Pe bune, Vocea României?

Erau două showuri tv românești la care mă uitam și eu.

Unul era Chefi la cuțite, în formula de juriu Dumitrescu – Scărlătescu – Bontea. Pentru un anumit nivel de inteligență al conversației și absența meltenelii, chiar dacă în mod vizibil unii concurenți erau favorizați pe nedrept, iar alții, depunctați pe criteriul „iepurașule, iară n-ai șapcă.”

Apoi, s-a schimbat juriul și emisiunea a devenit booooooooooooooring.

Al doilea era Vocea României. Din nou, un anumit nivel de inteligență al conversației și absența meltenelii, chiar dacă etc. etc.

Nu prea aveam cum să particip la niciunul dintre ele. La Chefi, mă alungau în șuturi pentru că nu știu să prăjesc ouă ochiuri fără să scap un pic de coajă în ele. La Vocea, mă alungau în șuturi pentru timbrul meu vocal de persoană transgender care a exagerat cu suplimentele de testosteron. Either way, nu aveam ce să caut nici colo, nici colo, iar asta ajută mult experiența de spectator. Presupun că, după ce îți iei umilință publică la o emisiune, nu o mai poți viziona niciodată ca înainte.

Dar acum, în sezonul 12, Vocea a introdus cel mai nasol și mai iritant twist. Unul pe care nici o ediție internațională nu îl are, iar eu mă uit la aproape toate.

Recapitulăm formatul emisiunii: Sunt audițiile oarbe. Lumea stă cu spatele, concurentul cântă. Dacă le place ce aud, unul sau mai mulți din juriu apasă butonul de „Te doresc cu disperare” și se întorc la concurent. Dacă se întorc mai mulți, iar concurentul e piesă și fizic, și vocal, începe licitația. Și concurentul decide la ce antrenor se duce. Iar antrenorul îi dă melodii şi indicaţii preţioase până când iese sau câştigă.

Ăsta e scenariul clasic. El a devenit rețeta succesului pentru toate francizele.

Dar ce și-au zis românii?

Ia să facem circul ăsta: „Hai în echipa mea, să moară mă-sa, că fac vedetă din tine!” „Nu, hai în a mea, că eu îți provoc orgasme multiple doar cu vârful limbii.” ”Nu, hai în a mea, că eu te și iau backing vocal la următorul turneu.” ”Ratatul ăsta te ia backing vocal, eu te pun direct în locul meu.”

Iar după ce omul, amețit de promisiuni, alege o variantă de antrenor, românaşii noştri deştepţi de bubuie au introdus O NOUĂ ETAPĂ DE TRIERE.

Una în care antrenorul ăla care se jura că te ia acasă și-ți dă cu lingurița numai lapte de pasăre hotărăște brusc că tu, X și Y „nu mergeți mai departe”. Cu ce justificare? Cu justificarea „așa vrea mușchiul nostru.”

În edițiile internaționale, antrenorii aleg numărul x de talente necesare în echipă, apoi li se termină locurile și se închide butonul cu „hai la tata”. Asta presupune un pic de discernământ, să nu sari ca ars la primele triluri catifelate, dar nici să nu alungi talente legitime, că nu știi cine mai vine și cu ce. Evident, se întâmplă să mai treacă și artiști mai puțin talentați, dar asta are o logică.

Pentru că urmează faza de battle, unde echipa se reduce la jumătate. Și nu strică să ai câteva umpluturi pe acolo, pentru că e păcat să admiți numai super talente doar să le trimiți acasă după o apariţie.

De aceea, nici una dintre edițiile internaționale nu ține neapărat să mai filtreze o dată talentele. Unu, juriul pică teribil de prost, când îți promite marea cu sarea, apoi te anunță că „nu mergi mai departe”. Și doi: dacă ești extrem de talentat, dar ai venit la spartul târgului, ți se spune verde în față că nu mai e loc, dar ești memorabil și mișcă-ți osemintele încoace și anul viitor, preferabil pe la începutul audițiilor.

Pentru că vrei artiști talentați și sezonul ăsta, și sezonul viitor, și peste cinci, și peste zece ani.

Înghesuind toate variantele românești de Mariah și Whitney într-un singur sezon, nu vei reuși să le evidențiezi ca lumea pe niciunele, și mai și înfurii artiști ok, care au trăit câteva zile cu iluzia că au o șansă în concurs, s-au lăudat pe social media și pe la cluburile cu care au colaborare, doar ca să-și ia o apoteotică mu** cu acel „nu mergi mai departe” și să pice de păcălici.

În continuare, lipsa de preocupare pe care o au astfel de emisiuni față de imaginea publică a artistului participant este strigătoare la cer. Să ieși în battle sau în knock-out pentru că te duelezi cu cineva foarte, foarte talentat e una. Să ți se spună că ești în concurs, să-ți faci selfie pe Instagram și reel pe TikTok că, mamă, am întors patru scaune și să ți se trântească în nas pe nepusă masă că nu intri totuși în selecție e the shittiest shit ever.

Nu știu a cui a fost ideea asta infectă, dar sugerez să fie promovat la schimbarea rolelor de hârtie igienică la WC-urile platoului. Iar dacă străinii aplică cu mult succes un format care merge de minune oriunde în lume, ia-l cum e și nu veni cu românisme penale.

***

Vrei să mă urmăreşti în social media? Îmi poţi da follow pe Facebook şi Instagram, subscribe pe YouTube şi pe TikTok.

***

Dacă îți plac aceste articole, poți alege să-mi oferi susținerea de care am nevoie.