Moartea unui blog de succes

Acum câteva zile, Constantin Nimigean, autorul oitzarisme.ro, anunţa că-şi şterge definitiv blogul, pentru că nu mai vede sensul în a continua să-i plătească fee-urile anuale şi nu mai are nici energia de a crea content.
Ştirea m-a izbit direct în moalele capului, pentru că oitzarisme.ro şi cu mine am apărut ca bloguri gratuite pe wordpress.com în acelaşi an de graţie, 2007, ne luptam zilnic pentru locul I în topul intern al wordpress, cel mai citit blog al zilei, ba chiar am fost nominalizaţi la Roblogfest câteva ediţii.
Să afli că un blog apărut deodată cu al tău se închide e ca şi cum ai auzi de moartea unui coleg de generală. Şi, deşi între timp a apărut un cititor nostalgic, care a propus să preia el cheltuielile blogului, în virtutea clipelor frumoase, l-am invitat pe Constantin, cu limbă de moarte, să nostalgizeze un pic despre defunctul lui blog.

TROLLYWOOD: Poate nu ştii dar noi ne-am născut cam în acelaşi timp ca bloguri pe wordpress, în 2007. Ce te-a mânat pe atunci să te apuci de blogging?
Habar nu aveam ce e ăla un blog, voiam doar să împart cu prietenii diverse chestii interesante de pe internet, plus că pe atunci mă pasiona tare publicitatea și aveam o rubrică dedicată.
Chiar inventasem un nume pentru ea ”adgresiv” – i-am făcut și pagină pe Facebook, dar nu intră nimeni.

Ce credeai că vei obţine prin blogging la vremea aceea?
Nimic material, evident. Cred că sufăr de o boală în care descopăr ceva frumos, dau la oameni și când ei sunt impresionați, mi se încarcă bateriile. Am sute de bookmark-uri de oferit momentan, dar nu mai am energie, iar bateriile mi le încarc din alte surse acum.

Pe atunci, încă locuiai în România?
Da, clar, în Pantelimon.

Ce reprezenta Pantelimon pentru tine?
Pantelimonul era acasă, unde locuiam cu părinții, cu sora și fratele mai mici, aveam camera mea, vecini simpatici, dar aveam o doză mare și zilnică de creativitate pe care nu o puteam consuma acolo. Așa că internetul m-a ajutat. Aveam alte două bloguri separate pe care mă descărcam, emoţional pe unul și cumva comic și absurd pe celălalt.

Cum reuşeai să ţii trei deodată? Eu am unul singur şi periodic simt că mă depăşeşte nervos.
Presupun că la tine este un fel de job, fiind scriitoare de fel, nu? La mine erau toate hobby-uri, aveam un job separat care nu avea legătură cu niciunul dintre ele.
Apoi, la cât de nepopular am fost eu în generală și liceu și la cât de urât eram, sau așa mă vedeam eu, blogurile mi-au adus o tonă de popularitate.

Şi pe măsură ce au crescut în trafic şi reach, nu au început să-ţi solicite şi ţie tot mai mult timp şi energie?
Nu prea. Poate mă simțeam puțin obligat, mai ales de când “oitzarisme” devenise popular. Țin minte că la un moment dat a fost nominalizat la RoBlogFest și m-am căcat pe mine. Pe de altă parte, lumea avea senzația că și eu sunt fotograf, nu numai cei pe care îi expun, și trebuia să dau explicații.
Recunosc, mă uitam zilnic pe trafic.ro, dar mai mult pentru self-esteem.
:)))

Când ai trecut de la blogging de texte la blogging foto?
În 2009.
Un punct important a fost când am început să le scriu fotografilor înainte de a-i expune. Câțiva ani am mers pe burtă, puneam imaginile fără să-i întreb, dar cu credit. O prietenă m-a întrebat dacă am acordul lor, i-am spus că nu și m-a certat. Apoi, câteva zile la rând, am trimis mail-uri la toți cei din urmă să le zic boacăna și să le cer acordul. Doar vreo doi, trei, cred că m-au refuzat.

Trecerea a fost bruscă? De la blog cu texte la blog de fotografie?
Textele erau slabe tare, erau doar pentru mine. Eram mai amuzant și sunt mai amuzant (ce modest) în real-life. Mi-e greu să scriu la fel cum povestesc, am multe povești foarte amuzante din viața mea, dar mi-e greu să le scriu ca să fie amuzante. Și am observat asta pe blog, oamenii apreciau ce pun foto mai mult decât ce scriu. În plus, la un moment dat am scris despre vecinii mei cumva de rău și m-au apostrofat pe scara blocului, cred că atunci m-am lăsat :))

Pe domeniu propriu când ai trecut?
2008, m-am mișcat repede.

Unii au trecut pe domeniu propriu dintr-o nevoie de “profesionalism”, alţii ca să poată atrage mai multe advertoriale. Decizia ta din ce a venit?
Eu cred că voiam să pun piciorul în prag. Gata, ăsta-s eu. Profesionalism și advertising par din aceeași categorie în care eu nu m-am încadrat niciodată. Am avut o propunere odată de la cineva, cică ”un banner pe site de o firmă mare pe o lună, câţi bani vrei?”. M-am blocat. Nu aveam PFA, nu aveam idee de cât se cere, nu știam nimic. Am refuzat și m-am îmbătat să-mi treacă.

