O să încep prin a fi subtilă, pentru a evita restricţii social media. Orice poză mai explicită “pe roşu” mi-ar aduce o sancţiune, deci na-vă un câmp de maci şi înţelegeţi despre ce e vorba.
Dacă până acum, scandalurile publice erau la modul “încă un gigel retrograd a zis ceva”, ieri, pe Twitterul devenit conservator odată cu stăpânirea lui Elon Musk a început un scandal imens, provocat de faptul că brandul de produse menstruale Tampax a sponsorizat nişte femei transgender să promoveze produse menstruale.
Vom lua obiecţiile furioşilor, le vom curăţa de sudălmi, morţi şi răniţi, respectiv apelative transfobice, şi vom desprinde ideea de bază, care e următoarea: femeile transgender, care au la bază, un sistem de reproducere masculin, nu au cum să ştie din experienţă toate durerile, senzaţiile, stările de spirit aferente menstruaţiei.
Strict raţional, pot înţelege că orice brand are dreptul să sponsorizeze pe cine vrea muşchiul lui, şi evident că un influencer îşi doreşte acei bani, deci va face munca propusă. Pot aprecia şi dorinţa celor de la Tampax de a oferi inclusivitate, numai că se mai întâmplă ca lucrurile să deraieze, şi tabăra care suferă la final să fie exact comunitatea transgender, adică exact cei pe care Tampax îi dorea să-i susţină.
Altfel, mi s-a întâmplat şi mie ca o prietenă, femeie transgender, să mă cheme la cafea şi să-mi parcheze în braţe o sacoşă imensă de produse menstruale, primite ca sponsorizare de la un brand care avea o tonă de bunăvoinţă, dar nu înţelegea că, pentru a utiliza un produs menstrual, ai nevoie de două ovare, un uter şi un vagin.
Având în vedere că ţelul final e inclusivitatea, iar inclusivitatea nu va fi obţinută dacă nişte oameni se simt adânc răniţi şi prejudiciaţi, hai să examinăm şi emoţiile taberei adverse.
Persoanele care nu au experimentat menstruaţia nu ştiu cum e. Nu pot descrie decât din auzite sau din alte mărturii acele zile. E ca şi cum eu aş primi o sponsorizare de la Viagra să le explic oamenilor cu penis cum se simte o erecţie şi cum o pot controla. E adevărat, am purtat un strap on în multiple rânduri, l-am şi folosit în cel mai merituos şi sârguincios mod 🙂 dar strap onul meu era din silicon, prin urmare, erecţie betonată pe vecie, fără efecte secundare asupra sănătăţii mele.
Dar, desigur, Viagra, dacă vrei să mă sponsorizezi, dă banii ăia. O să chem la un dialog despre erecţie trei bărbaţi cis şi trei femei transgender, să fie reprezentate toate categoriile care au erecţii, eu o să pun pe un ton respectuos întrebări, iar pe final, scot strap onul şi-i tuf pe toţi. 😀 Viralitate garantată.
Glumă, gigele, nu te isteriza. Nu mi-aş pângări strap onul cu c tău păros nici dacă m-ai plăti regeşte.
Revenind la tonul serios: când cauţi influenceri care să te reprezinte, e ideal să te orientezi spre oameni care ACTUALLY folosesc produsul. Dacă vorbim despre menstruaţii, poţi oricând să cauţi bărbaţi trans, adică persoane care deţin aparat reproducător ce necesită tampoane câteva zile pe lună.
Şi abia atunci se creează o discuţie utilă, care să includă o argumentaţie detaliată asupra menstruaţiei de la oameni care au experimentat-o, plus teme adiacente trans, ca de exemplu, în ce mod e afectată menstruaţia de tratamentul hormonal şi care sunt simptomele suplimentare care apar.
Că ar exista şi atunci circ şi panaramă în secţiunea de comentarii? Of course.
Dar măcar cei mai inteligenţi dintre oponenţi ar înţelege modul în care componenta de inclusivitate se îmbină cu utilizarea produsului de către oameni care au nevoie de el.
***
Dacă te amuză astfel de povestioare, susţine-mă cu o donaţie. Aici.

***
Vrei să mă urmăreşti în social media? Îmi poţi da like pe Facebook, follow pe Twitter şi Instagram, subscribe pe YouTube şi pe TikTok.
Sh*t They Say