Pisicelul singuratic

Când plec cu treabă de acasă, trec pe lângă un bloc mare, cu apartamente de mai multe camere, bloc de familiști și de oameni care au nevoie de spațiu locativ.

De prima oară, am remarcat în geam, la parter, o pisică.

O pisică vizibil curată, bine întreținută, bine hrănită, care are la dispoziție confortul unui apartament mare. Dar avea o privire tristă, din care te lovea singurătatea.

Am trecut pe acolo după-amiaza. Pisica era în exact aceeași poziție, scrutând exteriorul cu dor și tristețe.

Am trecut pe acolo seara. Era lumină în casă, pisica nu mai era la geam. Nu sunt genul de creep care se uită în casele oamenilor să vadă cum au înăuntru, m-am asigurat doar că are parte de iubire omenească și am plecat.

Diminețile și după-amiezele, pisica respectivă e în continuare pe poziție, la geam, iar fățuca ei îți sfâșie inima.

Tot privind acest animăluț, mi-am dat seama de o mică problemă: Ne luăm animale de companie, dar noi nu mereu avem timp să le oferim companie lor.

Am fost și eu în situația când munceam în două joburi. Plecam de acasă dimineața, ajungeam seara. Și când ajungeam, îl hrăneam pe Pulică, mâncam și mă culcam. În perioada aceea, pisicul a făcut nisip la rinichi. De când am avut grijă să prioritizez și să investesc timp doar în proiecte care se justifică financiar și cu program rezonabil, boala aia de rinichi nu s-a mai manifestat niciodată, deși pisicul are acum 16 ani.

E adevărat că multe din bolile noastre sunt pe bază emoțională, dar în cazul animăluțelor, acest fapt se aplică cu atât mai mult. Să ne punem în pielea lor. Imaginează-ți că ești copil mic, abandonat misterios pe străzile unui oraș mare, ți-e foame și țipi după ajutor. Vine un gigant binevoitor, te ia de pe jos, te spală, te hrănește, te alintă, te crește. Nu cunoști pe nimeni pe lume, nu ai pe nimeni cu excepția acelui gigant. Și ăla începe să te lase singur și claustrat jumătate de zi. Conexiunea lor emoțională cu noi e exclusivă, pentru că noi suntem singura lor familie și singurul lor prieten.

Ce e de făcut?

Cum combatem orele acelea de singurătate dureroasă, sentimentul de abandon, tristețea din ochișorii animalelor noastre de companie rămase fără de companie?

Cea mai la îndemână soluție mi se pare: mai adoptă unul.

Sau dacă vrei să devii acum stăpân de câine / pisică, ia doi pui. În special dacă te știi super ocupat, pleci în zorii zilei de acasă și vii după lăsatul întunericului.

Oricum aduni păr în fiecare zi. Ce ți-e să aduni un pic mai mult. Folosești tot mătură, făraș, role adezive, etc., și pe exact aceleași suprafețe.

Ce ți-e să cureți o litieră sau două? Ce ți-e să speli o farfurioară sau două?

Pentru tine, sunt doar câteva minute în plus de muncă. Pentru animăluț, e șansa de a avea un tovarăș permanent și de a nu mai experimenta abandonul dureros.

Aș avea însă un amendament. Și anume,  că nu toate animalele au aceeași personalitate. Pulică mă miaună din lift. E disperat după afecțiune și are o nevoie constantă de a arăta afecțiune. E genul de pisoi care te linge pe cap după ce ieși de la duș, să nu cumva să te strice apa. Ai aici un articol în care descriu cum mă împiedică să plec de acasă. Lui i-ar prinde bine un companion, după ce se termină autoizolarea pandemică.

Dar pisicile unor prieteni sunt perfect satisfăcute cu singurătatea lor. Când pleacă omul, se lungesc pe canapea, dorm neîntoarse, se mai duc la bolul cu mâncare și la cel cu apă, mai ascut gheruțe, și se culcă la loc. Nu au absolut nici o nevoie suplimentară de interacțiune.

Cum ne dăm seama ce simt animăluțele în absența noastră?

Luăm unul dintre telefoanele vechi, dar încă funcționale (toți avem vreo trei, cred, și le folosim în caz că ne crapă actualul), îl încărcăm la 100%, pornim camera și plecăm la ale noastre. Când ne întoarcem, examinăm comportamentul blănosului. Dacă se flendurește stresat de colo colo, sau dacă, dimpotrivă, se lungește cu oole în soare și o arde chill ca un jamaican proaspăt fumat.

Și acționăm în consecință.

 

***

Dacă v-a plăcut acest text, puteți susţine activitatea siteului cu o donaţie.

***
Vrei să mă urmăreşti în social media? Îmi poţi da like pe Facebook, follow pe Twitter şi Instagram, subscribe pe YouTube.

***

Ascultă Jet pe Spotify, cumpără piesa pe iTunes sau pe Amazon Music.

Ce le-a fătat mintea

You may also like...

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: