Nevoia de dragoste naşte monştri

Recent, TVR a difuzat – şi astfel am apucat şi eu să văd – ceea ce cred că va rămâne cea mai memorabilă creaţie din cariera Charlizei Theron – spune toată lumea – şi a Christinei Ricci – adaug eu. Un produs cât se poate de atipic al industriei de film americane, cu eroi absolut anti-glamour, un film care porneşte de la un caz real – ce-i drept, unul extrem – pentru a construi o parabolă a binelui şi a răului.

Nu cred că acest film are vreo intenţie de a se raporta la realitate. Foloseşte câteva amănunte, ca punct de plecare – apoi se avântă voios să îşi creeze o lume a premiselor, valorilor şi priorităţilor proprii. Deci, comparaţia cu realitatea e o cărare ce nu duce nicăieri. Nu în acest caz.

La începutul filmului, personajul principal – Lee, îşi spune ea – se pregăteşte să se sinucidă. Nu are absolut nici un motiv pentru a trăi. Nu are idealuri, nu are aspiraţii, nu are familie, nu are decât hainele de pe ea, şi cinci dolari de la ultimul client căruia i-a făcut o felaţie. Şi – după cum menţionează ea cu cinism dureros – “dacă m-aş sinucide fără să cheltui cei cinci dolari, ar însemna că i-am supt-o pe gratis.”

De fapt, blow-jobul pare a fi principala monedă de schimb cu care acest personaj abrutizat achită toate facturile vieţii. Nu şi-a plătit chiria – propune cu seninătate un blow job. Şi ne imaginăm că şi-a plătit prânzul de ieri tot cu un blow job, berea de alaltăieri idem. Depravarea a deformat-o până dincolo de limitele umanului. Da, spunem noi, un monstru.

Dar, acest monstru pregătit să se sinucidă după o ultimă bere cunoaşte o fată într-un bar. O mignonă drăgălaşă, lesbiană refulată, aparent cam timidă, nesigură de sine, dar care pare să aibă de oferit ceea ce nimeni nu i-a dăruit până atunci. O, da! Dragoste.

Şi dintr-o dată, printr-un sărut, broasca râioasă sinucigaşă se transformă în… În ce credeţi, dragi copii? Ia să aud. În… Nu, n-aţi ghicit. Într-o broască râioasă care se minte singură că e un prinţ.

Şi descoperim că filmul de fapt nu are nimic realist, că jonglează cu valori mari, cu Binele şi Răul, mai ceva decât o tragedie greacă – unde autoiluzionarea asta atât de modernă se numea “hybris”, îi scotea pe eroi din minţile lor limitate, de muritori, îi făcea să omoare juma’ de cetate şi îi prăbuşea glorios în Hades. Dacă nu se furişa vreun deus ex machina să salveze eroul şi să bucure spectatorii.

Aşa, după cum spuneam… Lee ajunge brusc la concluzia (sau iluzia) că şi ea poate fi iubită. Entuziasmul cu care percepe acest adevăr, şi febra cu care îl încasează te fac să înţelegi că excesul de sex din viaţa ei se suprapune peste un imens deficit de dragoste. O nevoie ignorată din cea mai fragedă copilărie, şi care acum erupe vulcanic. Şi dintr-odată, parcă nu mai e atât de urâtă – deşi masca e tot aia, dintr-odată, parcă nu mai e atât de dizgraţioasă – deşi surplusul de kilograme e tot ăla, dintr-o dată, un blow job începe să devină ceva degradant. Dintr-odată, Lee redevine un om.

Da, minunat, numai că lumea din jur nu e dispusă să îi acorde atât de uşor o şansă. Nu îşi poate găsi un alt job (decât cel semnalat mai sus), e refuzată, alungată, umilită – iar poliţaiul însuşi, apărătorul legii, e cel care o agresează, pretinzându-i favoruri sexuale. (Bine, asta e o chestie şocantă la ei, acolo. Noi, cu poliţiştii noştri – nu ne-am mirat deloc de această secvenţă, ba chiar ni s-a părut foarte normală. Semn că suntem şi noi pe cale să devenim nişte monştri? )

Dar lucrul care te surprinde cel mai tare pe tine, spectator – este evoluţia relaţiei dintre Lee şi Selby, micuţa cea dulce, lesbiană, frustrată, timidă şi etc. Dacă această iubire devine sensul vieţii “monstrului” – şi implicit, motorul care o duce spre jaf, crimă, furt – observăm că, pe măsură ce relaţia evoluează, drăgălăşenia lui Selby se transformă în narcisism, tot ce primeşte i se cuvine, dacă nu primeşte ceea ce i se cuvine, face scandal după scandal – şi, după ce Lee eşuează în încercările de a găsi un serviciu, o trimite senin să se prostitueze. Apoi, pe măsură ce secretele se dezvăluie, o trimite să fure şi să omoare. Pentru bani. Şi constaţi cu inima cât un purice – că Lee se duce.

Ăsta e unul din principalele merite ale filmului. Faptul că trasează evoluţii umane. Vicioasa mântuită se scufundă treptat în altă mlaştină – a ororilor din ce în ce mai mari, cauzate de nevoia de iubire. Mica prinţesă menită să o salveze – aşa pare la început – devine un Mefisto din ce în ce mai rece, din ce în ce mai arogant, din ce în ce mai pretenţios. Şi te întrebi: cine e de fapt Monstrul în această poveste?

Faptul că, în final, ea e cea care îi ia toţi banii, o trădează în faţa poliţiştilor şi a Curţii – nu mai miră pe nimeni. Aşa sunt tragediile greceşti – cu intrigă simplă şi cutremurătoare.

Sursă foto: IMDB.

Ce le-a fătat mintea

You may also like...

No Responses

  1. Simon Starr says:

    Bine ca ne-ai spus cum se termina… deci o tradeaza in fata politistilor si a curtii, deci nu are happy-end, deci nu ma mai uit. Cred o sa fac si eu niste recenzii la filme sa iti arat cum se face.

  2. Dan Selaru says:

    Ce trebuie spus e faptul ca filmul urmareste cu acuratete adevarul istoric. Nu stiu cum s-au intalnit cele 2 personaje in realitate, dar “aventurile” lor sunt descrise cu destula acurateta. Chiar si sentimentele personajelor, cat transpar ele din reportajele asupra evenimentele, sunt corecte. Iar finalul, tradarea, e reala. Stiam povestea inaintea filmului, de la

    http://www.trutv.com/library/crime/notorious_murders/women/wuornos/1.html

  3. Daniel says:

    nu cred ca o sa ma uit la filmul asta, ca nu-mi plac filmele cu final trist si care imi lasa intrebari (childish, I know) dar mi-a placut recenzia si stilul in care ai povestit filmul… si ma bucur ca e pe blogul tau ca nu cunosc situl ala de care ziceai mai sus…

  4. Lorena Lupu says:

    Dan: mai ţii minte lecţia aia de bază din pare-mi-se a patra, cum că nică a lu’ ştefan a petrei şi ion creangă sunt unul un scriitor, ălălalt o persoană reală, şi a nu se confunda?
    de obicei, când transpui în poveste o kestiune, indiferent de coi-eficientul de fidelitate (hai, dadatroll, unde eşti, am învăţat şi eu să scriu ca tine 🙂 ) sau infidelitate – luminile, accentele şi echilibrul se pun altfel. Volens-nolens.
    Ergo – mi se pare greşit să pui semnul egalităţii între Lee – personajul din film – şi Aileen Wuornos – care a fost şi măritată, şi dezvorţată, şi bogată, şi săracă, deci legenda primei iubiri adevărate nu ţine.

