Îmi explică şi mie cineva noile restricţii din sectorul 5?

Ştiu, numărul de infectări din capitală şi zone limitrofe a crescut. A crescut pentru că nici naiba nu ţine distanţarea socială, pentru că oamenii se înghesuie unii în alţii în aglomeraţii fără să le pese că ăla de lângă poate fi infectat, pentru că ne spălăm prea puţin şi prea scurt pe mâini, pentru că facem ce facem şi scoatem nasul din mască, pentru că pe fiecare stradă găseşti câteva măşti aruncate pe jos, apoi oameni ai străzii care le ridică nonşalant şi încep să le poarte.

Da, infecţia cu Covid se menţine pentru că suntem un popor înghesuit şi murdar, nefamiliarizat cu igiena şi cu regulile civilizaţiei.

Dar măsurile care nu au nici un fel de sens, în acest context, sunt închiderile de magazine, pieţe, marketuri şi aşa mai departe la ora 19.00.

Ce rezolvi cu asta?

E exact întrebarea pe care am pus-o când deştepţii au decis să închidă magazine la ora 21.

CE REZOLVI CU ASTA?

Se transmite virusul între beţivii singuratici care coboară să ia şase beri şi o pungă de alune la 21.30? Şi erau trei rătăciţi în supermarket, cu tanti de la casă patru?

Evident că nu.

Dar mi s-a explicat că seara târziu e alta daravera, că iese tineretul să cumpere pileală şi haleală pentru bairamuri, şi că acolo se răspândeşte Covid cu adevărat.

Aha.

Mmmm… ok.

Acum, dacă eu aş vrea să fac un bairam, nimic nu mă opreşte să cumpăr băutura la opt dimineaţa, dar… whatever, nevermind. OK. Toţi ne culcăm o dată cu găinile.

(In)eficienţa s-a văzut în faptul că scurtarea programului magazinelor şi restului chestiilor nu a schimbat rata îmbolnăvirilor. Dimpotrivă. A crescut.

Şi la ce s-a gândit primarul de sector?

Păi, ia hai să mai scurtăm programul magazinelor cu două ore. 

Hai să facem un calcul simplu. Acelaşi număr de magazine. Acelaşi număr de locuitori. Două ore în minus la program. Şi nu, în plm, nu îmi insulţi inteligenţa cu “hei, dar se pot duce acum la 7 dimineaţa!”.

Ăsta e Bucureştiul.

Nici dracu’, and I mean NICI DRACU n-o să pună ceasul la şase, să se ducă la şapte dimineaţa să facă cumpărături. Nu o vor face în zi de muncă, când vor vrea să doarmă cât vor putea, să aibă putere. Şi nu o vor face în zi de odihnă, când vor vrea să-şi mai tragă sufletul.

Alea două ore, de la şapte la nouă dimineaţa, sunt ore moarte, şi nici un patron cu cap nu va pretinde angajaţilor să vină la cinci, să facă curat, să pregătească marfa, pentru a deschide la şapte, să stea două ore în spaţiul gol. Nici măcar unul. O vor face doar cărpănoşii, disperaţii după bani şi abuzivii. Şi ăştia se vor convinge în două săptămâni că îşi obosesc personalul degeaba. Poporul român NU e un popor care să-şi facă shoppingul la şapte.

Deci, de facto, programul se scurtează cu două ore. Două ore în minus, care vor conduce la ce?

ŞI MAI MULTĂ AGLOMERAŢIE.

ŞI MAI MULT COVID.

Dacă eşti un om al muncii obişnuit, program 9 – 17, o să prinzi la magazin EXACT AGLOMERAŢIA ORELOR DE VÂRF, că nu ai când altcândva.

Dimineaţa faci pacheţele pentru copii, îţi bei cafeaua şi fugi la muncă. Nici dracu nu are timp sau energie să se ducă în supermarket, să ia decizii.

După amiaza, în orarul scurtat cu exact cele două ore care mai răsfirau pxlimea, te înghesui cu tot restul sectorului să ai ce pune pe masă.

Asta, sau învăţăm cu toţii să ne săturăm cu pixeli, digerând vizual ultimele preparate de la Şefi la cuţite.

***

Dacă v-a plăcut acest text, puteți susţine activitatea siteului cu o donaţie.

***
Vrei să mă urmăreşti în social media? Îmi poţi da like pe Facebook, follow pe Twitter şi Instagram, subscribe pe YouTube.

***

Ascultă Jet pe Spotify, cumpără piesa pe iTunes sau pe Amazon Music.

Ce le-a fătat mintea

You may also like...

2 Responses

  1. Morbo says:

    eu zic ca infectarile vin de la lume care se viziteaza si de la locuri de munca unde nu se poarta masca. deci lucruri pe care nu le poti controla ca stat. poti sa vrei sa o faci, dar te amagesti. de aia singura speranta e sa insisti ca oamenii sa respecte aceste masuri si sa nu mai vii in compensatie cu sicane care numai infurie oamenii, care nu au nici un efect medical real si o sa-i transforme pe oameni in teroristii pe care ii vede deja catzu. pt ca nu e cazul sa ne amagim nici noi, intai o sa vina o perioada ca cea din ’33-’40, dar pe steroizi, iar apoi…

  2. Morbo says:

    si cei de la noi nu sunt de condamnat decat pt ca imita pe cei care au inventat masurile astea, din vest. acolo e oroarea, in franta, italia, anglia etc. mare lucru daca nu o sa castige le pen alegerile in franta si se va rupe pisica (scuze de expresie)

Ştiu că ai ceva de spus.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Discover more from Trollywood

Subscribe now to keep reading and get access to the full archive.

Continue reading