Crezi că acest refuz al tău de a câştiga bani de pe urma blogului are legătură cu faptul că de la un punct încolo ai început să te saturi de el? (şi puteai cere să fii plătit cu contract pe drepturi de autor, btw)
Deloc. M-am ”săturat” de el de când m-am mutat la Berlin. Am dat lovitura cu o postare ”50 magazines to buy before you die” și apoi a murit ușor, ușor, în timp ce eu-mi căutam job-uri de freelancer la Berlin și mă bucuram de noua viață.

Nu te-ai gândit niciodată să-ţi foloseşti blogul ca pe o platformă de prezentare pentru joburile de freelancer?
Nu prea. Ca freelancer fac cărți de matematică și broșuri technice în InDesign și-mi place la nebunie. Mi-am luat domeniu nou pentru asta, dar îl mai arăt după ce-mi refac portofoliul.

Merită să-ţi iei câte un nou domeniu pentru fiecare compartiment al vieţii tale?
Eu zic că da.
Depinde de cât de creativ ești și pe ce domenii. Cam cum sunt cei care au mai multe conturi de instagram.

În loc să te foloseşti de rankingul Google şi traficul deja obţinute, să creşti natural?
Astea sunt detalii tehnice care m-au depășit tot timpul. Preferam să mă ajute alții care știu mai bine. Eu mă ocupam de ”content”, vorbeam cu oameni, adunam oameni, dădeam idei.

Ştiu că pasiunea ta pentru fotografie te-a şi făcut să creezi o revistă dedicată. Love Issue. Ce avea Love Issue în plus faţă de blog?
Avea o formă mai compactă și era ca un produs al blog-ului, ca un copil care era conceput la fiecare lună sau două luni, nu mai știu. Și aveam nevoie de mai mult decât un blog, voiam să plusez cu ceva.

Era print?
Au fost 6 ediții online și doar ultimele două pe print.

Apoi ai renunţat. Din ce motive?
Nu eram un bun manager, nu mă pricepeam și nici nu voiam să angajez pe cineva. Și motive financiare căci am rămas cu o gaură acolo pe care o voi astupa la un moment dat (mulțumesc, Anca). Și devenise foarte populară încât aveam senzația că îi pierd controlul.
Săreau oameni cu diverse idei pe care nu știam cum să le refuz sau să le zic că nu-mi plac.

Observ că e a doua oară în seara asta când îmi povesteşti că te-ai speriat de popularitate. Ce are popularitatea atât de groaznic?
Blog-ul și revista m-au scos din zona de comfort și îmi vedeam prietenii vechi mai rar. Cu noii prieteni trebuia, inevitabil, să vorbim despre fotografie. Iar pe la multe dintre evenimentele la care eram invitat simțeam că trebuie să ”mingle” ca toată lumea, doar că nu știam cum :-))

Înţeleg. Şi cumva asta te-a determinat să te detaşezi de blog?
Am început să mă detașez de blog de când am aterizat la Berlin dacă alegeam să râmân în București și să mă despart de Andreea, probabil aș fi ținut blog-ul mai departe. Cine-știe, mă obișnuiam și cu popularitatea :))
După ce m-am mutat la Berlin, am lăsat blogul lui Cristian Bassa, să se ocupe de el. A şi făcut-o, din 2014 şi până în 2016, când a murit.

Îmi pare rău. Ai vreun regret privind în urmă?
Că n-am mai scos un Love Issue, dar încă se poate. Vreau ca Love Issue 9 să fie o expoziție, dar mai așteptăm. Am răbdare și, momentan, multe proiecte pe partea de freelance.

Zilele trecute anunţai că vrei să ştergi blogul cu totul. De ce atât de radical?
Pentru că de doi ani nu s-a mai postat nimic și pentru că rotld a schimbat mecanismul. M-am trezit în mail cu o factură și cu o atenționare că după 15 zile se șterge domeniul. Am zis că aștept și văd ce fac, dar au trecut imediat 13 zile și m-am trezit cam nehotărât. În plus, mi-era complicat să plătesc într-un cont românesc și am zis că, oricum, lumea n-o să regrete tare Singurul gând negru era să nu-l cumpere cineva după și să facă site de videochat sau de vânzare oi.

Şi totuşi, de cum ai pus anunţul, cineva a avut de obiectat.
Da, a insistat. M-a luat cu nostalgie când am văzut reacțiile
Mai ales asta ”Sad to hear this. I loved discovering new talent and always shared your site with my students.”
Încă nu i-am răspuns, am emoții.

Suficientă nostalgie să-l reînvii, sau doar pentru a da voie cuiva să-i plătească hostingul şi domeniul?
Doar pentru că cineva îl mai vrea ”viu” 5 ani. Că-s multe link-uri faine și amintiri plăcute. Mă rog, mulți fotografi și-au pus blogul la CV, dar m-am gândit la asta după ce îl plătise.

Privind retrospectiv la experienţa ta de blogger, ce ai face diferit?
Mi-aș face legimitație de presă și aș merge la tot ce mișcă fotografic în Berlin și la festivaluri foto, m-aș implica mai mult în publicarea de cărți foto. De când cu revista, sunt obsedat de cărți și reviste foto.

Foto: Cristian Sallai.

 ***

Îţi plac textele Trollywood? Poţi susţine şi tu proiectul.

 

Ce le-a fătat mintea

You may also like...

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this:
Advertisment ad adsense adlogger