De ce am renunţat cu totul la mesajele private

Când mi-am publicat prima carte şi am început primul blog, eram poate omul cel mai politicos din social media. Răspundeam cu un “mulţumesc” sincer şi din inimă fiecărei felicitări, fiecărui compliment, şi recunoştinţa mea era reală.

Aşa cum şi acum răspund cu “mulţumesc” fiecărui share.

Numai că, în timp, treaba se complica.

Oamenii cărora le-ai răspuns o dată cu mulţumesc ajungeau să-ţi pretindă taifas privat interminabil când li se scula lor, mulţi ignorând cu seninătate informaţia că lucrezi la ceva. începeau să te sece la nervi cu poveşti interminabile despre familiile lor, sau despre joburile lor. Sau despre iubiţii şi iubitele din afara căsătoriei. Te ţineau de vorbă zi de zi, ore în şir. Ore pe care nu doream să le investesc într-un străin de pe net, care poate că mi-a cumpărat o dată o carte sau mi-a comentat că m-a văzut nu ştiu pe unde şi i-a plăcut show-ul.

Cumva nu mi se pare că dacă am citit o carte a cuiva, sau un articol de blog, sau chiar zece, asta îmi dă dreptul să încalec timpul privat al persoanei respective.

Partea cea mai nasoală?

Dacă încercam să mă desprind de vampirismul de timp şi atenţie, se şi supărau. “De ce nu mă mai bagi în seamă? Te crezi specială, aşa-i? Ţi s-a urcat popularitatea la cap!”

Cum să le spui politicos că nu ţi s-a urcat niciodată popularitatea la cap, că în continuare stai la garsonieră şi îţi place telemeaua sibiană din piaţă cu roşii de grădină, dar cu toate astea, vrei să dedici mai mult timp proiectelor tale, şi nu trăncănelii de miză zero?

Apoi, a apărut cultura lui “seen”, care mie mi se pare o chestie extrem de toxică şi de invazivă. Sunt două cazuri mari şi late când se justifică reproşul lui “de ce dai cu seen”.
Primul e în proiecte de muncă. Când un om angajat şi plătit să facă o treabă, sau un plătitor pentru care ai livrat o treabă se face că uită că are o obligaţie.
Al doilea e în relaţii foarte stabile, de genul familie cu copii, unde combatanţii şi-au jurat la altar să împartă eforturile pe care le presupun o casă comună şi vlăstarele aferente.

Anything else than that, şi mai ales situaţiile de genul: “Gogu a decis că are o prietenie cu tine, fie c-o vrei, fie că nu, şi tu TREBUIE să răspunzi, că dacă nu, îţi face scandal” mi se par situaţii de evitat.

A fost o vreme când manosfera făcea ravagii printre masculi. Cum dădeai accept unui purtător de cromozom Y, cum ţi se posta direct în mesageria privată: Ce faci, frumoasa?
Mulţumesc, dar prefer fără chatting privat, ai rubrică de comentarii să zici tot ce te apasă.
Adică eşti încrezută şi crezi că eşti specială?
A fost nevoie ca femeile universului să dea basculante de mui şi statusuri de fututengură, să se ajungă într-o situaţie în care necunoscuţi nu mai tabără în mesageria ta privată.
Treaba devenise atât de agasantă, încât în 2017 – 2018, n-am acceptat cereri de prietenie decât de la femei.

Acum, văd că bărbaţii lui 2019 – 2020 sunt mai puţin agresivi, sau mi s-a dus mie buhul că sunt cu ţigle lipsă pe casă, dar nu încep să te bâzâie privat aiurea decât 20% din accepturi, ceea ce e, să zicem rezonabil şi uşor de ignorat.

Dar un lucru mi-a fost clar.

Din secunda în care tu zici acel “mulţumesc pentru compliment” privat, extrem de mulţi nu o vor lua ca pe o simplă politeţe, ci ca pe disponibilitate declarată din partea ta să le aloci extrem de mult timp de acum înainte. Şi instant, îşi vor seta foarte multe aşteptări faţă de tine.

Câţiva dintre cei mai mari hateri ai mei de acum de pe Facebook sunt foşti fani care mă citeau pe nerăsuflate, dar care, doar din cauza politeţii mele, au ajuns la concluzia că omul Lorena le datorează timp privat şi chestii. Să fi setat limite mai tranşante de la bun început – nu cream aceste aşteptări.

Şi atunci, singura soluţie pentru evitarea acestei uriaşe risipe de timp complet nerentabile e să ignor existenţa mesageriei private cu totul.

Ai ceva de povestit? Comentează.

Ai vreo colaborare de propus? Dă un mail.

Ai nevoie de empatie sau de un duş rece cu o dramă personală şi vrei anonimat? Ai Poşta redacţiei.

Sunt instrumente prin care ofer comunicare, dar totodată îmi protejez timpul de oamenii care, de la un punct încolo, ajung la concluzia că te deţin, că îţi fac program şi că tu eşti soluţia la toate nevoile lor.

Renunţarea completă la messengerul de Facebook a însemnat pentru mine o eliberare. O asumare a faptului că timpul meu privat e important pentru mine. Şi nu pentru că mă cred specială sau mai presus. Ci, pentru că, pur şi simplu, ce am eu de oferit internetului şi oamenilor de pe el este: acest blog, vlogul de care mă voi apuca în curând pe YouTube şi alte forme de content PUBLIC.
Iar atenţia din rubrica de comentarii şi cea de la Poşta redacţiei ar trebui să fie suficientă pentru aşteptările oricărui cititor sau spectator normal.

Încă mai ţin minte castingul pe care l-am picat pentru că aveam trei pagini de învăţat şi exact în acel moment unei cititoare i se căşunase să mă agaseze lung cu mesaje private, surdă la “AM TREABĂ”. E uşor să zici: din cauza ei. În realitate, a fost din cauza mea, pentru că nu am setat boundaries foarte clare. As in: “fă, în morţii mă-tii de vacă, am treabă, care parte nu s-a înţeles?? Taci în pwla mea şi nu mă mai fwte la cap, că nu spui nimic interesant, dar îmi mănânci timp aiurea.”

ăla a fost momentul în care am decis că acest lucru nu se va repeta.

Pentru că ştiţi care e poanta, prieteni?

Dacă le-o tai ăstora O SINGURĂ DATĂ, se pune ca şi cum n-ai avut timp de pisălogeala lor absolut niciodată şi subit devin haterii tăi înverşunaţi.

Şi atunci, nu e mai simplu să n-ai timp niciodată şi gata?

Îţi place ceea ce scriu? Rezumă-te la ceea ce scriu. Îţi place ceea ce fac? Rezumă-te la ceea ce fac. Nu-ţi place nici, nici? Drum bun şi cale intens bătută. Iar timpul meu privat e teritoriul meu. Accesul tău se opreşte acolo.

***

Dacă îţi place acest blog, ai avut vreodată intenţia să-l susţii dar ai tot amânat, acum ar fi un moment foarte bun.

***
Vrei să mă urmăreşti în social media? Îmi poţi da like pe Facebook, follow pe Twitter şi Instagram, subscribe pe YouTube.

***

Ascultă Jet pe Spotify, cumpără piesa pe iTunes sau pe Amazon Music.

Ce le-a fătat mintea

You may also like...

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this:
Advertisment ad adsense adlogger