O aplaud pe Delia

Iar vuieşte internetul, de data asta pentru că Delia a afirmat într-un interviu că nu are copii pentru că nu şi-i doreşte, că îi place viaţa ei de acum şi că nu are chef să contribuie la suprapopularea planetei. Şi că îi felicită pe cei care îşi asumă că nu vor copii.

Drept care, toţi gherţoii care văd femeile doar ca obiecte de colectat s**boz şi fătat urmaşi s-au umflat de indignare şi fac spume la gură ca nişte potăi care nu şi-au primit în timp util şutul în bot. Aşijderea şi gigelele care cred că dacă ele au ales să treacă prin miracolul maternităţii, toată lumea are o obligaţie.

Simt nevoia să mă pun din nou de-a curmezişul mulţimii dezlănţuite şi să zic: Bravo, Delia.

Nu ştiu câte vedete insistă că vaaai, e atât de minunat, de unic şi de nemaipomenit de uandărful să fii mamă. Deşi, dacă era atât de minunat pentru toată lumea, nu dădeai de atâtea sacrificate bocind despre cum au sacrificat ele totul, la fiecare colţ de internet.

Când ceva e minunat cu adevărat, treaba e simplă: îmbrăţişezi minunea şi punct. Nu te văicăreşti din 20 în 20 de minute, oricui are chef să asculte, că eşti Isus al doilea, copiii crucea ta, iar creşterea lor Golgota.

A nu se înţelege greşit: am tot respectul pentru mamele autentice, cele care îşi doresc cu toată sinceritatea să fie mame, cu asumarea fără rezerve a efortului şi a devotamentului, şi care nu-şi imaginează viaţa fără copiii lor. Dar mai sunt şi cele care fac copii din diverse calcule (gen, să-l şantajeze pe bărbat mai bine), bărbatul pleacă, iar ele se răzbună pe copil toată viaţa, în timp ce zbiară în gura mare că ele sunt culmile inegalabile ale sacrificiului.

Era de preferat ca astea să nu fi făcut copii, pentru că nici un copil nevinovat nu are de ce să-şi simtă inocenţa şi copilăria ca pe o uriaşă notă de plată care creşte zi de zi, în timp ce mă-sa îl face să se simtă vinovat că există şi-i scoate ochii pentru fiecare farfurie de ciorbă pe care i-o pune în faţă.

Astea nu au nimic matern în ele, dar pentru că au cedat presiunii sociale şi mitului că bărbatul e manipulabil prin copii – vă zic eu, nu e! – s-au reprodus, şi insistă pe lângă toată lumea că e cazul să se reproducă şi ele. “Ce, numai eu să sufăr?”

Într-o ţară plină de femei care afirmă – multe dintre ele fals – că adoră maternitatea şi că e scopul lor final, Delia oferă o mână de ajutor şi implicit empowerment şi celor care nu îşi doresc să devină mame.

Bravo ei.

E un război lung şi greu cel pe care îl aleg cele care nu vor să fie mame. În primul rând, toată familia extinsă, de la mămic sacrificat şi până la mătuşi, le freacă la icre cu “rostul vieţii lor”. “Care e rostul vieţii tale dacă nu naşti?”

La asta există un răspuns, iar acest răspuns e singurul răspuns: Dacă crezi că ai nevoie de un copil să simţi că ai un rost, tratează-ţi întâi depresia şi fă-l după ce eşti ok.

Apoi vine cercul social, prietenele care fac toate copii şi îţi spun mieros că abia aşteaptă să-l vadă şi pe al tău. “Dar eu nu vreau…” “Nu ştii ce vrei, până nu îl faci”, te expediază ele superior, reprezentante ale unei societăţi care n-a făcut altceva decât să pună presiune pe femei să intre într-o anumită cutie, şi să ştie mai bine decât ele ce vor de fapt.

Iar tu nu vrei să începi o ceartă de tipul “biatch, să mor, jur că ştiu exact ce vreau şi ce nu vreau, iar modul în care te umfli tu în pene că ştii mai bine decât mine e atât de lipsit de respect”, şi atunci taci şi înghiţi.

Jobul, colegele care au toate copii şi te tratează ca pe o cantitate neglijabilă când aud că tu n-ai. Iar când aud că nici nu intenţionezi să ai, încep să te persecute pe faţă.

Sigur, nu toate sunt aşa, dar câteva specimene de genul, suficiente încât să otrăvească atmosfera, sunt peste tot.

Apoi vin marii ortodocşi şi alţi fanatici religioşi să insiste anost pe acelaşi subiect, dar cu variaţii care includ mult Dumnezeu, iubire, sămânţă sfântă şi pântecul care zămisleşte.

Şi dacă ai cât de cât o prezenţă online, indiferent ce ai face, o grămadă de dobitoci n-au altă treabă decât să întrebe când faci copii. Până şi pe Simona Halep, proaspăt venită acasă cu nu mai ştiu ce mare titlu, au luat-o direct de pe scara avionului: Dar un copil când faceţi?

Realitatea?

Realitatea e că a face sau nu un copil e şi ar trebui să fie decizia fiecărei familii în parte, dar în primul rând decizia femeii, pentru că ea va face 70% din muncă în cele mai bune cazuri şi 100% în cele mai rele. Fără pufnit superior din nas şi băşini de şefa gării dacă o anumită femeie nu doreşte şi nu plănuieşte copii.

E o alegere. O alegere care îţi va afecta corpul, timpul şi banii pe următoarele două decenii minimum. Şi nu e nimic în neregulă dacă răspunsul e “nu”.

Acum, pentru că îi ştiu şi pe căutătorii în papură clasici care n-au vieţi sociale şi atunci, activitatea lor preferată e să-mi facă mie zile fripte: Dar ce, Lorena, e ceva în neregulă dacă răspunsul e “da”?

NU. Am spus mai sus că fiecare alege pentru sine. Cât timp nu caută să impună altora propriile alegeri.

Pentru că femeile fără copii au parte de atâta hărţuire, presiune socială, f*** la icre şi poveţe nesolicitate – măcar dacă ar da bani în loc de poveţe nesolicitate, să contribuie la pamperşii şi formula de lapte pentru bebeluşi – iniţiative ca aceea a Deliei, care spune senin că e singură pentru că viaţa ei de acum e the thing, şi că e ok să nu ai copii, iniţiativele ei, spuneam, sunt mai mult decât binevenite.

Sunt necesare.

“Nu vreau copii şi e ok.” E un mesaj care ar merita propriile lui bannere.

***

Dacă v-a plăcut acest text, puteți susţine activitatea siteului cu o donaţie. Aici.

***
Vrei să mă urmăreşti în social media? Îmi poţi da like pe Facebook, follow pe Twitter şi Instagram, subscribe pe YouTube.