Opt lucruri pe care le înveţi când adopţi o pisică

Oricine citeşte acest site ştie cât de mult iubesc eu pisicile. Mi se par cele mai frumoase vietăţi pe care creatorul, natura, evoluţia sau oricine altcineva le-a făurit vreodată. Mi se par perfecte în toate imperfecţiunile lor, iar dacă aş câştiga premiul cel mare la loterie, probabil că aş cumpăra un imobil şi l-aş face cafenea cu pisici, iar pe Pulicăsplendoaremaximă, rege.

E evident că această mică minune cu patru picioruşe a apărut pentru a ne face pe toţi mai înţelepţi, şi iată lecţiile inestimabile pe care le căpătăm dacă decide să intre cu lăbuţele ei catifelate în vieţile noastre, şi suntem suficient de inteligenţi să o primim cu braţele deschise şi un bol de hrană umedă.

Iubirea nu se cuvine de la sine.

Îi mai auzi pe câte unii că da, uite ce necondiţionat te iubeşte un câine, chiar dacă îl abuzezi, îl baţi, îl înfometezi, şi ce najpa e pisica pentru că nu-ţi permite cele de mai sus.

Şi de fiecare dată mă oripilez de narcisismul flagrant al acestui mod de gândire. De ce ai vrea un animal care să tolereze abuz, bătaie şi foame, dacă intenţia ta e să ai grijă de el?

Eu sunt extrem de liniştită în privinţa iubirii condiţionate. Pentru că nu am adoptat un animăluţ să-i testez limitele de foame, durere şi altele de genul. Am adoptat un animăluţ să am grijă de el, să-l hrănesc, să-i cumpăr nisip, să-l mângâi, să mă joc cu el şi să am grijă să aibă mereu tot ce-i trebuie.

Şi da, te iubeşte dacă îi meriţi iubirea. Aşa cum e normal.

E perfect în regulă să n-ai chef

Toţi, şi voi şi eu, avem acele momente de “ia hai marş toţi”, momente când n-ai chef nici de Ioneasca, nici de Popeasca, şi pur şi simplu vrei să stai în linişte cu o sticlă de vin.

Şi atunci, vine lume să te mustre că de ce eşti naşpa şi aiurea. Repet, nu e vorba de ceva serios, nu e vorba de vreo obligaţie contractuală, pur şi simplu tu vrei să fii lăsat în pace şi alţii nu şi nu, că ei au dreptul să emită pretenții neremunerate la timpul tău.

Maiestatea ta pisica ştie să-ţi facă foarte clar momentul când vrea linişte şi singurătate. Şi, ca o veritabilă #bossbetch, îți trasează limitele dincolo de care nu te duci. Până aici, sau o să ai model de gheare pe față. E o lecție de care mulți gigei au disperată nevoie

Mângâierea e o artă de sine stătătoare

Ştiţi întrebările alea din cărţile de copii: ce ne dă vaca? Lapteeee. Ce ne dă oaia? Lânăăă, lapteee şi mieluşei de paşte. Ce ne dă pisica? Alint.

Infinitul modurilor în care te iubeşte şi te alintă o pisică e fascinant. Cum ţi se lipeşte de suflet. Cum vine brusc lângă tine şi-şi aşază căpşorul pe mâna ta. Cum ieşi din duş cu părul ud şi începe să te lingă pe cap, să nu răceşti. Cum se întinde pe canapea, lângă tine, apoi face o mişcare insesizabilă şi se pomeneşte lipită de tine, ca din întâmplare. Şi aşa mai departe. Cred că pisicarii mei vor avea de enumerat alte mii de moduri în care doamnele mâţe îi răsfaţă cu iubire.

Nu ai nimic de demonstrat

O parte din educaţia pe care o primim ne spune că trebuie să demonstrăm perpetuu că suntem buni, competenţi şi excepţionali. Să fim mereu respectuoşi, chiar dacă nu avem parte de respect, să arătăm, să ilustrăm, să dăm extemporal.

O pisică nu are nimic de demonstrat şi e ceva superb şi maiestuos în această indiferenţă totală faţă de aşteptări. Dacă n-are chef de joacă, n-are chef şi punct. Nu o interesează părerea ta despre ea. Nu caută să se scuze că n-are chef de joacă. Nici să se dea rotundă pe lângă tine. Există şi atât, iar această simplitate e absolut irezistibilă. Şi culmea, când nu vii cu agendă prefabricată şi scenarii dinainte regizate, eşti cel mai spontan şi, prin urmare, cel mai captivant.

Nu are rost să te agiţi inutil

Noi, oamenii, tindem să ne lăsăm cuprinşi de frică / anxietate pe baza oricărui răhăţel infim, uşor de soluţionat. Şi în loc să ne bucurăm de fiecare moment al vieţii, stăm să ne crizăm pentru drobul de sare, ca eroii lui Ion Creangă. Btw, eu am alergie cu bube la exagerările de limbaj din “Amintiri din copilărie”, dar “Prostia omenească” mi se pare bijuterie literară pură.

De când am pisică, am văzut calmul superior şi faraonic cu care “cannot be bothered” şi am înţeles sensul profund al expresiei “cannot be bothered”.

Pentru că liniştea ta e importantă şi pentru că nu ai de ce să oferi altora putere asupra stării tale de spirit. TU eşti eroul principal al poveştii tale, nu ei.

E ok să-ţi placă să mănânci

Am crescut într-o perioadă în care toată lumea, mai ales la şcoala de actorie, ţinea predici despre diete şi o femeie care nu era slabă băţ nu avea cum să nu fie artistă. Dar nu era doar şcoala. Toate revistele glossy vorbeau despre diete extreme, toate modelele promovate erau piele şi os, toate asistentele tv erau genul căruia îi cântai la xilofon pe coaste. Prin urmare, mi-am petrecut ani în şir simţindu-mă vinovată pentru fiecare îmbucătură, mai ales după fatidicul 6 seara.

Mda.

Aţi văzut cum mănâncă o pisică?

Ca şi cum ar fi plăcerea absolută a vieţii.

Modul în care devorează hrana, mai ales când e cărniţă de pasăre sau un plic gourmet, pasiunea şi bucuria, sunt elocvente şi grăitoare. Practic, noi cei care flămânzim pentru nişte standarde care în fond nu au nici o legătură cu arta noastră, pentru că expresivitatea nu e suma unui anumit număr de kilograme, suntem tâmpiţi.

Şi ce dacă nu te vor televiziunile de asistentă? Fă-ţi cont pe TikTok, iar dacă magnetismul tău personal atrage mii de oameni, ai confirmarea faptului că, indiferent care e trendul public pe aspect fizic, TU, aşa cum eşti, ai impact. Şi punct.

E perfect ok să nu-ţi placă anumite persoane

Educaţia tradiţională spune că trebuie să fii politicos şi respectuos cu toată lumea, şi să reacţionezi civilizat la orice inepţie, indiferent cât de enormă e.

Astfel, ne supunem de unii singuri la ore de tortură, tolerând situaţii pe care nu le dorim, din politeţe şi pentru că nu vrem să jignim.

Ei bine, un mâţ nu va sta niciodată să se lase atins de un om pe care nu-l agreează. Pleacă pur şi simplu. Dacă omul pe care nu-l agreează insistă bovin, îi şi şuieră în faţă, ca un şarpe. Şi se ascunde sub pat.

Refuzul de a interacţiona e o armă incredibilă şi eficientă. Care te ajută să păstrezi controlul asupra propriei vieţi. Controlul pe care educaţia tradiţională caută să-l anihileze şi să-l nege.

E ok să-ţi placă lucrurile simple

De multe ori, îi cumperi pisicii tale o jucărie scumpă, complicată, iar ea… se tăvăleşte de nebună în cutia în care vine jucăria, apoi se bagă şi în ambalajul de plastic în care a stat.

Pentru că pisica ta are o apreciere pentru lucrurile simple. Pe care ai putea s-o ai şi tu, dacă societatea nu ar pune presiune pe tine să-ţi complici inutil viaţa.

Mai primesc câteodată bullying de la diverşi idioţi cărora nu le datorez raport pe viaţa mea, dar care se bagă în seamă oricum, din prostie galopantă: Vaaai, de ce eşti single? De ce închiriezi o garsonieră?

Pentru că e versiunea minimă de bătaie de cap pointless cu lucruri care nu mă interesează.

Sunt o grămadă de muieri care n-au nici măcar un strop de dragoste de oferit, dar fac copii faţă de care sunt reci şi isterice, pentru că au asumat o povară de care nu au în realitate chef. Şi cred sincer că un om care refuză să plodească dacă nu simte instinct matern face un lucru infinit mai bun decât unul care plodeşte de gura altora şi chinuie în n moduri copii de care nu-i pasă.

Să fii single presupune să ai libertate absolută, iar dacă nu ai copiii să ai nevoie de nşpe camere, spaţiul unei garsoniere confort 1 îţi e suficient. Câtă muncă presupune o casă cu curte, de la reparaţii de mentenanţă, la îngrijitul grădinii, curăţenia care nu se termină niciodată şi facturile uriaşe?

Mai mult munceşti pentru a locui, decât pentru tine.

Forma de viaţă pe care am ales-o eu presupune minimum de efort orientat spre lucruri de care nu-mi pasă şi libertatea de a crea cum vreau eu. O alegere simplă şi clară. Ca a pisicii care preferă cutia.

***

Dacă îţi plac aceste poveşti, susţine-mă cu o donaţie. Aici.

***

Vrei să mă urmăreşti în social media? Îmi poţi da like pe Facebook, follow pe Twitter şi Instagram, subscribe pe YouTube şi pe TikTok.

Ce le-a fătat mintea