Crăciun şi portocale

Am prins un pic de copilărie în comunism, şi cred că ăsta e un lucru bun, pentru că ai termen de comparaţie în ceea ce priveşte mizeria. Ştii ce înseamnă să ai toate uşile încuiate “by default”, pentru că eşti prost situat şi nu voi uita niciodată funesta întrebare “Cine sunt părinţii tăi?” “Nu mai bine mă întrebaţi cine sunt eu?” o trânteam mereu, pentru că nici o persoană care m-a întrebat cine sunt părinţii mei nu mi-a fost vreodată simpatică.

Pe atunci, Crăciunul meu însemna un singur lucru: portocale. Portocalele erau cel mai bun, cel mai parfumat, cel mai rafinat deliciu din lume. Erau caviarul săracului comunist, luxul lui de sărbători. Le mâncai cu sfinţenie, ca pe cuminecătură. Chiar şi acelea mai uscate erau minunate din oficiu, prin simplul fapt că erau PORTOCALE, MANE, PORTOCALE!

Un Crăciun în care nu primeai cadou portocale era degeaba.

Mai ales că eu n-am fost niciodată cine ştie ce mâncău, bucatele tradiţionale mă lăsau cât se poate de rece. Pentru mine, mâncarea a fost un mod de a-mi relaxa nervii mestecând, pentru că, încă de copil, mă enervau nespus lucruri şi oameni, şi se mai adăuga şi stresul unui dos de palmă amplu, “telefonat” ca din curtea vecină.

Zăpada nu-mi plăcea, frigul îmi era profund antipatic, pe patine n-am ştiut niciodată să mă dau şi cadourile de tip 4 pulovere şi cinci caiete mi se păreau odioase. Erau lucruri pe care oricum familia trebuia să ţi le cumpere, şi aşa le mai trântea o panglică deasupra şi zicea la mulţi ani.

Ştiu, Grinch mic şi rău. “Ţie nimic nu-ţi convine”. “Nu înţelegi că n-avem bani?” “Da’ ce, bă, io-s banca naţională?”

Acum, formula mea favorită de Crăciun e singurătate cu motanul şi laptopul la un hotel care primeşte animale de companie. Şi, desigur, portocale. Chit că portocalele nu mai sunt un lux. Te poţi duce oriunde să înhaţi o pungă tip plasă de portocale la două kilograme. Acum, la reducere. Portocale greceşti, turceşti, italiene. Şi e frumos.

Pentru că portocalele de decembrie sunt cele mai zemoase şi aromate. Explodează de culoare, parfum şi gust. Portocalele de decembrie au, din punctul meu de vedere, gustul Crăciunului.

Ce le-a fătat mintea

You may also like...

4 Responses

  1. Joker says:

    Ai dreptate, am simtit ieri nevoia (the urge) sa cumpar portocale. Si am sentimentul ca DA, acu’ poa’ sa vina sarbatorile, sunt pregatit 🙂
    Ah, imi amintesc: portocalele “merg” cu ciocolata ieftina, din brad. “Senzatii tari, din 1964”, gen.

  2. Dan says:

    Tot mai buna e o piftie cu usturoi 🙂

  3. victor says:

    alea cu coaja groasa erau gustoase:))).banane ananas kiwi? ce copilarii idioate am avut

  4. Cătălin says:

    Și eu asociez Crăciunul cu portocalele, plus luminile multicolore ale instalației. Din fericire, eu scap de cadourile în genul puloverelor (am primit și de alea) sau mai știu eu ce pentru că cer cărți. De fiecare dată când se apropie Crăciunul, fac apropouri pe sub mustață de titluri și dacă mă trezesc cu ceva, sub brad, bine, dacă nu, tot bine. Obișnuiesc să-mi cumpăr singur.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: