Am cerut fragmente literare hazlii involuntar, să le satirizăm. Mi-a răspuns un cititor numit Răzvan Koreni, cu o creație proprie. M-a rugat să i-o iau la mișto. Ceea ce fac, dar cu oarecare frică, pentru că citind-o, am realizat că și bărbații au ciclu. Și prin urmare, PMS.
Dacă vă adunați 40.000 de likes pe Lorena Lupu Artist Page, promit să fac și videouri în care citesc aceste minunății.
Dar să lăsăm bardul să grăiască:
Ești fericită?
Am înțeles, voi trage dungă peste
Nădejdea inutila. Fă la fel.
Se pare că ea făcuse anticipat, bro, de vreme ce nădejdea e inutilă. Recomandarea asta e futilă.
Nu te mai cânt în versuri niciodată
Și nici nu știu de ai să mai citești
Dar de unde știi că citea până acum? Poate tu trimiteai linkuri și ea bombănea tu-vă-n gură cu spamul vostru.
Din întâmplare rândurile-acestea
În care aș vrea sa fii ce nu mai ești.
Uite, ăsta e chiar un vers decent. Și autentic. Primul.
Nu te mai cânt în versuri niciodată.] ”
Ion Minulescu a sunat, își cere repetițiile de versuri înapoi.
– Intro
El Nino feat Eufonic, Jianu, Samurai,Stres-„Adio, Maria!„
Frățiorii mei poeți, hai să vă spun o chestie. Trimiterile astea la melodioare mi se par penibiluțe. Le tot văd în poezie pe internet și nu le înțeleg. E treaba ta de poet să creezi muzica specifică a textului prin cadență și flow.
Era și timpul…
Bine te-am găsit în marea ta minciună.
Mă doare sufletul atunci când te privesc și observ în ce hal ai putut să ajungi. Pentru ce?
Vaaaai. Asta îmi amintește de mesaje pe facebook: Ce faci frumy, vii la un sukk? Mnup. Bine, atunci ești urâtă și grasă.
De ce această apucătură masculină: când problema e că nu te f, tu mimezi că problema e în ce hal a ajuns? Stă tot unde stătea când te f-ea, avea cam aceiași bani, nu s-a schimbat nimic. N-a ajuns nicăieri, e tot acolo. Nu mai faceți asta. Nu obțineți decât încă câteva femei furioase care se rad în cap și scriu pe net că vor moarte tuturor bărbaților.
Nu o să te jignesc, în niciun fel, poți să stai linistită.
Pariez că ba da.
Nu vreau să mă răzbun, pentru că nu ăsta e genul meu. Sunt Răzviiiii…
Lol. În ce hal a ajuns?
Mă știi tu.. sau poate doar ai impresia asta.
Sau, în punctul în care e eul narativ cu iubita din text, nici n-o foarte interesează.
Vreau să raspunzi la niște întrebări, nu mie. Vreau să mergi în fața oglinzii și să vorbești cu persoana pe care o vezi acolo, să-i spui ce simți, cum ești, dar să fii sinceră, te rog.
Îți dai seama că o să facă fix asta la recomandarea ta expresă, haha.
Eticheta … Mă rog, etichetele pe care le ai, nu sunt puse de mine, doar ca să știi.
Tehnică clasică de gaslighting. Eul ăsta narativ e cam mârșav. Încearcă să inducă paranoia în interlocutoare. Că poate dacă se simte apăsată de peer pressure, îl mai f o dată în silă.
Dar e ok, eu nu o să te judec, e viața ta, ești liberă să faci ce vrei, nu ești o jucărie, nu te dețin. Nu sunt aici să îți spun ce să faci, ce e bine și ce e rău. Te las cu o enigmă:
Spune-mi, tu ești mândră de tine? Ai vrea să ai un copil așa?
Wooowww. La genul de iritare pe care o induce acest discurs, cred că răspunsul va fi: Cea mai mândră. Vreau să am cinci copii așa, preferabil cu tata, că mai bine îl f pe el decât pe tine.
Stau și mă gândesc cum..
Nu o să te jignesc, în niciun fel, poți să stai linistită. Nu vreau să mă răzbun, pentru că nu ăsta e genul meu. Sunt Răzviiiii…
Mă știi tu.. sau poate doar ai impresia asta.
Vreau să raspunzi la niște întrebări, nu mie. Vreau să mergi în fața oglinzii și să vorbești cu persoana pe care o vezi acolo, să-i spui ce simți, cum ești, dar să fii sinceră, te rog.
Eticheta … Mă rog, etichetele pe care le ai, nu sunt puse de mine, doar ca să știi. Dar e ok, eu nu o să te judec, e viața ta, ești liberă să faci ce vrei, nu ești o jucărie, nu te dețin. Nu sunt aici să îți spun ce să faci, ce e bine și ce e rău. Te las cu o enigmă:
Spune-mi, tu ești mândră de tine? Ai vrea să ai un copil așa?
Bro, vezi că te repeți. Și crede-mă, pasajul nu e atât de memorabil să merite. Doar dacă tu, autorul, ții de fapt cu iubita și încerci să mă faci să văd ce pain în zona dorsală era eul poetic și câtă dreptate are ea să îl dea naibii, dar mă îndoiesc că ai intenții atât de alambicate.
