Parenting la maturitate

Cine citeşte acest blog pe desktop, vede foto de deschidere. Cine îl citeşte pe mobil, nu. Şi atunci, povestesc eu ce conţine. Deci, drag utilizatorule de Vodafone, Orange, Telekom sau reţele din străinătate, una merge acasă de Crăciun, în Moldova. Şi, pentru că părinţii o aşteptau cu un potenţial viitor soţ, să se aşeze şi ea la casa ei, să intre-n rândul lumii, să pună pirostriile, să n-o râdă satul că-i fată bătrână, pe de o parte, şi pentru că iubitul ei orăşean obişnuit nu împarte aceeaşi viziune arhaică, drept care a părăsit-o şi a lăsat-o pe lângă rândul lumii, caută logodnic de închiriat. Tu vizitezi frumuseţile Moldovei şi guşti bucătăria locală luxuriantă – iar când zic “luxuriantă”, ştiu ce vorbesc – iar ea nu-şi dezamăgeşte părinţii.

În primul rând, eu, să fiu părinte, aş fi dezamăgit să fiu minţit în acest hal.

OK, poate că povestea e un trolaj de net. Aşa pare. Dar stau şi mă gândesc la toţi oamenii de 20, 30, chiar 40 de ani pe care-i cunosc şi care au nişte relaţii extrem de bizare, cotropitoare, încărcate de tensiuni şi aşteptări nerealiste din partea ambelor părţi, şi cred că a sosit timpul să scriu acest articol.

Cât eşti copil, responsabilitatea pentru relaţie o poartă părinţii tăi. Când eşti adult, om în toată firea, cu vaccinurile la zi şi părul pubian luxuriant ca bucătăria moldovenească de mai sus – şi investeşti nişte mici averi să-l ţii departe de tine, RESPONSABILITATEA PENTRU RELAŢIILE CU PĂRINŢII TĂI E ÎN CURTEA TA.

Sunt părinţi permisivi şi relaxaţi, aşa cum sunt părinţi dictatori. Sunt părinţi care nu vor nimic de la tine, ba chiar insistă ei să-şi ajute copiii şi la maturitate, şi sunt părinţi care pretind bani cu un firesc absolut, ba, din câte mi-a povestit o fată, la un moment dat, când s-a îmbolnăvit, mă-sa a venit din alt oraş s-o viziteze la spital şi, după ce s-a făcut sănătoasă, i-a cerut costul drumului. Sunt părinţi decenţi şi părinţi vampiri energetici.
Dar tu eşti deja adult. Şi-ţi poţi gestiona relaţia cu părinţii ca un adult.

A. Nu-i mai minţi.

Poate faza cu logodnicul de Crăciun e extremă, dar cunosc diverşi oameni care le toarnă părinţilor minciuni cu nemiluita, “să nu-i dezamăgească.”
Şi ajung să întreb: au închiriat părinţii tăi Castelul Peleş, să staţi acolo, să trăieşti fericit că eşti os domnesc, să nu fii dezamăgit că eşti fiul unor muncitori simpli din Băicoi? Fuck no. Te-au crescut cu ce-au avut în frigider, au ţipat la tine “N-avem bani” până ai început să te prezinţi şi tu “N-avem bani” când făceai cunoştinţă cu lume şi te-au pus să duci gunoiul. Dusul gunoiului e o sarcină relativ uşoară, dar maică-ta era prea doamnă şi nu ducea gunoiul, taică-tu prea bărbat adevărat şi nu ducea gunoiul, iar dacă nu te năşteai tu cu scopul explicit să duci gunoiul, divorţau.
(Glumăăă.)
Ideea e că nu te-au minţit cu nimic, ţi-au oferit foarte realist exact ce aveau şi cum aveau, şi nu ai motive să-i minţi cu nimic. “Mamă, tată, nu mă mărit nici de data asta. Ştiu, gura lumii, rândul lumii, pirostriile. Sorry, nu se întâmplă. Şi nu vreau să mai avem această discuţie.”
Ca adult, poţi reteza discuţiile pe care nu vrei să le ai.

