Una dintre spaimele multor femei, din cele mai vechi timpuri, este că vine gigel, face sex, apoi pleacă, n-o mai caută deloc şi se mai şi laudă la alţii că a “bifat”-o.
Versiunea tradiţională de a face asta să nu se întâmple era să-l condiţionezi pe gigel prin contractul de căsătorie. Care îl forţează să stea pe loc. Acum, desigur, dacă gigel e abuziv sau neglijent, faptul că stă pe loc creează sumedenie de alte probleme de toate tipurile, pentru că, de vreme ce aţi devenit un item, tu eşti primul ţap ispăşitor al tâmpeniilor pe care le face, de aceea, femeia modernă nu se mai grăbeşte să pună pirostriile. Dar pentru că, în continuare se teme de umilinţa pe care a experimentat-o prima oară când a aşteptat zile în şir să sune telefonul şi nu s-a întâmplat, a decis ca, pe viitor, să joace hard to get.
Hard to get e un lucru extrem de util când NU te interesează tipul. Când “nu” înseamnă cu adevărat “nu”, şi indiferent cât de mult insistă, indiferent ce abordare încearcă, indiferent cu ce ofertă vine, NU îţi pasă de el.
Atunci, hard to get e un lucru foarte util, pentru că nu îi creezi speranţe false. Poate că îl oftici. Poate că se simte lezat în amorul lui propriu. Dar măcar îi oferi claritate. Nu-ţi pune speranţe deşarte în mine, că oricum nu se întâmplă nimic. Un lucru se care se plâng mulţi bărbaţi este că femeile se folosesc de ei creând impresia că sunt atrase de ei, şi apoi îi lasă cu buza umflată, şi pot înţelege frustrarea care vine din acest tip de manipulare, de aceea, prefer ca gigel să mă înjure că sunt o bestie glacială şi nepăsătoare, nu una care s-a folosit de ce a avut el mai valoros, iar după aceea, l-a abandonat cu ouţe albastre.
Dar mai apare o altă formă de “hard to get”, cea în care tipa îl place pe respectivul, dar totodată ar vrea asediu ca Cetatea Neamţului, milogeli interminabile, auăleu, ce să mă fac, doamne, eu, etc. etc. De unde vine acest tip de aşteptare? Probabil, din basmele cu Făt Frumos, care traversează şapte mări şi şapte ţări, şi se luptă cu nu ştiu câte forme de zmei şi balauri, să ajungă la Ileana, care, între timp, stă în turnul ei de fildeş şi-şi numără flocii cât e ziulica de lungă.
Problema e că azi ne epilăm şi nu mai avem ce număra. 😀
Nu, serios, problema e că nici un Făt Frumos de azi nu are de unde să ştie dacă eşti pe bune sau nu când îl refuzi, şi, cum riscul e un proces pentru hărţuire, cel puţin bărbaţii cu demnitate şi de bună credinţă preferă să te creadă pe cuvânt când le spui că nu eşti interesată şi să caute în altă parte. Spre deosebire de basm, cele şapte mări şi şapte ţări sunt pline de alte femei, care aleg să facă pe interesantele în moduri mai simpatice, şi atunci, dorinţa ta de milogeală lungă riscă să îşi ia un flit masiv, din motivul simplu că ain’t nobody got time for all of that, mai ales azi, când muncim câte 14 ore pe zi şi sunt atâtea jocuri video care oferă experienţe mai palpitante decât fugăritul unei fiţoase.
Şi atunci, dacă te vrei cucerită, ce faci?
În primul rând: Nu-l refuzi pe cetăţean cu scârba şi sictirul cu care jetuiesc eu al 47666-lea gigel de la Căcăcioşii de Deal care vine să-mi spună să-mi las părul lung şi să fiu feminină. Eu pot face asta pentru că, obiectiv, nu dau doi bani pe acel gigel, nu mi se pare că întruneşte numărul necesar de neuroni să-mi proceseze contentul, ştiu deja că îmi percepe simpla existenţă ca o ameninţare la adresa pwlii lui, ştiu că am de încasat doar toxicitate şi, cel mai sincer, vreau să-l gonesc. Nu joc hard to get, ci, pe bune, îl displac visceral şi vreau să-l elimin din experienţa mea online.
