V-am povestit despre “formaţia coral-simfonică pentru oameni iubitori de frumos” ZZ Bottom – noua mea trupă – că principala noastră preocupare sunt pamfletele de orice tip: politice, sociale, erotice, umane, cam toate lucrurile de care râd.
Dar există şi o temă pe care o vom trata serios, şi aceasta va fi chiar în title track: N.C.S.F. Această temă se va referi la umilinţele pe care le-a îndurat şi încă le îndură familia monoparentală, susţinută de un singur părinte care munceşte zi şi noapte, să câştige pâinea copilului şi apoi să i-o prepare, să-i facă temele, să-l ţină curat şi hrănit, şi la final, mai îndură şi marginalizare şi critici de la diverşi neaveniţi.
Atât Vichi Stephanovici, cât şi eu suntem copii de mame singure, care au muncit cât pentru doi părinţi, au dispus numai de resursele proprii, şi au renunţat la orice formă de viaţă privată, în timp ce societatea le judeca tot pe ele.
Ai zice că societatea a evoluat de atunci.
Dar recentul scandal îndurat de Andressa pe blog în momentul în care a îndrăznit să ofteze cât e de greu să creşti un copil singură, fără urmă de sprijin din partea tatălui, ne dovedeşte că nu, societatea n-a evoluat nicăieri. Încă judecăm mama copleşită de eforturi, care se descarcă pe blog, şi suntem mai mult decât ok cu tipul care nu simte că e cazul să contribuie cu nimic.
Apoi vin boii de la Coaliţia pentru Familie să ne spună că familia monoparentală “dezorganizată”, nu e tocmai o familie, ci ceva inferior, greu de explicat ce anume, dar în orice caz, ceva de dispreţuit.
Ei, bine, “N. C. S. F.” va fi singurul duet al acestui material, va fi un text al dracu’ de serios şi va vorbi despre această problemă.
V-am relatat că personajele sunt în travesti, o mamă singură şi fiul ei milenial, motiv pentru care podoaba mea capilară a dispărut ca prin farmec:
Şi textul “N. C. S. F.”, singurul la care nu veţi râde, va fi precum urmează:
N. C. S. F.”
Mama:
Când erai copilaş, te duceam într-un parc, să te joci cu alţi copii
Fiul
Eram singuri mereu, numai tu şi eu, ne tratau ca pe stafii.
Mama
Vedeam cupluri râzând, mă trezeam suspinând, te uitai la mine mirat.
Fiul:
Alţi copii aveau taţi, noi eram ca ciumaţi, pentru că al meu a plecat.
Refren mama:
Nu ai ce să faci, trebuie să taci, că eşti condamnată
Este vina ta, că-i familia dezorganizată
Să plăteşti facturi, să faci prăjituri, să suporţi mustrări,
În timp ce el umblă haihui pe şapte cărări
Refren fiul:
Aveam patru ani, mereu auzeam că eşti o ţicnită,
Că nici un bărbat nu te-a suportat de afurisită
Când veneam bătut, cu paltonul rupt şi cu trei cucuie
Eu de fapt mă-nfuriam şi săream să le dau la bot.
Bridge mama:
Când munceşti pentru doi nu ai timp nici să mori sau să-ţi cumperi un simplu rimel
Bridge fiul:
Dar ei vin grosolan să te judece-n van că nu eşti familie model.
Refren
Bridge final duet:
Tu te zbaţi neîncetat şi în plus eşti blamat că nu eşti familie model.
(Că nu eşti familie model).
***
Spectacolul “N. C. S. F.” are premiera pe 26 iulie, la El Grande Comandante, începând cu ora 20.00. Eventul e aici. Nu uitaţi să faceţi rezervări la 0728.556.043, ca să ştim că putem miza pe prezenţa voastră.
Îţi plac textele Trollywood? Poţi susţine şi tu proiectul.



Sh*t They Say