    Daniel: poate nu e o recenzie, că nu am construit-o să tachinez cititorul şi să îl trimit la film. E mai degrabă o analiză a unui film deja “trecut” – care nu mai circulă prin cinematografe, şi poate fi considerat un clasic. Deşi nu chiar ca “Pe aripile vântului”. 😉

  5. pan says:

    draga Lorena,
    eu văd in povestea asta alţi monstri: dorinţele nedomesticite, excesele si eroarea. probabil că sunt feţe ale aceluiasi rău absolut. dragostea naşte monştri? probabil ca doar cea egoistă

  6. dadatroll says:

    Tie tia placut filmu asta? Eu zic ca e super nashpa.

  7. Lorena Lupu says:

    pan: ok, toţi monştri enumeraţi de tine se cumpără. 🙂

    mai puţin ăla cu “dragostea egoistă”. în acest film, tocmai excesul de dăruire a făcut-o pe Lee să piardă busola.

    dadatroll: asta e părerea ta. poate ne şi explici de ce. sau nu.

  8. Dan Selaru says:

    Te iei de un semiton. Ideea era ca viata cam bate filmul si nici filmul nu calchiaza (ca n-am vrut sa zic copiaza) filmul.

  9. Lorena Lupu says:

    Dar nu mă iau de nimic. discutam, nu dădeam cu parul.

  10. Dan Selaru says:

    Nu copiaza viata. Ce vaca sunt…

  11. Lorena Lupu says:

    filmul nu poate copia viaţa dintr-un motiv foarte simplu: trebuie să aibă o durată rezonabilă, o coerenţă, şi o miză. Altfel, nu are spectatori.

    filmul poate cel mult sintetiza viaţa. Dar dacă tu şi eu pe apucăm să sintetizăm o chestie, ne vor ieşi lucruri diferite – prin filtrul personalităţii-ne (arogante au ba 🙂 ) deci, filmul poate sintetiza subiectiv anumite chestii din viaţă, ordonate în aşa fel încât să atragă un anume număr de mâncători de popcorn.

    🙂

  12. Dan Selaru says:

    Sau poate sa ne puna in fata propriei vieti intrupate de 2 ore de joc actoricesc. Depinde de film, de viata personala, de intelegere, de subiect, de….

  13. Lorena Lupu says:

    Dar nu întrupate, ci concentrate, esenţializate, conspectate, inspectate, revizuite şi adăugite. 🙂

    pentru că memoria le mai scurtează, respectiv le mai înfloreşte.

  14. prodan says:

    azi mi-am găsit iar drum să îţi umplu spamul cu cretinătăţi – pentru că sunt prea bou să înţeleg să mă duc dracului.
    şi acum mă întreb cine m-a făcut ziarist.

    de ce e presa română de căcat? răspunsul e în cei ca mine.

    de ce trăiesc dobitoci ca mine pe lume? greu de spus. poate doar aşa – să facă umbră pământului degeaba.

  15. Dan Selaru says:

    Si intrupate ce are sau, mai corect, ceare?

  16. prodan says:

    o, am uitat
    sunt mai prost decât prevede legea! ce propuneţi? să mă spânzur sau să mă împuşc?

  17. Lorena Lupu says:

    O chestie “întrupată” poate fi şi o copie fidelă. Iar ficţiunea – prin însăşi natura ei subiectivă – e departe de fidelitate.

  18. starlete says:

    Era frumos daca la sfarsit clientii ei i-ar fi facut o statuie, pentru ingerul care le-a oferit clipe frumoase. Eu ma gandeam sa ridic o statuie la fata care vinde paine, dar cum sunt prea multe vanzatoare era prea scumpa faza cu statuile.

  19. Lorena Lupu says:

    starlete: păi nu le-a prea oferit clipe frumoase. 🙂

  20. starlete says:

    inseamna ca am confundat’o cu prietena mea care oferea clipe frumoase.

  21. Dan Selaru says:

    Frankenstein a fost intrupat. Un actor intrupeaza un personaj. Ma rog.

  22. Lorena Lupu says:

    starlete: păi tocmai că tanti asta nu era prietena nimănui

    dan şelaru: păi tocmai. “întrupa”. adică “a da trup”, “a da viaţă”. ceea ce în esenţă se reduce tot la “identificare” şi la “copie fidelă”. 🙂

    (mie îmi place discuţia asta, nu ştiu de ce tu pari nemulţumit de ea.)

  23. prodan says:

    fato, una e să-mi ştergi comentariile, alta e să mi le modifici cu totul fără să precizezi asta pentru restul cititorilor tăi.

    cu “fato” să te adresezi ălora cu care ai băut bruderschaft, da? deocamdată, pentru tine sunt scriitoarea Lorena Lupu.

    eu mă încăpăţînez să găsesc un dram de verticalitate la tine, dar nu ştiu de ce n-am renunţat pînă acum.

    şi te încăpăţânezi să o găseşti trimiţându-mi tone de înjurături?

    ah, şi felicitări pt locul 2 la cei mai aroganţi bloggeri, ştii, clasamentul ăla nu e făcut de mine. sictir, scîrbo.

    aici nu mai am nimic de adăugat, deoarece buna-creştere a dlui prodan vorbeşte de la sine.

    şi să nu uităm a menţiona că eu nu am postat niciodată mitocănii pe blogul domniei sale, şi nu l-am contactat în nici un fel, care ar justifica valul de insulte zilnice pe care îl tot citesc în Spam. bolduielile aparţin stăpânei blogului.

  24. valer says:

    fix când te bucurai că-ţi dăduseră înjurăcioşii o pauză …

  25. Lorena Lupu says:

    loool. stai şi te întrebi ce vrea să demonstreze un individ care nu are alt rost în viaţă decât să stea să înjure blogul altuia – de mai multe ori pe zi.

    credeam că – vorbind strict de presă – mai rău decât cosmin dragomir nu se poate. Ei, uite că se poate. 😉

  26. valer says:

    Citat dintr-o cronică a lui Mihnea Columbeanu – vizavi de trolli: psihologie şi remedii.

    Zodiac – de la Peter Jackson la Norman Bates

    Pitbull (Mihnea Columbeanu)

    Cinemagia, mai 2007

    Anul ăsta, în Săptămâna Patimilor, am prins un troll.

    Trollul virtual este un echivalent pe internet al ucigaşului în serie. Ascuns în spatele unui computer, terorizează comunităţi întregi cu mesaje ofensive şi obsesive, într-un futil exerciţiu de penis-enlargement. Afrodisiacul lui narcisist este mania grandorii.

    Trollul nostru inunda de aproape un an forumul CineMagia cu mesaje axate pe câteva teme şi idei fixe: apologia filmului comercial în dauna celui de conţinut, desconsiderarea a tot ceea ce el percepea ca “elitist”, homofobia, fanatismul religios (leitmotivul: “filmul X este anticreştin”), demonizarea lui Cristi Puiu, idolatrizarea lui Dinu Patriciu şi exprimarea convingerii că el, trollul, are o inteligenţă imbatabilă. Majoritatea nickurilor pe care le folosea erau rapeluri la cinematografia de serie B: Peter Jackson, King Kong, Jack Sparrow, etc. Generic, noi îl numeam “Peter Jackson”, sau “Petrică”.

    Până la urmă, mi-am pierdut răbdarea, şi în Lunea Mare am început să-i citesc mai atent unele dintre mesajele vechi, semi-civilizate, care nu fuseseră şterse. Mi-au sărit în ochi câteva detalii. O oră şi câteva Google search-uri mai târziu, îi ştiam numele (C.S.), adresa (str. X, nr. 2., Constanţa) şi numărul de telefon de-acasă. L-am sunat, interpelându-l direct: “Ce faci, Peter Jackson?” Speriat, a închis telefonul… şi a dispărut pentru totdeauna de pe CineMagia. Fără mască, jocul nu mai avea nici un haz – ba chiar, se releva în adevărata lui lumină: psihotic, sordid, declasat…

  27. valer says:

    Cosmin Damian? Detaliezi?

