Cinci fotografii furate

Într-o cultură care şi-ar respecta artiştii fotografi, i-ar plăti adecvat şi le-ar decerna premii Pulitzer, Dinu Lazăr ar fi un Kevin Carter (artistul care a făcut celebra fotografie cu fetiţa muribundă şi vulturul).
Nu exagerez. De-a lungul impresionantei sale activităţi care se întinde pe mai mult de trei decenii, Dinu Lazăr, absolvent al secţiei imagine film şi TV la ATF, director de imagine la Buftea până în 1985, apoi fotoreporter, respectiv colaborator foto pentru nenumărate reviste, ziare şi agenţii de presă, a făcut multe dintre fotografiile “de bază” din / despre România pe care le ştii şi tu, şi probabil că le-ai dat share la un moment dat, dar nu le-ai ştiut niciodată autorul.
“Am sute de imagini furate de la mine pe care le folosesc nemernicii ca şi cum le-ar fi găsit prin copaci”, povesteşte domnul Lazăr.
În acest articol, vom trece în revistă cinci dintre ele. Insoţite de numărul de apariţii pe Google. “Ţin să menţionez că de câteva ori – foarte puţine ori, e drept, mi s-a cerut aprobarea pentru ca aceste imagini să fie folosite”, precizează domnul Lazăr.

1. Revoluţia din 1989

Număr de apariţii pe Google

“În zilele acelea, în România era un veritabil război civil. Tuturor le fusese indusă această frică de terorişti”, povesteşte domnul Lazăr. “Toată lumea vâna terorişti şi oricine putea fi etichetat drept terorist”.
Tancurile din imagine sunt plasate în faţa Ateneului Român şi orientate spre Muzeul Naţional de Artă. “S-a tras cu obuze de tun în Muzeu şi au nimicit peste două sute de tablouri inestimabile. Mai încolo, alţii incendiau Biblioteca Centrală Universitară şi distrugeau nenumărate manuscrise şi cărţi rare. Vâjâiau gloanţe în jurul meu, iar eu făceam fotografii ca un idiot.”
Pe atunci, domnul Lazăr era angajat la France Presse, dar fotografiile din timpul Revoluţiei le-a păstrat pentru portofoliul personal.
Din păcate, în secunda când, în 1998, a devenit primul fotograf român cu site propriu (fotografu.ro), imaginile au prins picioruşe şi s-au lăbărţat, cum se vede, de-a lungul şi latul netului. Fără a fi însoţite de numele celui care-şi riscase viaţa pentru ele.

2. Constantin Noica

Număr de apariţii pe Google

Nu există articol despre Noica în care să nu dai şi de această imagine-leitmotiv.
A fost făcută în iarna lui 1987, când un prieten – intelectual rafinat – i-a propus domnului Lazăr să-i prezinte pe cineva extrem de interesant.
S-au trezit dis de dimineaţă, s-au urcat în Trabantul domnului Lazăr şi au plecat spre Sibiu. În apropiere de Sibiu, într-o cabană sărăcăcioasă, locuia Constantin Noica, marginalizat şi urmărit îndeaproape de regimul comunist.
“Era îngrozitor de frig în casa aceea”, îşi aminteşte domnul Lazăr. “Dimineaţa, se trezea cu apa îngheţată în pahar. Am fotografie cu termometrul din dormitor, care arăta cinci grade.” În comunism, curentul se lua seara, de aceea, o parte din portrete au fost făcute la o feştilă.
A trebuit să insiste mult, pentru că Noica era “greu de fotografiat”. “N-am nici o fotografie cu el privind spre aparat. Am doar imagini furate”.
O surpriză îi aştepta pe cei doi vizitatori ai filosofului pus sub index la întoarcerea pe şoseaua plină de polei. “Trabantul meu a rămas fără frâne. O piuliţă de la pompa de frână era desfăcută în mod misterios”. Au reuşit cu greu să evite un accident şi să ajungă acasă.
Acum, portretul circulă, fără numele autorului său, pe orice pagină online unde cineva are chef să arunce la nimereală un citat din Noica.

3. Sfinxul

Număr de apariţii pe Google

Prin 2002-2003, un român bogat stabilit la New York, patronul unui lanţ de restaurante, i-a propus o afacere: 100 de imagini cu care să-şi decoreze spaţiile. Iniţial, a cerut un pachet “de probă”.
Domnul Lazăr a mers cu maşina proprie până-n Bucegi, a aşteptat ora şi lumina potrivită, şi a surprins fabulosul megalit în toată splendoarea lui. L-a făcut “sandviş” cu o imagine cu eclipsa de soare, şi i-a trimis potenţialului client imaginea pe un ftp.
Omul a primit, a printat un poster uriaş pentru restaurantul din New York, l-a răsplătit pe domnul Lazăr cu “mulţumesc frumos” – pentru că, se ştie, benzina se plăteşte cu mulţumiri călduroase – şi nu i-a făcut comanda de 100 de imagini.
Şi, în timp, şi această imagine a fost furată şi abuzată până la refuz. Frumuseţile României. Şi virtuţile ei: înşelătoria şi furtul.

4. Marian Munteanu

Număr de apariţii pe Google

Pentru cititorii tineri, e de precizat: în 1990, Munteanu a fost liderul demonstraţiei studenţeşti anticomuniste din Piaţa Universităţii. În această calitate, a fost prins şi bătut crunt, până la moarte clinică, de minerii lui Iliescu. Faptul că a fost resuscitat la spital a displăcut profund lui Iliescu, drept care, la numai patru zile, a fost trimis la penitenciarul Jilava şi a fost necesar un scandal naţional şi internaţional de vreo două luni, să fie eliberat.
Fotografia e făcută în 1992, în urma unei întâmplări. “Mergeam pe stradă. Am dat din întâmplare de un miting al legionarilor, îmbrăcaţi în alb, purtând o cruce. Acolo era şi Munteanu. I-am făcut această fotografie”.
Era vorba de Drumul Crucii, prima demonstraţie publică pentru Unirea Basarabiei cu România.
“Singura persoană care mi-a cerut acordul să folosească poza e Victor Roncea”, povesteşte Dinu Lazăr. “Restul au furat-o. Toţi.”

5. Marea Neagră îngheţată

Număr de apariţii pe Google

“Prin 2004, am auzit la buletinul meteo că a îngheţat Marea Neagră.
Am pornit la 1 noaptea, pe un frig de -20 de grade, să ajung dimineaţa şi să surprind marea îngheţată.
Eram singura maşină. Pe atunci, autostrada nu exista. Iluminatul public nu exista. Drumul era gheaţă pură.
Am ajuns dimineaţa, cum îmi propusesem. Era un ger de mi se bloca aparatul foto în cinci minute. Atunci am făcut seria asta de fotografii.
Nu doar că imaginile au colindat pe internet aşa cum erau; dar cineva a făcut şi un slideshow care a fost trimis peste tot. Iar eu n-am fost creditat nicăieri”.

Dacă multe dintre aceste furturi sunt strict rezultatul ignoranţei consumatorului obişnuit, a faptului că acesta nu înţelege noţiunea de drepturi de autor, Dinu Lazăr are şi o poveste mai sumbră.
“Era o tipografie a unui senator. Se ştie el cine.
Eu aveam un vraf de diapozitive cu mii de imagini făcute de mine. Ei, bine, cei de la tipografie mi-au cerut diapozitivele să ia de pe ele câteva ilustraţii pentru un calendar. Apoi n-au mai dat nici un semn.
După câteva zile, când m-am dus să-mi cer diapozitivele înapoi, insul m-a luat cu ‘Mi-ai lăsat mie diapozitive? Fugi, dom’le, de-aicea!”

Pe Dinu Lazăr îl găsiţi aici. Munca lui necreditată, pe tot internetul.