâna de câteva ori pe el, dar dacă încerci să-l iei în braţe, fuge.
Ah, eterna poveste de cruzime împotriva animalelor. Asta pentru că ortodocşii ăştia tradiţionalişti sunt mai ocupaţi să interzică forme de iubire care nu le convin, decât să propovăduiască faptul că ura faţă de fiinţe mai slabe decât tine e laşă şi stupidă.
-Şi nu vreţi să-l prindem şi să-i căutăm un adoptator, ceva?
-E al meu, doamnă, numai să vină el. Pisica nu trebuie forţată. Trebuie lăsată să se dea singură pe brazdă. Ca femeia, hehehe.
Râde ridat şi şugubăţ.
-Am avut grijă şi de mă-sa, şi de celelalte pisici din jurul blocului. La început m-au înjurat vecinii, mi-au zis că sunt nebună. L-am convins pe administrator că pisicile ţin şoarecii şi şobolanii departe şi le-a zis la şedinţă că pisicile au aprobare de la administraţie. Hehehe.
Se întunecă.
-Am fost la piaţă şi am ajuns târziu, golanii o omorâseră deja pe mă-sa. Au prins-o şi au dat cu picioarele în ea. De ce să faci asta cu o biată pisică?
Îmi bate inima-n gât. Când aud de animale chinuite, îmi vine să-i strâng de gât pe făptaşi. Să le savurez la rândul meu momentele când viaţa inutilă le părăseşte corpul nemernic şi infect.
-Şi pe Lămâiţă a încercat cineva să-l omoare. I-a băgat cioburi în mâncare. Puteţi să vă imaginaţi? Să vrea cineva să omoare un pui de mâţă care n-a greşit nimănui? Dar pisicile-s deştepte. Nu cad în capcana asta, aşa cum fac câinii. De atunci, stau cu Lămâiţă până termină tot ce-i aduc. Nenorociţii dracului! mormăie printre dinţi spre un adversar imaginar.
Mâna uscată, cu degete noduroase şi vene mov, proeminente, mângâie căpşorul mic, pufos. Pisoiul îşi freacă corpuşorul, de la creştet şi până-n vârful codiţei, de degetele alintătoare, apoi se strecoară repede sub maşină.
-Aţi văzut? Acum a stat mai mult. Aşa se câştigă încrederea unei pisici.

Ce le-a fătat mintea

You may also like...

3 Responses

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this:
Advertisment ad adsense adlogger