B. Impune-le limite.

Una dintre cele mai aberante relaţii mamă – fiică pe care le-am văzut era între o prietenă, tot moldoveancă, o fată sclipitor de deşteaptă, PR manager la o firmă mare – şi un PR bun, nu o fofoloancă drăguţă şi proastă ca lemnul. Fata închiria un apartament drăguţ în Bucureşti. Maică-sa venea exact când i se scula să vină, fără să dea un telefon să o anunţe că apare, la orice oră din zi şi din noapte, i se oploşea pe cap câte zile avea chef să stea şi-i făcea bugetul vraişte.
Fata era cu nervii la pământ, avea nişte resentimente fioroase la adresa maică-sii, dar când o suna cucoana – şi o suna des – căuta un ton politic corect, “da, mamă”, “sigur, mamă”.
Am întrebat-o: “De unde să ştie maică-ta că ceva e în neregulă cu acest model de comportament dacă tu nu-i spui nimic?”
“Ar trebui să se simtă!”
“Ei, iată că nu are simţitorul la ea. Tu trebuie să renegociezi relaţia, şi n-o va face nimeni pentru tine.”
Întâi cu vorba bună, apoi, dacă nu funcţionează, te muţi în altă parte şi nu-i dai maică-tii adresa, până când nu-şi ia angajamentul că te sună înainte să te anunţe că vine şi ţine cont de programul tău la muncă şi de nivelul bugetului tău la momentul dat. Şi nu mai mimezi că-ţi convin lucruri care nu-ţi convin. Asumă-ţi sentimentele.
Mama mea nu are această tendinţă invazivă, har Domnului, dar are şi ea o apucătură. Când vorbeşti la telefon, tinde să ţipe peste tine, să te corecteze. Şi uneori te corectează la modul: “Dragă Miruna, nu pot ajunge, mă cac împrăştiat.” Şi maică-mea în gura mare, peste mine: “Nu ai nici pe dracuuu’.”
I-am spus întâi frumos, apoi mai urât că nu-mi place acest obicei, iar în ultima vreme, mă închid în altă cameră să telefonez. Just in case. Unii oameni pur şi simplu nu înţeleg de ce anume un lucru pe care-l fac este enervant sau jignitor pentru alţii.

C) Nu te lăsa impresionat de dramele Parisului.

În general, renegocierea relaţiei într-o direcţie care să-ţi permită să respiri poate duce la o criză lungă şi apoteotică de isterie, dacă părinţii tăi sunt genul cotropitor. Asumă-ţi că e ca pierderea virginităţii. Un lucru neplăcut, dureros, de multe ori sângeros, dar necesar.
Sau vrei o relaţie relaxată, unde să-ţi poţi gestiona singur programul şi priorităţile – sigur, fără a le ignora pe ale lor, dar armonizându-le cu ale tale – sau vrei să fii o proprietate toată viaţa. Şi aici mă gândesc la o altă familie, cu o doamnă de 60 de ani, văduvă, care stă cu maică-sa. Şi are grijă de ea exemplar. Maică-sa nu-i spune niciodată “mulţumesc”, ţipă la ea toată ziua şi o scoală din somn s-o pună la treabă, de exemplu.
Dacă pe mine, de exemplu, încerci să mă scoli din somn pentru orice altceva decât “Arde casa” şi “Sunt pe moarte”, va fi ultima oară când încerci să scoli pe cineva din somn.
Tipa ar putea pleca la copii o săptămână-două, să o facă pe hoaşcă – sorry, n-am alt termen – să-i conştientizeze munca şi ce ar însemna să o piardă. Dar “cum să fac eu aşa ceva, e mama.” OK, atunci stai şi suportă. Dar responsabilă pentru halul de agresivitate al relaţiei nu e doar hoaşca. Responsabilă eşti şi tu, că te laşi.