Stau și mă gândesc cum..
Te-am cunoscut, te-am ajutat, te-am certat, te-am educat, te-am iertat, te-am apărat, te-am iubit, ti-am oferit și tu mi-ai luat, după care m-ai trădat…
OK, ăsta e un vers decent și cu sens, dar dacă nu îmi trimiteai fragmentul în mod deliberat pentru citit, ci era o carte cumpărată de mine să mă relaxez, nu ajungeam până aici. Dacă vreau să citesc elucubrații de genul, intru în mesaje private pe facebook și le citesc gratis de la necunoscuți.
Așa că … Ce zici?
Vrei să mă iei peste picior… păcat că te împiedici.
Lol. Asta ar fi putut fi cute, dacă nu venea după tot oceanul de victimizări de femeie la ciclu de mai sus. Așa, mă face doar să dau ochii peste cap.
Ești convinsă că le știi pe toate? Crede-mă, nu știi tu, ce știu pereții.
Huh? Asta îmi aduce aminte de un banc:
-Nenorocitule, știu tooot! Tooot!!
-Da, bine. În ce an a avut loc bătălia de la Rovine?
Care e rostul acestei remarci cu știutul tot, sau pe toate, dacă contextul e o despărțire, nu teză la istorie?
Oare ai rămas cu ceva din ce am vorbit până acum?
Jetonul meu e pe: cu o durere de cap.
Vreau să te mai rog ceva..
O, nuuu.
Nu mai îmi folosi numele, nu mai vorbi în locul meu și încetează să folosești jocurile tale copilărești pe mine.
Era mai interesant să ne dai în poezie mai multe ipostaze în care ți-a folosit numele și etc, decât să ne înșiri toate clișeele nefu… ului din toate timpurile. Să pot empatiza, eu, cititor, cu problema. Așa, nu mi-e deloc clar ce s-a întâmplat, văd doar un tip foarte rănit în orgoliu care încearcă să mimeze că decizia despărțirii e a lui, deși ea e cea care are alte interese.
Aici încheiem telenovela.
Thank YOU, LORD JESUS!
Te uiți în ochii mei și îți dai seama că s-a terminat… de fapt, în ce ochi să te mai uiți?
ok, dar gata, da? Că am programare la coafor în 20 de minute și mă ții.
Te pup, acolo unde cândva găseam o inimă.
Ăsta ar fi putut fi un final bun. Dar nu la acest talmeș -balmeș de orori.
Sfat prietenesc.
Stabilește mintal situația: Vasilica îl părăsește pe Ionel pentru că motiv. Să zicem, n-are bani, el e frustrat că n-are bani, ea e frustrată că n-are bani și în ultima vreme, o tot vede că își dă likes pe Facebook cu Codin Maticiuc.
Automat, și frustrarea capătă un sens clar, și trăirile devin mai empatizabile, și ne putem identifica și noi cu emoțiile lui.
Dar când o poezie seamănă cu ieșirea isterică a unui gigel care îți dă add și se bagă direct la mesaje private să te întrebe ce faci în seara asta, și nu-i place replica “nimic care să te privească”, m-ai pierdut de cititor.
N-aş putea prezenta un asemenea demers decât într-un registru intenţionat autorironic:
Ştiu că mă placi, a dracu’ pielea pe tine,
Nu-mi răspunzi la mesaje private?
Nu-i problemă, mai trimit,
E ok, e gratis
Şi noaptea e lungă
Iar filmele p***o au prostul obicei să se termine prea repede
Iar actriţele de pe ecran
Nu reacţionează niciodată când le spun adevărul: că sunt cele mai josnice c***e
Şi că vreau să le scot la un suc.
Şi tu eşti c***ă, băi, c***o,
Dacă nu erai, îmi răspundeai.
Dar nimeni, nici măcar Dumnezeu
Nu-l ignoră pe Fane Caisă!
Ai înţeles, c***o?
Dă seen o dată, nesimţito!!
Aşa, fă, blochează-mă,
Naţie de blocate vaginal ce sunteţi!!
Nu, bunico, nu sting lumina, învăţ la fizică, în plm.
Am lucrare mâine!
***
Când tu, autorul, vezi lucid cât de prost făcut grămadă e personajul pe care îl propui, poţi înşira o tonă de clişee stupide pe care le plusezi deliberat. Dar nu ai cum să faci poezie de calitate cu ele la modul serios.
***
Dacă v-a plăcut acest text, puteți fi susținători de nădejde.
***
Vrei să mă urmăreşti în social media? Îmi poţi da like pe Facebook, follow pe Twitter şi Instagram, subscribe pe YouTube.
***
Ascultă Jet pe Spotify, cumpără piesa pe iTunes sau pe Amazon Music.



Pic de milă n-ai avut, totuși chiar am râs la unele faze, a fost interesant să văd cum reacționează o persoană care nu mă cunoaște la articol. Mișto ideea, Lorena :)!
Nu era un text care să incite la milă. Vezi, totuşi, comentariile de pe pagina şi contul meu. Fetele spun că sunt cam blândă. 🙂