Periodic, oferim iubire cititorului nostru. În sensul în care el sau ea, sau chiar tu, de ce nu, ne trimite(ți) problema voastră de suflet pe birou@lorenalupu.com. Noi citim, cugetăm și analizăm, apoi propunem o soluție sau dăm o opinie ÎNTR-UN ARTICOL PE BLOG.
Sau în consultaţie privată, contra cost.
Mesajul de azi spune aşa:
***
Bună,
Îţi scriu pentru că vreau să îmi vărs off-ul. Odată, demult, profa de română ne-a recomandat să scriem un jurnal, pentru că, spre deosebire de oameni, hârtia suportă orice.
Am doi copii. Gemeni. Sarcina aşa şi aşa. Subiectiv oribilă, cea mai groaznică perioadă din viaţa mea. Obiectiv,în parametri normali. Şi s-au născut ăştia mici. Mă, două frumuseţi. Sunt aşa de frumoşi, incât nu ştiu cu cine seamănă! Şi cuminţi, liniştiţi, dorm bine, mănâncă bine, se joacă toată ziua. Ce să mai…, obiectiv perfect!
Subiectiv însă, nu simt mare lucru. Nu SIMT, Lorena. M-a declanşat misiva tratată azi, cu doamna care iubea bebeluşul extraordinar de mult, “ca orice mamă”. Eu caut mereu să plec de acasă. Cumpăr pantofi, nu mai e mâncare, îmi trebuie o bluză, parcă am poftă de prăjitură, orice, numai să ies. Cât lipsesc, nu mă gândesc deloc la ei. Am plecat trei zile de acasă, cu o treabă importantă, şi i-am lăsat în grija mamei. Nu m-am gândit la ei. Soţul, non stop: oare ce fac ăştia mici, eu 0 gânduri către ei. Acum, nu îţi închipui că îi neglijez în vreun fel, dar totul e aşa…mecanic. Ce e în neregulă cu mine?
X.
***
Dragă X,
Nimic nu e în neregulă cu tine. Eşti o femeie fără înclinaţii materne. Aşa cum sunt multe alte sute de mii de femei.
Societatea face un rău cumplit acestor femei fără înclinaţii materne, presându-le şi stresându-le să facă copii care cresc neiubiţi cu adevărat de părinţi care nu ştiu cum să se sustragă şi cum să ofere foarte, foarte puţin spre deloc. Nu eşti singura femeie care e aşa, iar copilăriile nefericite ale multora dintre noi sunt dovada grăitoare. Femei care ar fi fost 100% fericite fără să ne facă s-au încăpăţânat totuşi să intre în rândul lumii să ne facă, sau să încerce să se cramponeze un fraier folosindu-ne pe post de instrument, şi pentru că fraierul n-a muşcat, s-au trezit cu povara pe cap şi s-au achitat de obligaţie în scârbă, în timp ce se văietau la tot blocul ce mame eroine sunt ele.
Acum, am o relaţie superbă cu mama. Dar am obţinut-o abia în secunda în care am acceptat ideea că femeia nu are nimic matern în ea şi am tratat-o strict ca pe o prietenă mai în vârstă. Dacă nu te aştepţi la sprijin de nici un fel, maică-mea e chiar faină, are umor şi e inteligentă. Dacă nu eram eu copil şi nu comparam perpetuu cu mame care ar fi făcut orice în mod real pentru puii lor, ne-am fi înţeles de minune.
Ce ai greşit?
Ai greşit prin faptul că ai cedat presiunii sociale şi ai făcut copii de gura altora.
Gura altora nu plăteşte chirie şi întreţinere, nu e acolo când te lupţi cu problemele generate de deciziile spre care te-a împins şi nu te ajută cu nimic. Doar te include într-o generalizare păguboasă pentru toată lumea. Că femeia trebuie să fie aşa şi pe dincolo. Să aibă copii, că rostul ei e să nască.
În realitate, nici măcar animalele femele nu-şi acceptă puii în număr de 100%. După cum observă cercetătorii, multe îi resping.
OK. Dar tu ai făcut copii de gura altora. Acum, e cazul să îţi asumi responsabilitatea. Noblesse oblige. E misiunea ta ca acele două frumuseți cuminți și minunate să ajungă oameni buni, cu încredere în forțele proprii și cu vieți împlinite, și e misiunea ta să îi ghidezi.
Și în fond, atâta timp cât îți faci bine treaba de părinte, sentimentele tale private te privesc doar pe tine și nu ai de ce să dai raport în privința lor nimănui.
Dacă v-a plăcut acest text, puteți susţine activitatea siteului cu o donaţie.
***
Vrei să mă urmăreşti în social media? Îmi poţi da like pe Facebook, follow pe Twitter şi Instagram, subscribe pe YouTube.
***
Ascultă Jet pe Spotify, cumpără piesa pe iTunes sau pe Amazon Music.
***
Fotografie: Tatiana Syrikova, Pexels
Dorul e indicator SFANT.
