Azi, am ofuscat foarte tare niște cucoane cu afirmația că imnul românesc e anticlimactic, și cel al Israelului e incomparabil mai bun, și ca partitură, și ca lipici în mintea ascultătorului.
Îmi cer scuze, stimate cucoane, că am urechi și că încă funcționează.
Și ca să ne înțelegem că se poate mult mai bine decât avem noi, dragi copii, o să ascultăm împreună un imn de stat.
Un imn de stat veritabil, plin de pasiune, răsunător, mai motivațional decât o mie de cursuri de dezvoltare personală, fără a i se diminua cu nimic virtuțile muzicale.
Acest cântec este imnul de stat al Italiei.
Primul meci pe care l-am văzut în viața mea a fost ceva Cupă Europeană, nu mai țin minte exact.
Și fotbalul în sine m-a plictisit teribil. Unii alergau după o minge. Când o ajungeau, îi dădeau un șut, apoi reluau alergarea. Cam cum fac și cu femeile. 🙂
În schimb, momentul pe care mi-l amintesc și acum, momentul care mi-a ridicat părul pe brațe, a fost acela în care a început imnul Italiei, și tot stadionul a început să cânte la unison, cam așa.
Era imnul unei țări despre care nu știam mai nimic la acea vârstă, dar, din momentul audiției, mi-am dorit să aflu mai mult.
a Israelului (Hatikva) provine tot din Italia..se numea La Mantovana. scuze ca va trimit link. asa la repezeala..
https://en.wikipedia.org/wiki/La_Mantovana
foarte tare.
Imnurile mele preferate sunt: 1. Rusia 2. Germania 3. Anglia 4. Franţa. Nu că m-ar fi întrebat cineva, dar mno. 🙂