Şi gigeii cu un minimum de respect de ei înşişi chiar pleacă. Cei pe care-i vezi atârnând ca râia sunt ambiţioşii şi narcisiştii care se simt lezaţi de respingere şi vor să demonstreze că tot ei latră mai tare. Evident, fiind pe terenul meu, lătratul lor e oricum eliminat din butoane, deci finalitatea e previzibilă.
Pe scurt, cei pe care tactica hard to get îi întărâtă să atârne şi mai obsesiv, şi mai agasant, sunt persoanele toxice cu care oricum nu ai ce construi. Şi care se vor plictisi de tine de cum te-au obţinut, pentru că nu tu erai cea interesantă, ci lupta în sine.
În schimb, poţi spune onest că ai nevoie de mai mult timp, că vrei să fii curtată, că vrei seri romantice în restaurante şi că nu îţi place pe repede înainte. Desigur, mulţi bărbaţi nu au disponibilitatea sau banii necesari pentru o curte îndelungată, sau nu te plac îndeajuns de mult, şi e mai bine să afli din timp că asta e situaţia. Adevărul e incomod, e dificil de rostit, dar, şi pe termen lung, şi pe termen scurt, e cea mai bună politică. Îţi elimină din start pe cei care nu au de oferit ce vrei tu să primeşti.
Şi adevărul mai are un avantaj: elimină acea incertitudine enervantă, pe care oamenii o rezumă cu sintagma “nu ştii ce vrei”. Când realitatea este că tu ştii foarte bine ce vrei, dar nu ceri, ci te aştepţi ca celălalt să ghicească, apoi te oftici că nu citeşte gânduri. Dacă te uiţi în secţiunea mea de comentarii, observi cum stă treaba cu citirea gândurilor: nu doar că nu o fac, nu doar că sunt complet clueless, ci aleg de fiecare dată cea mai nasoală şi mai defavorabilă interpretare. Mai ales cei care s-au şi ars de câteva ori. Şi atunci, versiunea cea mai scurtă şi mai eficientă e să comunici.
Din nou: mulţi nu pot sau nu vor să ofere, din varii motive, ce doreşti tu. Şi atunci, nu mai bine ştii dinainte şi scuteşti tot acel timp de stres şi de frământări?
Dacă tu vrei curte romantică, iar gigel vrea chestii de o seară, ambii sunteţi better off dacă vă vedeţi de viaţa voastră şi nu vă stresaţi reciproc. Oricum nu obţineţi decât frustrări şi negativitate reciprocă.
“OK, dar nu simt că mă place suficient, şi poate că hard to get îl face să mă placă mai mult”.
Uhm. Nu. Hard to get îl oftică şi atât. Sigur, pe unii îi oftică la modul în care vor căuta mai mult să-ţi găsească punctul vulnerabil şi să-ţi arate ei ţie că tot ei triumfă, dar asta NU e baza unei interacţiuni sănătoase.
Legat de plăcutul mai mult, nu există reţetă universală. Dar, în linii mari, apare tot din interacţiunea directă. Şi uneori, pur şi simplu, nu se întâmplă, şi, o mai spun o dată: e mai bine să ştii şi să-ţi asumi, şi să nu pierzi timp la vânat de unicorni.
***
Salut, ai ajuns cu lectura până aici? OK. E perioada aia a anului când avem de plătit hostingul şi restul cheltuielilor legate de site. În măsura în care textele de aici sunt interesante pentru tine, donaţia ta e necesară şi apreciată. Dacă donaţia este de 30 de euro sau peste, îmi poţi propune un subiect pentru un clip pe TikTok. Dacă donaţia este de 50 de euro sau peste, îmi poţi propune subiectul tău pentru un articol nonpublicitar. Donaţii, aici. PayPal.Me.
***
Vrei să mă urmăreşti în social media? Îmi poţi da like pe Facebook, follow pe Twitter şi Instagram, subscribe pe YouTube şi pe Tiktok.
