Se caută un erou

Cu Cosmina Santa m-am împrietenit pe Facebook şi am colaborat acum ceva vreme cu content online pentru businessul ei. E o fată bună, mereu săritoare şi dornică să-i ajute pe oamenii aflaţi în situaţii dificile. Aşa a ajuns în conjunctura despre care urmează să vă povestesc în acest articol.

Totul a început cu câteva zile înainte de Crăciunul lui 2015. După mulţi ani de corporaţie, Cosmina câştigase suficient, şi ca bani, şi ca experienţă, să îşi deschidă propria afacere. Era mama unei fetiţe adorabile şi avea o relaţie armonioasă. Şi totuşi, după cum a remarcat tanti care-i făcea curăţenia de Crăciun de ani buni, Cosmina nu-şi împodobea casa, nu cumpăra ornamente, brad, globuri sau alte decoruri tematice. De această dată, femeia a întrebat-o: de ce nu? Iar Cosmina i-a explicat că, din punctul ei de vedere, e mai important să ofere aceşti bani cuiva aflat într-o situaţie dificilă, decât să-i dea pe prostioare.

Şi atunci, doamna menajeră i-a spus povestea a două fetiţe care trăiau în condiţii de nedescris.

Sora doamnei se măritase cu un cretin violent, pe care sperase să-l îmbuneze făcându-i copii, ca toate româncele cu educaţie de modă veche care se expun astfel şi mai mult abuzului. La data respectivă, cei doi divorţaseră deja, dar sărăcia lucie îi obliga să împartă aceeaşi casă veche, în Izvoarele, lângă Vălenii de Munte. Boul îşi bătea în continuare fosta nevastă ca şi cum nici un act nu ar fi stabilit finalul căsătoriei, şi insista ca atât ea, cât şi fetiţele să plece cât mai repede, pentru că intenţiona să-şi aducă în casă noua iubită.

Despre eventuale obligaţii şi responsabilităţi de părinte habar nu avea.

În acel moment, Alexandra, fetiţa mai mare, avea 17 ani şi era o elevă eminentă, iar Gabriela (foto), cea mai mică, avea 13 şi lua note bune şi ea, deşi era foarte bolnavă: avea noduli tiroidieni şi o tumoră vasculară la coapsa dreaptă. Acestea se traduceau prin stări de rău din ce în ce mai accentuate, ameţeli, dureri care-i produceau greaţă, şi adeseori se simţea prea slăbită să meargă la şcoală.

Din puţinii ei bani câştigaţi ca menajeră cu ziua, mama Gabrielei o dusese la diverşi medici, şi la Bucureşti, şi la Târgu Mureş, dar toţi aceştia refuzaseră să se implice, spunând că “nodulii tiroidieni nu trebuie atinşi pentru că nu e nimic grav”, iar, în ce priveşte tumora vasculară, i s-a spus de la obraz că fata poate muri pe masa de operaţie.

Preocuparea tatălui prins în mrejele pasiunii nebune faţă de noua femeie se rezuma strict la a le şti plecate cât mai rapid de acasă, fără să-l intereseze unde. Că aşa e românul neaoş, părinte până-n dinţi.

Pe de altă parte, mama fetelor se apropia de 50 de ani, drept care, cum se întâmplă în provincie, nu mai voia nimeni s-o angajeze cu carte de muncă şi un venit stabil care să-i garanteze plata unei chirii, şi faptul că avea acest copil bolnav care trebuia supravegheat reprezenta încă o problemă în ochii potenţialilor angajatori.

Cosmina şi-a sunat prietenii, să vadă ce se poate face. Împreună, un grup de mici întreprinzători din Bucureşti au hotărât să închirieze un apartament în Vălenii de Munte pentru mamă şi fetele ei, să le trimită lunar contravaloarea chiriei şi a tratamentului medical al Gabrielei, urmând ca mama, din munca ei de menajeră, să asigure cele necesare traiului zilnic.

Au găsit o locuinţă de două camere, au mobilat-o şi utilat-o, şi, după câteva luni, în 2016, au găsit un specialist care a operat-o de nodulii tiroidieni. “A fost operată la Spitalul Militar şi, din cauza condiţiilor mizere, medicul a trimis-o acasă a doua zi după operaţie. Riscul ca ea să intre în contact cu vreo bacterie nasoală era prea mare. Problema aceea s-a rezolvat atunci.”