  28. Lorena Lupu says:

    Iată o idee bună. Am câţiva prieteni în Cluj, cred că m-ar putea ajuta să avem o conversaţie simpatică avec le individ.

    Iar Cosmin Dragomir e altă poamă. Jurnalist de tabloid. La o primă prezentare cu autografe a romanului meu în Twice, s-a trezit pe la jumătatea discuţiei şi a început să urle. La început, i-am răspuns cu explicaţii, dar a continuat să urle – ignorând răspunsurile mele.

    Iar când eu i-am atras atenţia că “a ignora răspunsurile unui partener de conversaţie e un semn de rea-voinţă”, a ieşit tropotind gălăgios cu o gaşcă, chiar în momentul în care eu citeam din roman.

    Apoi, caută pe google articolul meu “fragilul echilibru dintre fapt şi ficţiune” şi vezi comentatorul biggie – care e tot el, sub pseudonim. e halucinant comentariul respectiv care ignoră complet ideile articolului şi se leagă de mici poante – adică vezi doamne nu pricepe că-s poante – de ironii şi de termeni pe care, din ignoranţă, nu ştia de ce îi folosesc.

    Apoi, mai caută nişte articole geniale ale domniei sale numite bunica nu mă citeşte pe net etc., şi vezi cam ce poate.

    Şi apoi, revino cu un verdict. 😉

  29. Dan Selaru says:

    Pai stie ea bunica de ce. Pacat ca nu exista criminali in serie seriosi, care sa-si aleaga victimele dupa criteriul respectarii bunului simt. Exista o povestire in care un cetatean in stadiu terminal ucide toti nesimtitii de prin cartier, cartier care-l sustine frenetic. Nu mai stiu nici cine a scris-o si nici unde am citit-o.

  30. Lorena Lupu says:

    cred că şi eu, dacă aş fi în stadiu terminal, aş avea o listă 😉 – măcar aş lăsa o lume mai curată după mine.

  31. prodan says:

    dragă, iată numărul meu de telefon (pentru că, de fapt, deloc nu e greu să-l găseşti, cu un minim de voinţă):
    0264 – 585860
    pupic.

  32. Lorena Lupu says:

    ăsta e primul comentariu al acestui domn care nu conţine nici un termen insultător. propun să deschidem toţi o şampanie. 🙂

  33. prodan says:

    nu e primul, toate au fost cel puţin rezonabile pînă cînd mi-am dat seama că laşi să treacă de filtru doar comentariile care îţi convin (deci nu neapărat care includ insulte, ci care pur şi simplu nu rezonează cu punctul tău de vedere), practică pe care o găsesc … nu găsesc niciun termen care s-o definească. oricum, nottobedone.

  34. Lorena Lupu says:

    asta e o mare minciună. oricine poate răsfoi blogul meu, să vadă că las să treacă de filtru opinii pozitive şi decent-negative. adică oameni care îşi exprimă civilizat dezacordul.

    în fond, ăsta e blogul meu – nu e teritoriu de stat. aici eu scriu chestii care mă privesc, şi găzduiesc pe cine am eu chef.

    iar pe mine mă interesează să discut cu oameni care ştiu să exprime o opinie contrară cu un minim de urbanitate. nu am de ce să găzduiesc lucruri care nu mă interesează.

  35. Radu D. says:

    superb film. m-a impresionat enorm.

  36. Simon Starr says:

    @Prodan aici te inseli, Lorena mi-a lasat mie destule comentarii pe care eu personal nu le-as fi lasat sa treaca pe blog-ul meu. Daca nu o injuri in general lasa sa treaca orice. Asta e o chestie de bun simt.

    @Lorena am terminat de facut recenzia… sper ca ai citit-o. Poti sa imi zici ce ti-a placut si ce nu ti-a placut ?