Niciodata nu mi-au placut oamenii care dau speranṭe flamanzilor,flamandelor dupa sex, atentie doar pentru a-si verifica si valorifica propria capacitate de seductie, daca faci asta egal ce esti barbat sau femeie jeg te numesti daca dai sperante aiurea!!!E ca si cum unui cal flamand si insetat ii promiti 5 morcovi si 3 litri de apa daca te cara 3,5 kilometri si tu pentru ca sti ca respectivul cal e batran si nonviolent ii dai un morcov si 250 de militri de apa.Vina femeilor e ca nu vor sa inteleaga ca barbatii sunt diferiti,au nevoi diferite si femeile traiesc cu impresia :prostul ma place ma iubeste nu este agresiv nu este violent deci pot sa sterg pe jos cu el , ii dau sperante si dupa ce m-a plimbat adio si n-am cuvinte ,apoi acelasi tip de femeie se enerveaza si spune ca barbatii sunt porci daca se duc la escorte si acelea care au cuvant le respecta timpul si banii.Poate barbatii ar putea fi mai deschisi daca si femeile le-ar permite sa spuna direct ce vor asa fiecare ar vedea cu cine este compatibil in functiile de propriile nevoi si ale partenerului ,si adevaratul caracter al unui om barbat sau femeie il vei vedea cand are de unde alege cand are mai multe optiuni, variante convenabile.
Niciodata nu mi-au placut oamenii care vor sa-si testeze capacitatea de seductie pe cei flamanzi dupa sex , atentie, afectiune etc.cine face asa ceva este un jeg este ca si cum unui cal batran non violent ii promiti 5 litri de apa si 5 morcovi daca te cara 5 kilometri pana la destinatie ,in schimb dupa ce ai ajuns la destinatie ii oferi 1 morcov si 250 ml de apa! O mare parte din vina o au femeile pentru ca nu lasa barbati sa -si exprime clar dorintele direct fara sa-i critice ulterior.Apoi daca barbatul e ok non violent nu este obsedat de control o place o iubeste are ochi numai pentru una,atunci respectivul barbat mai mult ca sigur va da de multe femei atractive care procedeaza cam asa :ma place ma iubeste e de treaba nu este violent, perfect pot sterge pe jos cu el pentru ca fiind bland si nonviolent automat e prostul perfect .Apoi mai sunt unele femei care rad ca proasta la cotor cand unii barbati se satura de laba pe banii lor si se duc la escorte, pentru ca vor ca banii timpul si nevoia lor sexuala sa fie respectata. Ok nu esti atrasa de mine spune-mi asta de la inceput macar nu mai pierd timpul nici banii,dar nu unele femei sunt jegoase .Daca esti sincer esti un prost obsedat daca esti parsiv si o lasi balta esti un nenorocit.Daca oamenii ar fi mai deschisi in comunicarea nevoilor dorintelor,interactiunea sociala nu ar mai fi un camp de lupta defensiv ofensiv dar e nevoie de multa deschidere.
Barbatii sunt diferiti au nevoi diferite ca si femeile daca exista comunicare deschisa fara blamare sau dorinta de a fi judecat afli cu cine esti compatibil mental sexual emotional etc.
Pot spune doar atat: sunt total de acord cu ceea ce ai spus tu, in articolul asta, punct!
Esti antipatica, dar corecta si asta imi place.
Acum mai multi ani, tactica milogelii exista si era “apreciata”, ca sa zicem asa… Doar ca acum vremurile s-au schimbat, au aparut alternative si mai bine sa-ti investesti timpul, pretios de altfel, in cineva care merita.
Multa sanatate si spor in tot ceea ce-ti propui!
nu mi-am propus niciodată să fiu simpatică, mă interesează mai mult respectul oamenilor decât să încerce să mă aburească. so, mulţumesc.
“i-am zis că nu, gândindu-mă, în mintea mea că, dacă tot e pitic, măcar să lupte pentru mine puțin, să fie insistent, să fiu o cucerire.”
Multe comentarii in postarea ta de pe FB: ca ce a facut barbatul e un red flag si mai bine ca nu a fost sa fie. Sunt ok cu asta, block peste tot cam e semn de instabilitate.
Dar trecand peste toate explicatiile, ce scrie ea cu mana ei mi se pare un mare red flag. Nu m-as apropia de un om care gandeste asa pentru nimic in lume.
Corect, nu poți să zici “nu înseamnă nu”, dar și să aștepți să fii cucerită și curtată prin eforturi astronomice. Trebuie să alegi o tabără. Întrebarea e ce preferă majoritatea femeilor: “nu=nu” sau “nu=poate, dacă faci destule eforturi”?
“U butiful mary me lets have kildren”