Dacă Isus ar fi fost femeie

Acest exerciţiu de imaginaţie este inspirat de caricatura de alături. Da, pentru mine religia e un mit, nu literă de lege, prin urmare o tratez ca pe material de inspiraţie, nu ca pe ceva ce trebuie halit cu evlavie, iar dacă tu eşti prosternat pe la icoane zi de zi, acest text nu e pentru tine şi poţi da x în colţ încă de acum.

Deci, suntem în grajdul din Betleem unde Iosif şi Maria se adăpostesc în luna a noua de sarcină, pregătiţi de recensământul lui Irod. Iosif e în continuare vag frustrat că e însurat cu o femeie deja gravidă, şi asta înseamnă că luna de miere şi nopţile de pasiune învolburată în doi se taie la montaj, dar hei: îl va creşte pe Mesia şi va rămâne în istorie. Fânul e parfumat şi foşnitor, vacile pasc liniştite, un mâţ al nimănui strecurat şi el de pe coclauri toarce blând, când, deodată, pe Maria o apucă chinurile facerii.

Iosif, care nu prea are talente de moaşă, aleargă de colo-colo fără să facă nimic şi, în cele din urmă, bebeluşul găseşte singur cărarea spre exterior, în timp ce vacile mugesc şi ele agitate de miracolul apariţiei pe lume, iar mâţul ridică o ureche să tatoneze ce se întâmplă, ia notă că nu e cu nimic care să presupună mâncare, prin urmare întoarce poponeţul spre întreaga situaţie şi continuă să doarmă ca şi cum nimic nu se întâmplă.

-E o fetiţă, constată Iosif.

-Puiul meu, o apucă pe Maria mămicia.

-Păi stai aşa. Ai zis că s-a pogorât duhul sfânt şi ţi-a insuflat salvarea omenirii în pântece.

-Corect.

-Şi tu îmi spui mie că salvarea omenirii e o femeie? Cred că ăia de la cârciumă au avut dreptate. Duhul sfânt e de fapt centurionul ăla roman musculos ca o statuie care îţi tot dă târcoale.

-Măi, Iosif, tu crezi că mie-mi convine să fiu virgină gravidă? Crezi că n-aş fi preferat să cad în păcate multiple cu strigături cu centurionul roman musculos? Dar nah, nasol, dacă a decis duhul sfânt că tu eşti mama lui Mesia, asta e, te abţii.

-Hm. Ştii ceva? Eu nu cred că mântuitorul e o femeie. Şi nu vreau să ajung de râsul satului, că m-ai prostit tu cu duhul sfânt şi mi-ai plodit o fată. Eu te părăsesc şi plec în lume.

-Şi eu cum ajung acasă?

-Faci căruţostopul, ca toată lumea.

Şi Iosif s-a ridicat şi s-a tirat. Nu e prostul nimănui, să-l ducă de nas o femeie.

Se deschide uşa, apar trei domni cu bărbi şi haine scumpe:

-Bună ziua, suntem trei magi vestiţi şi aşa şi pe dincolo, am venit să ne prosternăm mântuitorului.

-Apreciez mult vizita, zice Maria, tocmai m-a părăsit bărbatul, pentru că mântuitorul e femeie.

-Hmmmm. Trebuie să ne refacem calculele în Excel. Staţi aşa, zise magul cel mai bătrân şi înţelept.

Şi cei trei fac o incantaţie maiestuoasă în registru nazal, cerurile se deschid şi apare un cor de heruvimi.

-Care e faza, de ce ne deranjaţi de la meciul FC Norul Albastru vs. Avântul Înaripat?

-Păi mântuitorul e femeie? întreabă magul bătrân.

-Da. Noi aici sus credem că genul e o construcţie socială. Altceva?

-Noi aici jos preferăm bărbaţii.

-Şi totodată urâţi gay-ii. Cam atât despre logica voastră. Bitch, bye.

Magii se întorc la Maria, care plângea, pentru că o naştere, o părăsire şi un sobor de heruvimi erau un pic prea mult pentru o singură seară.

-Ne scuzaţi, doamnă, trebuia să verificăm. Ok, iată aur, smirnă şi tămâie. De fapt, abia acum înţelegem de ce era nevoie de cadourile astea atât de feminine. Dacă era băiat, aduceam Red Bull, whisky şi steroizi. Şi iată şi un pliculeţ umed pentru mâţul ăla care a asistat atât de nepăsător la toată faza. Domnul fie cu voi.

-Mă bucur de smirnă şi tămâie, dar mai mult de aur, că aşa am şi eu bani să încep ceva cu viaţa mea de mamă singură cu fiică mântuitoare, zice Maria.

-Miau, zice mâţul.

-Am vrea să zicem că va fi ok, dar ni s-a arătat că o să moară tânără, spune al doilea mag.

-Măcar nu face riduri.

Bun. Şi Irod căsăpeşte toţi băieţeii sub doi ani, dar cum nici sulea nu se aşteaptă ca mântuirea să vină de la o femeie, Isus scapă. Există şi avantaje în a fi sexul oprimat. Gen, dacă oamenii nu te cred bun de nimic, tind să te trimită la cratiţă, în loc să bage un cuţit în tine.

Şi Maria se apucă să-şi crească fetiţa. De mică, aceasta se dovedeşte mult prea inteligentă, vindecă bolnavi punând mâna pe ei, repară tot ce se strică prin casă şi învaţă să citească şi să scrie de una singură.

