Sunt multe tradiţii populare care mi se par neplăcute şi gratuit agresive. Dar există şi o tradiţie pozitivă şi benignă, care merită sărbătorită şi păstrată, iar aceea este reprezentată de mărţişor.
Ca majoritatea obiceiurilor locale, şi acesta e întins prin toată Peninsula Balcanică: Martenitsa în Bulgaria, Martinka în Macedonia, etc., şi presupune să porţi o mică broşă, un simbol al norocului pe care îl doreşti pentru noul an, legat cu fire magice de diverse culori, care depind de la o regiune la alta. Obiceiul mainstream este cel cu un fir alb şi unul roşu, împletite, sugerând succesiunea iernii şi a verii, a frigului şi a căldurii, sau, mai exact, propria noastră versiune de yin-yang.
În anumite regiuni, este oferit fetelor de băieţi, ca o expresie elegantă a interesului amoros. Dar ce mi se pare smart este că, într-o parte a Moldovei şi în Bucovina, e oferit băieţilor de către fete, tot ca o expresie a interesului amoros. Aşa află şi gigel care gagici sunt interesate în mod real de el şi nu latră la copacul greşit. Deşi am întrebat la un moment dat un băiat bucovinean: OK, şi dacă fata care-ţi place nu-ţi dă mărţişor, ce faci? „Cum ce fac, o curtez în continuare.”
Mărțișorul e o manifestare a creativității omului din popor – evident că oamenii de altădată nu aveau tarabe de chinezării, iar dacă voiau mărțișoare, și le creau de unii singuri, cu măiestrie și meșteșug. E o manifestare a gândurilor bune, a naturii care se trezește la viață, a tuturor speranțelor de bine pentru anul nou și a bucuriei de a trăi.
De aceea, dacă vrei să sărbătorești românul din tine, poți să o faci cu un mărțișor. Nu e obligatoriu să-l iei de pe tarabă. Poți și tu să confecționezi o floricică din material textil roșu și să-i legi un fir specific alb – roșu, sau poți să iei o bijuterie și s-o legi transformi în mărțișor cu firul aferent.
Poți să devii creativ. La final, vei găsi bucurie și mândrie în mărțișorul tău unic, și gândurile bune manifestate cu toată onestitatea vor da roade bune pentru tine.
Bonus: Nu mai împărți mărțișoare din obligație. Oferă-le persoanelor la care ții în mod onest, și caută să dăruiești iubire cu ele. Când vom înceta să executăm obligații și vom dărui iubire cu fiecare mic gest, vom ieși din rutina existatului pe pilot automat și vom începe să trăim.
Bucurați-vă de primăvară, oameni dragi!
***
Dacă apreciezi acest articol, poți susține la rândul tău site-ul în singurul mod care contează. Aici. Pentru donații de 50 de euro sau mai mult, îmi poți propune tu un subiect. Pentru donații de 25 de euro sau mai mult, poți propune o poezie pentru cele 365 de zile de poezie.
***

***
Vrei să mă urmăreşti în social media? Îmi poţi da like pe Facebook, follow pe Twitter şi Instagram, subscribe pe YouTube şi pe TikTok.


Sh*t They Say