  37. Lorena Lupu says:

    radu d. : hai că ne-am găsit: doo persoane cărora le-a plăcut ăst film. puţini da’ buni!

    simon starr: prodan ştie foarte bine chestia asta, dar avea impresia că blogul meu e kolhoz. sau altă formă care aparţine marilor mase. şi e lege de undeva de sus să accept orice.
    ei, bine, în proprietatea privată lucrurile se schimbă. avem oferte avantajoase şi oferte dezavantajoase. nimeni nu ne obligă să cumpărăm greble, dacă nu ne trebuie.

    iar recenzia aia… mi se pare o glumă reuşită. presupui că asta voiai să fie, nu?

  38. Simon Starr says:

    Nu. Este abordare foarte serioasa, o recenzie care mi-a venit din suflet. Cam acelasi lucru care l-ai facut si tu… dar nu atat de reusit ca la mine :).

  39. Lorena Lupu says:

    Păi nu, că mie nu mi-a venit din suflet.

    O recenzie nu se face la modul: filmul e mişto-bengos-ţăpos sau e naşpa-belea-foarte-nasol, ci se face urmărindu-l de două-trei ori, o dată pentru impresia generală, o dată pentru examinarea compoziţiei şi a liniilor mari şi o dată pentru finisaj (aici, la monster, recunosc că m-am rezumat la liniile mari, pentru că ăia nu aveau măruntul schimbat ca să mă plătească. 😉 )

  40. oblivion says:

    postul tau m-a facut sa revad acest film si am redescoperit faptul ca iubirea are puterea de a mantui, adica de a salva si de a rapune in acelasi timp si cu acelasi avant. prima data cand l-am vazut nu l-am savurat indeajuns; acum am varsta legala ca sa-l vizionez 😀

  41. Lorena Lupu says:

    nu doar vârsta, ci şi puterea de înţelegere legală. 🙂 bine ai venit pe blogul meu, şi sper să revii cu plăcere. 🙂

  42. Octavian Soviany says:

    imi place foarte mult titlul postarii atle lorena. asa e. nevoia de dragoste naste mosntrii. n-am vazut filmul dar suna tare intersant. te salut! ce mai scrii?

  43. Lorena Lupu says:

    oooo, ce plăcere! mă bucur foarte foarte mult că mă vizitaţi. momentan nu scriu, momentan traduc. după aceea – am câteva idei noi şi o să mă apuc de ele.

    dumneavoastră ce mai faceţi?

  44. Pitbull says:

    Mä bucur cä scurtul meu comentariu despre trollul P.J. v-a fost de folos. 🙂
    Poate ne mai auzim – ästa, CITIM… V-am pus un bookmark.

  45. Lorena Lupu says:

    UAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAU!!! Eşti chiar Pitbull? Ză Pitbull? Ză Pitbull la mine pe blog? În carne şi tastatură? No puedo creier!!

    Eu sunt un fan nebun al cronicilor tale de film.

  46. Pitbull says:

    Da, eu sunt – în toate cele… Onorat si încântat de frumoasele aprecieri la adresa analizelor mele. Mä poti gäsi permanent si pe forumul CineMagia.

    @Dan Selaru: Imi amintesc bine acea povestire cu muribundul care omora în serie nesimtititi din cartier, m-a arcat si pe mine. A apärut într-un Almanah Literar de pe la începutul anilor ’80, rubrica “Lecturi sub abajur”, unde se strecurau multe proze scurte bune (politiste, SF, horror, fantastice…)

  47. Zevzecool says:

    Mare drama nu e. Fiecare e liber sa iubeasca pe cine vrea.

  1. September 5, 2008

    […] in care am introdus DVD-ul cu North Country in DVD-player. Nu trecuse mult timp de cand vazusem Monster. Dar pentru Charlize Theron am o slabiciune aparte – pot sa ii accept pana si aparitia in […]

Leave a Reply to Lorena LupuCancel reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Discover more from Trollywood

Subscribe now to keep reading and get access to the full archive.

Continue reading