Ieri am scris un text adresat cititorilor mei basarabeni, şi o bună parte din comentarii au fost de peste Prut. Mulţi oameni care mă citeau şi tăceau până acum au luat ieri cuvântul, pentru că subiectul era în ograda lor. În sfârşit, secţiunea mea de comentarii a devenit o agoră pentru persoane care erau în lista mea de prieteni şi urmăritori, dar care n-au zis nimic niciodată.
Şi sincer, îmi place aşa. Îmi doresc o comunicare mai consistentă, cu un grup cât mai mare de oameni. E mai interesant decât situaţia în care un singur gigel monopolizează discuţia, de parcă mi-ar fi cumpărat siteul pe piaţa de vechituri, şi restul lumii tace şi fuge mâncând pământul.
Legat de cititorii mei basarabeni, aş vrea să punctez următoarele:
Primul lucru pe care l-am remarcat a fost absenţa absolută a oricărei forme de agresivitate gratuită. Nu ştiu de ce, deşi noi avem un nivel al traiului oficial mai bun şi mama Rusie nu ne suflă în poponeţ cu atâta presiune – deci ar trebui să fim mai relaxaţi obiectiv – avem această nevoie înnăscută de a ne oploşi pe tarlale antipatice nouă – în loc să căutăm colţişoare de internet care ne plac – şi a împroşca ură gratuită în persoane pe care nu le cunoaştem, strict pe baza proiecţiilor noastre legate de ele.
Citind comentariile basarabenilor, am văzut acea educaţie solidă dată de mame decente, care au explicat la timp copiilor lor diferenţa dintre apropiaţi şi oameni pe care nu-i cunoaştem, şi cum trebuie să ne adresăm fiecărei categorii în parte.
Chiar şi idioţii lor sunt cu 90% mai blajini şi mai inofensivi decât ai noştri.
Cred că dacă aş fi un blog basarabean, aş avea spre zero termeni de argou, pentru că nu mi-ar da nimeni motive să fiu brutală.
Al doilea lucru pe care l-am remarcat a fost politeţea bărbaţilor. Nu am simţit nici o clipă acel “pisi, păpuşa, gagica” pe care îl emană două comentarii din cinci, postate de bărbaţii de aici. Oamenii au venit să discute idei, nu să mă analizeze pe mine dacă-s o marfă bună sau nu. Şi ăsta e un lucru superb. Dacă toţi bărbaţii din jurul meu ar fi fost aşa, probabil că la ora asta n-aş avea reputaţia de castratoarea numărul unu a internetului. Atâta timp cât eşti pus în permanenţă să te aperi, e extrem de dificil să te relaxezi.
Al treilea lucru pe care l-am remarcat e existenţa poveştilor nespuse. Mulţi oameni au amărăciuni care izbucnesc într-un singur schimb de politeţuri de la subsolul unui articol pe Facebook, şi mi-ar plăcea să aflu mai multe detalii ale acestor poveşti.
Al patrulea lucru pe care l-am remarcat e onestitatea. Zero încercări să ne dăm mari, tari şi rotunzi, să pozăm în ceea ce nu suntem. Şi onestitatea mi se pare cea mai solidă bază pentru comunicare reală.
A fost o experienţă interesantă. Vă vreau mai des pe la mine. Sunteţi faini. 🙂
Foto: Alexandru Chiriac / fotokiri.com.
stai putin, ca inca n-ai scris nimic despre gheii din Moldova. si vorbim pe urma de maniere si bariere. :))
George: pe vremea campaniei lui Barack-Vodă cel Negru, publicul român credea că fraţii lui mai mari mâncători de hamburger au educaţie solidă şi că idioţii lor sunt cu 90% mai blajini şi mai inofensivi decât ai noştri.
După care au început să se întâmple lucruri ciudate. Cum ar fi împuşcăturile de stradă, care vizau de fiecare dată negri. Fiindcă trebuie să mai iei în calcul şi faptul că idioţii, în ţara în care anul universitar costă 50000 USD, se găsesc în număr mare în poliţie. Sau în firmele de pază. Aşa încât faptul că sunt cu 90% mai blajini şi mai inofensivi în campania electorală nu înseamnă că nu îşi vor scoate paguba mai târziu. Când vor fi înarmaţi.
De asta ar trebui să fim foarte suspicioşi când e vorba de Rusia, fiindcă prea repede a venit Preafericilă Kirill după vremea lui t.A.T.u. Sau de Moldova, unde au venit prea repede Voronin şi Dodon după vremea “moldovencelor fierbinţi” din Libertatea.
PS: În războiul de stradă din SUA, se vede că uneori mai trage şi cealaltă parte:
http://www.kcra.com/article/police-officer-shot-killed-point-blank-by-18-year-old/6502693