D) Comunică.

Majoritatea părinţilor nu-ţi vor răul. Şi dacă îi ştii deliberat răuvoitori, poţi rupe relaţia cu totul. Dar metehnele părintelui normal – că vine neanunţat, că are foarte multe păreri despre ce ar trebui să faci, că nimic din ce ai tu nu e destul de bun – vin din iubire şi bune intenţii.
Tocmai de aceea, poţi încerca o specie nouă de dialog cu ei, şi anume “discuţia adultă”. În care să le explici că tu, ca persoană, ai ACESTE priorităţi, că binele tău nu e totuna cu binele imaginat de ei şi că sunt subiecte pe care refuzi să le revizitezi. “Când intri în rând cu lumea? Uite, Mariţa, Aniţa şi Săftiţa s-au măritat, dar tu?” “Eu mă simt bine aşa cum sunt. Economisesc deranjul unei nunţi şi al unui divorţ, plus tot deranjul intermediar.”
Dacă stai cu părinţii tăi la o cafea, ca un adult raţional, şi le explici ce vrei să faci şi cum vrei să funcţioneze relaţia dintre voi, pe un ton politicos, dar hotărât, există şanse să ajungeţi la un numitor comun.

E) Asumă-ţi că ai datorii de fiu/fiică

Astea, desigur, depind de la părinte la părinte. Primul pas firesc e să nu le mai ceri bani şi să te muţi la casa ta. Dacă ai 30 de ani, eşti şomer şi atârni de părinţi ca o povară, da, au tot dreptul să ţipe la tine şi să te facă troacă de porci. Un adult responsabil se întreţine, îşi plăteşte dările şi ştie să aibă grijă de el însuşi.
Dacă stai cu ei şi ai un salariu propriu, cotizează la cheltuieli, implică-te în nevoile casei, pune osul la treabă. Dar nu le da tot salariul. Pe bune, am văzut şi acest model: Tipă, în jur de 40 de ani, divorţaţă, mutată înapoi la mă-sa, că “e nasol singură”. Munceşte, primeşte salariul, îl depune ofrandă la altarul matern, apoi când vrea să iasă la o bere în oraş:
-Dă-mi şi mie 20 de lei, mamă.
-Pentru??
-Ies în oraş cu prietenele.
-Şi ce, nu-i un bărbat acolo, să plătească el?
-Nu.
-Foarte rău. Numai la distracţie şi ieşit în oraş vă stă capul. (Şi tot aşa zece minute.)
Dacă trebuie să asculţi un sfert de oră de bodogăneală pentru propriii tăi bani munciţi cinstit, e semn că relaţia aia e greşită din rărunchi. Şi că tu ai lăsat-o să ajungă acolo.

De partea opusă a spectrului sunt copiii care şi-au abandonat complet părinţii. Au uitat de ei, le ignoră total nevoile. Şi nu, nu mă refer la părinţi abuzivi sau cei care i-au părăsit la rândul lor pe copii.
Ţine legătura cu părinţii tăi, sună-i, ajută-i cu ce poţi şi dacă au nevoie, fii recunoscător. Acum, la bătrâneţe, eşti stâlpul lor de sprijin.

Ce le-a fătat mintea

You may also like...

3 Responses

  1. boemul says:

    39, 1.90, fără burtă, fără tatuaje, fără chelie – pleată chiar. pot bea şi 5-6 pahare de palincă fără s-o iau pe arătură.
    rămâne să discutăm aspectele financiare :)))

  2. Petrea says:

    “-Dă-mi şi mie 20 de lei, mamă.
    -Pentru??
    -Ies în oraş cu prietenele.
    -Şi ce, nu-i un bărbat acolo, să plătească el?”

    Wow…

Leave a Reply to Lorena LupuCancel reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Discover more from Trollywood

Subscribe now to keep reading and get access to the full archive.

Continue reading