-Marie, ce ai de gând să faci cu fiică-ta asta dusă cu sorcova? Dacă i se duce reputaţia că e vrăjitoare, n-o s-o ia nimeni de nevastă, îi zice o vecină binevoitoare.

-Dar nu trebuie s-o ia nimeni de nevastă, e Mântuitoarea.

-Nu există aşa ceva. Toate femeile trebuie să se mărite, să muncească acasă de dimineaţa până seara şi să facă copii. Altfel, pentru ce trăieşte?

-N-ai auzit? E Mântuitoarea.

-Tot degeaba, dacă nu are bărbat şi copii.

Bun. Fata creştea repede, făcând numai bine în jur. La un moment dat, puhoi de săraci. A luat cinci pâini şi doi peşti şi i-a hrănit pe toţi.

Hopa vecina:

-OK, unde e minunea? Eu am 14 copii şi-i hrănesc pe toţi cu un braţ de ştevie.

Între timp, ţinea predici foarte inteligente care impresionau pe mulţi şi au început să apară apostolii.

-Auzi, Luca, pe mine mă oftică o chestie.

-Ce te oftică, Marcule?

-Faptul că suntem în friendzone.

-Adică?

-Adică stăm în jurul unei femei, dar nu tufem nimic.

-De ce să tufem? Ea e mântuitoarea.

-Dar e şi femeie, prin urmare are p**ă, prin urmare noi suntem bărbaţi adevăraţi şi nu ne convine în friendzone.

-Aaaa. Dar nu trebuie să vrea şi ea?

-E femeie, nu contează ce vrea.

-OK. Atunci ne strângem toţi în altă parte şi facem o religie mai tare şi mai şmecheră, numai de bărbaţi. Îi zicem muntele Athos. Şi desigur, urâm gay-ii, chit că vom fi numai bărbaţi. Faptul că ne mai apucăm unii pe alţii de penis nu se pune, penisurile noastre sunt sceptrul Domnului.

-Sună a plan.

Şi aşa a rămas Isus fără apostoli. Dar făcea minuni peste minuni în continuare, şi predica ideile a ce va urma să fie creştinism, şi Irod se simţea ameninţat.

-Ce facem cu asta care se dă împărăteasa iudeilor?

-Eu zic să lansăm nişte zvonuri că şi-a tras-o cu toţi apostolii. Nici măcar nu trebuie să fie adevărat. Doar e femeie. Ajunge să lansezi un zvon că s-a culcat cu unul, şi automat valoarea ei ca om e zero.

-Sună a plan.

La următorul discurs public:

-Fericiţi cei săraci cu duhul…

-Auzi, fă, tu faci pe sfânta cu noi, dar de fapt te f*** cu apostolii.

-Fericiţi cei ce plâng…

-Lasă, fată, că ştim noi cui i-ai supt-o.

-Fericiţi cei blânzi…

-Numai prostituatele ţin spiciuri publice, femeile cinstite stau acasă şi fac mâncare bărbatului.

-Fericiţi cei curaţi cu inima…

-Cine ne pune s-o ascultăm pe panarama asta obosită? Ia hai toată lumea la băut.

Okkk, zice Isus. Şi eu care trebuia să transform apa în vin. Dar de data asta, transform vinul în apă.

-Uite, mă, fericiţilor. O să beţi numai apă, până învăţaţi să mă respectaţi.

Şi mulţimea furioasă.

-Iroadeeee. Răstigneşte-o pe asta pe cruce naibii o dată, că vrem şi noi să bem liniştiţi.

-Face băiatul!

Şi cum stă Isus pe cruce şi aşteaptă să moară, intră în vorbă cu tâlhar unu:

-Şi tu ce ai făcut?

-Am jefuit, am dat în cap, am violat, am falsificat bani şi am dat foc la temple. Tu?

-Am încercat să salvez omenirea.

-Ca femeie? Ahahahahaha. Hahaahaha. Ştii ceva, păpuşă? Eu am făcut toate ororile pământului, dar măcar deţin un penis. Unul mare şi tare, care funcţionează de nota zece chiar şi în condiţiile astea nefavorabile, cald, ţânţari, cuie în palme şi tălpi şi etc. Dacă nu ieşeai din bucătărie, erai acum nevasta fericită a unuia.

-Ăla mare şi tare nu o să te ajute cu nimic peste trei zile, când tu o să fii tot mort, dar eu voi învia şi voi propovădui dreapta credinţă.

Şi sub cruce:

-Miauuuu, Isuse, ai uitat să-mi laşi pliculeţ.

-Fericiţi cei ce flămânzesc….

***

Dacă te amuză astfel de povestioare, susţine-mă cu o donaţie. Aici.

***

Vrei să mă urmăreşti în social media? Îmi poţi da like pe Facebook, follow pe Twitter şi Instagram, subscribe pe YouTube şi pe TikTok.

Ce le-a fătat mintea

You may also like...

2 Responses

  1. Hercule says:

    Da, numai ca rastignirea se aplica numai condamnatilor barbati. 😉 You see, erau batuti in cuie goi si erau in vazul tuturor (“inclusiv al damelor”), contorsionandu-se till the end.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Discover more from Trollywood

Subscribe now to keep reading and get access to the full archive.

Continue reading