Eu ţin cu Ryan Gosling

A fost o mică furtună în pahar cu apă când s-au anunţat nominalizările la Oscar, pentru că Margot Robbie n-a fost pe listă, în schimb partenerul ei, Ryan Gosling, da, chit că filmul se numea Barbie, nu Ken.

Multă lume a interpretat acest fapt ca pe o manifestare a patriarhatului în cinema. Cum să nominalizezi leadul masculin din filmul feminist al anului, şi să ignori leadul feminin?

Mie, sincer, mi se pare o decizie artistică, bazată strict pe calitatea interpretării celor doi actori ÎN ACEST FILM. Sunt mare fan Margot Robbie, dar, şi vara trecută, când am făcut recenzia filmului, am scris elogios în mod special despre interpretarea lui Gosling. Aici.

Margot Robbie a primit un rol de păpuşă şi a înţeles să joace o păpuşă. Care, pas cu pas, se trezeşte la viaţă. Şi totuşi, cumva Robbie nu a ieşit cu nimic din ce spunea scenariul că are de făcut.

Ryan a primit un rol de păpuşă, dar l-a investit cu extrem de multă emoţie nedefinită, legată de limitele condiţiei sale, de ingenuitate combinată cu dor de mai mult şi cu o umanitate pe care o manifestă chiar şi în cele mai aparent facile dialoguri. Exemplu:

Propunerea asta simplă putea să iasă greţoasă şi nasoală în atât de multe moduri, dacă plusa în orice altă direcţie. Dar i-a dat exact nivelul adecvat de puritate şi de emoţie, să înţelegem că avem de a face cu o păpuşă, şi totodată, să descoperim toate emoţiile care se ascund în acel piept de plastic.

Pentru a evalua tot ce aduce Gosling în plus faţă de scenariu, iată scena Mojo Dojo Casa House, după ce Barbieland e infestat de mentalităţi patriarhale.

Geniul actoricesc al lui Gosling se vede în nuanţele interpretării. În plin speech patriarhal, apare Barbie să-şi revendice casa. Replicile din scenariu spun: Asta e casa mea acum, nu mai stai aici.

Daaaar remarcăm cum, în momentul în care Barbie apare în scenă, pentru două secunde, Ken redevine un băieţel îndrăgostit cu un zâmbet larg pe faţă, apoi îşi aminteşte brusc că e mascul feroce şi alfa?

Acest detaliu putea lipsi, iar scena ar fi avut coerenţă şi continuitate. Dar, pentru că Gosling l-a adăugat, ne dă un strat suplimentar al poveştii şi al personajului. Care subliniază ideea de dragoste neîmpărtăşită.

Fiecare replică şi mişcare a lui Ken e infuzată de acest plus de nuanţă şi complexitate emoţională. Sigur, e şi meritul regizoarei că i-a permis să vină cu toate astea, când putea pur şi simplu să-l reteze şi să spună: Fă ce scrie în scenariu şi atât!

Dar faptul că Gosling a luat rolul unei păpuşi blonde şi l-a îmbrăcat pe interior cu un ocean de sensibilitate, candoare şi suferinţă, şi toate astea fără să creeze disonanţă în nota generală de comedie şi basm a filmului, au fost o încântare pentru mine ca spectator şi ca iubitor de artă.

Sper din suflet să-şi ia Oscarul, ar fi binemeritat.

***

Dacă apreciezi acest articol, poți susține la rândul tău site-ul în singurul mod care contează. Aici. Pentru donații de 50 de euro sau mai mult, îmi poți propune tu un subiect. Pentru donații de 25 de euro sau mai mult, poți propune o poezie pentru cele 365 de zile de poezie.

***

***

Vrei să mă urmăreşti în social media? Îmi poţi da like pe Facebook, follow pe Twitter şi Instagram, subscribe pe YouTube şi pe TikTok.