De copii, pana nu-i ai, nu prea poti sa-ti dai 100% seama, iti poti da oarecum seama interactionand cu alti copii, 3-5 ani, stand cateva ore bune cu ei, daca iti vine sa rupi usa, e posibil sa nu prea fie de tine(dar stiu si cazuri unde oamenii pur si simplu nu suporta copii altora, dar ii adora pe ai lor).
Dar in cazul unui partener de viata poti sa-ti dai seama.
La starea civila, intrebarea ar trebui sa fie “Cetatene X-ulescu, dupa 3 zile fara cetateanul Y-ulescu, te topesti de dorul lui?”.
Daca raspunsul e NU, si tot vrei te casatoresti, formula ar trebui sa fie “De buna voie si silit de propria prostie, iei in casatorie pe…”.
corect.
Bravos! Mi-a mers la suflet !
mulţumesc.
Poate femeia e doar obosita, nu neaparat ca nu are instinct matern. Asa oricine daca e supra incarcat pur si simplu nu mai are timp de emotii.
@Nuclear_takes nu confunda “instinctul matern” care exista sau nu exista(sa mi-l defineasca cineva) cu “nu-mi iubesc copiii”.
Fara urma de judecata, pentru ca femeia pare sa aibe grija de copii, dar toti copiii isi iubesc parintii dar nu toti parintii isi iubesc copiii.
Un fel de friendzone?
Sunt oameni care-si iubesc partenerul mai mult decat copiii, sunt oameni care nu pot compara, sunt oameni care si-ar arunca partenerul sub autobuz pentru copii.
Am exemplul propriilor parinti care au facut si au dres pentru mine, isi fac griji pentru mine, obiectiv foarte ok, dar acum ca si parinte nu pot sa nu ma intreb “bai, cum rahat ati putut sa ma lasati la bunici cu lunile si anii, fara o vizita, mie mi-e dor de copilul meu dupa 9 de ore de munca”.
Cand simt ca iese iubirea prin toti porii pentru copilul meu, ma joc, rad si glumesc cu el, ii explic chestii, ma conectez invariabil la iubirea bunicilor, pe ei ii vad acolo ca-n hologramele din Star Wars.
Eu nu cred nici ca nu-i iubeste, nici ca nu are inclinatii materne. Pur si simplu a trecut printr-o trauma care a lasat ceva urmari, si copii sunt o responsabilitate la care inca nu s-a adaptat psihoafectiv. Si care inca o conecteaza de “ce mai grea perioada din viata ei” Nu a spus de cat timp ii are. Dar pare ca sunt foarte mici. Vad 2 optiuni, sa gaseasca un psihoterapeut bun care sa o ajute sa se adapteze si sa accepte schimbarea, sau sa-si vada linistita de viata fara sa mai calculeze la fiecare pas cat de tare ii iubeste si daca e destul de buna, iar lucrurile se vor aseza tot mai bine. In cateva luni sau cativa ani nu o sa mai conceapa viata fara ei.
De ce nu puteti accepta ca poate unele mame nu au instinct matern? Ba e o trauma, ba nopti nedormite, ba oboseala, ba nu stiu ce. Dar niciidata nu poate fi vorba despre adevar, si anume ca femeia chiar nu simte nimic pentru copiii ei. Simplu, onest, fara alte dramolete.
Si i-as mai spune ca situatia ei e foarte des intalnita, sunt atat de putine mame dedicate, si ata de multe care joaca rolul pe sistemul robotel, dar cum au ocazia, cum trimit copiii la rude, in parc abia daca-i baga in seama, acasa le pun telefonul in fata. Femeia asta doar a avut curajul sa-si recunoasca siesi ca nu-si iubeste copiii, spre deosebire de ipocritele descrise mai sus.
Mitul mamei materne spulberat.
pentru că le strică narativa referitoare la femei.
Lorena, poate nu e vorba de instinct matern, ci de o depresie.
Așa era mama când suferea de depresie. Își găsea orice activitate numai sa nu stea in casa și să-l vadă pe taica-miu.
Când ești depresiv ești de multe ori amorțit. Nu e vorba de tristețe. Ești “numb”.
poate.
Interesant. Mie mi se pare grozav ca isi place, totusi, copiii, intr-un mod non-isteric (vezi cum ii descrie), decat faptul ca nu a dezvoltat o obsesie pentru ei. Eu sunt una dintre femeile fara instict matern clasic, nu mi-am dorit niciodata copii, motivul fiind (sunt destul de sigura de asta) ca mi-am displacut grav unul dintre parinti (inca de foarte mica, i-am vazut limitele intelectului, i-am dispretuit temperamentul, i-am vazut cusururile fizice ca grotesti… practic n-am gasit nicaieri even one redeeming quality ) si am stiut ca legaturile de sange nu garanteaza nimic, ci-s o povara groaznica uneori, asa ca nu mi-am asumat riscul.
Cu putin noroc, daca femeia asta isi place / admira/ vede copiii ca pe niste individualitati, nu o prelungire a ei, care au mai degraba insusiri minunate decat cusururi intolerabile, va fi o mama mai buna decat media, zic eu.