Oamenii trebuie lăsați să copilărească

Image by Myriam Zilles from Pixabay

Acum câteva zile, am primit un mail în poșta redacției. O fată care era combinată cu “băiatul bun”, pe care îl alesese raţional, dar de care nu era atrasă şi cu care nu era compatibilă. Cred că îmi şi scrisese cu speranţa nemărturisită: soro, dacă nu-i placi, fă-i vânt.

Eu nu mi-aş putea petrece fiecare zi din viaţă, nu mi-aş putea împărţi casa, patul şi cele mai intime ore ale zilei cu o persoană care să nu-mi placă foarte, foarte mult. Mi se pare un chin şi o teroare să îţi asumi un angajament faţă de cineva care nu-ţi inspiră dorinţa de angajament. Cred că e un chin de zi cu zi, şi e principala explicaţie a nevrozelor cucoanelor de altădată, prinse în capcana căsătoriei cu bărbaţi aleşi de părinţi sau comunitate.

Să ţi-o tragi o dată, de două ori, sportiv cu o persoană care nu-ţi place foarte tare? Treacă-meargă. Faci un duş şi eşti ca nou.

Dar să împarţi viaţa privată şi să datorezi să faci lucruri pentru o persoană care nu-ţi place foarte tare?

Mi se pare un chin.

Aici, o parte din cititorime a sărit cu poveţe, să-şi bage minţile în cap, că bărbaţii buni sunt rari, să aprecieze ce are, că aşa nu mai găseşte şi aşa mai departe.

Tot acest curent de opinie cu care femei binevoitoare au anihilat de-a lungul istoriei personalitatea, nevoile şi emoţiile reale ale altor femei, închizându-se unele pe altele într-o cuşcă a sacrificiului inutil şi a sclaviei autoasumate, în numele unui rol social de care oricum nu-i pasă nimănui în afară de persoana în cauză. Tot acest curent, cum ziceam, mi se pare extrem de toxic. Vă plângeți că bărbații nu vă respectă, dar totul începe cu faptul că voi nu vă respectați. Nici pe voi înșivă, nici una pe alta.

Unu la mână: E perfect în regulă să vrei să mai copilăreşti. E o perioadă naturală de explorare, autodescoperire şi autodefinire, care ajută pe fiecare persoană, bărbat sau femeie, să înţeleagă care sunt lucrurile de care are cu adevărat nevoie de la un partener sau o parteneră. Surpriză: uneori, aceste lucruri pot fi diferite de la om la om. Unele femei spun că urăsc să audă soluţii când se văicăresc, vor doar compătimire. Eu când expun cuiva o problemă, o fac pentru că mizez pe faptul că îmi propune soluţii. Cât timp compătimirea nu plăteşte pâinea la magazin, mă p*ş pe ea.

Tot copilăreala îşi are rolul de formare a încrederii în sine şi a arsenalului de seducţie specific ţie, ca om adult sănătos. Nu, nu te naşti cu el şi nu ştii cum să provoci atracţie şi pasiune. Din diverse experienţe îţi formezi skillul ăsta, care te ajută la maturitate, hopefully, să MENŢII atracţie şi pasiune într-un cuplu deja stabil.

De aceea multe cupluri ajung la divorţ. Membrii lor nu au habar să menţină atracţia şi pasiunea. O dată obţinută persoana, nu mai fugi după tren dacă l-ai prins. Și așa se ajunge la două situații: când cei doi nu mai țin minte pe ce dracu legale erau când s-au combinat, drept care, se despart viforos, sau când nu se mai suportă câtuși de puțin, dar au afaceri și copii în comun.

O prietenă fericită în căsătorie îmi povestea cum,, după o zi de muncă, se pregătea să plece și se aranja în oglindă. A văzut-o o colegă și a întrebat-o de ce se face frumoasă. I-a răspuns că vine soțul s-o ia de la muncă cu mașina. Și aia: Păi, e deja bărbatu-tu, de ce te mai aranjezi?

De menționat: prietena mea e genul de fată care a trăit și a copilărit cât a avut nevoie, drept care a înțeles că dacă vrei ca un bărbat să fie fascinat de tine în continuare, trebuie să rămâi fascinantă, iar ailaltă. Mna. O tanti și ea.

Tot copilăreala și experimentatul te învață un lucru extrem de important: SĂ AI STANDARDE. Când eram mică, poate că mă puteai prosti că e normal ca un bărbat să fie bădăran. Deși țin minte că, uitându-mă la lipsa de respect cu care tata o trata pe mama, mă întrebam de ce nu îl pune să-și facă mâncare și curat singur. Aveam mai multe standarde la patru ani decât avea ea ca adultă.

Dar cu experiența, te prinzi că NU AI NICI UN MOTIV SUB SOARE SĂ TOLEREZI BĂDĂRĂNIE, și că ți-e mai bun celibatul asumat decât un mariaj oribil, unde ai toate obligațiile specifice unei căsătorite, dar zero beneficii. Și ajungi în punctul înțelept în care te prinzi din timp că o relație nu are șanse să fie ce ți-ai dori și pui stop acolo unde una mai neexperimentată ar căuta iar, și iar, și iar, să-i demonstreze lui Gigel ce persoană minunată este, că poate îl mișcă. Iar Gigel ar profita cu nerușinare de asta.

Și încă un punct foarte important: asumarea unei obligații când nu ești cu adevărat pregătit pentru ea se va răzbuna mai târziu. 

De aceea vezi oameni căsătoriți din liceu divorțând la 40 de ani și chefuind la cârciumă cu zece lucrătoare sexuale sub 20 de ani. Sau neveste părăsite la 40 de ani pentru una mai tânără căzând în patima băuturii și făcând sex noapte de noapte cu altcineva. E un mecanism compensator mult mai trist și cu efecte mai negative decât asumarea cinstită a faptului că mai ai de copilărit înainte să îți asumi responsabilități mari.

Nu mai constrângeți femei tinere să ducă vieți urâte și triste, doar pentru că voi ați făcut-o.

Bărbații buni nu sunt chiar atât de rari, și chiar dacă, mai încolo, nu găsești unul, singurătatea e oricând preferabilă unei căsătorii ratate. Multora le place să abereze despre cât de nebună e femeia singură cu pisici, dar puțini admit cât de dezechilibrată și profund nefericită e femeia măritată cu un bărbat nepotrivit.

***

Dacă v-a plăcut acest text, puteți susţine activitatea siteului cu o donaţie.

***
Vrei să mă urmăreşti în social media? Îmi poţi da like pe Facebook, follow pe Twitter şi Instagram, subscribe pe YouTube.

***

Ascultă Jet pe Spotify, cumpără piesa pe iTunes sau pe Amazon Music.

 

Ce le-a fătat mintea

You may also like...

7 Responses

  1. Ion Ionescu says:

    Corect

  2. Irina says:

    Dar ce facem când unul dintre părinți ne amenință cu dezmoștenitul, jignește, umilește dacă nu ne căsătorim sau/și facem copii? Ce facem când ne calomniază față de străini, deși nu i-am greșit cu nimic și avem comportament decent?

    • Lorena Lupu says:

      Îi anunțăm că dacă nu încetează cu acest tratament, rupem definitiv legătura cu ei. Iar dacă persistă, chiar o rupem.

  3. Nicu says:

    Ce sa faci, tai legatura cu ei definitiv si irevocabil, ura si la gara. Sa colcaie in propria toxicitate singuri.

  4. Ana G. says:

    Lorena, nu ai idee cât te respect și te admir pentru felul în care gândești!

Leave a Reply to Lorena Lupu Cancel reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: