Poem de iubire duminicală (motanului Pulică)

Primul lucru cu care mă întâlnesc dimineaţa

Este o coadă peste faţă

Şi un trupuşor moale lipit de ureche

Ca un celular către Dumnezeu.

Apoi aud un “mrrau” mic, discret şi somnoros

Un “bună dimineaţa”

Şi o limbă aspră ca şmirghelul,

Dar paradoxal de tandră,

Cel mai blând şmirghel din lume

Începe să-mi facă potecă prin cap,

Probabil în căutarea păduchelui imaginar.

Ne îmbrăţişăm şi toarcem.

E duminica perfectă.

Motanul îşi bagă boticul în încreţitura plăpumii

Să îşi încropească o formă oarecare de întuneric

Să mai doarmă puţin

Şi-şi plasează o lăbuţă peste tine

Ştie că urmează prima trădare a zilei,

Goana după cafea prin colonii.

Şi caută să nu te lase.

Iar tu îi mângâi blana deasă, moale,

Cea mai luxuriantă catifea a naturii,

Şi-ţi doreşti pentru o secundă să te transformi în purice

Să te arunci cu boltă în oceanul ăla de păr bogat şi fin

Apoi să te contopeşti cu pielea albă care se întrezăreşte când îl mângâi pe burtică

(Da, motanul meu mă lasă să-l mângâi şi pe burtică, după nişte boli pe care le-am depăşit împreună.)

Să-i intri în organele interne, să i le învălui în tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte,

Iar motanul tău devenit Supercat Atotputernicul

Să deschidă aripi vaste, cât orizonturile

Şi să zburaţi pe o planetă numai a voastră.

Apoi îţi dai seama că lipsa cofeinei te face să aberezi,

Te dai jos din pat

Cauţi papucii pe care ţi i-a luat la fotbal seara trecută

Găseşti numai unul,

Bun şi ăla.

Celălalt e sub vreun dulap, sau proiectat în realitatea paralelă din care tocmai te-ai desprins.

În fond, ce nevoie are un purice de papuci?

Ocoleşti turnul de căţărat pe care nu se caţără

Şi cutia turnului de căţărat, care a devenit jucăria lui preferată.

Opa, în cutie apare şi al doilea papuc.

Murmuri “bag pula-n mă-ta” cu infinită iubire.

Şi două lăbuţe îţi prind glezna din mers.

“Mraaau!”

Traducere:

“Credeai că-ţi faci cafea fără să-mi dai să mănânc, vaco?”

Pui apa la fiert.

Da, ai putea să-i dai să mănânce, dar îţi place cum se roagă

Şi se alintă de piciorul tău

Şi-ţi pune lăbuţele pe genunchi,

Şi te priveşte adânc în ochi, ca şi cum te-ar hipnotiza.

Şi-şi împinge capul în talpa ta,

Şi explică: “Mrrrraaaaaau!”

Apa s-a fiert. Pui cafeaua şi o mai dai o dată în clocot.

Picioarele nu-ţi mai aparţin

Sunt culcuş pisicesc.

Apoi te îndupleci,

Îi pui pieptul de pui în farfurioară.

Se mai alintă o dată de tine luuung, până-n vârful cozii.

Apoi uită un sfert de oră de tine.

Pentru că nici o iubire,

Indiferent cât de focoasă şi de eternă,

N-a rezistat în faţa unui

Piept de pui.