Liniştea şi pacea din apartamentul nou şi-au spus cuvântul. În toamna lui 2016, fata cea mare, Alexandra, a intrat la Politehnică, şi de atunci, ia bursă de merit. Stă în Bucureşti, la cămin, dar îşi vizitează familia în fiecare weekend. Învaţă cu disperare şi furie, pentru că ştie că educaţia e unica ieşire din situaţia degradantă şi umilitoare la care sunt expuse sute de mii de femei cu vieţi asemănătoare cu a mamei sale.

Şi cea mică a trecut cu bine, cu note mari, examenul de capacitate de la finalul clasei a opta. După operaţia la tiroidă, au trebuit s-o lase în pace până după examene.

Apoi, au reluat căutarea. Au fost la diverşi medici ortopezi, chirurgi ortopezi, chirurgi vasculari, medici pediatri din Bucureşti şi din Timişoara, să rezolve problema tumorii vasculare din picior. Nimeni nu-şi asuma responsabilitatea, toată lumea pretexta că riscul e prea mare. Iar copila se simţea din ce în ce mai rău. Avea ameţeli din ce în ce mai pronunţate şi zile în care îi curgea sânge din nas şi nu se putea ridica din pat.

În cele din urmă, dintr-o cunoştinţă în alta, au ajuns la un medic de la Fundeni care a spus că se poate rezolva cu o embolizare. Adică, astuparea venei care transporta sânge spre tumora formată pe vasul respectiv.

Dar medicul respectiv nu a făcut el însuşi procedura, ci şi-a delegat unul dintre rezidenţi, şi nici n-a consultat-o după operaţie. Mama, femeie simplă, nu l-a tras la răspundere pentru neimplicare, şi l-a crezut când i-a spus că e normal ca fata să aibă în continuare dureri şi să nu poată merge o perioadă.

Apoi, brusc, medicul a început să se dea de negăsit. Cum adică de negăsit? o întrerup eu pe Cosmina. În fond, Fundeni-ul e un loc binecunoscut şi n-ai cum să te dai de negăsit. Păi, nu răspunde la telefon, şi de câte ori mama merge să-l caute personal, nu e niciodată la birou.

Aaaa, m-am prins, zic eu. Ăsta a fost angrenat de cunoştinţele tale distinse din elita Bucureştiului, dar când a văzut că pacienţii sunt pălmaşi simpli, şi-a băgat piciorul.

OK, văzând că specialistul a dispărut ca măgarul în ceaţă, iar starea copilei e din ce în ce mai gravă, au găsit un alt medic, care i-a spus că operaţia respectivă n-a făcut decât să înrăutăţească situaţia, că e un caz de malpraxis şi că s-a format un hematom care se va tot mări în timp.

Cosmina i-a propus mamei să-l dea în judecată pe expertul cu embolizarea, dar mama a refuzat. Nu are timp să umble pe la judecătorie, şi nici bani. Prioritatea ei e să-şi îngrijească fata şi să muncească, să-i ofere cele necesare.

Alţi doi specialişti au consultat-o între timp. Nici unul nu se bagă să repare ce a stricat superficialitatea specialistului de la Fundeni.

Pentru că e foarte bolnavă, fata lipseşte mult de la şcoală, iar când reuşeşte să se ducă, e ţinta unui bullying de nedescris. Şi nu doar din cauza colegilor, invidioşi pe notele ei mari. Ci inclusiv profesoara de matematică, o adultă, care ar fi trebuit să fie conştientă de lupta imposibilă pe care o duce acest copil zi de zi cu propria sănătate, i-a spus: “E bine că înveţi, că la cât eşti de urâtă, n-ai nici o şansă să te măriţi cu unul bogat.”

Un copil insultat pe bază de înfăţişare de propria profesoară. 

Acum, Cosmina vi se adresează vouă, iubiţi cititori. Dacă se nimereşte vreunul dintre voi care poate contribui şi financiar, o poate contacta pe Cosmina pe Facebook, aici.

Dar prioritatea e: găsirea unui medic bun şi devotat, specialist în profesia lui, care să salveze viaţa acestui copil. “Mi-e groază că moare cu zile”, spune Cosmina.